ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 52/2026

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 17.04.2024, sub nr. x/2024, reclamanta Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului - fosta AVAS, a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata: - sumei de 1.394.686,00 RON, reprezentând suma totală cu titlu de dividende aferente exercițiului financiar al anului 2022, cuvenite acționarului Statul Roman - prin AAAS, neachitate; - sumei de 139.458,56 RON, reprezentând dobânzile penalizatoare calculate de la data de 24.04.2023 până la data de 20.03.2024, pentru neplata la termen a dividendelor cuvenite acționarului Statul Roman - prin AAAS, aferente exercițiului financiar al anului 2022, precum și plata dobânzilor în continuare până la achitarea integrală/efectivă a dividendelor.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 786/24.10.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Timiș a admis cererea formulată și precizată de reclamanta Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului, în contradictoriu cu pârâta A. S.A.; a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 887.862 RON cu titlu de dividende aferente exercițiului financiar al anului 2022, precum și a dobânzii legale penalizatoare aferente acestui debit principal, calculate de la data de 24.04.2023 și până la achitarea integrală și efectivă a dividendelor; a luat act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată; a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel pârâta A. S.A. Prin decizia civilă nr. 209/A/06.05.2025 Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins apelul declarat de apelanta pârâtă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 786/24.10.2024, pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2024.

Recursul formulat în cauză Împotriva deciziei instanței de apel, la data de 13.06.2025, a declarat recurs pârâta A. S.A. solicitând casarea în tot a deciziei nr. 209/A/06.05.2025, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara și, în principal, respingerea în integralitate a cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, admiterea în parte a acțiunii reclamantei, în ceea ce privește dividendele aferente exercițiului financiar al anului 2022, care urmează a se achita de către aceasta în termenul indicat de către instanță, după ridicarea tuturor popririlor din dosarele execuționale, atât cele existente în prezent, cât și a eventualelor popriri noi înființate și respingerea cererii privind obligarea recurentei la plata dobânzilor. Într-un al doilea subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Prealabil, recurenta a solicitat să se observe că deși instanța de apel, prin decizia pronunțată, nu a indicat calea de atac a recursului, având în vedere art. 483 C. proc. civ., apreciază că împotriva acestei decizii poate fi exercitată calea de atac a recursului. Sub un prim aspect, a apreciat că instanța de apel nu a analizat motivele de apel și acțiunea formulată de reclamantă, hotărârea pronunțată nefiind motivată, singurele mențiuni din considerente fiind reproduceri ale deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de instanță de casare, fără a indica în concret raționamentul pentru care instanța de apel a respins apelul formulat, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Prin al doilea motiv de recurs invocat, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că a fost respins în mod eronat apelul declarat, soluția pronunțată fiind dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 784 alin. (1) C. proc. civ. În mod eronat, atât instanța de apel, cât și instanța de fond au admis acțiunea AAAS, având în vedere faptul că plata solicitată a fi autorizată de către instanța de judecată este una nelegală, pârâta neputând să o efectueze cât timp dividendele care s-ar cuveni reclamantului sunt poprite. O eventuală autorizare a plății de către instanța de judecată ar contraveni dispozițiilor legale, respectiv art. 784 alin. (1) C. proc. civ. Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 67 și 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, prin autorizarea de către instanța de judecată a efectuării plății de către intimata reclamantă. A apreciat recurenta că dispozițiile legale prevăzute de art. 784 C. proc. civ. sunt imperative, în sensul că de la indisponibilizare și până la achitarea integrală a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terțul poprit nu va face nicio plată sau altă operațiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate. Ca atare, deși aceste dispoziții invocate de către instanță reglementează dreptul la dividende, acestea nu-și găsesc aplicabilitatea, cât timp s-a înființat o poprire asupra acestora. A solicitat să se observe că reclamanta încearcă de fapt să sugereze că demersul său este dictat de faptul că recurenta nu ar fi dat curs solicitării de înființare a popririi, ori o asemenea cerere ar trebui să fie întemeiată pe dispozițiile art. 790 C. proc. civ. și nu în baza unei acțiuni în pretenții. În continuare, recurenta a arătat că, în mod eronat, instanța de apel a menținut sentința pronunțată de instanța de fond și a considerat că se aplică efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în ceea ce privește efectul existenței popririlor asupra acțiunii în realizare a reclamantei, raportat la deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție: nr. 953/26.04.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021, decizia nr. 278/09.02.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, precum și decizia nr. 51/18.01.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2020. Invocarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat presupune condiția identității de părți, neputând fi invocat pentru soluționarea unui raport juridic distinct decât cel dedus judecății inițiale. Prin urmare, întreg raționamentul instanței de apel este dat cu încălcarea normelor de drept material aplicabile. În ceea ce privește efectul obligatoriu al deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție ca instanță superioară, a solicitat să se observe că acestea nu au fost pronunțate în prezenta cauză, ci în alte dosare aflate pe rol ale reclamantei, dosare care până în prezent nu au fost soluționate definitiv. Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1702/08.10.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022 a statuat că nu se aplică puterea de lucru judecat a altor hotărâri și faptul că nu suntem în prezența unei puteri de lucru judecat, având în vedere faptul că litigiile existente între părți au pretenții diferite, care necesită o analiză particulară și specifică fiecărui interval. În ceea ce privește dobânzile legale solicitate de către reclamantă și admise de către instanța de apel, a apreciat că se impune casarea deciziei și sub acest aspect, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Astfel cum a arătat, reclamanta are înființate popriri într-o serie de dosare execuționale, recurenta A. S.A. neputând efectua plățile acestor dividende din motive independente de voința acesteia. Mai mult, reclamanta AAAS a contestat aceste popriri înființate, nerecunoscând faptul că acestea ar fi legale, formulând și o serie de contestații, în ceea ce privește legalitatea măsurii popririi, reclamanta susținând în cadrul acestora nelegalitatea măsurii, având în vedere faptul că sunt executate silit bunuri care nu aparțin acesteia, ori tocmai în aceste condiții recurenta nu a efectuat aceste plăți. Prin urmare, a apreciat recurenta, că se pune problema unei așa zise culpe și a inexistenței acestei culpe în sarcina recurentei, în achitarea sumelor de bani către reclamantă, devenind incidente dispozițiile art. 1534 alin. (2) C. civ., neachitarea și nevirarea sumelor de bani datorându-se culpei exclusive a reclamantei. Pornind de la efectele pe care le produce instituirea unei popriri, imposibilitatea pârâtei de plată a dividendelor este una obiectivă, neputând duce la obligarea pârâtei recurente la plata penalităților pentru întârziere în executarea obligației principale. A apreciat recurenta că nu a dat dovadă de rea credință și nu a făcut decât să dea curs dispoziției executorului judecătoresc, referitoare la poprirea înființată și efectele pe care le produce înființarea unei popriri.

Apărările formulate în cauză La data de 07.08.2025 intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata a invocat admiterea excepției tardivității cererii de recurs și respingerea cererii ca fiind tardiv formulată, motivat de faptul că de pe extrasul portalului ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE figurează data formării dosarului ca fiind 30.06.2025, sens în care a solicitat ca instanța de recurs să analizeze dacă declararea căii de atac s-a făcut în interiorul termenului prevăzut de lege. În ceea ce privește motivele de recurs invocate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., a solicitat instanței să constate nulitatea acestora, față de dispozițiile art. 489 alin. (1) și (2) și art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., apreciind criticile recurentei ca fiind formale și nu pot fi încadrate cazurilor prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Cu privire la pretinsa nemotivare a hotărârii recurate și încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a solicitat instanței respingerea acestor critici ca nefondate. Contrar susținerilor recurentei a solicitat să se constate că instanța de apel a dat eficiență prezumției de lucru judecat, acesta fiind punctul de pornire în raționamentul juridic expus în considerentele deciziei atacate. În mod corect și legal instanța de apel a reținut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 278/09.02.2022, pronunțate de ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE în dosarul nr. x/2020 și a deciziei civile nr. 953/26.04.2023, pronunțate de ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE în dosarul nr. x/2021. A precizat intimata că, începând cu anul 2016 și până în anul 2024, societatea a repartizat an de an dividende și nu a virat AAAS nicio sumă, ajungându-se la dividende care însumează 3.195.579,86 RON, la care se adaugă dobânzi penalizatoare, în cuantum de 961.462,52 RON. A mai solicitat intimata să se constate că nu este legală și temeinică condiționarea de către debitoarea A. S.A. a obligației la plata către AAAS a dividendelor și dobânzilor penalizatoare, întrucât măsura înființării popririi nu poate constitui un impediment în calea demersului AAAS de a solicita recunoașterea pretențiilor față de A. S.A. și obținerea unui titlu executoriu în acest sens, care să conducă la conservarea creanțelor recunoscute de către debitoare. Concluzionând, a solicitat instanței respingerea recursului formulat, ca fiind nefondat și menținerea deciziei civile recurate, ca fiind temeinică și legală.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 30.06.2025 și a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fișa Ecris. În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 30.09.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 22.01.2026, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 22.01.2026, după dezbateri contradictorii, instanța a rămas în pronunțare asupra recursului declarat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul declarat de recurenta pârâtă A. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente: Prin decizia recurată a fost respins apelul pârâtei A. S.A. fiind menținută soluția dispusă de prima instanță, în sensul admiterii cererii reclamantei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și obligării pârâtei la plata sumei de 887.862 RON cu titlu de dividende aferente exercițiului financiar al anului 2022, precum și a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, calculate de la data de 24.04.2023 și până la achitarea integrală și efectivă a dividendelor. În esență, instanța de apel a reținut că, în mod judicios, instanța de fond a apreciat a fi îndeplinite condițiile legale pentru a se reține efectul pozitiv al lucrului judecat, în raport de deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța supremă statuând că înființarea popririi asupra sumelor datorate de pârâtă reclamantei cu alt titlu nu impietează asupra dreptului reclamantei de a obține un titlu executoriu asupra sumelor reprezentând dividende și dobânzi. Astfel, instanța de apel a reținut că punerea la dispoziția reclamantei a titlului executoriu pentru dividendele solicitate în cauză nu vine în contradicție cu interdicția instituită de art. 784 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că aceasta continuă să opereze atât timp cât există popriri înființate asupra sumelor de bani datorate de pârâtă reclamantei, dar nu împiedică prin ea însăși eliberarea titlului executoriu și, ca atare, nu justifică solicitarea pârâtei de eliberare condiționată a titlului executoriu. În ceea ce privește petitul accesoriu, instanța de apel a reținut că, în condițiile în care plata dividendelor a devenit scadentă, nefiind condiționată de ridicarea popririlor, aceasta este purtătoare de dobânzi, rolul dobânzii fiind acela de a acoperi prejudiciul încercat de asociatul creditor prin executarea cu întârziere a obligației de plată a dividendului distribuit, conform art. 1535 C. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta pârâtă A. S.A., invocând încălcarea unor dispoziții de drept procesual și a unor dispoziții de drept material, urmărind să obțină casarea hotărârii atacate și respingerea cererii deduse judecății. Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate. Referitor la capătul principal de cerere având ca obiect plata dividendelor, recurenta a criticat soluția instanței de apel susținând că a fost dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 784 alin. (1) C. proc. civ. (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) și cu aplicarea greșită a normelor de drept materiale prevăzute de art. 67 și 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, considerând ca nefiind aplicabile dispozițiile art. 784 C. proc. civ. (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). Aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât problema aplicării dispozițiilor art. 784 C. proc. civ. privind efectele înființării popririi a fost corect tranșată de către instanța de apel, reținând, pe de o parte că o problemă de drept similară a fost tranșată și prin celelalte litigii purtate între părți pentru plata dividendelor cuvenite pe perioade diferite, iar, pe de altă parte, reținând că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat definitiv asupra acestei chestiuni de drept prin decizia nr. 953 din 26.04.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021 și prin decizia nr. 278/09.02.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, reținându-se că înființarea popririi asupra sumelor datorate de către pârâtă reclamantei nu impietează asupra dreptului acesteia din urmă de a obține recunoașterea drepturilor ce decurg din prevederile Legii nr. 31/1990, respectiv un titlu executoriu asupra sumelor reprezentând dividende. Înalta Curte reiterează faptul că punerea la dispoziția reclamantei a titlului executoriu pentru dividendele aferente exercițiului financiar al anului 2022 nu vine în contradicție cu interdicția instituită de art. 784 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că aceasta continuă să opereze atâta timp cât există popriri înființate asupra sumelor de bani datorate de pârâtă reclamantei, dar nu împiedică prin ea însăși eliberarea titlului executoriu. Instanța de apel a constatat, în mod corect, că, prin cele două decizii de casare, instanța de recurs a tranșat problema de drept referitoare la faptul că existența unor popriri asupra sumelor datorate de pârâtă nu o împiedică pe reclamantă să obțină un titlu executoriu pentru debitul principal. Raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut aplicarea greșită a art. 67 și art. 123 alin. (3) din Legea 31/1990, instanța de apel autorizând efectuarea plății către intimata reclamantă, în contradicție cu dispozițiile art. 784 C. proc. civ. Examinarea deciziei atacate relevă că instanța de apel a validat considerentele primei instanțe prin care s-a reținut că, potrivit extrasului de la registrul comerțului, Statul Român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului deține calitatea de acționar la societatea pârâtă, cu un număr de 216.888 de acțiuni, reprezentând un procent de 3.2029% din capitalul social, iar conform art. 67 din legea societăților, acestei părți i se cuvine suma de 887.862 RON cu titlu de dividende aferente exercițiului financiar al anului 2022, conform hotărârii AGA din 23.02.2023, precum și a dobânzii legale. Înalta Curte, în acord cu dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, reține că atribuția de a stabili modul de repartizare a profitului aparține în exclusivitate adunării generale a asociaților, care poate hotărî repartizarea profitului prin acordarea dividendelor sau poate hotărî reinvestirea profitului sau majorarea capitalului social ori reportarea profitului. Suplimentar, reține că izvorul dreptului de a încasa dividende este reprezentat nu de profitul înregistrat de societate, ci de hotărârea adunării generale a asociaților de repartizare a profitului societății prin distribuirea de dividende. Cât privește normele de drept material pretins aplicate greșit de către instanța de apel, art. 67 alin. (1), respectiv art. 123 alin. (3) din legea societăților, instanța de recurs constată caracterul nefondat al acestora. În acord cu art. 67 alin. (1), "Cota-parte din profit ce se plătește fiecărui asociat constituie dividend" și alin. (3) "Nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii", iar conform art. 123 alin. (3) din legea societăților, "Acționarii îndreptățiți să încaseze dividende sau să exercite orice alte drepturi sunt cei înscriși în evidențele societății sau în cele furnizate de registrul independent privat al acționarilor, corespunzătoare datei de referință". Având în vedere că legalitatea hotărârii AGA din 23.02.2023 nu a fost contestată, precum și calitatea de asociat al societății A. S.A. a intimatei-reclamante, Înalta Curte reține corecta aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor enunțate la stabilirea dividendelor ce i se cuvin Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, aceasta fiind îndreptățită să obțină recunoașterea drepturilor conferite de Legea nr. 31/1990, de O.U.G. nr. 23/2004 și de O.U.G. nr. 51/1998, fiind cert că este abilitată de lege să exercite dreptul de a obține dividende de la societățile în care Statul are calitate de acționar, o soluție contrară negând în mod nepermis aceste prerogative. Analizând, în continuare, argumentele expuse în susținerea criticii privind aplicarea eronată a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., subsumate cazului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., instanța de recurs arată că nu le poate primi. Susține recurenta-pârâtă că instanța de apel, reținând motivările deciziilor invocate de către intimata-reclamantă, ar fi aplicat eronat prevederile sus-citate, întrucât efectul pozitiv al puterii de lucru judecat presupune condiția identității de părți, acesta neputând fi invocat pentru soluționarea unui raport juridic distinct de cel dedus judecății, iar întregul raționament conduce la concluzia că decizia atacată a fost pronunțată în baza hotărârilor judecătorești ce aveau cel mult valoarea unei practici judiciare, dar care nu constituie izvor de drept. Procedând la verificarea considerentelor deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanța de control judiciar, în analiza motivului de apel al apelantei-reclamante prin care a afirmat că soluționarea cererii de chemare în judecată are caracter independent față de modalitatea de executare a popririi, a notat că această parte a invocat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a unor decizii pronunțate de instanța supremă atât între aceleași părți sau între aceeași reclamantă și altă pârâtă, toate însă având ca obiect cereri de acordare dividende și dobânzi, precum și că partea adversă a combătut acest motiv. Totodată, cu privire la prezumția legală de lucru judecat, a evidențiat că regimul probator al puterii de lucru judecat se manifestă ca mijloc de probă, partea putându-se prevala de dezlegările date prin hotărârea anterioară, fără ca instanța să mai poată supune dezbaterii veridicitatea acestora. În acest context, a apreciat că nu poate fi ignorată dezlegarea dată de instanța supremă prin acele decizii, respectiv că punerea la dispoziția Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, în calitate de acționar în societăți pe acțiuni, a titlului executoriu pentru dividente nu vine în contradicție cu interdicția instituită de art. 784 alin. (1) C. proc. civ., privind poprirea dividendelor reclamantei. Apoi, examinând la rândul său, conținutul acestei norme de procedură, a statuat că, în cauză, pretențiile reclamantei sunt generate nu de intenția de a eluda dispozițiile normei, ci de obținerea unui titlu executoriu, drept ce nu poate fi îngrădit din perspectiva art. 784 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că înființarea popririi asupra sumelor ce i se datorează nu impietează asupra dreptului acesteia de a obține titlul executoriu asupra sumelor reprezentând dividende și daune interese moratorii. Contrar alegațiilor recurentei-pârâte, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că instanța de apel nu a pronunțat decizia atacată în baza motivărilor cuprinse în hotărârile judecătorești invocate de către intimata-reclamantă, ci ceea ce a făcut curtea a fost să dea eficiență prezumției de lucru judecat atunci când a reținut că nu poate fi ignorată chestiunea de drept tranșată prin acele hotărâri, dat fiind că problema dezbătută prin decizia nr. 953/24.04.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021, între aceleași părți, este identică sub aspect teoretic, dar vizează raporturi juridice similare, aferente altor perioade de timp. Mai notează instanța supremă în privința efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, faptul că între litigii nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente, părți, obiect și cauză, ci să existe identitate de chestiune de drept verificată între aceleași părți, aceasta din urmă obligând instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea dedusă judecății sale. Constatând, așadar, că instanța de apel a dat eficiență prezumției de lucru judecat, acesta fiind punctul de pornire în raționamentul juridic expus în considerentele deciziei atacate, Înalta Curte reține că regula de procedură înscrisă în art. 431 alin. (2) C. proc. civ. nu a fost încălcată. Sub aspectului capătului accesoriu de cerere având ca obiect plata dobânzii legale penalizatoare, recurenta a invocat încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1534 alin. (2) C. civ., susținând că nu a putut efectua plata dividendelor din motive independente de voința sa, neîndeplinirea obligației principale datorându-se culpei exclusive a reclamantei, respectiv înființării unor popriri asupra sumelor datorate de pârâtă reclamantei, în condițiile unor datorii ale reclamantei către terți. Această critică este întemeiată, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv de nelegalitate invocat, potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", recurenta pârâtă susținând că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în condițiile în care nu face referire la apărările sale. Înalta Curte găsește de cuviință să sublinieze faptul că ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sancționează nerespectarea obligației de motivare a hotărârilor judecătorești, componentă a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și reflectat în jurisprudența constantă a instanței europene (cu titlu de exemplu: hotărârile pronunțate în cauzele Ruiz Torija împotriva Spaniei, Higgins împotriva Franței sau Hirvisari împotriva Finlandei). Astfel, motivarea hotărârii se impune ca garanție de legalitate a raționamentului judiciar și este, deopotrivă, necesară pentru exercitarea controlului judiciar; ea trebuie să evidențieze faptul că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate. Aceste principii sunt, deopotrivă, reflectate în jurisprudența instanței europene (cu titlu de exemplu: cauzele Jokela împotriva Finlandei, Nedzela împotriva Franței, Boldea împotriva României sau Van den Hurk împotriva Olandei). În acord cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", iar în cazul hotărârilor pronunțate în căile de atac, motivarea trebuie să arate argumentele pentru care s-a pronunțat soluția în respectiva fază procesuală, precum și susținerile care au fost înlăturate, motivat, de către instanța de control judiciar. Transpunând aceste considerente în analiza deciziei recurate, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde o cercetare a incidenței dispozițiile art. 1534 alin. (2) C. civ., invocate de apelantă în cuprinsul motivelor de apel. Cu alte cuvinte, decizia recurată nu cuprinde în considerente argumentele care au fundamentat soluția instanței de prim control judiciar de respingere a apelului declarant de apelanta pârâtă A. S.A.. În aceste condiții, lipsind premisele necesare verificării raționamentului care a condus instanța de apel la respingerea apelului, chestiune care echivalează cu necercetarea fondului cauzei sub acest aspect, controlul de legalitate nu poate fi exercitat, iar împrejurarea este de natură să atragă casarea hotărârii astfel pronunțate, deoarece vătămarea pricinuită pârâtei - constând în pronunțarea unei soluții nefavorabile - nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură contestat, în condițiile art. 175 alin. (1) și ale art. 179 C. proc. civ. Față de ansamblul considerentelor expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) și al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenta-pârâtă A. S.A., casând decizia atacată, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre o nouă judecată cu privire la apelul formulat de pârâta A. S.A, urmând ca, în rejudecare, să decidă cu privire la capătul de cerere având ca obiect plata dobânzii legale penalizatoare, cu valorificarea prevederilor art. 501 C. proc. civ.