ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 945/2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 25 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Compania Națională "Poșta Română" S.A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Profesională cu Răspundere Limitată "A. și Asociații", solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la restituirea următoarelor sume de bani:

- 1.249.113,45 RON, reprezentând avans preț contractual (constând în suma de 672.631,70 RON, inclusiv TVA, și suma de 576.481,75 RON, inclusiv TVA), avansată în baza Actului adițional nr. x, înregistrat la C.N.P.R. sub nr. 101/4073, din data de 22 iunie 2006, la contractul nr. x/829 din data de 25 februarie 2004,

- 1.756.150 RON (inclusiv TVA), reprezentând avans preț contractual, avansat în baza Actului adițional nr. x înregistrat la C.N.P.R. sub nr. x din data de 27 august 2007, la contractul nr. x/829 din data de 25 februarie 2004,

- 537.957,53 RON (inclusiv TVA), reprezentând tarif nedatorat față de prețul prevăzut și avansat în baza Contractului nr. x/829 din data de 25 februarie 2004 și din neaplicarea reducerilor prevăzute în acesta,

- 238.462,43 RON (inclusiv TVA), reprezentând tarif nedatorat, avansat, fără ca în schimbul acestor sume C.N. Poșta Română S.A. să primească o prestație (analize, expertize tehnice privind asigurarea angajaților reclamantei), în baza Actului adițional nr. x înregistrat la C.N. Posta Romana S.A. sub nr. x din data de 30 noiembrie 2006, la contractul nr. x/829 din data de 25 februarie 2004

- 22.569,86 RON (inclusiv TVA), reprezentând tarif nedatorat, întrucât între părți a existat actul adițional nr. x înregistrat sub nr. x din data de 6 iulie 2011 la contractul nr. x/829 din data de 25 iulie 2004, în care era prevăzut un alt tarif față de cel achitat.

Reclamanta a mai solicitat să fie obligată pârâta și la plata dobânzii legale aferente sumelor anterior menționate, începând cu data de 25 aprilie 2014 și până la data restituirii acestora, precum și la plata cheltuielilor de judecată care vor fi ocazionate de acest proces, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 31 ianuarie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea uneia dintre Secțiile civile, a III -a, a IV-a sau a V-a, ale Tribunalului București.

La data de 16 martie 2018, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2017**.

La data de 9 octombrie 2019, B. S.R.L. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtei, cerere care a fost admisă în principiu de către instanță.

Prin sentința civilă nr. 457 din data de 2 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă: a admis excepția prescripției extinctive invocată de către pârâtă; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca prescrisă; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată; a admis cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenienta B. S.R.L. în favoarea pârâtei și a luat act că pârâta și intervenienta nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 824A din data de 6 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a III -a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta Compania Națională Poșta Romana S.A. împotriva sentinței civile nr. 457 din data de 2 aprilie 2021, pronunțate de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații B. S.R.L. și Societatea Profesională cu Răspundere Limitată "A. și Asociații. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea apelantei-reclamante având ca obiect cheltuieli de judecată în apel și a luat act că intimata-pârâtă și intimata-intervenientă nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 824A din data de 6 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția a II-a civilă a declarat recurs reclamanta Compania Națională Poșta Romana S.A

Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și, pe cale de consecință, respingerea excepției prescripției extinctive invocate de către intimata-pârâtă, și totodată, respingerea cererii de intervenție accesorie formulate de către intervenienta B. S.R.L, iar, pe fondul cauzei, a solicitat admiterea acțiunii și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecata efectuate în cadrul prezentului dosar, inclusiv la fond și apel.

În dezvoltarea motivului recurs invocat, recurenta a susținut, în esență, că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă, din perspectiva stabilirii momentului începutului prescripției extinctive pentru acțiunea în răspundere civilă contractuală dedusă judecății.

Astfel, pentru suma de 672.631,70 RON (inclusiv TVA), ce reprezintă prejudiciul rezultat din încheierea AA3 la Contractul cadru nr. x/829 din data de 25 februarie 2004, respectiv diferența de onorariu între 230 de euro și 200 de euro, calculată pentru cele 6.489 de imobile la care s-au plătit avansuri în vederea înregistrării ca sedii secundare și pentru cele 4718 de imobile la care s-au plătit lucrări de finalizare, așa cum s-a detaliat și s-a calculat pentru fiecare factură fiscală în tabelul anexa la nota de prezentare nr. 105.4/312 din data de 4 aprilie 2017, termenul de prescripție a început să curgă la data încheierii notei de prezentare nr. 105.4/312 din data de 4 aprilie 2017, întocmită de către Direcția Executivă Juridică, Control și Resurse Umane, Direcția Control, Serviciul Control Financiar de Gestiune, având ca obiect verificarea modului de derulare a contractului de prestări servicii juridice din data de 25 februarie 2004, încheiat cu S.C.A. C., ca urmare a neregulilor constatate de către MFP - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară, consemnate în Raportul înregistrat sub nr. x din data de 2 martie 2015, precum și ca urmare a neregulilor constatate și consemnate în Decizia nr. 5/2015 emisă de Direcția 2 - Departamentul XI - Curtea de Conturi a României, recurenta susținând că acesta este momentul când a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea.

În ceea ce privește suma de 576.481,75 RON (inclusiv TVA), recurenta a arătat că aceasta reprezintă avansul de 60 de euro (30% din tariful de 200 euro/sediu) pentru un număr de 1.771 sedii, servicii prestate în baza AA3, pentru care S.C.A. C. nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și nu a finalizat operațiunile pentru care s-a angajat, înregistrate nelegal pe cheltuielile C.N.P.R. (inclusiv TVA), fără ca în schimbul acestora să primească o contraprestație. Prejudiciul a fost calculat pentru fiecare factură fiscală în tabelul anexa filele x voi. XI, la nota de prezentare nr. 105.4/312 din data de 4 aprilie 2017. Neregula a fost constatată prin Decizia nr. 5/2015 a Curții de Conturi și de către MFP- Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară prin Raportul înregistrat sub nr. x din data de 2 martie 2015, iar organele de control financiar de gestiune au extins și calculat valoarea sumelor reprezentând avans pe toată perioada de derulare a contractului, pentru care S.C.A. C. nu a finalizat prestarea serviciilor în beneficiul CN Poșta Română S.A. Măsura stabilită de Curtea de Conturi pentru înlăturarea neregulilor în activitatea financiar contabilă controlată, consemnată în Decizia nr. 5/2015, a fost aceea de a se identifica și clarifica toate situațiile în care CN Poșta Română S.A. a acordat avansuri fără ca în schimbul acestora să primească o contraprestație, iar, în situația în care se constată că prestarea serviciilor nu mai este posibilă sau nu mai este necesară Companiei, să se ia măsuri pentru recuperarea avansurilor și a foloaselor nerealizate aferente.

Contrar celor reținute de instanța de apel, recurenta consideră că, la data introducerii acțiunii, prejudiciul nu era prescris pentru următoarele motive:

Prin adresa nr. x din data de 25 aprilie 2014, C.N.P.R. a comunicat S.C.A. C. intenția de revocare a mandatului încredințat, în temeiul contractului nr. x/829 din data de 25 februarie 2004, solicitând restituirea tuturor documentelor predate de C.N.P.R. în temeiul mandatului, precum și comunicarea unei situații privind stadiul lucrărilor îndeplinite (sedii secundare înregistrate, respectiv documentaților cadastrale întocmite și înscrieri CF), precum și a unei situații privind lucrările neterminate, pârâta comunicând, prin adresa înregistrată la C.N.P.R. sub nr. x/1860 din data de 7 mai 2014, următoarele: "am luat act de intenția dumneavoastră de revocare a mandatului încredințat societății noastre ...";

Potrivit art. 3.2 din contractul de prestări servicii juridice din data de 25 februarie 2004, acesta și-a încetat efectele în termenul de 30 de zile de la momentul primirii de către S.C.A. C. a adresei nr. x din data de 25 aprilie 2014, împrejurare față de care recurenta susține că termenul prescripției dreptului material la acțiune curge de la data de 25 aprilie 2014, data revocării mandatului de către C.N.P.R., astfel că, la data de 25 aprilie 2017, data introducerii cererii de chemare în judecată, termenul prescripției extinctive nu se împlinise.

Acest prejudiciu se compune din:

- suma de 1.240 RON (inclusiv TVA) la AA6 la contractul cadru nr. x/829 din data de 25 februarie 2004, reprezentând diferență calcul eronat la factura nr. x din data de 4 octombrie 2010, cu privire la care recurenta susține că nu se poate vorbi de împlinirea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune, având în vedere dispozițiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și faptul că termenul de prescripție a început să curgă de la data întocmirii Deciziei nr. 5/2015 a Curții de Conturi și a MFP - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară prin Raportul înregistrat sub nr. x din data de 2 martie 2015.

- suma de 1.640.520 RON (inclusiv TVA) pentru un număr de 654 de imobile plătite în avans, servicii prestate în baza AA6, pentru care S.C.A. C. nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și nu a finalizat operațiunile pentru care s-a angajat, de înscriere a dreptului de proprietate în Cartea Funciară, sumă înregistrată nelegal pe cheltuielile C.N.P.R. (inclusiv TVA), fără ca în schimbul acestora să primească o contraprestație, așa cum s-a detaliat și s-a calculat pentru fiecare factură fiscală în tabelul anexa fila x, la nota de prezentare nr. 105.4/312 din data de 4 aprilie 2017.

Neregula a fost constatată prin Decizia nr. 5/2015 a Curții de Conturi și de MFP - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară prin Raportul înregistrat sub nr. x din data de 2 martie 2015, iar organele de control financiar de gestiune au extins și calculat plățile reprezentând avans pe toată perioada de derulare a contractului.

Prin adresa nr. x din data de 25 aprilie 2014, C.N.P.R. a comunicat S.C.A. C. intenția de revocare a mandatului încredințat, în temeiul contractului nr. x/829 din data de 25 februarie 2004, solicitând restituirea tuturor documentelor predate de C.N.P.R. în temeiul mandatului, precum și comunicarea unei situații privind stadiul lucrărilor îndeplinite, precum și a celor rămase în lucru.

S.C.A. C. a comunicat, prin adresa înregistrată la C.N.P.R. sub nr. x/1860 din data de 7 mai 2014, următoarele: "am luat act de intenția dumneavoastră de revocare a mandatului încredințat societății noastre ...".

Potrivit art. 3.2 din contractul de prestări servicii juridice din data de 25 februarie 2004, acesta și-a încetat efectele în termenul de 30 de zile de la momentul primirii de către S.C.A. C. a adresei nr. x din data de 25 aprilie 2014

Contrar celor reținute de tribunal și de către curtea de apel, recurenta susține că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune curge de la data de 25 aprilie 2014, data revocării mandatului de către C.N.P.R.

- suma de 62.955 RON inclusiv TVA pentru un număr de 98 de imobile plătite în avans, demers care nu s-a finalizat cu încheierea de rectificare în Cartea Funciară, servicii prestate în baza AA6, pentru care S.C.A. C. nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și nu a finalizat operațiunile pentru care s-a angajat, sumă înregistrată nelegal pe cheltuielile C.N.RR. (inclusiv TVA), fără ca în schimbul acestora să primească o contraprestație, așa cum s-a detaliat și s-a calculat pentru fiecare factură fiscală în tabelul anexă, fila x vol. XVI. Neregula a fost constatată prin Decizia nr. 5/2015 a Curții de Conturi și de MFP - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară prin Raportul înregistrat sub nr. x, din data de 2 martie 2015, iar organele de control financiar de gestiune au extins și calculat plățile în avans nefinalizate pe toată perioada de derulare a contractului pentru care S.C.A. C. nu a finalizat prestarea serviciilor în beneficiul CN Poșta Română S.A..

Măsura stabilită de Curtea de Conturi pentru înlăturarea neregulilor în activitatea financiar contabilă controlată, consemnată în Decizia nr. 5/2015, este de identificare a tuturor situațiilor în care CN Poșta Română S.A. a acordat avansuri fără ca în schimbul acestora să primească o contraprestație, clarificarea acestora, iar, în situația în care se constată că prestarea serviciilor nu mai este posibilă sau nu mai este necesară Companiei, se vor lua măsuri pentru recuperarea avansurilor și a foloaselor nerealizate aferente.

Recurenta consideră că și în privința acestei sume sunt valabile argumentele anterior prezentate în raport de care apreciază că nu se poate reține împlinirea termenului de prescripție, cum greșit au reținut instanțele de fond.

- suma de 51.435 RON inclusiv TVA, pentru imobile ce necesitau rectificări în Cartea Funciară și pentru care s-a plătit avans reprezentând 25% din onorariul de 1.350 RON/imobil, fără ca în schimbul sumei să se primească o contraprestație. Cu privire la aceasta, recurenta susține că neregula a fost constatată prin Decizia nr. 5/2015 a Curții de Conturi și de MFP - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară prin Raportul înregistrat sub nr. x din data de 2 martie 2015, iar organele de control financiar de gestiune au extins și calculat plățile în avans nefinalizate pe toată perioada de derulare a contractului pentru care S..CA. C. nu a finalizat prestarea serviciilor în beneficiul C.N. Poșta Română S.A.

Măsura stabilită de Curtea de Conturi pentru înlăturarea neregulilor în activitatea financiar contabilă controlată, consemnata în Decizia nr. 5/2015, este de identificare a tuturor situațiilor în care C.N. Poșta Română S.A. a acordat avansuri fără ca în schimbul acestora să primească o contraprestație, clarificarea acestora, iar în situația în care se constată că prestarea serviciilor nu mai este posibilă sau nu mai este necesară Companiei se vor lua măsuri pentru recuperarea avansurilor și a foloaselor nerealizate aferente.

Recurenta susține că nici în ceea ce privește acest prejudiciu nu se poate vorbi în mod justificat de împlinirea termenului de prescripție - motivele fiind cele enunțate cu privire la prejudiciul în valoare de 1.640.520 RON (inclusiv TVA).

Neregula a fost constatată prin Decizia nr. 5/2015 a Curții de Conturi, iar organele de control financiar de gestiune au extins și calculat prejudiciul pe toată perioada de derulare a contractului. Măsura stabilită de Curtea de Conturi pentru înlăturarea neregulilor în activitatea financiar contabilă controlată, consemnată în Decizia nr. 5/2015, este de recuperare a sumelor plătite în plus către C. S.P.R.L. și regularizarea în contabilitate a sumelor datorate.

Recurenta susține că nu poate fi vorba de împlinirea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune în privința acestui prejudiciu, având în vedere dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și faptul că termenul de prescripție a început să curgă de la data întocmirii Deciziei nr. 5/2015 a Curții de Conturi și a MFP - Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară prin Raportul înregistrat sub nr. x din data de 2 martie 2015.

Recurenta a reiterat și criticile referitoare modul de soluționare a cererii de intervenție formulate de B. S.R.L. în favoarea intimatei-pârâte, recurenta, susținând că aceasta a fost în mod greșit admisă.

În acest sens a arătat că prestatoarea S.C.A. C., în conformitate cu art. 5.2 din Actul Adițional nr. 6 la contractul nr. x/829 din data de 25 februarie 2004, nu trebuia să înceapă nicio lucrare, deci nici lucrările de întocmire documentație cadastrală efectuate de către B. S..RL., fără ca C.N. Poșta Română S.A. să îi pună la dispoziție documentele necesare.

Recurenta consideră că susținerea intervenientei B. S.R.L. potrivit căreia suma de 978.450 RON a fost cheltuită pentru efectuarea măsurătorilor și documentațiilor cadastrale pentru 704 de imobile nu poate fi luată în considerare câtă vreme aceste servicii nu trebuiau efectuate de B. S.R.L. înainte ca C.N.RR. să fi predat toate documentele necesare (inclusiv hotărâri AGA) către intimata-pârâtă, pentru ca aceasta din urmă să ceară intervenientei serviciile din contractul încheiat între cele două.

A invocat, în acest sens, art. 5 din actul adițional nr. x la contractul nr. x/829 din data de 25 februarie 2004 încheiat între C.N.RR. și S.C.A. C., potrivit căruia "Clientul va trebui să finalizeze toată documentația necesară pentru finalizarea lucrărilor sau procedurilor, astfel cum aceasta documentația a fost solicitată de către Societate. Documentația va fi pusă la dispoziția Societății înainte de începerea oricărei lucrări".

În raport de toate aceste considerente, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, în rejudecare, respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, respingerea cererii de intervenție accesorie și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În termen legal, intimata-pârâtă Societatea Profesională cu Răspundere Limitată "A. și Asociații" a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului, în raport de prevederile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, și excepția nulității recursului, solicitând să se constate că, în motivarea cererii de recurs, nu sunt aduse veritabile critici de nelegalitate deciziei recurate, ci doar se reiau susținerile formulate prin cererea de apel.

Pe fond, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului, apreciind că instanța de apel a aplicat corect normele de drept material referitoare la prescripția dreptului material la acțiune, susținerile recurentei în sens contrar neputând fi primite.

Și intimata-intervenientă B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., și, în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În esență, a arătat că susținerile recurentei-reclamante referitoare la fondul cererii nu pot face obiectul recursului deoarece nu au fost analizate nici de tribunal și nici de instanța de apel, demersul judiciar al recurentei-reclamante fiind paralizat de admiterea excepției prescripției, raportat la situația de fapt reținută.

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinările formulate de intimate.

Prin înscrisul intitulat "Răspuns la întâmpinarea depusă de B. S.R.L. în dosarul nr. x/2014", intimata-pârâtă Societatea Profesională cu Răspundere Limitată "A. și Asociații" a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului și anularea căii de atac, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 27 februarie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Compania Națională Poșta Română S.A. împotriva deciziei civile nr. 824A din 06 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fixat termen de judecată la data de 09 aprilie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, apreciind că excepțiile netimbrării și nulității căii de atac, invocate de intimate prin întâmpinările depuse la dosar, sunt neîntemeiate întrucât, pe de o parte, recurenta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii de recurs, iar, pe de altă parte, motivele de recurs pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de lege.

La data de 21.03.2024, recurenta reclamantă a depus la dosar "note de ședință", în cuprinsul cărora, reiterând susținerile din cuprinsul motivelor de recurs referitoare la stabilirea eronată a momentului de debut al termenului de prescripție, a arătat că instanța de apel a soluționat cauza fără a avea în vedere raportul juridic de drept material dedus judecății, încălcând dispozițiile art. 7 și ale art. 12 din Decretul nr. 167/1958 precum și prevederile art. 1539 din C. civ., referitoare la contractul de mandat.

În esență, a susținut că, dată fiind natura raportului juridic existent între părți, derivat dintr-un contract de mandat, pentru ca mandantul să poată cere restituirea avansului contractual, este necesar fie ca mandatul să fi încetat, fie ca mandantul să-i retragă mandatarului îndatorirea sau obligația pentru care avansase sumele de bani, pentru a se putea vorbi de o executare incompletă/neexecutare, în condițiile în care părțile s-au înțeles în sensul ca, atât actul adițional nr. x, cât și actul adițional nr. x să fie în vigoare iar părțile să își execute obligațiile până la finalizarea înregistrării tuturor punctelor de lucru și intabularea tuturor imobilelor deținute în proprietate de către client, respectiv, până la achitarea de către client a tuturor obligațiilor de plată.

Drept urmare, recurenta consideră că, până la revocarea mandatului nu se poate vorbi de o neexecutare culpabilă iar în absența unui termen de executare stipulat de părți nu se poate susține cu temei că s-a născut dreptul la acțiune al creditorului obligației neexecutate, în condițiile în care dreptul la acțiune trebuie să-i confere titularului posibilitatea reală și efectivă de a-și recupera prejudiciul pe calea acțiunii în justiție.

În acest sens, recurenta solicită să se constate că orice demers litigios care ar fi fost întreprins anterior datei de 25.05.2014, data la care revocarea mandatului a devenit efectivă și și-a produs efectele juridice, potrivit prevederilor art. 3.2 din contract, ar fi fost respins, mandatarul putând opune oricând cu succes lipsa stipulației unui termen de executare precum și natura succesivă a obligațiilor asumate (mandatarul nu era ținut de o executare uno ictu).

Pe de altă parte, în cuprinsul notelor de ședință, recurenta a formulat o serie de considerații cu privire la inaplicabilitatea în cauză a deciziei ICCJ pronunțată în recurs în interesul legii nr. 19/2019, susținând că în mod greșit instanța de apel s-a raportat la aceasta.

A mai solicitat să se constate că, în cauză, fiind vorba despre prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre prestații nici nu se putea stinge printr-o singură prescriptie, potrivit prevederilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958, fiind eronată concluzia la care a ajuns Curtea de Apel București, în sensul că reclamanta avea cunoștință de existența și de întinderea prejudiciului începând cu data de 10.08.2011, limitându-se la a analiza prescripția doar cu privire la această dată și făcând o greșită aplicare a art. 12 din Decretul nr. 167/1958.

Totodată a susținut că, fiind vorba de obligații de rezultat și nu de diligență, intimata nefiind ținută de un termen de execuție, mandatarului nu i se poate imputa neexecutarea obligației (obligație care putea fi executată pe toată durata mandatului) decât prin punerea sa în întârziere sau prin notificarea încetării contractului, deoarece doar de la acel moment sumele de bani avansate devin prejudiciu, iar, cât timp nu se poate imputa debitorului neexecutarea obligației, nu se poate susține cu temei nici existența prejudiciului, pentru a putea începe să curgă termenul de prescriptie.

Analizând conținutul notelor de ședință depuse la data de 21.03.2024, Înalta Curte constată că, deși recurenta reclamantă pretinde că susținerile formulate în cuprinsul acestora au doar rolul de a dezvolta și de a explicita motivele de recurs formulate în termenul legal, în realitate, ele se circumscriu unor critici de nelegalitate suplimentare aduse deciziei instanței de apel, ce se subsumează aceluiași motiv de casare invocat ca temei de drept al recursului, respectiv art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., recurenta invocând încălcarea de către instanța de apel a art. 7 și 12 din Decretul nr. 167/1958, precum și a art. 1539 C. civ., din perspectiva faptului că, la stabilirea momentului de început al termenului de prescripție, nu a avut în vedere natura juridică a raporturilor dintre părți ce derivă dintr-un contract de mandat, caracterul succesiv al prestațiilor la care s-a obligat pârâta, în calitate de mandatar, și nici natura obligațiilor asumate, respectiv, obligații de rezultat și nu de diligență.

Aceeași calificare se impune a fi dată și susținerilor referitoare la inaplicabilitatea în cauză a deciziei ICCJ nr. 19/2019, pronunțate în recurs în interesul legii, câtă vreme prin intermediul acestora se tinde la înlăturarea unor considerente decizorii importante ce au stat la baza soluției adoptate în cauză, considerente care nu au fost contestate în termen legal, prin motivele de recurs inițial formulate.

Or, fiind vorba de critici noi în raport de motivele de recurs formulate prin cererea inițială de recurs, invocate după expirarea termenului de motivare a recursului, acestea nu pot fi luate în considerare.

În acest sens, Înalta Curte reține că, în raport de exigențele art. 486 alin. (1) lit. d) și ale art. 487 alin. (1) C. proc. civ., dezvoltarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul trebuie realizată în cuprinsul cererii de recurs sau, în situația în care motivele se depun printr-un memoriu separat, motivarea recursului se va face în termenul legal de declarare a căii de atac, în caz contrar intervenind sancțiunea nulității prevăzute de art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză se observă că, raportat la data comunicării deciziei recurate, 24 iulie 2023, termenul de recurs s-a împlinit la data de 23.08.2023, aceasta fiind data limită până la care recurenta avea posibilitatea să depună motivele de recurs și, eventual, să suplimenteze criticile inițial formulate.

Cum notele de ședință au fost depuse de recurentă mult după acest moment, respectiv la data de 21.03.2024, chiar după admiterea în principiu a recursului dispusă prin încheierea din data de 27.02.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, susținerile formulate în cadrul acestora, ce constituie critici noi aduse deciziei recurate față de motivele inițiale de recurs, nu vor fi avute în vedere întrucât nu îndeplinesc rigorile impuse de dispozițiile legale sub aspectul motivării căii de atac, legalitatea soluției instanței de apel urmând a fi analizată doar în limitele cererii inițiale de recurs, formulate în termenul legal.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate prin cererea inițială de recurs, prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În esență, prevalându-se de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), recurenta pârâtă pretinde că decizia instanței de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea eronată a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, din perspectiva modului de determinare a momentului de la care instanța devolutivă a apreciat că a început să curgă termenul de prescripție, reclamanta considerând că, în raport de obiectul concret al fiecărui capăt de cerere formulat, termenul de prescripție a început să curgă fie de la data întocmirii de către Direcția Executivă Juridică, Control și Resurse Umane, Direcția Control, Serviciul Control Financiar de Gestiune a notei de prezentare nr. 105.4/312 din data de 4 aprilie 2017, având ca obiect verificarea modului de derulare a contractului de prestări servicii juridice din data de 25 februarie 2004, încheiat cu S.C.A. C., fie de la data emiterii deciziei nr. 5/2015 a Curții de Conturi, respectiv, a raportului nr. x/02.03.2015 întocmit de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția de Inspecție Economico - Financiară, fie de la data revocării mandatului acordat societății de avocatură pentru realizarea tuturor actelor și operațiunilor juridice necesare în vederea înregistrării punctelor de lucru ale companiei și a înscrierii în cartea funciară a imobilelor ce aparțin entității reclamante, iar nu de la data de 09.08.2011, reținută de instanțele de fond.

Recursul astfel formulat pune în discuție aplicarea normelor de drept material ce reglementează prescripția extinctivă, la situația de fapt din cauza dedusă judecății, astfel că, pentru verificarea legalității deciziei atacate din perspectiva susținerilor formulate de recurenta pârâtă se impune, cu titlu preliminar, prezentarea elementelor esențiale ale prezentului proces, întrucât acestea relevă reperele temporale necesare pentru verificarea aplicării legii de către instanța de apel și, implicit, pentru dezlegarea în drept a chestiunii litigioase constând în stabilirea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție.

În acest sens, Înalta Curte reține că, obiectul cererii deduse judecății în prezenta cauză îl constituie solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata unor sume de bani decurgând din angajarea răspunderii civile contractuale ca urmare a nerespectării de către pârâtă a obligațiilor asumate prin contractul de asistență juridică din 25.02.2004, prin Actul adițional nr. x, înregistrat la CNPR sub nr. x/22.06.2006, Actul adițional nr. x înregistrat la CNPR sub nr. x/27.08.2007 și Actul adițional nr. x înregistrat la C.N. Poșta Romana S.A. sub nr. x/30.11.2006, precum și plata unor sume achitate în plus de către reclamantă față de cele stabilite prin Actul adițional nr. x înregistrat sub nr. x/06.07.2011.

În concret, așa cum s-a reținut de către instanțele de fond, în anul 2004, C.N. Poșta Română S.A. și Societatea Civilă de Avocați "C." au încheiat contractul nr. x/829/25.02.2004, având ca obiect servicii juridice, urmat de mai multe acte adiționale, încheiate în perioada 2006 - 2011.

La data de 25.04.2014, prin adresa nr. x/25.04.2014, reclamanta a comunicat Societății C. intenția de revocare a mandatului încredințat, solicitând să i se restituie toate documentele predate de către C.N. Poșta Româna S.A. în baza contractului de asistență juridică înregistrat sub nr. x/25.02.2004, până la data de 15.06.2014, precum și comunicarea unei situații privind stadiul lucrărilor îndeplinite (sedii secundare înregistrate, respectiv documentații cadastrale întocmite și Înscrieri CF), precum și cele rămase în lucru (nefinalizate până la data prezentei).

Ca răspuns la adresa reclamantei nr. x/25.04.2014, S.C.A. C. a comunicat, prin adresa înregistrată la C.N.P.R. sub nr. x/07.05.2014, că a luat act de intenția reclamantei de revocare a mandatului încredințat societății, aducându-i, totodată la cunoștință că toate actele intrate în posesia societății au fost restituite către CNPR iar situația privind stadiul lucrărilor a fost predată acesteia.

Din actele depuse la dosar a rezultat că, într-adevăr, prin adresa nr. x/09.08.2011, S.C.A. C. SPP.L a transmis situația plăților efectuate în avans de către C.N.P.R. pentru înregistrarea sediilor secundare, în baza Actului Adițional nr. 3, precum și pentru realizarea înscrierilor și rectificărilor în Cartea Funciară, în baza Actului Adițional nr. 6, precizând că:

- în proiectul de înregistrare sedii secundare, C.N. Poșta Română a achitat către C. SPRL cu titlu de avans suma de 1.789.539,67 iei (inclusiv TVA) și, respectiv suma de 3.314.350,22 RON (inclusiv 'P/A) cu titlu de finalizare lucrări;

- în proiectul de cadastru și intabulară imobile, CN Poșta Română a achitat către C. SPRL cu titlu de avans suma de 1.966.109,50 RON (inclusiv TVA) și, respectiv suma de 408.717,75 RON (inclusiv TVA) cu titlu de finalizare lucrări.

Totodată, s-a precizat că, la momentul adresei, mai erau în curs de finalizare lucrări cu avansul achitat de către CNPR după cum urmează:

- un număr de 1.700 sedii secundare încă neînregistrate la Oficiul Registrului Comerțului;

- un număr de 596 imobile încă neînscrise în Cartea Funciară.

Raportat la aceste aspecte, instanțele de fond au reținut că, astfel, la data de 09.08.2011, reclamanta, în calitate de creditoare beneficiară a serviciilor de asistență juridică pe care pârâta debitoare avea obligația să le presteze, a avut cunoștință despre neîndeplinirea de către aceasta din urmă a obligațiilor asumate, precum și despre neexecutarea completă a serviciilor de înscriere a sediilor Poștei Române în cartea funciară, la aceeași dată cunoscând și cuantumul sumelor achitate în avans pentru serviciile prestate.

Având în vedere că reclamanta trebuia să cunoască fapta neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale de către debitoarea pârâtă și, deci, faptul juridic al plății unor sume nedatorate, încă de la data de 09.08.2011, anterior intrării în vigoare a C. civ. din 2009, s-a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958, în raport de care s-a constatat că termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. (1) din acest act normativ, aplicabil în materia răspunderii civile contractuale, s-a împlinit cel mai târziu la data de 09.08.2014, anterior înregistrării acțiunii pendinte pe rolul primei instanțe.

În cadrul apărărilor pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, reclamanta a invocat prevederile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 care reglementează ipoteza începutului curgerii termenului de prescripție în cazul răspunderii civile delictuale, susținând, în esență, că, în cauză, dreptul său la acțiune s-a născut la data emiterii deciziei Curții de Conturi nr. 5/2015, întrucât doar atunci a cunoscut existența pagubei și întinderea ei.

Pe de altă parte, a susținut că termenul de prescripție nu poate fi calculat decât de la data revocării mandatului acordat societății de avocatură, respectiv de la momentul încetării relațiilor contractuale cu societatea pârâtă.

Instanțele de fond au apreciat că momentul de început al prescripției nu poate fi stabilit prin raportare la decizia Curții de Conturi și nici în raport de data încheierii notei de prezentare nr. 105.4/312/04.04.2017 având ca obiect verificarea modului de derulare a contractului de prestări servicii juridice nr. x/25.02.2004, întrucât, așa cum rezultă din chiar cuprinsul acestor înscrisuri, reclamanta putea și trebuia să cunoască atât pretinsa faptă ilicită, cât și prejudiciul suferit încă de la momentul încheierii contractelor în discuție sau cel mai târziu la data de 09.08.2011 când a luat efectiv cunoștință de existența neregulilor ivite în derularea relației contractuale cu societatea pârâtă.

De altfel, la momentul pronunțării deciziei Curții de Conturi, reclamanta cunoștea atât pretinsa faptă ilicită, cât și prejudiciul, cu atât mai mult cu cât, la nivel instituțional, era obligatorie derularea unui control economic preventiv propriu, în concordanță cu decizia directorului general nr. 63/20.03.2009 .

Pe de altă parte, în raport de considerentele Deciziei RIL 19/2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 860 din 24 octombrie 2019, s-a reținut că intervenția unui control al Curții de Conturi nu este de natură să proroge începerea cursului termenului de prescripție, acesta nefiind apt de a conduce nici la suspendarea, nici la întreruperea lui.

Cu referire la data încetării relațiilor contractuale cu societatea pârâtă, ca urmare a revocării mandatului acordat acesteia, instanțele au reținut că nici aceasta nu poate reprezenta punctul de început al termenului de prescripție, deoarece curgerea prescripției nu poate fi corelată cu acest incident ci doar cu momentul la care partea a cunoscut sau când putea cunoaște neexecutarea obligațiilor asumate, ce a generat prejudiciul a cărui recuperare se încearcă.

Raportat la aspectele de fapt și de drept care au fundamentat decizia recurată, Înalta Curte constată că este lipsită de temei susținerea recurentei conform căreia, în soluționarea cauzei, s-ar fi făcut o greșită aplicare a normelor de drept material referitoare la prescripția extinctivă, ceea ce ar fi condus la o soluție nelegală și la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, domeniul prescripției extinctive, cu regimul juridic aferent, este determinat de natura dreptului subiectiv pretins.

În speță, recurenta-reclamantă a dedus judecății o acțiune personală, prescriptibilă în termenul general de 3 ani, reglementat de Decretul-lege nr. 167/1958, fundamentată pe răspunderea civilă contractuală, dreptul de creanță pretins rezultând din neexecutare sau executare necorespunzătoare a unor obligații contractuale. În concret, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata mai multor sume de bani ce au făcut obiectul unor facturi fiscale emise de societatea pârâtă în perioada 2004 - 2012, în virtutea contractului de asistență juridică și a actelor adiționale la acesta intervenite între părți, facturi care au fost achitate de reclamantă în aceeași perioadă.

Or, față de dreptul de creanță pretins, corespunzător unei pagube provenite din nerespectarea de către pârâtă a obligațiilor contractuale asumate prin contractul de asistență juridică nr. x/25.02.2004 și prin actele adiționale la acesta, încheiate în perioada 2006 - 2011, și de cauza cererii de chemare în judecată, respectiv răspunderea civilă contractuală, Înalta Curte constată că în mod corect instanțele de fond au reținut că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 ("prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit"), ceea ce a impus analizarea prescripției extinctive prin raportare la dispozițiile Decretului nr. 167/1958.

În reglementarea acestui act normativ, regula generală a începerii cursului prescripției, instituită prin art. 7 alin. (1), este cea potrivit căreia "prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune (...)".

Regula se aplică ori de câte ori nu-și găsește incidența vreo regulă specială edictată pentru un anumit caz particular, pe de o parte, și, bineînțeles, în toate cazurile în care dreptul subiectiv material este încălcat, negat sau contestat, pe de altă parte. Data nașterii dreptului la acțiune este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat sau contestat ori data la care, chiar în lipsa unei contestații sau încălcări, dreptul la acțiune trebuie exercitat.

Pentru dreptul subiectiv pur și simplu, prescripția extinctivă începe să curgă de la data nașterii raportului juridic, sens în care art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 prevede că "în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept".

Regula începerii cursului prescripției extinctive la data nașterii raportului juridic, în cazul în care nu există termen sau condiție suspensive, ori în cazul în care obligația debitorului urmează să se execute la cererea creditorului, este impusă de însăși finalitatea prescripției extinctive, anume stimularea titularilor drepturilor subiective să-și valorifice drepturile într-un termen cât mai scurt, pentru asigurarea certitudinii și securității circuitului civil.

Prin art. 8 din Decretul nr. 167/1958 se consacră o regulă specială de determinare a începutului prescripției extinctive caracterizată prin stabilirea a doua momente alternative de la care prescripția începe să curgă și anume, pe de o parte, momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea, iar, pe de alta parte, momentul obiectiv al datei la care păgubitul trebuia ori putea sa cunoască aceste elemente. În conformitate cu acest text legal "Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea".

Instituirea celor două momente alternative corespunde necesității de a armoniza dezideratul ocrotirii efective a victimei faptei ilicite (căreia nu i s-ar putea opune prescripția înainte de a avea posibilitatea de a acționa întrucât nu a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea) și pe cel al asigurării finalității, a scopului reglementării acestei instituții, aceea de lămurire a situațiilor juridice neclare în termene scurte, de natură să garanteze securitatea și stabilitatea circuitului civil.

De aceea, în legătură cu acest din urmă deziderat, stabilirea de către legiuitor a unui moment obiectiv de la care începe să curgă prescripția extinctivă se bazează și pe ideea culpei prezumate a victimei, de a nu fi depus toate diligențele necesare pentru descoperirea pagubei și recuperarea acesteia.

Domeniul de aplicare a acestei reguli de drept (evident, în măsura în care nu există alte reguli speciale incidente) este unul care acoperă întreaga răspundere civilă, așadar, atât ipoteza răspunderii delictuale, cât și pe cea a răspunderii contractuale, întrucât legea nu distinge între felul răspunderii civile, ci stabilește in terminis doar condiția existenței unui prejudiciu cauzat printr-o "faptă ilicită".

Or, fapta ilicită poate fi atât de natură extracontractuală (în special delictuală), cât și de natură contractuală, cum este și cazul faptei ce i se impută pârâtei în prezenta cauză, de neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligațiilor contractuale. Prin urmare, sfera de aplicabilitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Decretul-lege nr. 167/1958 nu poate fi restrânsă numai la dreptul la acțiune în repararea prejudiciului izvorât din "delictul civil" ce antrenează răspunderea civilă delictuală, întrucât rațiunea regulii speciale stipulate în norma juridică anterior menționată se regăsește, în egală măsură, și în ipoteza răspunderii civile contractuale, astfel că devine incident argumentul de interpretare logică consacrat prin adagiul "ubi eadem est legis ratio, ibi eadem est legis dispositio" (unde este aceeași rațiune a legii, se aplica aceeași dispoziție a ei).

Așadar, în circumstanțele particulare ale formei de răspundere civilă invocate prin demersul judiciar de față, în mod corect instanța de apel a reținut că începutul prescripției se determină după regula specială conținută de art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție, care este cel general, de 3 ani, curgând de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască neexecutarea culpabilă a obligațiilor sumate de debitor.

Ca urmare, aplicând aceste prevederi legale la datele concrete ale speței, instanța de apel a determinat, pentru fiecare categorie de pretenții deduse judecății, momentul de început al termenului de prescripție, mai precis, momentul obiectiv, anume cel la care titularul dreptului putea sau trebuia să cunoască nașterea lui.

În concret, cu referire la primul capăt de cerere ce a avut ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.249.113,45 RON, reprezentând avans preț contractual, compusă din suma de 672.631,70 RON (inclusiv TVA) și suma de 576,481,75 RON (inclusiv TVA), avansate în baza Actului adițional nr. x, înregistrat la CNPR sub nr. x/22.06.2006, la contractul nr. x/829/25.02.2004, instanța de apel a reținut că prejudiciul constând în suma de 672.631,70 RON (inclusiv -TVA), ce reprezintă diferența de onorariu între 230 de euro și 200 de euro, calculată pentru cele 6.489 imobile la care s-au plătit avansuri în vederea înregistrării ca sedii secundare și pentru cele 4.718 imobile la care s-au plătit lucrări de finalizare, a fost cunoscut de reclamantă încă din data de 30.11.2010, când a formulat plângerea penală înregistrată sub nr. x/30.11.2010 ce a format obiectul dosarului penal nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în timp ce prejudiciul în sumă de 576.481,75 RON (inclusiv TVA), constând în avansul de 60 de euro (30% din tariful de 200 euro/sediu) pentru un număr de 1.771 sedii pentru care nu s-au finalizat operațiunile de înscriere în cartea funciară, a fost cunoscut încă de la data de 15.01.2010, astfel cum rezultă din adresa de informare a Direcției dezvoltare nr. 102/3-73/15.01.2010, în cuprinsul căreia s-a reținut neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor asumate prin Actul adițional nr. x, în sensul nefinalizării lucrărilor pentru 2.168 de locații pentru care se achitase avansul de 30%.

Referitor la cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.756.150 RON (inclusiv TVA), reprezentând avans preț contractual, plătit în baza Actului adițional nr. x înregistrat la CNPR sub nr. x/27.08.2007, la contractul nr. x/829/25.02.2004, și la cel de-al treilea capăt de cerere, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 537.957,53 RON (inclusiv TVA), reprezentând tarif nedatorat față de prețul prevăzut și av