ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 77/2026

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2026

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău, la data de 10 martie 2023, reclamantul A., în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și B. S.A., a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 7.009 RON, reprezentând prima de stat aferentă perioadei 2015-2020, calculată conform art. 312 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006, cuvenită pentru contractul de economisire creditare nr. x din data de 29 decembrie 2015 actualizat cu rata inflației și obligarea acestora la plata dobânzii legale penalizatoare.

Prin încheierea de ședință din data de 20 octombrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x, Judecătoria Zalău: a respins excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice; a recalificat excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ca fiind o apărare de fond; a unit cu fondul cauzei excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice; a amânat pronunțarea asupra cauzei.

Prin sentința civilă nr. 7 din data de 4 ianuarie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Zalău a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin întâmpinare.

A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. S.A. și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

A obligat pe pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației să plătească reclamantului prima de stat aferentă anilor 2015-2020, care i se cuvine conform contractului de economisire-creditare nr. x din data de 29 decembrie 2015, în cuantum de 6.200,69 RON, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație începând cu data de 28 februarie 2021 și până la data plății.

A obligat pe pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației să plătească reclamantului dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 6.200,69 RON, calculată de la data de 28 februarie 2021 și până la data plății debitului principal.

A respins în rest cererea ca neîntemeiată.

A obligat pe pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației să plătească reclamantului suma de 1.415 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1.000 RON reprezentând onorariu avocațial și 415 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin decizia civilă nr. 743 din data de 7 noiembrie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalului Sălaj, secția civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în contradictoriu cu intimații A. și B. S.A., împotriva încheierii civile din data de 20 octombrie 2023 și a sentinței civile nr. 7 din data de 4 ianuarie 2024 pronunțate de Judecătoriei Zalău.

A obligat pe apelant la plata către intimatul A. a sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar în urma rejudecării fondului cauzei, respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiate.

2.1. Prin decizia nr. 65 din data de 8 mai 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, în esență, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a reținut că, din considerentele deciziei nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunțate în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, rezultă că sub imperiul noului C. civ. distincția profesionist/neprofesionist nu mai poate fi utilizată pentru delimitarea competenței instanțelor/secțiilor specializate, fiind necesar să se apeleze la cele patru tipuri de cauze enumerate exemplificativ prin dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Astfel, a arătat că singurele criterii care pot fi folosite sunt cele referitoare la obiectul și natura cauzei, pentru a include în sfera de competență materială a instanțelor/secțiilor specializate alte cauze decât cele enumerate exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Totodată, a apreciat că, pentru a evita raportarea la noțiunea de profesionist și pentru a nu mai utiliza un astfel de criteriu legat de calitatea subiectului, se poate recurge alternativ la noțiunea de întreprindere, reper apreciat util, reglementat de dispozițiile art. 3 alin. (3) C. civ.

Din această perspectivă, a constatat că, în speță, raportul juridic de drept material, transpus în plan procesual prin cererea de chemare în judecată, este derivat dintr-un fapt pretins fapt ilicit al recurentului-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, constând în nerespectarea unor dispoziții legale care au produs reclamantului un prejudiciu.

Astfel, a apreciat că jurisdicția specializată ar fi competentă în cazul analizat doar dacă fapta ilicită ar fi fost săvârșită în contextul exploatării unei întreprinderi, or, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, instituție publică împotriva căreia se îndreaptă pretențiile, nu desfășoară o activitate organizată sub forma unei întreprinderi și nu a participat în vreo modalitate la o astfel de activitate.

Ca atare, a concluzionat că obiectul și natura prezentului litigiu nu are legătură cu activitatea vreunei întreprinderi și nu este asociată în vreun fel cu obiectul și natura litigiilor menționate exemplificativ de dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Totodată, a reținut că pretențiile formulate de către reclamant împotriva pârâtei B. S.A. au fost respinse, ca neîntemeiate, deoarece s-a reținut îndeplinirea deplină a obligațiilor asumate contractual de către această societate în raportul juridic cu pârâtul.

În plus, a arătat că pretențiile formulate împotriva acestei pârâte erau născute din exploatarea unei întreprinderi, însă soluția de respingere a cererii de chemare în judecată nu a fost apelată cu privire la acest aspect și a rămas definitivă, astfel că instanța de apel și cea de recurs au fost învestite exclusiv cu cererea de angajare a răspunderii civile delictuale a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a apreciat relevant și modul de soluționare a cererii de chemare în judecată de către Tribunalul Sălaj, respectiv faptul că pricina a fost soluționată de secția civilă a Tribunalului Sălaj, o secție cu competență generală în această materie, iar, la termenul din data de 24 octombrie 2024, instanța a stabilit în sens larg competența secției civile a Tribunalului Sălaj, reținând că este vorba despre un litigiu de natură civilă aflat în competența de soluționare în apel a tribunalului, fără vreo dezbatere cu privire la calificarea cererii și stabilirii competenței jurisdicției specializate în materia litigiilor care decurg din exploatarea unei întreprinderi; de asemenea, nici rezoluțiile întocmite în dosar, încheierile de ședință și decizia pronunțată nu cuprind vreo mențiune privind specializarea completului în acest domeniu.

2.2. Prin sentința civilă nr. 178/R din data de 26 noiembrie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă: a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale; a declinat competența de soluționare a recursului declarat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației împotriva deciziei civile nr. 74 din data de 7 noiembrie 2024 pronunțate de Tribunalul Sălaj, secția civilă în dosarul nr. x/2023 în favoarea secției II-a civile a Curții de Apel Cluj; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în esență, a reținut că, prin decizia de recurs în interesul legii nr. 18/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare."

În raport cu cele reținute în considerentele acestei decizii și pornind de la criteriile de calificare a litigiilor după natura și obiectul lor, a constatat că, în doctrină, s-a stabilit că obiectul litigiului este reprezentat de pretenția concretă a reclamantului, acesta fiind cel care declanșează demersul judiciar și care stabilește limitele cu care investește instanța de judecată.

În acest sens, a apreciat că sunt relevante dispozițiile art. 30 alin. (1) din C. proc. civ. care stabilesc că are dreptul să facă o cerere înaintea instanței competente oricine are o pretenție împotriva unei alte persoane ori urmărește soluționarea în justiție a unei situații juridice.

Ca atare, a arătat că natura litigiului este dată de felul (tipul) raportului juridic dintre părțile litigante dedus judecății instanței prin cererea de chemare în judecată.

Sub acest aspect, a reținut că, în speță, acest raport juridic este reprezentat de contractul de economisire creditare semnat de părți, contract cu privire la care se poate observa cu ușurință că nu poate fi decât unul încheiat de un profesionist în exercitarea obiectului său de activitate.

Față de împrejurarea că, prin cererea de chemare în judecată, pretențiile formulate în raport de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice s-au întemeiat pe dispozițiile O.U.G. nr. 99/2006 și art. 1357 C. civ., iar cele față de B. S.A. pe contract, a reținut aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 99 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 123 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, a apreciat că la stabilirea instanței competente nu prezintă relevanță soluția pronunțată și nici partea din soluție care face obiectul căilor de atac, ci cadrul procesual stabilit în fața instanței, care, în raport cu cele anterior reținute atrage competența instanței specializate.

În plus, a reținut că în fața instanțelor de fond s-a stabilit competența instanței civile, fără a se diferenția dacă este vorba de instanța de drept comun sau cu profesioniști, pentru a fi incidente cele statuate prin decizia în interesul legii nr. 4/2023.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) și la art. 136 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Totodată, potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. civ., dispozițiile privitoare la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că Secțiile I și a II-a civile ale Curții de Apel Clu și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de aprecierile diferite ale celor două secții cu privire la natura juridică a litigiului.

Astfel, secția a II-a civilă a Curții de Apel Cluj a reținut că prezenta cauză nu se circumscrie litigiilor cu profesioniști, în timp ce secția I civilă a aceleiași instanțe a apreciat că obiectul pricinii se înscrie tocmai în această materie, fiind de competența instanței specializate.

Prin decizia nr. 4 din data de 24 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 26 iunie 2023, instanța supremă a statuat că: "(...) atunci când hotărârea atacată provine de la o instanță de fond care nu este structurată în formațiuni specializate, competența materială procesuală a instanței de control judiciar, în măsura în care aceasta funcționează cu structuri specializate, se va determina cu luarea în considerare a obiectului și naturii pricinii, astfel cum au fost acestea stabilite de instanța a cărei hotărâre se atacă."(parag. 108).

De asemenea, s-a reținut că: "(...) Singura situație în care instanța de control judiciar își poate verifica, în apel sau recurs, competența materială procesuală este aceea în care doar de la nivelul instanței superioare există secții ori complete specializate pentru materia respectivă, nu și la nivelul instanței a cărei hotărâre se atacă." (parag. 109).

În același sens, Înalta Curte a arătat că " (...) analiza competenței materiale procesuale a instanței se efectuează prin raportare la obiectul și natura pricinii (a se vedea paragraful 16 din Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 16 octombrie 2018, paragraful 155 din Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6 aprilie 2017, și paragraful 29 din Decizia nr. 16 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017)." (parag. 122)

Or, în speță, pricina a fost soluționată în primă instanță de către Judecătoria Zalău, iar în apel de Tribunalul Sălaj, secția civilă, instanțe în cadrul cărora nu funcționează secții/completuri specializate care să aibă în competență, în mod diferențiat de celelalte cauze din materie civilă, doar cauze civile izvorâte din exploatarea unei întreprinderi (în primă instanță la judecătorie și, respectiv, în apel la nivelul tribunalului).

De altfel, Tribunalul Sălaj, secția civilă - care a pronunțat hotărârea atacată cu recurs - s-a apreciat competent să soluționeze cauza în temeiul art. 95 pct. 2 C. proc. civ., în raport cu împrejurarea învestirii sale cu un apel îndreptat împotriva unei hotărâri pronunțate în materie civilă de judecătorie, în circumstanțele în care competența sa, ca instanță de control judiciar, viza cauzele din materia litigiilor de muncă, precum și pe cele civile, inclusiv litigiile izvorâte din exploatarea unei întreprinderi.

Ca atare, Înalta Curte constată că, în speță, pentru prima dată, în faza procesuală a recursului, cauza se află pe rolul unei instanțe structurate în formațiuni specializate, astfel că, în cadrul acestei căi de atac, instanța de control judiciar este pusă în situația de a verifica natura juridică a pretențiilor reclamantului, pentru a stabili căreia dintre secțiile civile ale Curții de Apel Cluj îi revine competența de a soluționa calea de atac.

Potrivit art. 39 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară: "În cadrul curților de apel funcționează, în raport cu complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, cauze civile izvorând din exploatarea unei întreprinderi, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale."

Prin prezentul demers judiciar reclamantul A., în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și B., a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 7.009 RON, reprezentând prima de stat aferentă perioadei 2015-2020, calculată conform art. 312 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006, cuvenită pentru contractul de economisire creditare nr. x din data de 29 decembrie 2015 actualizat cu rata inflației și obligarea acestora la plata dobânzii legale penalizatoare.

În speță, în ceea ce privește natura juridică a litigiului, astfel cum aceasta rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, ambele secții ale Curții de Apel Cluj au reținut că pricina izvorăște din exploatarea unei întreprinderi, secția I civilă constatând că fundamentul demersului judiciar al reclamantului îl reprezintă un contract încheiat în atare condiții, în timp ce secția a II-a civilă a apreciat că pretențiile reclamantului îndreptate împotriva pârâtei B. S.A. erau născute din exploatarea unei întreprinderi.

În argumentarea dezînvestirii sale, secția a II-a civilă a Curții de Apel Cluj a constatat, așa cum s-a mai arătat, că nu este competentă a soluționa cauza, având în vedere că pretențiile formulate împotriva pârâtei B. S.A. au fost respinse, iar soluția de respingere a cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu a fost apelată și a rămas definitivă, astfel că instanța de apel și cea de recurs au fost învestite exclusiv cu cererea de angajare a răspunderii civile delictuale a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Or, natura obiectului cauzei se stabilește în raport cu cererea de chemare în judecată, respectiv cu pretențiile cu care partea a înțeles să învestească instanța de judecată, fiind nerelevante, în contextul aprecierii instanței de recurs asupra competenței de soluționare a căii de atac, atât soluțiile pronunțate în fazele procesuale anterioare, cât și criticile formulate de către părți la adresa acestora, prin cererile de apel și de recurs.

Prin urmare, față de cele anterior reținute, constatând că demersul judiciar cu care reclamantul A. a învestit instanța de judecată se circumscrie cauzelor civile izvorând din exploatarea unei întreprinderi, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civile a Curții de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2026.