ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1790/2025

Ședința publică din data de 2 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 30.10.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.), obligarea pârâtei la plata sumei de 261.177,00 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată pentru perioada 13.05.2021-15.10.2023 și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Prin întâmpinare, pârâta A.A.A.S. a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

La termenul de judecată din 17.10.2024, instanța a respins excepția netimbrării cererii și a unit cu fondul cauzei excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă prin întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 3603/2024 din 23 decembrie 2024, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtă; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 261.177,00 RON reprezentând dobândă legală penalizatoare aferentă perioadei 13.05.2021-15.10.2023, precum și suma de 6.216,77 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.) a formulat apel, solicitând schimbarea/anularea în tot a sentinței civile apelate în sensul admiterii excepțiilor invocate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică și nelegală.

Prin decizia civilă nr. 844A/2025 din 22 mai 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.) împotriva sentinței civile nr. 3603/23.12.2024 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Împotriva acestei decizii, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.) a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, în sensul admiterii apelului formulat, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca netemeinică și nelegală.

Invocând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că, atât instanța de fond, cât și cea de apel în mod nelegat au respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile reclamantei de plată a sumei de 261.177,00 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată pentru perioada 13.05.2021 - 15.10.2023, încălcând dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002/R și art. 2.500 și următoarele din C. civ. (2009).

Totodată, recurenta a învederat că, nelegal și abuziv, ambele instanțe de fond și de apel au reținut că: "potrivit dispozițiilor art. 2517 C. civ., termenul de prescripție este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen, iar potrivit art. 2503 alin. (2) C. civ., în cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestațiile datorate".

De asemenea, a mai susținut că în mod nelegal instanța de fond și cea de apel au reținut că, în cazul penalităților de întârziere, pentru fiecare zi de întârziere curge un termen distinct de prescripție și că daunele interese moratorii pot fi solicitate pentru o perioadă anterioară sesizării instanței care nu poate fi mai mare de 3 ani, iar în prezenta cauză cererea de chemare în judecată a fost formulată de către reclamant la data 30.10.2023, pe o perioada mai mare de 3 ani, deci pentru perioada anterioară datei de 30.10.2020, respectiv perioada 13.05.2021 - 15.10.2023.

A mai arătat și că neexecutarea de bunăvoie a unei hotărâri judecătorești nu reprezintă o faptă ilicită a creditorului, care să producă un efect negativ asupra patrimoniului debitorului, deoarece creditorul are posibilitatea și obligația de a efectua procedura de executare silită a titlului executoriu și actualizarea acestuia în faza de executare silită, în condițiile art. 625 și 628 C. proc. civ.

Așadar, în opinia recurentei, față de dispozițiile legii speciale nr. 137/2002/R și a dispozițiilor dreptului comun, dreptul material la acțiune al reclamantei privind pretențiile formulate este prescris, sens în care arată că dreptul material la acțiune al reclamantei în temeiul art. 39 din Legea 137/2002/R a început să curgă de la data de 26.06.2007, data încheierii contractului și s-a împlinit la data de 26.06.2010.

Totodată, a mai susținut că, atât instanța de fond, cât și cea de apel în mod greșit au respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile reclamantei de plată a sumei de 261,177,00 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată pentru perioada 13.05.2021-15.10.2023, încălcând dispozițiile art. 2500 și următoarele din C. civ. (2009).

În acest sens, arată că, așa cum se constată din actele cauzei și din susținerile reclamantei, prin sentința comercială nr. 7595/02.06.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Comercială, instanța a obligat A.A.A.S. să plătească A. suma de 493.852 euro și 25.087,86 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, A.A.A.S. nefiind obligată și la plata dobânzii legale. Or, în situația în care reclamanta ar fi considerat că este prejudiciată, ar fi trebuit să introducă cererea în termenul general de prescripție de 3 ani.

Recurenta a mai învederat că, în considerarea art. 2523 C. civ., reclamanta ar fi trebuit să cunoască presupusa paguba, cât și pe cel care răspunde de ea în condițiile legii, încă din data de 02.06.2011, de când deține titlul executoriu împotriva A.A.A.S., astfel că, în opinia sa, termenul de prescripție a dreptului la acțiune al reclamantei pentru presupusul prejudiciu a început să curgă la data de 02.06.2011 și s-a împlinit la data de 02.06.2014.

Printr-o altă critică subsumată aceluiași motiv de nelegalitate, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că, atât instanța de fond, cât și cea de apel, în mod nelegal au reținut că reclamanta are dreptul să solicite dobânda legală penalizatoare, chiar dacă acest drept nu a fost stabilit și prin sentința civilă nr. 7595/02.06.2011, prin care s-a stabilit debitul principal.

În acest sens, a arătat că în mod nelegal s-a reținut că instanța de fond a dat efect puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/2016, nr. y/2021 și nr. z/2019, prin care s-a stabilit în mod definitiv dreptul intimatei-reclamante de a solicita dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal neachitat, în temeiul art. 1535 C. civ. și art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011.

A mai învederat că nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 1535 C. civ., O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală penalizatoare și că, prin titlul executoriu reprezentat de sentința comercială nr. 7595/02.06.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Comercială, instanța a obligat A.A.A.S. să plătească A. suma de 493.852 euro și 25.087,86 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, A.A.A.S. nefiind obligată și la plata dobânzii legale, astfel încât reclamanta nu are un titlu executoriu împotriva A.A.A.S. în acest sens.

A mai arătat că, în vederea recuperării creanței, la cererea reclamantei, a fost demarată executarea silită împotriva A.A.A.S., reclamanta a obținut titlul executoriu definitiv intrat în autoritate de lucru judecat și care a fost pus în executare silită în dosarul de executare nr. 1829/2011 al B.E.J. B., C. și D., prin titlul executoriu nefiind acordate dobânzi legale penalizatoare, astfel încât, în accepțiunea recurentei, cererea este netemeinică și nelegală.

Totodată, învederează că, prin cererea de chemare în judecată, în mod nelegal se pune în discuție o nouă analiză a fondului cauzelor cu încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești menționate, prin care se prejudiciază Autoritatea și, implicit, Statul Român.

Așadar, față de pretențiile reclamantei cu privire la calculul de plată a dobânzii legale, recurenta afirmă că sumele stabilite încalcă dispozițiile din Ordonanța nr. 13/2011 raportată la dispozițiile titlului executoriu, în condițiile art. 628 C. proc. civ.

De asemenea, a mai arătat că, așa cum se constată și din rapoartele de expertiză efectuate, în cauză, nu s-a stabilit natura juridică a dobânzii penalizatoare și a dobânzii remuneratorii și modalitatea de calcul a acestora.

Totodată, învederează că sunt dobânzi penalizatoare și numai acestea pot constitui obiectul litigiului - cele datorate de către debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației de plată la scadență, astfel cum acestea sunt definite de art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011. Fiind esențial distincte de dobânzile remuneratorii, legiuitorul a stabilit că ele pot avea un regim juridic diferit de cel al dobânzilor remuneratorii, de vreme ce legea operează în conținut prin diferențierea lor specifică.

În acest sens, arată că, prin art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 se stabilește că "Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanță privește atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare".

În considerarea celor expuse, recurenta arată că, în ceea ce privește calculul dobânzii, nu s-a lămurit pe deplin natura juridică a celor două forme de dobândă prevăzute în lege în raport de dispozițiile titlului executoriu și sumele rămase de achitat.

Susținând că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua reprezentând valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii), recurenta apreciază că nu este admisibil cumulul acestora în orice condiții, deoarece se poate vorbi despre o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului.

Așadar, învederează că, așa cum se constată prin titlul executoriu, nu a fost acordată și dobânda legală și nu se dovedește că reclamanta a suferit un prejudiciu, deoarece A.A.A.S. a fost obligată la plata sumei de 493.852 euro la data plății, suma fiind stabilită în valută - euro.

De asemenea, învederează că au fost încălcate dispozițiile art. 1535 C. civ., O.G. nr. 13/2011 și dispozițiile titlurilor executorii - sentința comercială nr. 7595/02.06.2011 a Tribunalului București, secția a VI-a Comercială, pronunțată în dosarul nr. x/2010.

În consecință, recurenta consideră că, atât timp cât obligația A.A.A.S. a fost stabilită în valută-euro, nu mai este legală actualizarea cu indicele de inflație și dobânzile legale aferente, deoarece acestea au fost acoperite de paritatea cursului LEU/EURO la momentul plății efective, așa cum s-a stabilit în titlul executoriu - sentința comercială nr. 7595/02.06.2011 a Tribunalului București, secția a VI-a Comercială, dosar nr. x/2010.

Prin urmare, învederează că dobânda legală penalizatoare calculată pentru perioada 13.05.2021 - 15.10.2023 este abuzivă și nelegală și încalcă dispozițiile art. 4 din Ordonanța nr. 13/2011, cauzând un prejudiciu Autorității și, implicit, Statului Român, deoarece sumele stabilite vor fi plătite din fonduri publice.

În final, recurenta conchide în sensul că, în primul rând, nu a fost prevăzută dobânda legală în titlul executoriu, iar reclamanta nu a dovedit niciun prejudiciu atâta timp cât obligația de plată a A.A.A.S. a fost stabilită în valută-EURO. Prin urmare, consideră că plata sumei 493.852 euro în echivalent RON la data plății nu mai este legală cu actualizarea cu indicele de inflație și dobânzile legale aferente, deoarece acestea au fost acoperite de paritatea cursului LEU/EURO la momentul plății efective, iar, în al doilea rând, dobânda legală penalizatoare încalcă dispozițiile art. 4 din Ordonanța nr. 13/2011.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă, prin avocat, a solicitat respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar motivele de recurs reprezintă ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Astfel, motivarea recursului presupune, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., indicarea a cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, cerințe prevăzute sub sancțiunea nulității conform alin. (3) al aceluiași articol. Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Suplimentar, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune o circumstanțiere a criticilor formulate raportat la soluția/considerentele instanței de apel, dar și dezvoltarea unui raționament logico-juridic în combaterea considerentelor care au stat la baza soluției adoptate prin hotărârea recurată.

Prin urmare, pentru a declanșa un control judecătoresc în această cale extraordinară de atac, nu este suficient ca recursul să fie motivat sub aspect formal în termenul prevăzut de lege, ci este necesar să fie aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate, prin care să se arate în ce constau greșelile de judecată săvârșite de însăși instanța a cărei hotărâre este recurată, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Fiind invocată incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte reține că, pentru a provoca un control de legalitate, e necesar nu doar ca autorul demersului judiciar să indice textele de lege pretins a fi fost aplicate greșit, ci acesta trebuie să și demonstreze modul în care considerentele instanței de apel au încălcat sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

Așadar, pentru a putea stabili incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se impune ca autorul recursului să expună și o argumentație juridică a nelegalității invocate raportat la dispozițiile legale menționate, pretins a fi fost încălcate/interpretate eronat, cu referire directă la raționamentul instanței a cărei hotărâre a fost atacată, aspect ce nu se regăsește în cuprinsul cererii de recurs în analiză.

În concret, deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate se prezintă sub forma unei reluări a susținerilor din apel, nefiind dezvoltate critici de nelegalitate care să fie îndreptate efectiv împotriva considerentelor deciziei recurate, ceea ce contravine cerinței impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Astfel, comparând motivele și argumentele din recurs cu cele formulate în apel, Înalta Curte constată că, în motivele de apel, autoarea prezentului demers judiciar a invocat aceleași aspecte, constând în aceea că ambele instanțe au respins în mod nelegal excepția dreptului material la acțiune pentru pretențiile reclamantei, încălcând atât dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002/R, cât și art. 2500 și următoarele din C. civ. (2009), că nu a fost prevăzută dobânda legală penalizatoare în titlul executoriu-sentința comercială nr. 7595/02.06.2011 a Tribunalului București, secția a VI-a Comerciala, pronunțată în dosarul nr. x/2010, că reclamanta nu a dovedit niciun prejudiciu atâta timp cât obligația de plată a A.A.A.S. a fost stabilită în valută-EURO, fiind, astfel, încălcate atât dispozițiile art. 1535 C. civ., dar și prevederile art. 4 din O.G. nr. 13/2001.

În altă ordine de idei, cu toate că recurenta a mai învederat și faptul că instanța de apel în mod nelegal a reținut că prima instanță în mod corect a dat efect puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/2016, nr. y/2021 și nr. z/2019, prin care s-a stabilit în mod definitiv dreptul intimatei-reclamante de a solicita dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal neachitat în temeiul art. 1535 C. civ. și art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, recurenta s-a limitat la o simplă afirmație, reluând criticile din apel prin care a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 1535 C. civ. și O.G. nr. 13/2011, fără a combate în niciun fel argumentele dezvoltate de instanța de apel, în baza cărora aceasta a reținut că, prin mai multe hotărâri judecătorești pronunțate în legătură cu aceeași chestiune litigioasă, anume dreptul intimatei-reclamante la daunele moratorii aferente debitului principal, s-a stabilit în mod definitiv că intimata-reclamantă este îndreptățită a primi dobânda legală penalizatoare până la achitarea integrală a debitului principal.

Reluând, așadar, susținerile din apel, critica nu reprezintă altceva decât o simplă afirmație care nu este însoțită de nicio argumentație juridică prin care să fie contrazise, în concret, respectivele considerente ale instanței de apel.

Totodată, nefiind combătute în concret argumentele aduse de instanța de apel în validarea hotărârii primei instanțe prin care s-a dat efect puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/2016, nr. y/2021 și nr. z/2019, respectiva critică este, în egală măsură, și străină de respectivele considerente.

Prin urmare, așa-zisele critici de nelegalitate nu reprezintă altceva decât o reluare a susținerilor și argumentelor formulate în calea de atac devolutivă a apelului declarat de autoarea prezentului demers judiciar împotriva sentinței primei instanțe.

Însă, chiar dacă ne aflăm în situația în care, prin decizia instanței de apel, a fost menținută soluția primei instanțe, pentru a declanșa un veritabil control de legalitate referitor la aceleași aspecte, recurenta trebuia să se raporteze la modalitatea în care instanța de apel a răspuns criticilor sale, respectiv, la judecata realizată de această instanță.

Or, reiterarea prin recurs a argumentelor și criticilor valorificate la instanțele de fond și apel, care au primit o soluționare atât din partea primei instanțe, cât și a instanței de apel, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., nefiind relevate critici de nelegalitate punctuale ale hotărârii ce formează obiectul recursului, prin evocarea greșelilor de judecată săvârșite de însăși instanța de apel.

Așadar, având în vedere că legea recunoaște doar dublu grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv, motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este formal invocat, în realitate, recurenta urmărind, prin reluarea criticilor cenzurate de instanța de apel, o nouă verificare și interpretare a celor susținute în fața instanței de apel.

În concluzie, față de împrejurarea că recurenta-pârâtă reia, de o manieră identică, critici formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat, nearătând, în concret, de ce decizia instanței de apel nu este conformă legii, Înalta Curte constată că recursul, astfel cum a fost formulat, nu îndeplinește cerințele legale pentru a declanșa un veritabil control de legalitate.

Având în vedere că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte reține că, nefiind motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului-A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) împotriva deciziei civile nr. 844A/2025 din 22 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) împotriva deciziei civile nr. 844A/2025 din 22 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 decembrie 2025.