ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 554/2026

Ședința publică din data de 12 martie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la 28 iulie 2025 sub nr. x/2025, petentul Biroul Executorilor Judecătorești Asociați A., a solicitat, la cererea creditorului B. S.A., încuviințarea executării silite a debitoarei C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit la distanță nr. x din 04.02.2025, prin toate modalitățile prevăzute de lege, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, respectiv 1950 RON, reprezentând debit restant, în dosarul de executare silită nr. x/2025.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 651 alin. (3) și art. 666 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 4787 din 29 iulie 2025, Judecătoria Ploiești, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, reținând, în esență, în motivare, că întrucât, în urma verificărilor efectuat în DEPABD a rezultat că debitoarea C. figurează cu domiciliul activ din cursul anului 2023, respectiv DIN 11.08.2023, în orașul Bragadiru, strada x, nr. 35, județul Ilfov în aplicarea art. 651 C. proc. civ., competența teritorială în soluționarea cauzei aparține Judecătoriei Cornetu.

Prin sentința civilă nr. 5559 din 17 noiembrie 2025, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată, din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Ploiești, și constatând intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat soluționarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului spre soluționarea conflictului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prevederile din C. proc. civ. au stabilit competența teritorială a instanței de executare în funcție de locuința efectivă a debitorului. Or, în cauză, din evidențele DEPABD debitoarea C. are stabilită, pentru perioada 26.03.2025- 25.03.2026 reședința în municipiul Ploiești, ceea ce atrage competența teritorială a Judecătoriei Ploiești.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, competența de soluționare a cauzei a fost declinată reciproc între Judecătoria Ploiești, secția civilă și Judecătoria Cornetu, cele două instanțe apreciindu-se deopotrivă necompetente să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de aprecierile diferite ale acestora cu privire la interpretarea noțiunii de domiciliu din cuprinsul art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Prin prezentul demers judiciar, petentul Biroul Executorilor Judecătorești A., la cererea creditoarei B. S.A., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitoarei C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit la distanță nr. x din 04.02.2025, prin toate modalitățile prevăzute de lege, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, respectiv 1950 RON, reprezentând debit restant.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale, față de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ. raportat la cele ale art. 651 alin. (1) și (3) din același act normativ.

Potrivit normelor legale anterior indicate, încuviințarea executării silite este de competența exclusivă a instanței de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Determinarea instanței competente să soluționeze cererea dedusă judecății trebuie făcută prin raportare la noțiunea de domiciliu, ca atribut de identificare al persoanei fizice, așa cum este definită de art. 87 C. civ., potrivit căruia "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile este acolo unde aceasta declară că-și are locuința principală."

Dispozițiile art. 89 din același act normativ prevăd că: "(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală. (3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt.‟

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 87 și ale art. 89 C. civ., reiese că noțiunea de "domiciliu‟, inserată în dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. se referă la adresa unde persoana declară că își are locuința principală, locuința în fapt, un atare argument regăsindu-se în mod constant în doctrina și în practica judiciară, potrivit căreia "noțiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv.‟

Din cuprinsul referatului întocmit la 29 iulie 2025 în urma verificărilor efectuate cu privire la debitoarea C. în baza de date D.E.P.A.B.D., rezultă că acesta, la data sesizării organului de executare, avea domiciliul în Orașul Bragadiru, strada x nr. 35, județul Ilfov și reședința în Ploiești, împrejurare ce produce, în speță, efecte juridice în ceea ce privește determinarea competenței teritoriale a instanței de executare.

Constatând că, la data sesizării de către creditoare a organului de executare, debitoarea avea reședința în Ploiești, se reține că Judecătoria Ploiești, secția civilă este instanța de executare competentă să judece cauza, în sensul dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere cele anterior arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 martie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.