ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 313/2025
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 313/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Cererea de încuviințare a executării silite
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 10 octombrie 2024, sub număr de dosar x/281/2024, formulată de petenta Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești A, s-a solicitat, la cererea creditoarei Societatea B S.R.L., încuviințarea executării silite a debitorilor Societatea C S.R.L. și D, în baza titlului executoriu reprezentat de Biletul la ordin seria (..) nr. (..) emis la data de (..), prin toate modalitățile prevăzute de lege, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu indicat.
Hotărârea pronunțată de Judecătoria Ploiești - Secția civilă
Prin sentința civilă nr. 9487 din 16 octombrie 2024, Judecătoria Ploiești - Secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cererii, formulată de către petenta Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești A, privind pe creditoarea Societatea B S.R.L., prin reprezentant convențional E, și pe debitorii Societatea C S.R.L. și D, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că organul de executare a fost sesizat, conform dispozițiilor art. 622 alin. (2) și ale art. 664 C. proc. civ., prin cererea creditoarei, formulată la data de 10 octombrie 2024, dată la care, potrivit verificărilor efectuate în D.E.P.A.B.D., debitoarea D figura cu domiciliul în (..), județ Ilfov.
Localitatea de domiciliu a debitoarei se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Cornetu, conform H.G. nr. 1217/2023 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor și parchetelor de pe lângă acestea.
În aceste condiții, Judecătoria Ploiești a apreciat că nu este competentă teritorial pentru a soluționa cererea de încuviințare a executării silite privind pe creditoarea Societatea B S.R.L. și pe debitoarea D, domiciliul debitoarei nefiind situat, la data cererii de executare silită, în circumscripția teritorială a acestei instanțe.
În consecință, Judecătoria Ploiești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Hotărârea pronunțată de Judecătoria Cornetu - Secția civilă
Prin sentința civilă nr. 3586 din 6 noiembrie 2024, Judecătoria Cornetu - Secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cererii formulate de petenta Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești A, privind pe creditoarea Societatea B S.R.L. și pe debitorii Societatea C S.R.L. și D, în favoarea Judecătoriei Ploiești. A constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Cornetu și Judecătoria Ploiești și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. A dispus suspendarea, din oficiu, a judecății cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că se solicită încuviințarea executării silite a unui titlu executoriu reprezentat de un bilet la ordin, emis de persoana juridică Societatea C S.R.L., care are sediul social în (..), județul Prahova, bilet avalizat de persoana fizică D, care are domiciliul în (..), județul Ilfov.
În considerarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza finală C. proc. civ., sunt aplicabile, în procedura executării silite, în mod corespunzător, și dispozițiile art. 112 alin. (1) din același act normativ, potrivit cu care „Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali.”
De asemenea, instanța a reținut că, în cauză, există un debitor principal, persoană juridică, cu sediul în circumscripția Judecătoriei Ploiești, și un debitor accesoriu, respectiv persoana fizică D, cu domiciliul în circumscripția Judecătoriei Cornetu.
În condițiile în care dispozițiile art. 112 C. proc. civ. instituie o cauză de preferință a introducerii cererii la instanța competentă pentru debitorul principal, față de instanța care ar fi competentă pentru debitorul accesoriu, se poate reține faptul că, în mod corect, competența ar trebui determinată în funcție de debitorul principal din această cauză, respectiv persoana juridică Societatea C S.R.L., care are sediul în județul Prahova.
În consecință, Judecătoria Cornetu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Ploiești îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:
Obiectul cauzei, în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competență, îl constituie cererea de încuviințare a executării silite formulată de Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești A, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Biletul la ordin seria (..), nr. (..), emis la data de (..) de Societatea C S.R.L. și avalizat de D.
Judecătoria Ploiești și Judecătoria Cornetu și-au declinat, reciproc, competența de soluționare a cauzei, conflictul negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale instanțelor în conflict cu privire la dispozițiile în temeiul cărora se stabilește instanța competentă teritorial a judeca pricina.
Înalta Curte reține că, în materia executării silite, stabilirea instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cererile de încuviințare a executării silite se face în raport cu dispozițiile art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., potrivit cu care „(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (…) (3) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.”
Norma juridică menționată impune ca stabilirea competenței să se raporteze la sediul sau domiciliul debitorului, iar nu la alte repere care excedează condițiilor impuse de legiuitor.
În speță, creditoarea Societatea B S.R.L. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva persoanei juridice Societatea C S.R.L., cu sediul în (..), județul Prahova, emitentă a biletului la ordin, și a persoanei fizice D, cu domiciliul în (..), județ Ilfov, care a avalizat instrumentul financiar de plată.
Înalta Curte constată că a fost formulată o cerere unică de încuviințare a executării silite împotriva societății debitoare emitente și a avalistului, obligați prin același titlu executoriu, creditorul tinzând să obțină realizarea creanței sale în cadrul unei singure proceduri execuționale. Constituirea unui singur dosar de executare este o opțiune a creditorului, care poate stabili cadrul procesual execuțional, drept componentă a principiului disponibilității, prin raportare la limitele stabilite prin titlul executoriu, potrivit dispozițiilor art. 648 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează posibilitatea creditorului de a urmări, în condițiile legii, în limita creanței și accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, și „bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.”
Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 106 rap. la cele ale art. 33 și 35 din Legea nr. 58/1934 (asupra cambiei și biletului la ordin), avalistul intervine pentru a întări încrederea în titlul emis și se obligă solidar cu ceilalți semnatari la plata sumei de bani, obligația sa fiind valabilă chiar dacă obligația pe care a garantat-o ar fi nulă din orice altă cauză decât un viciu de formă.
Conform art. 106 coroborat cu art. 35 alin. (1) din lege, avalistul este ținut în același mod ca persoană pentru care a garantat. Dacă avalul a fost dat pentru tras, avalistul deține un obligat direct la fel ca și trasul, iar împotriva lui posesorul va exercita acțiunea cambială directă/executarea cambială.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 106 rap. la art. 52 alin. (1) și (2) din același act normativ, ,,Trăgătorul, acceptantul, girantul și avalistul cambiei sunt ținuți solidar față de posesor”, posesorul având ,,drept de urmărire împotriva tuturor acestor persoane individual sau colectiv, fără a fi ținut să observe ordinea în care s-au obligat”.
În considerarea acestor norme legale, avalistul este ținut în același mod ca și persoana pentru care a garantat, avalul fiind o garanție autonomă prin care avalistul se obligă solidar cu emitentul la plată, deținătorul biletului la ordin având dreptul de a urmări emitentul și avalistul, fie individual, fie împreună.
În materia executării silite, în absența unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanța de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii sau domicilii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile art. 112 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, text legal ce reglementează prorogarea legală de competență în cazul coparticipării procesuale pasive. De asemenea, sunt incidente și prevederile art. 116 din același act normativ prin care se statuează că, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.
Interpretarea istorico-teleologică a textelor legale menționate trebuie să pornească de la finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea respectivelor norme. Rațiunea legiuitorului, care a stabilit astfel o competență alternativă în privința cererii de chemare în judecată, se menține și cu privire la cererea de încuviințare a executării silite.
În cauza dedusă judecății, prin depunerea cererii de încuviințare a executării silite la Judecătoria Ploiești, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de dispozițiile art. 666 C. proc. civ., s-a optat pentru instanța de la sediul debitoarei Societatea C S.R.L., aceasta fiind competentă, în considerarea dispozițiilor art. 651 din același act normativ.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din același act normativ, va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.
Definitivă.
Pronunțată, astăzi 6 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 C. proc. civ.