ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 532/2026

Ședința publică din data de 10 martie 2026

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la 21.02.2025 și înregistrată pe rolul Tribunalului Iași - secția I civilă sub nr. x/2025, reclamanta A. a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se recunoască pe teritoriul României, hotărârea de divorț pronunțată de Judecătoria Orhei în dosarul nr. x la data de 22.11.2018.

Prin precizarea formulată la data 27.03.2025, în raport de rezoluția privind regularizarea acțiunii prin care i s-a pus în vedere să precizeze persoana sau instituția care refuză recunoașterea hotărârii străine și care este adresa la care aceasta poate fi citată, reclamanta a arătat că recunoașterea hotărârii străine a fost refuzată de către Direcția de Evidență a Persoanelor Piatra Neamț.

Prin întâmpinarea formulată de către Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Neamț, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției.

Prin sentința civilă nr. 2357 din 02.12.2025, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului Iași, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că hotărârea a cărei recunoaștere se cere a fost pronunțată în Republica Moldova, motiv pentru care în cauză nu sunt incidente dispozițiile Regulamentului nr. 2201/2003 în materie matrimonială și a răspunderii părintești, ci dispozițiile C. proc. civ. român în materie de recunoaștere a hotărârilor străine, iar potrivit art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine. Cum în cauză Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Neamț a fost indicată în calitate de pârât, competența ar urma să revină Tribunalului Neamț.

Prin sentința civilă nr. 82/2026 din 29 ianuarie 2026, Tribunalul Neamț - secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului Neamț, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii de exequator în favoarea Tribunalului Neamț, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestui conflict.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că scopul pentru care se solicită recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii străine este cel prevăzut în cuprinsul art. 1096 C. proc. civ., respectiv de a beneficia de autoritatea de lucru judecat.

Competența teritorială exclusivă nu poate fi stabilită prin raportare la sediul instituției competente a opera modificările intervenite în starea civilă a reclamantei, aceasta neputând fi asimilată celui care se poate opune sau refuză recunoașterea hotărârii străine în sensul art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care soluționarea cererii adresate acestei instituții este condiționată de recunoașterea hotărârii și subsecventă acestei proceduri (în măsura în care hotărârea străină nu este recunoscută de plin drept în România conform dispozițiilor art. 1095 C. proc. civ.).

Așadar, calitatea de parte care ar putea refuza, prin ipoteză, recunoașterea hotărârii, aparține doar persoanei care a figurat ca parte în dosarul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei recunoaștere se solicită, respectiv numitul B. care, potrivit datelor de stare civilă de pe declarația sa autentificată cu nr. x din 06.02.2025, are domiciliul în municipiul Iași.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte este sesizată cu un conflict negativ de competență, care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Tribunalul Iași - secția I civilă și Tribunalul Neamț - secția I civilă.

Fiecare dintre cele două instanțe între care s-a ivit conflictul de competență au reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., însă au interpretat diferit sintagma "parte care refuză recunoașterea hotărârii străine" din cuprinsul acestuia, Tribunalul Iași reținând că în raport cu pârâtul indicat în cauză, o atare calitate o are instituția în fața căreia urmează a fi utilizată hotărârea pentru a opera modificările intervenite în starea civilă a reclamantei, în vreme ce Tribunalul Neamț a reținut că o astfel de calitate o are fostul soț al reclamantei - parte din dosarul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei recunoașteri se cere.

Astfel cum reiese din cererea introductivă de instanță și din înscrisurile anexate acesteia, obiectul cererii cu care a fost învestită instanța este recunoașterea unei hotărâri judecătorești pronunțate în Republica Moldova, stat care nu este membru în Uniunea Europeană.

Înalta Curte reține că, principial, o hotărâre judecătorească pronunțată de o autoritate în regim de putere publică este destinată să producă efecte numai pe teritoriul național asupra căruia acea autoritate își exercită puterea de jurisdicție conferită de statul respectiv. Eficacitatea hotărârii în alt stat este condiționată de recunoașterea acesteia de către autoritatea competentă din statul în care ea urmează să fie adusă la îndeplinire pentru a beneficia de autoritate de lucru judecat.

Începând cu 1 ianuarie 2007 - dată de la care România este membru al Uniunii Europene, sunt aplicabile două proceduri în vederea recunoașterii și punerii în executare a hotărârilor judecătorești străine pe teritoriul Românei, după cum hotărârea judecătorească a fost pronunțată într-un stat membru sau nemembru al Uniunii Europene.

În cauza de față, hotărârea a cărei recunoaștere se tinde a obține prin demersul judiciar inițiat de reclamantă, este pronunțată de un stat care nu are calitatea de membru al Uniunii Europene, caz în care procedura de recunoaștere este guvernată de Titlului III din C. proc. civ. referitor la eficacitatea hotărârilor străine.

Potrivit dispozițiilor art. 1099 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine."

Astfel cum reiese din aceste prevederi care stabilesc instanța competentă atât din punct de vedere material, cât și teritorial, revine competența de a soluționa cererea de recunoaștere a unei hotărâri străine, tribunalului de la domiciliul/sediul celui care refuză recunoașterea, adică al pârâtului din raportul juridic litigios.

Ceea ce a generat conflictul negativ de competență, în cauza dedusă judecății este determinarea diferită a sintagmei "partea care refuză recunoașterea hotărârii străine" și, deși în cauză reclamanta nu a indicat în calitate de pârât și pe fostul soț, în contradictoriu cu care a fost pronunțată hotărârea a cărei recunoaștere se cere, Tribunalul Neamț a reținut că numai acesta poate fi, cel care ar putea refuza, prin ipoteză, recunoașterea hotărârii pe teritoriul României, iar nu instituția în fața căreia urmează a fi ulterior folosită hotărârea.

Această viziune este în acord cu practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, în decursul timpului, a statuat în sensul în care interpretarea sintagmei parte care refuză recunoașterea hotărârii se determină prin raportare la finalitatea demersului inițiat, autoritatea de lucru judecat interesând părțile dintr-o anumită cauză motiv, pentru care aceasta nu se poate stabili în raport cu o terță persoană, concluzie în raport de care se determină competența teritorială (a se vedea în acest sens, cu titlu de exemplu, Deciziile secției I civile nr. 1782/16.10.2025, 471/15.02.2024, 372/08.02.2024, 1821/17.09.2024, 793/11.05.2023, 753/04.05.2023, 1090/08.06.2023).

Astfel, coroborând dispozițiile referitoare la efectele lucrului judecat cuprinse în art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, cu cele ale art. 1096 alin. (2) și alin. (3) din același act normativ, reiese faptul că autoritatea de lucru judecat interesează doar părțile dintr-o anumită cauză și nu se stabilește în raport de o terță persoană, căreia hotărârea îi este numai opozabilă.

Din acest motiv nu se poate pune problema recunoașterii unei hotărâri în raport cu o terță persoană, care nu are calitatea de parte în cadrul acestei proceduri, acesta fiind și sensul sintagmei cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine din cuprinsul art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine.

Un argument suplimentar pentru care nu se poate stabili competența teritorială prin raportare la sediul autorității despre care se afirmă că refuză implicit recunoașterea hotărârii, este că soluționarea cererii adresate acestei entități, de înregistrare a hotărârii în registrele de stare civilă, este condiționată de recunoașterea hotărârii, fiind subsecventă unei proceduri judiciare având această finalitate.

În cauză, părțile din hotărârile a căror recunoaștere se solicită sunt reclamanta A. și intimatul B., prin urmare, competența de soluționare a cererii de recunoaștere a acestor hotărâri se stabilește în funcție de domiciliul intimatului.

Potrivit declarației autentificate din 06.02.2025 prin care intimatul B. a fost de acord cu stabilirea domiciliului copilului la mamă și eliberarea unui pașaport pentru copil, reiese că acesta este identificat cu o carte de identitate valabilă până în 16.11.2027, iar domiciliul din cartea de identitate este la adresa din județul Iași. Deși declarația a fost dată în fața Consulatului General al României la Paris, nu a fost indicată o altă adresă ca reprezentând locuința în fapt a intimatului, pe teritoriul altui stat, astfel încât urmează a se da eficiență mențiunilor din cuprinsul înscrisului aflat la dosarul Tribunalului Iași.

În consecință, Tribunalul Iași, secția I civilă este competent să soluționeze cererea de recunoaștere a hotărârii judecătorești, formulată de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 martie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.