ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2095/2020

Ședința publică din data de 15 octombrie 2020

asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 08.07.2020 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr. x/2020, reclamanta A. l-a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând pe calea ordonanței președințiale stabilirea domiciliului minorilor C. și D. la domiciliul reclamantei situat în Iași până la soluționarea definitivă a dosarului cu nr. x/2020 Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat stabilirea unui program de legături personale a tatălui cu minorii.

Prin sentința civilă nr. 5544/19.08.2020, Judecătoria Brașov a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, în raza căreia își au domiciliul minorii, în raport de prevederile art. 114 alin. (1) C. proc. civ.

Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 7711/25.09.2020, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Brașov. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că speței îi sunt aplicabile dispozițiile art. 920 C. proc. civ. care, ca normă specială, se vor aplica cu prioritate față de cele prevăzute la art. 114 C. proc. civ., iar instanța învestită cu soluționarea cererii de divorț, poate lua măsurile vremelnice, până la soluționarea procesului de fond privind desfacerea căsătoriei, pe calea ordonanței președințiale, cu privire la stabilirea vremelnică a locuinței minorilor.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării cererii de ordonanță președințială revine Judecătoriei Brașov, pentru considerentele ce succed:

Prin acțiunea formulată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., pe calea ordonanței președințiale, stabilirea domiciliului minorilor C. și D. la domiciliul reclamantei situat în Iași până la soluționarea definitivă a dosarului cu nr. x/2020, având ca obiect principal procesul de divorț între părțile din prezentul dosar.

Art. 998 C. proc. civ. reglementează instanța competentă pentru soluționarea cererii de ordonanță președințială, arătând că cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

Referitor la instanța competentă în materie de divorț, art. 915 alin. (1) C. proc. civ. prevede:

"Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul". Potrivit alin. (2), dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București.

Art. 920 C. proc. civ. instituie posibilitatea ca instanța, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, să poată lua măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.

În raport de competența teritorială astfel reglementată în materie de divorț, se constată că pe rolul Judecătoriei Brașov este înregistrat dosarul nr. x/2020, având ca obiect principal procesul de divorț între părțile din prezentul dosar, iar obiectul secundar vizează stabilirea domiciliului minorilor, exercitarea autorității părintești, stabilirea programului de vizitare și a pensiei de întreținere.

Din formularea art. 920 C. proc. civ., evocat anterior, rezultă că instanța care poate lua respectivele măsuri vremelnice în timpul procesului este instanța pe rolul căreia se află acțiunea de divorț, aceasta fiind cea mai în măsură să aprecieze asupra luării respectivei măsuri, fiind instanța care se pronunță și asupra unei cereri accesorii divorțului referitoare la dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul său, iar o astfel de cerere reprezintă o acțiune asupra fondului ce trebuie avută în vedere la stabilirea instanței competente să soluționeze o cerere de ordonanță președințială având același obiect.

Prin urmare, dând eficiență acestor prevederi speciale, care se aplică cu prioritate în raport de norma generală, consacrată prin art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul principiului specialia generalibus derogant, Înalta Curte reține că instanța competentă să judece cererea de ordonanță președințială este Judecătoria Brașov, învestită cu soluționarea acțiunii de divorț între părțile litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2020.