ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 525/2026

HOTĂRÂRE

10.03.2026

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2026
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 525/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 10 martie 2026

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 18.07.2024 sub nr. x/2024 pe rolul Tribunalului Mureș - secția civilă și modificată la data de 15.10.2024, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei: (i) a despăgubirilor materiale constând în: echivalentul sumei de bani cuvenite pentru activitatea prestată, calculată ca și zilier (fără contract individual de muncă semnat de reclamantă) pentru perioada 15.05. - 24.05.2024, plus 200 de RON contravaloarea cheltuielilor de transport la locul de muncă indicat de pârât, la care să se adauge penalități de întârziere de 50 de RON pe zi până la data plății debitului principal; (ii) a compensațiilor bănești pentru daune morale, în cuantum de 5000 de RON, pentru hărțuirea psihică, pentru starea de nervozitate, stres și teamă generate de pârât.

Prin sentința civilă nr. 1480 din 30.04.2025 pronunțată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Mureș - secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mediaș.

Pentru a proceda astfel, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. art. 94 pct. 1 lit. k), art. 113 alin. (1) pct. 9, art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că din cererea de chemare în judecată reiese că reclamanta formulează pretenții în contradictoriu cu pârâtul - în calitatea sa de persoană fizică și nu în calitate de reprezentant al societății, în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, în considerarea faptelor ilicite - de inducere în eroare, constrângere, amenințare, comportamentul abuziv și discreționar exercitate asupra reclamantei, care îi sunt imputate acestuia în mod direct și personal.

Prin sentința 1226 din 10 noiembrie 2025, Judecătoria Mediaș a admis excepția necompetenței materiale invocate din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș - secția civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a dat relevanță adresei comunicate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, potrivit căreia, în urma controlului efectuat la societatea C. S.R.L. a rezultat că în registrul general de evidență a salariaților a fost înregistrat contractul individual de muncă sub nr. x/20.05.2024, acesta fiind semnat în dreptul numelui părții reclamante.

În aceste condiții, instanța a reținut că litigiul are natura unui conflict individual de muncă, fiind aplicabile prevederile art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii potrivit cărora cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunalul în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte este sesizată cu un conflict negativ de competență, care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Tribunalul Mureș, secția civilă și Judecătoria Mediaș.

Cele două instanțe între care s-a ivit conflictul de competență au calificat în mod diferit cererea dedusă judecății. Astfel, Tribunalul Mureș a reținut că reclamanta, în absența încheierii unui contract individual de muncă, a înțeles să se îndrepte împotriva pârâtului în temeiul răspunderii civile delictuale, pentru fapte ilicite imputate acestuia. Pe de altă parte, Judecătoria Mediaș a dat relevanță susținerilor pârâtului și adresei Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, de unde reiese că în registrul salariaților există un contract individual de muncă, astfel că litigiul are natura unui conflict de muncă, iar pretențiile formulate de reclamantă își au izvorul în prevederile art. 253 alin. (1) din Codul muncii.

Înalta Curte observă că obiectul demersului judiciar ce a stat la baza declanșării conflictului negativ de competență îl vizează pretențiile reclamantei A., formulate în contradictoriu cu pârâtul B., de obligare a acestuia la plata despăgubirilor materiale și a daunelor morale, pentru inducerea sa în eroare și determinarea de a presta o activitate lucrativă fără încheierea contractului individual de muncă, tergiversarea complinirii formalităților necesare în acest sens, precum și pentru hărțuirea psihică, pentru starea de nervozitate, stres și teamă generate de pârât cu ocazia demersurilor reclamantei de clarificare a situației sale juridice.

Deși echivoc formulată acțiunea introductivă de instanță - reclamanta înțelegând să îndrepte cererea în contradictoriu cu pârâtul B. "care deține o societate C. S.R.L.", din cererea precizatoare depusă în termen procedural, la 15.10.2024, reiese că aceasta a clarificat cadrul procesual subiectiv și a completat cadrul procesual obiectiv, arătând că pretențiile sale sunt formulate în contradictoriu cu pârâtul B.. De asemenea, la termenul din 16.04.2025, la interpelarea instanței, care îi aduce reclamantei clarificările necesare legate de calitatea de administrator a pârâtului în cadrul societății pe care acesta o deține, reclamanta a precizat că înțelege să formuleze pretențiile în contradictoriu cu pârâtul indicat și nu cu societatea deținută de acesta.

În cauză s-a formulat întâmpinare prin care a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, întrucât acesta nu are calitatea de angajator, ci societatea în cadrul căreia acesta este administrator - C. S.R.L., invocând în acest sens existența unui contract individual de muncă, care însă nu a fost anexat întâmpinării.

Din adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu nr. 10511/319/10.07.2024 - anexată de reclamantă cererii sale introductive, reiese că în urma demersurilor pe aceasta le-a întreprins în fața organului administrativ specializat, i s-a comunicat faptul că societatea reclamată a prezentat cu ocazia controlului un contract individual de muncă semnat în dreptul angajatului, dar că societatea nu a făcut dovada înmânării unui exemplar din contractul individual de muncă - motiv pentru care a fost sancționată contravențional, și nici nu a făcut dovada comunicării către aceasta a încetării raportului de muncă. În ce privește plata drepturilor salariale, acestea au fost achitate cu întârziere, în timpul efectuării controlului. Totodată, adresa de răspuns a Inspectoratului Teritorial de Muncă conține îndrumări pentru soluționarea celorlalte aspecte sesizate de reclamantă care nu sunt de competența sa, indicându-i-se posibilitatea de formula demersuri judiciare - de natură civilă ori penală pentru verificarea aspectelor ce țin de aplicarea unei semnături care nu îi aparține pe contractul individual de muncă prezentat de societate, precum și posibilitatea de a cere daune-interese pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale cuvenite.

Din analiza cererii introductive de instanță, precum și a cererii modificatoare, formulate de reclamantă personal - care nu a beneficiat de asistență juridică, reiese că aceasta a înțeles să transpună întocmai recomandările formulate cu titlu generic de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, procedând astfel, prin cererea de chemare în judecată, la contestarea semnăturii aplicate pe contractul individual de muncă invocat și solicitând, alături de celelalte pretenții pecuniare formulate, daune-interese pentru plata cu întârziere a drepturilor cuvenite.

Astfel, reiese fără echivoc că reclamanta a învestit instanța cu o cerere de răspundere extra contractuală, cauza juridică a acțiunii constând tocmai în inexistența contractului individual de muncă, a cărui semnare a fost tergiversată de pârât, contract care, de altfel, nici nu a fost depus la dosar, iar în raport de informațiile comunicate de către I.T.M. reclamanta înțelege să conteste semnătura aplicată pe acest contract invocat, care a fost înregistrat în registrul general de evidență a salariaților sub nr. x/20.05.2024.

Potrivit art. 231 din Codul muncii, "conflictele de muncă sunt cele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă", iar potrivit art. 266 din același cod "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod". Totodată, potrivit art. 267 "pot fi părți în conflictele de muncă: a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă; b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod; c) sindicatele și patronatele; d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ. e) părțile unui raport juridic de muncă neîntemeiat pe un contract individual de muncă, reglementat prin legi speciale."

În cauza de față se pune în discuție însăși existența unui contract individual de muncă, reclamanta afirmând că un atare act nu a fost niciodată semnat de aceasta, din adresa I.T.M. rezultând că societatea nu a făcut dovada înmânării unui exemplar al contractului individual de muncă către reclamantă, motiv pentru care a fost sancționată contravențional, nefiindu-i comunicată nici decizia de încetare a raportului de muncă, iar în ceea ce privește plata drepturilor salariale, aceasta s-a făcut cu întârziere, chiar în timpul efectuării controlului. Toate aceste aspecte se corelează cu susținerile reclamantei și nu pot constitui dovada contrară, a existenței unui raport de muncă între aceasta și societate.

Din acest motiv nu se poate considera că prezentul litigiu are natura unui conflict de muncă născut în legătură cu încheierea unui contract individual de muncă, în sensul art. 266 din Codul muncii.

În plus, potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților", cadrul procesual obiectiv și subiectiv fiind configurat în prezenta cauză prin cererea introductivă de instanță, prin cererea modificatoare formulată în termen și prin precizările reclamantei de la primul termen stabilit în cauză, reieșind că aceasta a învestit instanța cu o acțiune în pretenții formulată împotriva pârâtului B. - personal, pentru o serie de fapte ilicite imputate acestuia.

În lipsa indicării în cuprinsul cererii de chemare în judecată a temeiului de drept incident, element care nu este solicitat de art. 196 C. proc. civ. sub sancțiunea nulității, revine instanței de judecată sarcina de a identifica temeiul de drept aplicabil în raport de obiectul cererii și motivele de fapt expuse, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., prima instanță învestită constatând în mod corect că în raport de aceste repere, prin demersul judiciar inițiat se dorește atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtului indicat.

În consecință, având în vedere valoarea obiectului cererii - inferioară valorii prag instituite de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., precum și împrejurarea că fapta ilicită a fost săvârșită și pe raza municipiului Mediaș, la punctul de lucru al societății în favoarea căreia a prestat reclamanta activitate lucrativă, reiese că instanța competentă să soluționeze cererea este Judecătoria Mediaș.