ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 37/2026

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2024 la data de 03.12.2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata onorariului avocațial pentru luna august 2024 în cuantum de 4.500 RON, la plata dobânzii legale aferente onorariului datorat de la data scadenței, până la data efectuării plății, la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 euro, la plata sumei de 1.500 RON reprezentând onorariu pentru săptămâna de concediu fără plată, la publicarea hotărârii civile pe site-ul Baroului București, cu cheltuieli de judecată.

La data de 05.02.2025, reclamanta a depus cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care solicită obligarea pârâtei la plata de daune materiale și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5443 din 08.04.2025, Judecătoria Sectorului 4 București a dispus disjungerea cererii modificatoare și formarea unui dosar nou având ca obiect pretenții și a acordat termen de judecată cu citarea părților. Totodată a declinat competența de soluționare a cererii inițiale formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. în favoarea Tribunalului Vaslui.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că pretențiile formulate de reclamantă se întemeiază pe contractual de colaborare încheiat cu pârâta. Instanța a redat clauzele contractului referitoare la obligațiile părților și a constatat că în raport de conținutul contractului de colaborare, acesta cuprinde elemente specifice ale raportului juridic de muncă, respectiv prestarea unei munci în favoarea beneficiarului și plata unei remunerații lunare, precum și raportul de subordonare.

Totodată a arătat că în ceea ce îl privește pe avocatul stagiar, aplicarea dispozițiilor Codului muncii este permisă de dispozițiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii care, coroborat cu alin. (2) al aceluiași articol și alin. (2) al art. 1, conturează următoarea ordine: raportului juridic de muncă i se aplică reglementările speciale, iar dacă acestea sunt insuficiente și specificul raportului de muncă, i se aplică normele din Codul muncii; numai atunci când nici acestea nu sunt îndestulătoare, se vor aplica dispozițiile legislației civile.

Instanța a arătat că potrivit art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, competența aparține Tribunalului Vaslui, față de domiciliul reclamantei, cauza fiind una de dreptul muncii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 960 din 6 noiembrie 2025, Tribunalul Vaslui a admis excepția de necompetență materială, invocată de către pârâtă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În esență, Tribunalul Vaslui a reținut că între Societatea civilă profesională de avocați și reclamanta A. a fost încheiat Contractul de colaborare, obiectul contractului fiind colaborarea profesională.

S-a mai reținut că prin prezenta acțiune, reclamanta a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, invocând art. 1381 C. civ., respectiv obligarea acesteia la plata onorariului avocațial și dobânda legală aferentă, la plata onorariului avocațial pentru săptămâna de concediu fără plată și la plata daunelor morale.

Tribunalul Vaslui a evocat prevederile art. 10, art. 266, art. 278 din Codul muncii, precum și prevederile art. 180, art. 190 și art. 216 din Statutul profesiei de avocat și a reținut că avocatul colaborator își păstrează independența profesională, iar împrejurarea că acestuia i se retrocedează o parte din încasările beneficiarului, cu titlu de onorariu avocațial, nu reprezintă o remunerație în sensul de salarizare, ci reflectă dreptul avocatului la onorariu, conform legii specifice profesiei, acestuia revenindu-i obligația de plată a taxelor și contribuțiilor către Barou, UNBR și Casa de Asigurări a Avocaților.

Prin urmare, Tribunalul Vaslui a constatat că în raport de prevederile art. 3 din Legea nr. 51/1995, respectiv art. 3 din Hotărârea UNBR privind Statutul profesiei de avocat, avocatul este un profesionist în accepțiunea art. 3 alin. (3) C. civ. și art. 8 din Legea nr. 71/2011, fiind vorba de persoane autorizate să desfășoare activități profesionale de prestare servicii, iar toți profesioniștii, indiferent de statutul lor juridic (în speță, liber-profesioniști) sunt supuși regulilor de drept civil, iar nu unor reguli speciale.

În aceste condiții, instanța a reținut că dreptul material care generează raporturile juridice pe care se grefează normele de drept procesual referitoare la competență, nu este dreptul muncii, ci dreptul civil, competența materială de soluționare a litigiilor evaluabile în bani aparținând Judecătoriei Sectorului 4 București, conform art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. și art. 107 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Judecătoria Sectorului 4 București și Tribunalul Vaslui, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență fiind reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În ceea ce privește competența materială de soluționare a cauzei, instanța supremă reține că potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.:

"Judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști."

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect o acțiune în răspundere delictuală, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata onorariului avocațial pentru luna august 2024, în cuantum de 4500 RON, la plata dobânzii legale aferente onorariului datorat de la data scadenței, până la data efectuării plății, la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 euro, la plata sumei de 1.500 RON reprezentând onorariu pentru săptămâna de concediu fără plată, la publicarea hotărârii civile pe site-ul Baroului București, cu cheltuieli de judecată.

Se constată că la data de 15.07.2023, între reclamanta, A., în calitate de colaborator și pârâta, Societatea civilă profesională de avocați "B.", în calitate de beneficiar, a fost încheiat un Contract de colaborare . În baza acestui contract, Societatea de avocați, în calitate de beneficiar, s-a obligat să acorde sprijin și informații profesionale colaboratorului pentru gestionarea clientelei, să îi pună la dispoziție spațiul de lucru și logistica necesară desfășurării activității, să retrocedeze lunar acestuia o cotă din onorariile încasate de beneficiar în cuantum minim de 3.500 RON brut și să-i acorde cel puțin 21 zile lucrătoare pe an, în vederea refacerii capacității de muncă.

Astfel cum se menționează expres la art. 1.1 din contractul încheiat între părți, raportul dintre părți este "fără subordonare". Instanța supremă constată că deși i se retrocedează o parte din încasările beneficiarului, acest aspect nu reprezintăun salariu, ci reprezintă dreptul avocatului colaborator la onorariu, conform legii specifice profesiei de avocat.

Ca atare, Înalta Curte reține că în cauza dedusă judecății, competența materială a judecătoriei este determinată de raportul juridic dedus judecății, respectiv contractul de colaborare încheiat în temeiul prevederilor Legii 51/1995, pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și ale Statutului profesiei de avocat, fiind aplicabile regulile de drept civil, și nu de dreptul muncii.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

În cauză, se constată că pârâta are sediul în municipiul București.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, competența teritorială și materială de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 4, astfel încât, în temeiul prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2026.