ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1603/2025

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile din Codul muncii, C. civ., Legea nr. 31/1990, art. 30 și art. 31 din Constituția României, art. 10 CEDO, jurisprudența CEDO.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2023 instanța a admis excepția necompetentei funcționale a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei secții sub nr. x/2022*.

Prin sentința civilă nr. 3124 din 19 decembrie 2023, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., a obligat pârâta B. S.R.L. la plata salariului în valoare de 27.080,59 RON, a daunelor morale în valoare de 50.000 euro, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.517,41 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, și 4.940 RON, reprezentând onorariu de avocat, a obligat reclamantul la plata onorariului de avocat către pârâtă în cuantum de 3.000 RON, și a respins primele două capete de cerere ca fiind introduse de o persoană fără calitate procesuală activă.

Prin decizia civilă nr. 1487 din 17 octombrie 2024, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul incident al reclamantului și a admis apelul declarat de pârâtă.

Astfel, instanța de control judiciar devolutiv a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

De asemenea, instanța de apel a obligat reclamantul la plata către pârâta-apelantă a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat redus.

Memoriul de recurs a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Într-o primă critică, recurentul-reclamant a invocat încălcarea prevederilor art. 16 alin. (7) din contractul de mandat, susținând că revocarea sa a fost intempestivă, fiind contrară dispozițiilor art. 2030 și art. 2031 C. civ.. În acest sens, a precizat recurentul că motivele care au stat la baza revocării sale au fost invocate direct în fața instanței de judecată, pro causa, neregăsindu-se în vreun act cu dată certă anterioară hotărârii de revocare. Mai mult, pe parcursul derulării contractului de mandat nu a fost înștiințat vreodată de abaterile invocate. Astfel, a apreciat că validarea lor de către instanța de apel încalcă principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv contradictorialitatea, dreptul la un proces echitabil, buna-credință și securitatea raporturilor juridice cu consecințe directe asupra dreptului la compensație prevăzut în Actul constitutiv.

De asemenea, a menționat recurentul că pârâta a susținut că revocarea a fost una extraordinară și, deși motivele invocate nu se încadrau în prevederile art. 16 alin. (7) din Acordul de management, instanța de apel a validat această apărare, contrar dispozițiilor contractuale.

Cu privire la pretinsele abateri manageriale, conflicte de interese sau sponsorizări a arătat că acestea au fost cunoscute, agreate și aprobate de conducerea anterioară a grupului. Mai mult, performanțele sale au fost recunoscute pozitiv, fără a exista vreo observație negativă.

A mai susținut titularul memoriului de recurs că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 2030 și art. 2031 C. civ., alegând să interpreteze formal noțiunea de "intempestiv" printr-o definiție lingvistică extrasă din DEX, ignorând jurisprudența și doctrina de specialitate care corelează acest concept cu lipsa unui preaviz, executarea precipitată și exercitarea abuzivă a dreptului de revocare. Recurentul a precizat că decizia de revocare a fost emisă și executată cu efect imediat, în aceeași zi, fără respectarea termenului de preaviz prevăzut expres în contractul de mandat, ceea ce atrage incidența art. 2030 C. civ., care obligă mandantul să repare prejudiciile cauzate printr-o revocare intempestivă. Instanța de apel a ignorat acest context și a tratat formal dreptul de revocare, ignorând prevederile contractuale specifice și probatoriul administrat în cauză.

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant a criticat faptul că instanța de apel a omis aplicarea clauzei din actul constitutiv al societății care prevedea expres dreptul directorului general la compensații financiare egale cu remunerația până la expirarea termenului contractual în cazul revocării fără cauză temeinică. S-a arătat că această dispoziție are caracter imperativ și obligatoriu, fiind expresia voinței asociaților și izvorăște din dispozițiile art. 1912 C. civ. și art. 117 din Legea nr. 31/1990 privind societățile.

Printr-o altă critică s-a susținut că instanța de apel a respins cererea de acordare a daunelor morale fără o analiză efectivă a probelor administrate în cauză, reținând nefondat că reclamantul a fost un manager slab. S-a arătat că au fost depuse declarații ale martorilor, înscrisuri și corespondență internă care demonstrau modul abuziv și umilitor în care s-a realizat revocarea - prin convocarea intempestivă a unei ședințe, somația de predare imediată a bunurilor companiei, evacuarea forțată din birou și informarea instantanee a întregului grup. Potrivit recurentului, aceste probe demonstrau existența unui prejudiciu real și grav de imagine, reputație și carieră profesională, care impunea acordarea unor compensații morale corespunzătoare.

A mai precizat recurentul că acordarea de compensații materiale pentru daunele morale suferite este justificată de criteriile obiective ce rezultă din gradul de lezare suferit raportat la afectarea dreptului la demnitate, reputație, onoare, imagine și viața privată. În opinia sa, aprecierea importanței prejudiciului moral trebuie raportată la vârsta, profesia, nivelul de pregătire și de cultură al persoanei vătămate, precum și la durata menținerii consecințelor negative.

Prin memoriul de recurs s-a mai arătat că hotărârea atacată conține aprecieri subiective și neprobate privind contextul economic și managerial, fiind ignorate probele esențiale depuse de reclamant și minimalizate sau înlăturate declarațiile martorilor printr-o motivare arbitrară, în timp ce apărările societății au fost preluate fără o a analiză critică reală, ceea ce, în opinia recurentului, a condus la o soluție dezechilibrată și nejustificată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 22 mai 2025.

Prin întâmpinarea transmisă la 25 iunie 2025, intimata-pârâtă C. S.R.L. (fosta B. S.R.L.) a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea excepției inadmisibilității s-a arătat că, deși recurentul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta nu a prezentat modul concret în care instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material la situația de fapt dedusă judecății. Prin criticile formulate recurentul a reluat în mare parte argumentele de fond invocate în cursul procesului, susținând că instanța de apel nu a examinat efectiv probatoriul administrat, că a concluzionat în mod nelegal revocarea justificată a mandatului, fără o evaluare adecvată a situației de fapt. În realitate, reclamantul urmărește o rejudecare a cauzei, aspect inadmisibil în calea extraordinară a recursului.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului, susținând că prin memoriul de recurs nu a solicitat reanalizarea probatoriului, ci controlul modului în care instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile legale și contractuale referitoare la revocarea mandatului. De asemenea, a solicitat casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare ori soluționarea pe fond, cu consecința acordării daunelor morale pentru prejudiciul de imagine suferit și afectarea reputației profesionale.

Prin rezoluția din 1 iulie 2025 a fost stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului la 11 noiembrie 2025, cu citarea părților în ședință publică.

Înalta Curte, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate va analiza excepția nulității recursului, astfel cum a fost recalificată în ședință publică, excepție care va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege. În privința recursului, una dintre condițiile esențiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare în vederea exercitării controlului de legalitate de către instanța de recurs.

Obligația recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate sub aspectul regulilor de drept interpretate ori aplicate greșit.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Cu privire la recursul reclamantului A., instanța supremă reține că argumentele formulate de autorul căii de atac se doresc a fi subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată, însă, că din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate ce ar putea fi analizate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În esență, recurentul a susținut că instanța de apel ar fi nesocotit art. 16 alin. (7) din contractul de mandat și ar fi aplicat greșit dispozițiile art. 2030 și art. 2031 C. civ., întrucât a validat, cu încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, o revocare pe care acesta o apreciază ca fiind intempestivă și nejustificată, în condițiile lipsei unei motivări a deciziei AGA, argumentele intimatei fiind prezentate ulterior, în fața instanței de judecată. De asemenea, recurentul a arătat că instanța de apel a omis să valorifice clauza statutară privind compensațiile datorate în cazul revocării fără justă cauză și a înlăturat nefundamentat probele referitoare la prejudiciul moral pretins, prin aprecieri subiective și prin respingerea nejustificată a cererilor privind acordarea daunelor morale și materiale.

Cu titlu preliminar, se observă că, deși recurentul invocă deficiențe ale motivării deciziei atacate din perspectiva aprecierilor instanței de apel - care, în opinia sa, ar fi preluat susținerile intimatei fără o analiză critică, ar fi ignorat probatoriul administrat și ar fi nesocotit contextul concret al revocării -, aceste susțineri nu pot fi examinate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Exigențele acestui motiv de recurs impun ca, pentru a fi incident, hotărârea să nu cuprindă considerentele pe care se întemeiază sau să conțină motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Or, în speță, recurentul-reclamant nu subliniază aceste vicii de nelegalitate, ci impută instanței de apel o motivare criticabilă din punctul său de vedere, în legătură cu situația de fapt stabilită. Asemenea critici nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât urmăresc să repună în dezbatere starea de fapt ca rezultat al evaluării probelor, cu referire la conținutul hotărârii adunării generale a acționarilor B. S.A. din 08.09.2022 de revocare a reclamantului din calitatea de administrator și din funcția de director general și la motivele care au stat la baza acestei măsuri.

De asemenea, deși formal se invocă o pretinsă încălcare a unor principii ale procesului civil, aceste susțineri nu vizează neregularități de ordin procedural care să fie sancționate cu nulitatea hotărârii atacate, pentru a putea fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. În realitate, criticile recurentului urmăresc schimbarea concluziilor instanței de apel rezultate din evaluarea probelor privind motivele revocării și nu au în vedere deficiențe procedurale apte să atragă nulitatea hotărârii recurate și să constituie motivul de nelegalitate prevăzut de lege.

Nici criticile referitoare la pretinsa încălcare a clauzelor contractului de mandat, aplicarea greșită a art. 2030 și art. 2031 C. civ. și a prevederilor din actul constitutiv referitoare la compensațiile datorate în caz de revocare fără justă cauză nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu vizează greșita aplicare a normelor de drept material prin decizia recurată, în legătură cu răspunderea contractuală a intimatei-pârâte.

În acest context, instanța supremă subliniază că simpla invocare a unor dispoziții de drept substanțial nu este, prin ea însăși, suficientă pentru formularea căii extraordinare a atac a recursului, dacă partea nu dezvoltă, în mod concret, un raționament care să justifice motivele pentru care apreciază că instanța devolutivă a încălcat sau a aplicat greșit normele respective la starea de fapt stabilită.

Or, în cauză, dispozițiile legale au fost invocate de recurent în afara exigențelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât susținerile sale reprezintă o reluare a aspectelor de fond din cererea de chemare în judecată cu privire la presupusele fapte ilicite ale societății intimate în legătură cu încetarea intempestivă a contractului de mandat, care au fost analizate de instanțe prin prisma probatoriului administrat, fiind critici de netemeinicie ce exced cadrul procesual al recursului.

Astfel, titularul căii de atac nu reproșează, în mod real, o interpretare sau aplicare greșită a normelor de drept material, ci contestă concluziile instanței de apel extrase în urma interpretării clauzelor contractului de mandat și a prevederilor actului constitutiv, prin care s-a reținut că revocarea din calitatea de administrator și din funcția de director general nu a avut caracter intempestiv, fiind respectat termenul de preaviz de 3 luni.

Reclamantul repune în discuție și modalitatea în care au fost evaluate declarațiile martorilor, înscrisurile și circumstanțele concrete ale raportului de mandat, urmărindu-se ca instanța de recurs să procedeze la o nouă apreciere, pentru a confirma faptele ilicite ale intimatei și, pe acest temei, acordarea daunelor solicitate.

Reexaminarea acestor aspecte de fond nu poate fi făcută, însă, în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât este proprie fazelor devolutive ale procesului. Întrucât, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul are ca obiect exclusiv verificarea legalității, această cale de atac nu poate fi transformată într-o rejudecare a temeiniciei pretențiilor deduse judecății.

Totodată, Înalta Curte reamintește împrejurarea că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare din perspectiva rigorilor procedurale.

O astfel de situație se constată și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurentul nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, în lipsa unor critici reale de nelegalitate și în absența unor motive de casare de ordine publică ce puteau fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., recursul apare ca fiind doar expresia nemulțumirii recurentului față de soluția instanței de apel, care a schimbat în parte sentința primei instanțe și a respins cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea hotărârii de revocare, repunerea reclamantului în funcția de director general și obligarea pârâtei la plata daunelor-interese.

Având în vedere aceste considerente, reținând și împrejurarea că apărările intimatei expuse prin întâmpinare sunt fondate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va aplica sancțiunea nulității recursului.

Constatând culpa procesuală a recurentului-reclamant A. în promovarea recursului de față și în raport cu solicitarea intimatei-pârâte C. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) privind acordarea cheltuielilor de judecată, al căror cuantum nu este vădit disproporționat în raport cu valoarea și complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat în sensul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 452 și 453 din C. proc. civ., să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentului la plata sumei de 19.039,55 RON, reprezentând onorariu avocațial, conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar (factura din 16 octombrie 2025, ordin de plată nr. x/16.10.2025 emis de D. și ordin de plată nr. x/23.10.2025 emis de D.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1487 din 17 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata către intimata-pârâtă C. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) a sumei de 19.039,55 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2025.