ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 438/2026

Ședința publică din data de 04 martie 2026

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 592/05.03.2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosar nr. x/2021, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. și Compania S.A. împotriva deciziei nr. 53/A/17.01.2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. A fost constatat nul recursul declarat de pârâta B. împotriva încheierilor de ședință din data de 04.12.2023, 16.01.2024, 17.01.2024, 11.06.2024 și a celorlalte încheieri de ședință, precum și a deciziei nr. 53/A/17.01.2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1487/17.09.2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosar nr. x/2021, a fost respinsă cererea de completare a deciziei civile nr. 592/05.03.2025 formulată de petenta A. și Compania S.A..

II. Cererea de revizuire

Împotriva deciziei civile nr. 592/05.03.2025 a Înaltei Curți, la 17.09.2025, a formulat cerere de revizuire A. și Compania S.A., solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ., admiterea cererii de revizuire și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial, în raport cu soluția de anulare a recursului acesteia și culpa sa procesuală exclusivă.

În motivare, revizuenta a arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra unui lucru cerut, și anume, asupra cheltuielilor de judecată solicitate de către revizuentă în acel litigiu.

Întrucât recursul pârâtei a fost anulat, este evident că intimata-reclamantă are dreptul la cheltuieli de judecată în temeiul art. 453 C. proc. civ.. Întrucât recursul reclamantei a fost respins, ca nefondat, iar intimata-pârâtă nu a beneficiat de avocat și nu a solicitat cheltuieli de judecată pentru plata onorariului de avocat, aceasta nu are dreptul la astfel de cheltuieli, care nu au fost efectuate.

În schimb, revizuenta a angajat apărător și a suportat cheltuieli reale pentru apărare în recursul anulat.

Cuantumul și dovezile cheltuielilor de judecată au fost prezentate instanței. Relativ la cuantum, revizuenta arată că instanța a reținut eronat cuantumul cheltuielilor de judecată ca fiind o sumă globală. În realitate, acesta este divizat pentru fiecare dintre cele două recursuri, astfel cum rezultă din contractul de asistență juridică nr. x/22.09.2021 și din facturile depuse la dosarul cauzei. Onorariul este fracționat pentru fiecare recurs și activitate. Instanța a reținut, în mod greșit, că partea adversă nu a căzut în pretenții sau că nu ar fi incidente dispozițiile art. 453 C. proc. civ., motivare care este vădit eronată și nelegală.

La 24.10.2025, revizuenta a formulat completare la cererea de revizuire, prin care a învederat că exercită calea de atac extraordinară revizuirii și împotriva deciziei civile nr. 1487/17.09.2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosar nr. x/2021, prin care s-a respins cererea de completare dispozitiv formulată de către revizuentă cu privire la decizia civilă nr. 592/05.03.2025, referitor la acordarea cheltuielilor de judecată.

III. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la 26.09.2025, anterior citării, intimata B. a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, respingerea solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată, sancționarea revizuentei pentru abuz procesual conform art. 6 C. proc. civ. interpretat în lumina art. 7 din Directiva UE 2024/1069, conform art. 148 din Constituție și atașarea prezentei cereri la dosar nr. x/2021, pentru a fi avută în vedere la completarea dispozitivului.

Referitor la excepția de inadmisibilitate, intimata învederează că hotărârea supusă revizuirii nu evocă fondul.

Referitor la cheltuielile de judecată, intimata arată că cererea este nelegală, inadmisibilă, iar demersul procesual este unul abuziv.

În ce privește Directiva UE nr. 2024/1069, intimata a redat, în forma citării, texte legale din aceasta, respectiv art. 4 (respingerea rapidă a cererilor vădit neîntemeiate), art. 6 (recuperarea integrală a costurilor), art. 7 (sancțiuni și alte măsuri).

Prin completarea la întâmpinare depusă la 04.03.2026 prin serviciul registratură, intimata a reiterat excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire și a solicitat sancționarea revizuentei pentru abuz de drept, cu aplicarea amenzii judiciare maxime prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 1) lit. a) C. proc. civ., obligarea revizuentei la plata unei cauțiuni în cuantum egal cu suma cheltuielilor pretinse, conform art. 997 și urm. C. proc. civ.

Intimata a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară dacă art. 21 din Directiva UE 2019/1937, interpretat în lumina Directivei UE 2024/1069 trebuie înțeles în sensul că se opune unei practici naționale care permite obligarea unui avertizor de integritate la plata cheltuielilor de judecată în proceduri civile inițiate în mod abuziv.

Intimata a formulat cerere de solicitare a unui aviz consultativ către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu întrebarea dacă utilizarea repetată a cererilor de cheltuieli de judecată, inclusiv în cadrul căilor extraordinare de atac, pentru a pedepsi un avertizor de integritate, constituie o încălcare a dispozițiilor art. 6, art. 10 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Intimata a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea art. 509 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ. în ipoteza în care instanța a reținut în considerente că niciuna dintre părți nu a câștigat procesul.

Intimata a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 173/2022, art. 13 C. proc. civ., art. 519 teza I C. proc. civ., art. 253 C. civ., art. 29 din Legea nr. 47/1992.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ. cu privire la admisibilitatea acesteia în raport de decizia atacată și de motivele de revizuire formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ. indicat ca temei juridic al cererii de revizuire, "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut". Alin. (2) al aceluiași articol statuează că "Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul."

Concepută drept o cale extraordinară de atac având ca scop, în principiu, îndreptarea erorilor săvârșite în legătură cu starea de fapt stabilită prin hotărârea executorie sau definitivă, textul legal evocat, ce dă sediul materiei revizuirii, stabilește, în regulă generală, că sunt supuse revizuirii hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și, prin excepție, că pot fi supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, pentru motivele de revizuire expres și limitativ prevăzute la pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 și pct. 7-11.

Cererea de revizuire ce formează obiectul dosarului pendinte, este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ., care reglementează posibilitatea formulării cererii de revizuire împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, atunci când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut.

Prin urmare, având în vedere temeiul juridic invocat, prezenta cerere de revizuire este supusă regulii generale de admisibilitate, respectiv, aceea ca prin hotărârea supusă revizuirii instanța de judecată să se fi pronunțat asupra fondului ori să fi evocat fondul.

Atunci când în discuție este hotărârea instanței de recurs, condiția evocării fondului presupune fie o statuare în drept diferită de cea dată în cauză prin hotărârile instanțelor de fond, fie – atunci când prin excepție legea o permite – stabilirea altei situații de fapt decât cea reținută în etapele procesuale anterioare (cu referire la conținutul art. 497 C. proc. civ. interpretat prin Decizia nr. 79/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de fapt al Înaltei Curți de Casație și Justiție), în ambele situații urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. Hotărârea instanței de recurs care evocă fondul este acea hotărâre care este rezultatul unei analize de fond asupra raporturilor juridice litigioase, pe care o fac instanțele de control judiciar, atunci când statuează în drept în mod diferit față de modalitatea în care au făcut-o primele instanțe, atunci când, în urma casării cu reținere, reapreciază probele deja administrate de instanțele inferioare și rețin o altă situație de fapt, pe baza căreia pronunță o soluție diferită de cele anterior date în aceeași cauză.

Nu se înscrie în aceste ipoteze și nu constituie o hotărâre asupra fondului sau care evocă fondul decizia instanței de recurs, prin care se respinge recursul ca nefondat, întrucât atunci când pronunță o atare soluție, instanța de judecată nu evocă fondul, ci se rezumă la analiza motivelor de casare care, prin ipoteză, reclamă aspecte de încălcare a legii, recursul fiind o cale extraordinară de atac ce urmărește remedierea erorilor de drept săvârșite de instanțele de fond.

Prin decizia supusă revizuirii a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. și Compania S.A. împotriva deciziei nr. 53/A/17.01.2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, respectiv a fost constatat nul recursul declarat de pârâta B. împotriva aceleiași decizii și a încheierilor de ședință din 04.12.2023, 16.01.2024, 17.01.2024, 11.06.2024, precum și a celorlalte încheieri de ședință recurate.

Astfel, deși hotărârea a cărei revizuire se cere este dată în recurs, ea nu este însă o hotărâre care evocă fondul, întrucât instanța supremă nu a stabilit o altă stare juridică decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, nu a aplicat alte dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite și nici nu a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, ci doar a confirmat cu argumente sporite, ca fiind legală interpretarea și aplicarea legii dată de instanța de apel raportului juridic litigios.

Prin urmare, ipoteza reglementată de textul de lege anterior amintită nu este respectată sub acest aspect, decizia atacată neîntrunind condiția legală generală de admisibilitate în raport cu care să poată fi supusă revizuirii, întrucât, deși este dată în recurs, în cuprinsul ei nu a fost evocat fondul.

Referitor la cererea de completare a revizuirii, formulată cu privire la decizia civilă nr. 1487/17.09.2025 (de completare a deciziei revizuite),întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentele considerente sunt valabile și în ce privește această hotărâre, fără a se mai impune analizarea distinctă a caracterului inadmisibil al revizuirii și față de această decizie, având în vedere că și în ipoteza acestui caz de revizuire, este obligatoriu ca hotărârea atacată să fi evocat fondul.

În subsidiar, se evidențiază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., text legal potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Pentru a se putea invoca acest motiv de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: - partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; - înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; - înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; - înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică intenționat sau involuntar cu ocazia judecării fondului, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; - înscrisul să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Astfel, exigențele art. 509 pct. 5) din C. proc. civ. permit reluarea unei judecăți finalizate doar în măsura în care înscrisul invocat este unul nou și nu a fost înfățișat în fața instanței, partea aflându-se într-o imposibilitate obiectivă, asimilabilă forței majore, în a-l prezenta și a releva împrejurările consemnate de înscris, cu caracter determinant în adoptarea soluției.

Revizuenta pretinde că reprezintă înscris nou, în sensul accepțiunii art. 509 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ., contractul de asistență juridică, prezentat ulterior dezbaterii recursului finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se solicită în cauza pendinte, respectiv cu prilejul soluționării cererii de completare dispozitiv.

Înalta Curte constată însă că un astfel de document nu îndeplinește condițiile prevăzute de cazul de revizuire invocat, întrucât nu aparține părții potrivnice, ci emană chiar de la revizuentă. Pe de altă parte, nu se poate reține nici că acest înscris nu a fost depus la dosar dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, întrucât o asemenea manifestare procesuală de voință aparținea exclusiv revizuentei. Totodată, înscrisul respectiv nu era determinant în soluționarea pricinii, întrucât cheltuielile de judecată nu au fost acordate pentru că nu au fost dovedite, ci în aplicarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., pe considerentul că niciuna din părți nu a câștigat procesul.

Față de cele arătate, rezultă că în cauză nu sunt îndeplinite nici condițiile de admisibilitate ale cazului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către revizuentă, Înalta Curte constată că, raportat la soluția ce se va pronunța în cauza pendinte, revizuenta este parte căzută în pretenții conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și, prin urmare, nu poate beneficia de cheltuieli de judecată, câtă vreme calea extraordinară de atac, pe care a promovat-o va fi respinsă, ca inadmisibilă.

Față de cele arătate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. și Compania S.A. împotriva deciziei civile nr. 592 din 05 martie 2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2021 și a deciziei civile nr. 1487 din 17 septembrie 2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. și Compania S.A. împotriva deciziei civile nr. 592 din 05 martie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2021 și a deciziei civile nr. 1487 din 17 septembrie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 04 martie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.