Decizia nr. 434/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la 14.06.2023, reclamanta Academia Română a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A. și B., obligarea acestora la plata sumei de 281.520 RON, virată de reclamantă titularului C., cu titlu de indemnizație de merit, a sumei de 163.756,57 RON, dobânzi și penalități de întârziere, precum și a dobânzilor și penalităților aferente debitului principal, în continuare, până la achitarea debitului principal. În drept, cerere a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1341 C. civ. Prin sentinta civilă nr. 470/02.02./2024, Judecătoria Sector 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1149/16.09.2024, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca rămasă fără obiect, solicitarea reclamantei de restituire a sumei de 281.520 de RON. A respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 456/A/07.05.2025, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei Academia Română împotriva sentinței civile nr. 1149/16.09.2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 456/A/07.05.2025 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4) și 8) din C. proc. civ., reclamanta Academia Română, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, cu consecința admiterii apelului în ceea ce privește obligarea pârâtelor la plata, către Academia Română, a sumei de 163.756,57 RON, reprezentând dobânzi și penalități aferente debitului de 281.520 RON, calculate până la 31.05.2023, precum și obligarea pârâtelor la plata în continuare a dobânzilor și penalităților aferente debitului principal, calculate conform Codului de procedură fiscală, până la data plății integrale a acestuia, respectiv până la 13.12.2023. Recurenta a învederat că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 1645 alin. (2) C. civ. Prin Decizia Curții de Conturi a României nr. 2/25.01.2021 s-a stabilit că "se vor dispune măsuri în vederea extinderii verificărilor asupra tuturor beneficiarilor de indemnizație de merit pentru a stabili cu exactitate corectitudinea acordării indemnizației de merit, iar în situația constatării și a altor persoane decedate, stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia, cu accesoriile aferente". Totodată, instanța de apel nu a luat în considerare prevederile art. 1635 alin. (1) raportat la art. 1344 C. civ., cu consecința obligării pârâtelor la plata sumei de 163.756,57 RON, reprezentând dobânzile și penalitățile aferente, calculate până la 31.05.2023, în concordanță cu măsurile Curții de Conturi a României, stabilite prin Decizia nr. 2/25.01.2021, precum și dobânzile și penalitățile care au curs în continuare până la data plății integrale a debitului principal, respectiv până la 13.12.2023.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la 16.10.2025, intimatele-pârâte A. și B. au solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii, ca legală și temeinică, a hotărârii recurate. Au învederat că au luat cunoștință de faptul că Academia Română a continuat să vireze bani în contul autorului lor după decesul acestuia, abia în luna august 2023, urmare a unui apel telefonic din partea D. Iași, imediat banii fiind restituiți. Mai arată că nu au de ce să plătească penalități și dobânzi pentru greșelile comise de Academia Română, iar buna-credință a acestora a fost recunoscută, în mod corect, de către instanțele anterioare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul, în raport cu excepția de nulitate pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocată de instanță din oficiu, a cărei analiză este prioritară, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recurenta a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4) din C. proc. civ., text legal conform căruia hotărârea recurată se impune a fi casată când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., text legal conform căruia hotărârea recurată se impune a fi casată când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4) din C. proc. civ., Înalta Curte observă că acesta este invocat pur formal, nefiind prezentate, de către recurentă, argumente care să susțină situația reglementată de textul legal menționat, respectiv o eventuală depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, care să fi fost săvârșită de către instanța de apel. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., recurenta învederează o greșită apreciere, din partea instanței de apel, a neincidenței în cauză a dispozițiilor art. 1645 alin. (2) C. civ. și o neluare în considerare a dispozițiilor art. 1635 alin. (1) raportat la art. 1344 C. civ. Înalta Curte constată însă că, în ce privește pretinsa interpretare sau aplicare greșită a dispozițiilor art. 1645 alin. (2) C. civ., recurenta nu expune argumente, din care să rezulte incidența cazului de casare invocat, ci se limitează la o afirmație pur generică, urmată de referiri la conținutul Deciziei Curții de Conturi nr. 2/25.01.2021, împrejurare ce împiedică instanța de recurs să realizeze analiza de legalitate specifică unei asemenea căi extraordinare de atac și atrage incidența nulității prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru redactarea memoriului de recurs într-o astfel de manieră. În acest sens, cu titlu general, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele evidențiate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ., cererea de recurs formulată cu nerespectarea formelor legale va fi lovită de nulitate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța, care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței, care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ. Întrucât în cauza pendinte, recurenta nu arată care sunt, în concret, erorile instanței de apel în ce privește aplicarea sau interpretarea dispozițiilor art. 1645 alin. (2) C. civ. și nu dezvoltă argumente care să poată fi analizate de către instanța de recurs în cadrul controlului de legalitate, devine incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pe care Înalta Curte o va reține ca atare. În ce privește pretinsa neluare în considerare a dispozițiilor art. 1635 alin. (1) raportat la art. 1344 C. civ. de către instanța de apel, Înalta Curte constată că această critică este formulată omisso medio, un asemenea aspect nefiind dedus judecății nici prin cererea de chemare în judecată, nici prin motivele de apel formulate de către reclamantă și neregăsindu-se dezbătut nici în considerentele instanței de apel. Astfel, recurenta-reclamantă a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1341 C. civ. privind plata nedatorată, solicitând obligarea pârâtelor, pe lângă plata sumei de 281.520 RON, virată de aceasta titularului C., cu titlu de indemnizație de merit, și a sumei de 163.756,57 RON, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, precum și a dobânzilor și penalităților aferente debitului principal, în continuare, până la achitarea debitului principal, dat fiind reaua-credință a pârâtelor susținută de către reclamantă. Prin motivele de apel, reclamanta a reiterat argumentele din cererea introductivă de instanță întemeiate pe dispozițiile art. 1341 C. civ., învederând că pârâtele sunt obligate la restituirea debitului principal și a dobânzilor și penalităților aferente, în calitate de moștenitoare ale titularului indemnizației acordate, apreciind, în continuare, că acestea au fost de rea-credință. Instanțele anterioare au reținut, în esență, că debitul principal a fost achitat, iar pârâtele au fost de bună-credință, astfel încât nu pot fi obligate la plata de dobânzi și penalități. Prin urmare, ceea ce s-a dezbătut în etapele procesuale anterioare a fost dacă pârâtele pot fi sau nu obligate la plata de dobânzi și penalități aferente debitului principal (achitat de către acestea), prin raportare la atitudinea lor subiectivă față de datoria principală, respectiv dacă au fost de bună sau de rea-credință. Pentru prima oară în recurs, reclamanta învederează că instanța de apel nu a luat în considerare dispozițiilor art. 1635 alin. (1) raportat la art. 1344 C. civ., privind nerestituirea prestațiilor în situația bunurilor reținute fără drept, din eroare sau în temeiul unui act juridic desființat cu efect retroactiv ori ale cărui obligații au devenit imposibil de executat (forță majoră, caz fortuit, etc.), chestiune care nu se regăsește nici în motivele de apel ale reclamantei și nici în considerentele instanței de apel, în cadrul cărora s-a dezbătut, așa cum s-a arătat, atitudinea subiectivă a pârâtelor (buna sau reaua-credință) în raport cu achitarea debitului principal, pentru a se aprecia dacă în cauză se impune acordarea de penalități și dobânzi sau nu. Prin acest motiv de recurs, reclamanta eludează dispozițiile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor." Textul legal vizează faptul că judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, invocarea omisso medio a unor motive, nepropuse în apel, nefiind permisă. Soluția expusă este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, întrucât efectul devolutiv al apelului este limitat la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel, întrucât numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție. În ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită prin exercitarea căii extraordinare de atac, contrar dispozițiilor exprese ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. Față de cele arătate, cu privire la acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că sunt incidente prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., criticile invocate omisso medio fără a fi deduse cenzurii instanței în apel conform art. 477 alin. (1) C. proc. civ. neputând fi examinate direct în recurs. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta Academia Română împotriva deciziei civile nr. 456/A din 07 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.