ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 376/2025

Ședința publică din data de 11 februarie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la data de 28.09.2022, reclamantul A. a solicitat completarea sentinței civile nr. 1174/26.08.2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018 având în vedere că nu s-a stabilit în sarcina pârâtului obligația de a plăti cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată de către reclamanți.

Prin sentința civilă nr. 1696/06.12.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea de completare a sentinței civile nr. 1174/26.08.2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, formulată de reclamantul A., privind pe reclamanții B. și C., și pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Statul Român, prin administrator Academia Română.

A fost obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata către reclamanți a sumei de 17.571 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

Prin decizia civilă nr. 307A din 13 martie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelantul - pârât Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1696/06.12.2022, pronunțate de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B., A., D., E., F. moștenitorii defunctului C. și intimatul-pârât Statul Român - prin Administrator Academia Română, ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 307A din 13 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 16 mai 2024 și repartizat aleatoriu completului filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie .

Prin raportul întocmit la 28 noiembrie 2024, s-a reținut că recursul este formulat și motivat în termen legal, îndeplinește condițiile de formă prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., recurentul-pârât fiind scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar în ceea ce privește cerința impusă de a art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., s-a constatat că recurentul-pârât a încadrat motivele de recurs în dispozițiile art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ., completul de filtru urmând a aprecia dacă, în speță, criticile formulate de către recurent pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege sau dacă este incidentă sancțiunea reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în măsura în care va trece peste excepția nulității recursului, va dispune asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

În condițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la 11 februarie 2025, în complet de filtru, fără citarea părților.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare în apel, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material .

Astfel, prin motivele de apel, arată că ar fi invocat faptul că, în mod eronat instanța de fond a admis cererea în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, având în vedere că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Menționează că, din coroborarea dispozițiilor art. 224 alin. (1) C. civ., art. 3 din H.G. nr. 34/2009 și art. 354 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ reiese că poate avea calitate procesuală doar Statul Roman, prin Academia Româna, această instituție fiind singura în măsură să mute sau sa desființeze gardul, așa cum a fost stabilit prin raportul de expertiză.

În speță, deși reclamanții, prin cererea de chemare în judecată, în mod corect au solicitat desființarea gardului în contradictoriu cu persoana care a avut în administrare și folosință bunul imobil în litigiu, instanța de fond, fără a tine cont de dispozițiile art. 870 din C. civ. care stabilește că apărarea în justiție a dreptului de administrare revine titularului dreptului iar, potrivit art. 868 alin. (2), titularul dreptului de administrare poate folosi si "dispune de bunul dat în administrare în condițiile stabilite de lege", în mod greșit a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor să desființeze gardul în discuție.

Or, terenul în cauză, deși este în proprietatea Statului Roman, este administrat de Academia Romană, astfel că Ministerul Finanțelor, ca reprezentant al Statului Român, nu poate fi obligat la desființarea unui gard ridicat de o altă instituție.

Față de aceste considerente, în speță nu se realizează identitatea dintre pârâtul Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor, și cel ce poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății, condiție de exercițiu a acțiunii civile, sens în care nu se probează legitimitatea procesuala pasivă a acestuia.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

La data de 27 iunie 2024, prin poștă electronică, în termen legal, intimata-pârâtă Academia Română a depus întâmpinare, prin care a susținut că soluția instanței de apel este legală și temeinică.

A arătat că, prin cererea de apel, apelantul-pârât a criticat sentința civilă nr. 1696/16.12.2022, prin care instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii de completare a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2018, sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamanții în cauză.

Prin cererea de apel, s-au formulat critici cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, critici ce ar viza, de fapt, fondul cauzei și care face obiectul apelului declarat cu privire la hotărârea care a statuat asupra fondului.

Prin urmare, consideră că instanța de apel, în mod corect, a reținut legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe.

Recurentul-pârât nu a depus răspuns la întâmpinare.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul în raport de excepția nulității a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte urmează să constate nul recursul, pentru următoarele considerente:

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, cerință ce este prevăzută sub sancțiunea nulității, în conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din același cod.

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reține că instanța de recurs are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Analizând susținerile formulate, Înalta Curte constată că deși recurentul-pârât a menționat ca temei de drept al recursului, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu a indicat în mod concret care sunt dispozițiile legale nesocotite sau aplicate greșit de către instanța de apel și care este eroarea de judecată aptă a atrage incidența motivului de casare invocat.

Pe calea prezentului recurs, pârâtul a reluat susținerile formulate în apel referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, făcând trimitere la obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți și nu la cererea de completare a sentinței civile nr. 1174/26.08.2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018 ce face obiectul prezentului dosar.

Cu alte cuvinte, în recurs, pârâtul a reiterat susținerile formulate în fața instanței de apel, deci critici formulate în faza procesuală anterioară, asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat, reținând faptul că prin apel au fost formulate critici ce vizează fondul cauzei și nu cererea accesorie de acordare a cheltuielilor de judecată, susținerile pârâtului fiind străine de aspectele tranșate de către prima instanță cu privire la cererea de completare a sentinței de fond.

Prin urmare, recurentul nu a înțeles să critice considerentele deciziei recurate în baza cărora apelul acestuia a fost respins și nu arătat în ce modalitate decizia Curții de Apel nu este conformă legii, recurentul-pârât trebuind să se raporteze la considerentele concrete ale acesteia și să le combată, prin expunerea unui raționament juridic contrar.

Simpla reluare a susținerilor făcute în etapa procesuală anterioară, respectiv în cererea de apel, nu reprezintă o motivare viabilă a recursului, întrucât nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din același cod. Or, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs, de doar reluare a cererii de apel, fără raportarea la considerentele concrete ale deciziei de apel, la raționamentul curții de apel, nu îngăduie determinarea limitelor sesizării instanței de recurs învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel și nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel.

Cum accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac și recurentul-pârât nu s-a conformat acestor imperative, argumentele expuse în apel și reluate prin cererea de recurs nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac.

Ca atare, având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv reglementat de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. iar criticile formulate de recurentul pârât nu se circumscriu acestui cadru legal, constatând, totodată, că în speță nu pot fi reținute nici motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva deciziei nr. 307A din 13 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2025.