ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 389/2026

Ședința publică din data de 26 februarie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 27 noiembrie 2024, sub nr. x/2024, reclamanta Școala Primară Optima, în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 18.400 RON, reprezentând debit principal aferent facturilor restante, precum și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1170, art. 1266, art. 1268, art. 1269, art. 1350, art. 1516, art. 1535 și următoarele C. civ.

2.1 Prin sentința civilă nr. 5479 din 19 mai 2025, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Cluj-Napoca, deoarece a luat în considerare calitatea de profesionist a reclamantei și pe cea de consumator a pârâtei, stabilind că este competentă teritorial exclusiv instanța de la domiciliul pârâtei-consumator (situat în sat Florești, județul Cluj), în aplicarea dispozițiilor art. 121 din C. proc. civ.

2.2 Prin sentința nr. 6219 din 28 noiembrie 2025, Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, deoarece a apreciat, la rândul său, că sunt incidente dispozițiile art. 121 din C. proc. civ., însă a stabilit instanța competentă teritorial prin raportare la reședința pârâtei, reținând că noțiunea de domiciliu trebuie înțeleasă într-un sens mai larg, interesând adresa unde partea locuiește efectiv, în măsura în care a fost cunoscută de către terțele persoane interesate. Din verificările efectuate în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a constatat că, la data introducerii acțiunii, pârâta figura cu reședința în București.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Cluj-Napoca a suspendat judecata și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În speță, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei având ca obiect acțiunea în răspundere contractuală, prin care reclamanta Școala Primară Optima a solicitat obligarea pârâtei A. la plata sumei de 18.400 RON, reprezentând debit principal aferent facturilor restante emise în baza contractului educațional de școlarizare nr. x din 15 ianuarie 2024, precum și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Astfel, deși cele două instanțe aflate în conflict s-au raportat, în mod corect, la dispozițiile art. 121 din C. proc. civ., ce se referă la cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator, izvorul conflictului negativ de competență ivit în cauza de față îl reprezintă aprecierea diferită a adresei de domiciliu a pârâtei – consumator.

Dispozițiile art. 121 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează astfel: "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămânând aplicabile". Această normă de competență are un caracter imperativ și instituie o competență teritorială exclusivă de la care nu se poate deroga decât în condițiile prevăzute la art. 126 alin. (2) din C. proc. civ.

Domiciliul reprezintă un atribut de identificare al persoanei fizice și este definit de art. 87 C. civ. ca fiind acolo unde aceasta declară că își are locuința principală. În același sens, al locuinței declarate ca locuință principală, este și art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români ("Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuința principală").

În sens procesual, noțiunea "domiciliu" vizează locuința pe care o persoană și-a stabilit-o în fapt în localitatea în care trăiește, întrucât scopul urmărit de legiuitor este, așa cum rezultă din dispozițiile art. 153 și următoarele din C. proc. civ., acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență principiului respectării dreptului la apărare și de a facilita administrarea probatoriului în vederea soluționării cauzei.

Prin urmare, asocierea explicită pe care legiuitorul a făcut-o în definiția domiciliului din noul C. civ. cu locuința principală nu semnifică o îndepărtare de concepția domiciliului ca locuință "efectivă", ci, dimpotrivă, confirmă ideea de domiciliu ca situație de fapt, susceptibilă a fi probată prin orice mijloc de probă și lăsată la aprecierea instanței.

Astfel, în contextul analizei, se reține că mențiunile cu privire la domiciliu din actul de identitate au doar efect declarativ de evidență a persoanei, persoana fizică având domiciliul acolo unde are locuința sa statornică și principală, iar domiciliul persoanei fizice, astfel înțeles, interesează în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze litigiul.

De asemenea, locuința efectivă, adică aceea caracterizată prin continuitate și stabilitate, prezintă relevanță și trebuie apreciată ca semnificând domiciliu și în planul executării silite, fiind just a considera că, în mod obișnuit, de cele mai multe ori, la acea locuință se regăsesc bunurile pe care debitorul le deține și care pot fi supuse urmăririi.

În cauza pendinte, domiciliul în fapt al debitoarei a fost înscris în evidențele autorității competente. Astfel, din verificările efectuate în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date rezultă că pârâta, la data introducerii cererii de chemare în judecată, figura cu reședința în București, str. x et. Mansardă. Totodată, se observă că, în contractul de școlarizare încheiat între părți, pârâta a menționat că are domiciliul în București - Sector 1, iar participarea beneficiarului direct la programul de școală organizat de către reclamantă nu ar fi urmat să aibă loc într-o localitate din circumscripția Judecătoriei Cluj-Napoca.

Prin urmare, la data sesizării instanței, respectiv 27 noiembrie 2024, pârâta locuia în fapt în mod efectiv în municipiul București, împrejurare ce produce, în speță, efecte juridice în ceea ce privește determinarea competenței teritoriale a instanței. Aceasta întrucât, pentru stabilirea competenței teritoriale, prezintă interes domiciliul, înțeles ca locuință efectivă, statornică, potrivit celor anterior expuse, pe care pârâta îl avea în momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București – secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București – secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 februarie 2026.