ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 883/2025

HOTĂRÂRE

20.05.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 883/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 20 mai 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

1) Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 25.11.2024, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 7.310,43 RON debit principal, penalități de întârziere facturate în valoare de 374,47 RON, penalizări de întârziere de 0,5%/zi de întârziere, calculate de la data scadentă a ultimei facturi emise și până la data achitării integrale, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 200 RON, reprezentând taxă de timbru.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin sentința civilă nr. 2341 din data de 19 martie 2025, Judecătoria Sector 6 București a declinat din oficiu competența teritorială de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Sinaia, față de incidența dispozițiilor art. 121 C. proc. civ., reținând că pârâtul are ultima reședință declarată în orașul Sinaia, județul Prahova, aflat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sinaia.

2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia, care, prin sentința civilă nr. 237/2025 din data de 30 aprilie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Sectorului 6 București; a constat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționarea acestui conflict.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că dispozițiile art. 121 din C. proc. civ. stabilesc o competența teritorială exclusivă, de ordine publică, scopul normei fiind acela de a proteja partea mai slabă, respectiv consumatorul, a cărui chemare în judecată la o distanță mare față de localitatea sa de domiciliu ar putea afecta exercițiul efectiv al dreptului de apărare.

Instanța a constatat că pârâtul are domiciliul în Sinaia, judetul Prahova, astfel cum rezultă din relațiile comunicate de Inspectoratul General Pentru Imigrări, însă din procesul-verbal de înmânare a comunicării rezultă că pârâtul nu domiciliază efectiv la această adresă .

În ceea ce privește noțiunea de domiciliu, instanța a avut în vedere interpretarea constantă dată de instanța supremă acestei noțiuni, în sensul de loc unde partea locuiește efectiv

Prin urmare, față de împrejurarea că pârâtul nu locuiește efectiv pe raza localității Sinaia, (unde figurează doar scriptic în evidențele autorităților române ca având domiciliul stabilit), a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra regulatorului de competență.

Constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina și și-au declinat reciproc competența, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din același cod, va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Sectorului 6 București și Judecătoria Sinaia- s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Din actele dosarului, se reține că, prin cererea de valoare redusă, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 7.310,43 RON debit principal, penalități de întârziere facturate în valoare de 374,47 RON, penalizări de întârziere de 0,5%/zi de întârziere calculate de la data scadentă a ultimei facturi emise și până la data achitării integrale.

Este vorba, așadar, despre un raport litigios inițiat de un profesionist împotriva unui consumator, astfel că în cauză își găsește incidența art. 121 C. proc. civ., potrivit căruia, "cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului".

În primul rând, instanța supremă reține că dispozițiile art. 121 C. proc. civ. reglementează o competență teritorială exclusivă, astfel încât, în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispozițiile procedurale care reglementează necompetența de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanța sau părțile putând invoca excepția necompetenței în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În al doilea rând, reține că textul de lege al art. 121 C. proc. civ. nu distinge în funcție de obiectul cererii, astfel încât nici instanțele nu o pot face. Prin urmare, indiferent de obiectul și cauza acțiunii (pretenții derivând dintr-un contract, obligație de a face, despăgubiri dintr-un fapt ilicit etc.), litigiul pornit de un profesionist împotriva unui consumator se judecă întotdeauna de instanța de la domiciliul consumatorului. De altfel, din punct de vedere al competenței teritoriale de soluționare a cererii de valoare redusă, dispozițiile art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. trimit la dreptul comun.

Domiciliul persoanei fizice este unul din atributele de identificare, în spațiu, a acesteia și se caracterizează prin stabilitate, unicitate, obligativitate și inviolabilitate. Scopul domiciliului este acela de a lega, din punct de vedere juridic, un individ de un anumit punct determinat în spațiu.

Potrivit dispozițiilor art. 91 C. civ., "(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane".

Prevederile legale evocate se completează cu cele ale art. 87 C. civ. potrivit cărora "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală". De asemenea, art. 89 din același act normativ prevede că "(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală, (3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt".

Înalta Curte reține că scopul dispozițiilor din C. proc. civ., relative la domiciliu, este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență principiilor dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil.

Așadar, în situația particulară a cauzei, la adresa menționată de reclamantă prin formularul de cerere redusă, respectiv în b-dul x nr. 33, București, pârâtul nu a primit citația, dovada de comunicare fiind restituită cu mențiunea imposibilității comunicării actului de procedură, având în vedere că pe b-dul x nr. 33 este loc viran .

Totodată, din verificările efectuate în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări, conform adresei aflate la dosarul Judecătoriei Sectorului 6 București, rezultă că, la data sesizării instanței de judecată, pârâtul avea ultima reședință declarată pe teritoriul României în orașul Sinaia, județul Prahova, încă din data de 08.06.2022; cu toate acestea, dovezile de comunicare a actelor de procedură la această adresă s-au întors cu mențiunea că "destinatarul nu mai locuiește la acea adresă" .

Așadar, dacă există vreo incertitudine cu privire la domiciliul real al pârâtului, în principiu, reclamantul nu are la dispoziție alt mijloc obiectiv de informare în afară de a solicita informații serviciului public local de evidență a persoanelor, sens în care a procedat Judecătoria Sectorului 6 București.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, existând incertitudini cu privire la domiciliul real al pârâtului la data sesizării instanței cu cererea de valoare redusă (25 noiembrie 2024), singura dovadă ce rezultă din înscrisurile aflate la dosar este adresa din Sinaia, cu care figurează în evidențele autorităților române ca fiind ultima reședință declarată, neexistând alte dovezi că acesta locuiește efectiv la o altă adresă.

Soluția este în acord cu prevederile neechivoce ale art. 91 C. civ., care statuează, pe de o parte, că dovada domiciliului și a reședinței se face, în principiu, cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, iar, pe de altă parte, că, în lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane, exceptând ipotezele în care "domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sinaia, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.