ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5082/2018

HOTĂRÂRE

21.11.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5082/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia, sub număr de dosar x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să achite debitul în sumă de 65.526,16 RON, reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta S.C. B. S.R.L. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sinaia în soluționarea prezentei cauze solicitând, în raport cu prevederile art. 107 C. proc. civ., declinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

La termenul din 17 martie 2016, Judecătoria Sinaia a pus în discuție excepția necompetenței sale teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare și, apreciind ca fiind neîntemeiată excepția invocată, a respins-o prin încheierea pronunțată la acea dată, motivat de faptul că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în raport de locul prevăzut în contract pentru executare, respectiv în orașul Sinaia.

Prin încheierea din 13 iunie 2016 pronunțată de Judecătoria Sinaia, a fost suspendată judecarea cauzei, în temeiul art. 411 pct. 2 C. proc. civ., față de lipsa părților legal citate.

La termenul de judecată din 5 iulie 2016, Judecătoria Sinaia a încuviințat cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și, prin încheierea de ședință pronunțată la acea dată, s-a declarat competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei, conform dispozițiilor art. 94 lit. j) raportat la art. 113 pct. 4 C. proc. civ. a respins excepția necompetenței sale teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare; a unit cu fondul cauzei excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare și, în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei pentru faptul că s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune ce ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

La termenul de judecată din 13 iunie 2018, Judecătoria Sinaia a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă, și, prin sentința civilă nr. 519 din 13 iunie 2018, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Brașov, reținând, în esență, că aceasta este instanța de la domiciliul pârâtului, conform regulii generale prevăzute de art. 107 C. proc. civ.

Învestită prin declinare, Judecătoria Brașov, având în vedere art. 113, art. 116 și art. 126 C. proc. civ., a reținut, în esență, că, raportat atât la obiectul contractului (pretenții derivate dintr-un contract de locațiune), cât și locul prevăzut în contract pentru executare, competența de soluționare a prezentei cauze revine Judecătoriei Sinaia, orașul Sinaia fiind atât locul situării imobilului închiriat, cât și sediul reclamantei, prevăzut ca și loc de efectuare a plății chiriei.

S-a mai precizat că în toate cazurile de competență teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Sinaia, reclamantul a înțeles să învestească respectiva instanță cu judecarea acțiunii sale.

Totodată, s-a mai reținut că prin încheierile de ședință de la termenele din 17.03.2016 și din 05.07.2016, Judecătoria Sinaia s-a declarat competentă în soluționarea cauzei, respingând excepția de necompetență invocată de pârâtă prin întâmpinare, astfel că aceasta a pronunțat o încheiere interlocutorie, conform art. 235 C. proc. civ., fiind legată de soluția dată prin aceasta, iar, întrucât excepția de necompetență teritorială a fost soluționată, Judecătoria Sinaia nu mai putea reveni asupra acesteia.

Astfel, prin sentința civilă nr. 9246 din 19 octombrie 2018 pronunțată de Judecătoria Brașov, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect pretenții formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Sinaia. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sinaia competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În cazul încălcării normelor de competență teritorială neexclusivă, excepția de necompetență de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe (art. 130 alin. (3) C. proc. civ.).

În speță, în fața primei instanțe sesizate (Judecătoria Sinaia) pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale, excepție care a fost analizată de către instanță, iar prin încheierea de ședință din 17 martie 2016, excepția a fost respinsă, avându-se în vedere dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, urmare a soluționării excepției necompetenței teritoriale, Judecătoria Sinaia a rămas competentă să judece litigiul, aceasta neavând dreptul să mai pună în discuție ulterior excepția necompetenței sale teritoriale, chiar dacă ar fi constatat că a greșit atunci când a respins-o, întrucât încheierea din 17 martie 2016 are caracter interlocutoriu, conform art. 235 C. proc. civ.

Totodată, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ.:

"La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

În consecință, în urma soluționării excepției de necompetență teritorială la 17 martie 2016 și a constatării că Judecătoria Sinaia este competentă teritorial să judece cauza, această instanță era obligată să soluționeze litigiul cu care a fost învestită.

Așa fiind, față considerentele expuse, în raport și cu prevederile art. 131 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sinaia.