ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 327/2026

Ședința publică din data de 25 februarie 2026

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a III-a civilă, în data de 25 august 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a formulat contestație împotriva deciziei de compensare nr. 49015/28.12.2018, sub aspectul numărului de puncte acordat și sub aspectul valorii despăgubirii încasate în anul 1998.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Prin sentința civilă nr. 654 din 21 mai 2024, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis contestația, a modificat decizia de compensare nr. 49015/26.05.2022 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în sensul că decizia de compensare se emite pentru un număr de 241.154,96 puncte și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 6500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și onorariu de expert.

Prin decizia nr. 1176A din 25 noiembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor, împotriva sentinței civile nr. 654/21.05.2024 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că decizia de compensare modificatoare a deciziei nr. 49015/26.05.2022 se va emite de pârâtă pentru 156.864 puncte. A menținut restul dispozițiilor sentinței.

A respins cererea intimatului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente apelului, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A., invocând faptul că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile cauzei.

În mod eronat, instanța de a apel a apreciat că din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă starea tehnică existentă la momentul preluării abuzive și că devin incidente dispozițiile art. 21 alin. (6

1

) din Legea nr. 165/2013, ceea ce ar impune aplicarea unui coeficient de corecție de 0,95.

În continuare, recurentul a făcut referire la raportul de expertiză din care ar reieși că nu se impune această corecție deoarece în procesul-verbal de predare preluare din 22.01.1998 între ICRAL Pajura și B. (autoarea recurentului) nu sunt menționate deteriorări ale spațiului locativ sau o stare tehnică necorespunzătoare.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, în termenul legal, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 și art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea prin care reclamantul A. a contestat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, decizia de compensare nr. 49015/28.12.2018, sub aspectul numărului de puncte acordat și sub aspectul valorii despăgubirii încasate în anul 1998.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania.

Art. 35 din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată (25.08.2022), prevede că: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (1

1

) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

Reiese, așadar, că potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluționare intră în competența curții de apel.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul prezentei căi extraordinare de atac este definitivă (purtând această mențiune în dispozitiv) și nu este susceptibilă de recurs.

Conform principiului legalității, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Din coroborarea dispozițiilor sus evocate, respectiv art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. și cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din același cod, rezultă că decizia atacată nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1176 A din 25 noiembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1176 A din 25 noiembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 februarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.