Decizia nr. 395/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Decizia atacată Prin decizia civilă nr. 965A din data de 20 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de apelantele-intervenientele A. și B. împotriva sentinței civile nr. 2355 din data de 17 decembrie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu apelantul-reclamant C., cu apelanta-reclamantă D. și cu intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. A admis apelurile formulate de apelanții-reclamanți C. și D. împotriva aceleiași sentințe. A schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul următor: A admis, în parte, cererea principală și cererea conexă. A anulat, în parte, decizia nr. 18260 din data de 12 ianuarie 2018 a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în sensul că numărul de puncte compensatorii cuvenit fiecăruia dintre reclamanți este de 165.012. A obligat pe pârâtă la plata către reclamantul C. a sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat). A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. A obligat pe intimata-pârâtă la plata către apelantul-reclamant C. a sumei de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente apelului (onorarii experți) și la plata către apelanta-reclamantă D. a sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente apelului (onorariu avocat). Prin decizia civilă 1184A din data de 12 septembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis cererea de completare a deciziei civile nr. 965A din data de 20 iunie 2022 formulată de petentul E., în contradictoriu cu apelantele-interveniente A. și B., apelantul-reclamant C., apelanta-reclamantă D. și intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, și a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 965A din data de 20 iunie 2022, în sensul că a admis, în parte, cererea de majorare a onorariului de expert și a majorat onorariul stabilit pentru efectuarea expertizei tehnice în specialitatea evaluare imobiliară cu suma de 1.000 RON. A stabilit în sarcina apelanților-reclamanți obligația de a achita diferența de onorariu, câte 500 RON fiecare. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 965A din data de 20 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au formulat cerere de revizuire revizuentele B. și A.. I.

Înregistrarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2022, la data de 4 iulie 2022. I.

Cererea de revizuire Revizuentele B. și A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 965A din data de 20 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, solicitând anularea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art. 513 alin. (4) modificat C. proc. civ. În susținerea cererii, au arătat că, prin hotărârea atacată, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2010, prin care a fost admis apelul pe care l-au declarat împotriva sentinței civile nr. 124 din data de 16 mai 2008, pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2000, în contradictoriu cu intimații-pârâți Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova. Au precizat că, prin această decizie, a fot schimbată sentința civilă nr. 124 din data de 16 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2006, în sensul că a fost admisă, în parte, contestația pe care au formulat-o și s-a constatat că sunt îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în cote de câte 1/2 pentru fiecare, pentru construcțiile în suprafață totală de 297,70 m.p., demolate, compuse din: casă cu 16 camere (în suprafață de 210,40 m.p.), casă cu 3 camere (în suprafață de 37,80 m.p.), grajd în suprafață de 43,50 m.p.), cameră de 6 m.p. și pivniță în suprafață de 54 m.p. și pentru suprafața de 15.827 m.p. teren intravilan situat în Craiova, str. x; s-a dispus subrogarea în drepturile Municipiului Craiova rezultate din contractul de cesiune cu nr. x din data de 19 martie 2001, pentru suprafața de 7.500 m.p., contract încheiat între Consiliul Local al Municipiului Craiova și F. S.R.L., suprafață individualizată în Anexa la contract. Revizuentele au menționat că decizia civilă nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2010, a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 5733 din data de 5 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, au susținut că decizia civilă nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2010, are autoritate de lucru judecat și se manifestă fie sub formă de excepție procesuală, astfel cum este reglementată de art. 432 C. proc. civ., fie sub formă de prezumție legală absolută, astfel cum prevede art. 430 C. proc. civ. Au subliniat că, în raport de prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. În acest context, revizuentele au arătat că, din cuprinsul deciziei civile nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2010, rezultă că terenul în suprafață de 15.827 m.p. este teren intravilan, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert ing. G.. Totodată, revizuentele au apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizure întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv: existența unor hotărâri judecătorești definitive și cu condiția ca ele să facă parte din sistemul organelor judiciare; hotărârile judecătorești în cauză să cuprindă, în dispozitivul lor, măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire și în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii de lucrului judecat sau, dacă aceasta a fost ridicată, să nu fi format obiect de dezbatere. Cu privire la această ultimă condiție, revizuentele au arătat că, cu ocazia judecării procesului, instanța nu a pus în dezbatere problema autorității de lucru judecat, nici chiar din oficiu, această problemă de drept fiind ignorată de către Curtea de Apel București, pe tot parcursul procesului. De asemenea, în susținerea căii de atac promovate, revizuentele au redat aspecte teoretice și jurisprudențiale referitoare la manifestările autorității de lucru judecat, la efectul negativ și pozitiv al acesteia. I.

Apărările formulate în cauză Intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă și nefondată. În esență, a susținut că nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât cele două hotărâri invocate de către revizuente nu sunt potrivnice, având în vedere că, prin prima, instanța a recunoscut dreptul acestora la acordarea măsurilor reparatorii – drept ce a fost ulterior înstrăinat de către acestea –, fapt constatat și de către instanța de judecată, prin decizia civilă nr. 965 din data de 20 iunie 2022. A subliniat că, la momentul pronunțării hotărârii atacate prin prezenta cale de atac, revizuentele nu mai erau titularele dreptului, astfel că nu se poate reține vreo contradicție sau vreo încălcare a autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 386/2010. Au arătat și că revizuentele nu aveau calitatea procesuală activă în vederea formulării contestației, împrejurare constatată de către instanță prin decizia nr. 965 din data de 20 iunie 2022. Revizuenta A. a formulat note scrise (intitulate "Răspuns la întâmpinare"), prin care a susținut că revizuirea nu este inadmisibilă, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea prezentei căi de atac, precum și că are calitate procesuală activă în ceea ce privește formularea revizuirii, contrar celor susținute, prin întâmpinare, de către intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. I.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție În cauză, a fost fixat termen de judecată la data de 8 decembrie 2022, când s-a dispus amânarea judecății la data de 2 martie 2023, în vederea atașării dosarelor în care au fost pronunțate hotărârile pretins a fi potrivnice, instanța reținând că decizia atacată nu era redactată. La termenul de judecată din data de 2 martie 2023, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra cererii de revizuire. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Prioritar, față de apărările formulate de către revizuente, prin care acestea au susținut că au calitate procesuală activă în formularea revizuirii, Înalta Curte constată că, prin întâmpinare, intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor nu a susținut lipsa calității procesuale active a revizuentelor în declararea prezentei căi de atac, ci au invocat faptul că acestea nu aveau calitatea procesuală activă să formuleze contestația împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, contestație ce a făcut obiectul dosarului finalizat prin decizia atacată cu revizuire. Ca atare, Înalta Curte, contrar celor susținute de către revizuenta A., constată că nu este învestită cu soluționarea unei excepții care să vizeze declararea prezentei căi de atac, susținerile intimatei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor reprezentând apărări pe fondul cauzei, care ar urma să fie supuse analizei instanței doar în situația în care s-ar reține admisibilitatea revizuirii. Totodată, din perspectiva normelor de procedură aplicabile speței, Înalta Curte, având în vedere prevederile art. 24 și art. 25 alin. (1) C. proc. civ. (conform cărora, dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar procesele în curs de judecată rămân supuse acelei legi), reține incidența dispozițiilor C. proc. civ. anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, în condițiile în care prezentul litigiul a demarat în luna februarie 2018, anterior intrării în vigoare a actului normativ menționat – 21 decembrie 2018. Examinând admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte constată următoarele: Prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează, acestea fiind limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și care poate fi cerută doar pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-11 ale articolului menționat. Astfel, un prim aspect ce trebuie avut în vedere este acela al obiectului cererii de revizuire și al temeiului de drept invocat de parte, în vederea examinării cerințelor de admisibilitate a căii de atac deduse judecății. În speță, revizuentele și-au întemeiat cale a atac pe motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: […] 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Rațiunea acestei reglementări constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți. Conform acestor dispoziții legale, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: (i) existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie contradictorii; (ii) hotărârile judecătorești respective să fie pronunțate în dosare diferite; (iii) să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; (iv) în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat. Ca atare, doctrina și jurisprudența au stabilit în mod consecvent că una dintre condițiile de admisibilitate a revizuirii ce are ca fundament prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este aceea ca, în cel de-al doilea litigiu al părților, să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat, iar, dacă aceasta a fost totuși invocată, instanța să fi omis să o analizeze. O asemenea interpretare se impune întrucât dacă în cel de-al doilea proces autoritatea de lucru judecat a fost invocată și soluționată, dezlegarea oferită de instanță dobândește ea însăși autoritate de lucru judecat, fiind necesară și obligatorie respectarea ei în orice altă judecată ulterioară. Prin urmare, într-o asemenea situație, formularea unei cereri de revizuire prin care să se propună reanalizarea autorității de lucru judecat, pentru a se obține o altă soluție decât aceea pronunțată anterior, nu ar putea fi primită, fiind inadmisibil a se încerca o nouă analiză a unei (unor) chestiuni care, tranșate fiind, intră sub protecția acordată de lege lucrului judecat. În speță, revizuentele au susținut că prin decizia atacată a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2010, irevocabilă prin decizia civilă nr. 5733 din data de 5 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă. Or, în decizia atacată (care a finalizat cel de-al doilea litigiu), instanța a constatat că, prin cererea de apel, revizuentele au invocat nelegalitatea și nemeinicia sentinței pronunțate în cauză de către tribunal, susținând că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 386 din data de 15 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 5733 din data de 5 iulie 2011, cu privire la categoria terenului. Astfel, analizând această critică, a arătat că, deși într-adevăr amplasamentul terenului este în intravilan, sub aspectul categoriei de folosință la data preluării, instanța învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2010 a stabilit că, din suprafața totală de 23.337 m.p., o suprafață de 3.458,30 m.p. erau curți construcții, o suprafață de 300 m.p. era grădină, iar o suprafață de 19.271 m.p. era bălți. Prin urmare, a reținut că nu toată suprafața avea categoria curți- construcții și, raportat la concluziile expertizei în specialitatea topografie efectuată în apel, a constatat că în totalul de 15.827 m.p., pentru care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, este inclusă suprafața reprezentând curți-construcții și grădini, iar diferența de 12.068,70 este bălți și altele. De asemenea, curtea de apel a avut în vedere dezlegările date prin decizia a cărei autoritate de lucru judecat se pretindă că a fost încălcată, și în soluționarea primului motiv de apel susținut de către revizuente, prin care acestea au afirmat că în mod greșit a fost reținut faptul că nu au calitatea de persoane îndretățite pentru cota de 1/2 din imobil. Ca atare, analizând conținutul actelor încheiate între părți, a constatat că obiectul contractului de cesiune l-a constituit integralitatea drepturilor ce li se cuveneau revizuentelor, în calitate de persoane îndreptățite conform deciziei civile nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2010, irevocabilă prin decizia civilă nr. 5733 din data de 5 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată, a analizat critica formulată prin apelul reclamantului C., prin care acesta a susținut că valoarea imobilului calculată de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor este greșită în raport de amplasamentul și de valorile din grila notarială, precum și apelul formulat de reclamanta D., prin care s-au formulat critici din perspectiva modalității de calcul a numărului de puncte și s-a susținut, printre altele, și încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate în temeiul Legii nr. 10/2001. Astfel, curtea de apel, sub aspectul amplasamentului, a reținut că, prin decizia civilă nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2010, irevocabilă prin decizia civilă nr. 5733 din data de 5 iulie 2011, s-a stabilit că suprafața de 15.827 m.p. este teren intravilan situat în Craiova, str. x. A mai arătat că, potrivit aceleiași decizii măsurile reparatorii au fost acordate pentru casă cu 16 camere (în suprafață de 210,43 m.p.), casă cu 3 camere (în suprafață de 37,80 m.p.), grajd (în suprafață de 43,50 m.p.), cameră de 6 m.p. și pivniță în suprafață de 54 m.p. Prin urmare, raportat la cele stabilite prin această hotărâre, a apreciat că în mod greșit Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor cât și expertul au scăzut suprafața de 54 m.p. reprezentând pivniță din suprafața de 210,40 m.p. a casei cu 16 camere. Or, față de situația concretă a speței și de considerente deciziei atacate prin prezenta revizuire, Înalta Curte constată că puterea de lucru judecat a dezlegărilor date prin decizia civilă nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2010, a fost atât invocată de către părți, cât și analizată de către curtea de apel, iar nemulțumirea revizuentelor cu privire la eficiența dată acesteia de către instanță nu echivalează cu neinvocarea sau neanalizarea autorității de lucru judecat. De altfel, din cuprinsul cererii de revizuire, nu rezultă cu claritate în ce constă pretinsa contradicție dintre cele două decizii indicate a fi potrivnice, revizuentele rezumându-se la a enunța dispoziții legale, precum și aspecte reținute de doctrină și jurisprudență cu privire la efectele autorității de lucru judecat și la a arăta ceea ce s-a stabil prin cele două hotărâri menționate. În consecință, examinarea în cadrul prezentei cereri a unei afirmate contrarietăți între hotărârile judecătorești menționate apare ca inadmisibilă, autoritatea de lucru judecat susținută fiind, după cum s-a arătat mai sus, deja invocată, analizată și decisă în litigiul în care a fost pronunțată decizia atacată. Ca atare, față de considerentele anterior reținute, în temeiul art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 965A din data de 20 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțate în dosarul nr. x/2018, formulată de revizuentele B. și A..