ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 23/2026

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2026

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I.1. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea de ședință din 10 aprilie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a suspendat, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecata cauzei privind soluționarea apelurilor formulate de reclamantul-pârât A. și de pârâta-reclamantă B. împotriva sentinței civile nr. 1871 din 28 iulie 2023, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în dosarul nr. x/2015, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Ilfov.

Împotriva acestei încheieri civile a declarat recurs pârâta-reclamantă B., solicitând casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel, în vederea continuării judecății.

În motivarea recursului, printr-o primă critică, recurenta a susținut că încheierea pronunțată la 13 februarie 2025, de aceeași instanță și în cadrul aceluiași dosar, prin care, în urma dezbaterii contradictorii și a deliberării, s-a analizat existența unei legături între dosarele nr. x/2015 și nr. y/2017 și s-a reținut inexistența unui raport de dependență al primului față de cel din urmă, are natura juridică a unei încheieri interlocutorii, în sensul art. 235 C. proc. civ., astfel încât instanța nu mai putea reveni asupra dezlegării date, fiind ținută de aceasta.

Prin cea de-a doua critică, recurenta a argumentat că instanța de apel, în mod greșit, a suspendat judecata, nefiind îndeplinite condițiile litispendenței, întrucât între cele două cauze nu există identitate perfectă, iar excepția litispendenței se invocă înaintea instanței sesizate ulterior, dosarul fiind trimis primei instanțe învestite.

În acest sens, a precizat că, pe de o parte, chiar dacă între cele două cauze există o identitate în ceea ce privește cererile privind validitatea contractului de împrumut și de vânzare cu garanție imobiliară autentificat sub nr. x din 14 iulie 2014, această identitate este doar parțială, în cauza pendinte instanța fiind învestită și cu o acțiune principală, prin care se tinde la obținerea unei hotărâri care să țină loc de act autentic. De asemenea, a arătat că, în ceea ce privește pretențiile formulate în dosarul nr. x/2017, instanța a fost învestită și cu o cerere suplimentară privind validitatea contractului de împrumut și de vânzare cu garanție imobiliară autentificat sub nr. x din 14 iulie 2014.

A mai precizat recurenta că dosarul pendinte a fost înregistrat pe rolul instanțelor în anul 2015, cu doi ani înaintea înregistrării dosarului nr. x/2017, iar împrejurarea că acest din urmă dosar a fost soluționat înaintea celui pendinte nu poate produce efecte juridice din perspectiva condițiilor ce se cer a fi îndeplinite în cazul litispendenței.

A subliniat că, și în ipoteza în care dosarul din 2017 s-ar soluționa definitiv anterior litigiului pendinte, instanța de apel este datoare să continue la judecata apelului, întrucât o eventuală autoritate de lucru judecat ar opera doar cu privire la unele capete de cerere, iar nu la întreaga cauză.

Mai mult, a precizat că, prin suspendarea judecății apelurilor, se încalcă termenul rezonabil de soluționare a cauzei.

Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., s-a reținut că încheierea atacată este supusă recursului și că recursul este formulat în termen și timbrat în mod corespunzător, completul de filtru urmând a aprecia dacă argumentele evocate în memoriul de recurs se pot subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1).

În conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților, pentru a depune, în scris, un punct de vedere.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2025, completul de filtru a admis, în principiu, recursul și a fixat termen în ședință publică, pentru judecarea acestuia.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul de față, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va admite, va casa încheierea recurată și va trimite cauza la aceeași instanță de apel, în vederea continuării judecății, pentru următoarele considerente de drept:

Preliminar, Înalta Curte reține că, în condițiile în care recurenta a formulat critici ce vizează modalitatea în care instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile art. 235 și art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recursul declarat în temeiul art. 414 C. proc. civ. urmează a fi examinat din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod, referitor la încălcarea ori aplicarea greșită a normelor de procedură.

Procedând la analiza primei critici de nelegalitate, Înalta Curte constată că, prin încheierea atacată, instanța de apel a dispus suspendarea judecății apelurilor în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., reținând că sentința civilă nr. 820 din 31 martie 2023 reprezintă prima hotărâre pronunțată asupra fondului raporturilor juridice dintre părți și că soluționarea cauzei pendinte ar depinde, în mod integral, de stabilirea validității contractelor autentificate sub nr. x și nr. 777 din 14 iulie 2014. Urmând acest raționament, instanța de apel a apreciat că între cauza pendinte și dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Ilfov există un raport de tip parte–întreg, de natură să justifice măsura suspendării judecății.

Însă, anterior încheierii atacate, la termenul de judecată din 13 februarie 2025, față de soluția pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București a pus în discuția contradictorie a părților existența unei eventuale legături de dependență între cele două dosare (dosarul pendinte și dosarul nr. x/2017) și a stabilit, în mod expres și motivat, că nu există un raport de dependență de natură a justifica suspendarea judecății.

În acord cu susținerile recurentei, Înalta Curte constată că instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 235 C. proc. civ., atunci când a apreciat că încheierea pronunțată în 13 februarie 2025 are caracter preparatoriu și nu interlocutoriu, eroare de calificare ce a condus la aplicarea greșită a art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 235 C. proc. civ., instanța nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.

Înalta Curte notează că măsura suspendării judecării unei cauze până la soluționarea, în mod definitiv, a unui alt litigiu își găsește fundamentul legal în prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., normă care prevede că,,(1) Instanța poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;[...]".

Astfel cum reiese din economia normei juridice enunțate, este vorba de o situație de suspendare facultativă, legiuitorul lăsând instanței facultatea de a aprecia dacă circumstanțele concrete ale unui litigiu justifică sau nu o asemenea măsură procesuală.

Reținând, în mod motivat, inexistența unui raport de dependență de natură a justifica suspendarea judecății, prin încheierea pronunțată la 13 februarie 2025, Curtea de Apel și-a exercitat întocmai această prerogativă conferită prin lege, tranșând o problemă litigioasă incidentală care condiționa însăși continuarea judecății.

Dezlegarea astfel dată nu poate fi calificată drept o simplă măsură preparatorie sau de administrare a procesului, întrucât nu privește organizarea procedurii ori administrarea probatoriului, ci soluționează o veritabilă chestiune incidentă, cu aptitudinea de a influența cursul procesului. În consecință, încheierea din 13 februarie 2025 întrunește trăsăturile unei încheieri interlocutorii în sensul art. 235 C. proc. civ., întrucât, fără a soluționa fondul cauzei, a dezlegat o problemă litigioasă distinctă, cu autoritate provizorie în cadrul procesului, caracterul interlocutoriu al încheierii nefiind condiționat de formularea expresă a unei cereri de suspendare de către părți, ci decurgând din natura jurisdicțională a dezlegării date și din faptul că aceasta a intervenit în urma unei dezbateri contradictorii.

În aceste condiții, odată stabilit caracterul interlocutoriu al încheierii din 13 februarie 2025, Înalta Curte reține că instanța de apel era ținută de propria dezlegare, în temeiul art. 235 C. proc. civ., și nu mai putea reveni asupra celor deja hotărâte. În acest sens, se impune a se menționa că a admite posibilitatea retractării unei dezlegări interlocutorii, prin simpla reconsiderare a aceleiași situații juridice, ar echivala cu golirea de conținut a art. 235 C. proc. civ. și cu transformarea unei chestiuni deja tranșate într-una perpetuu susceptibilă de reexaminare, ceea ce ar contraveni principiului securității raporturilor juridice și exigențelor de stabilitate procesuală.

Prin urmare, calificând în mod eronat încheierea din 13 februarie 2025 drept una preparatorie și procedând la reaprecierea aceleiași chestiuni – existența raportului de dependență în sensul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. – instanța de apel a aplicat greșit atât dispozițiile art. 235, cât și pe cele ale art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., situație ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În raport de aceste constatări, examinarea celorlalte critici din recurs nu se mai impune la acest moment, nelegalitatea încheierii atacate rezultând din încălcările procedurale anterior evidențiate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 414 raportat la art. 496 și art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea recurată și va trimite cauza la aceeași instanță de apel, în vederea continuării judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta B. împotriva încheierii de ședință din 10 aprilie 2025 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Casează încheierea recurată și trimite cauza, pentru continuarea judecății, aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2026.