ÎCCJ, Decizia nr. 34/2022

Ședința publică din data de 14 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 95 din 26 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a constatat perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 642/2018 din 21 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În motivarea hotărârii pronunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a reținut considerentele ce vor fi redate în cele ce urmează.

Prin încheierea din 5 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a fost suspendată judecata recursului declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 642/2018 din 21 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cu motivarea că, deși legal citate, părțile nu s-au prezentat și nu au solicitat judecata în lipsă.

La 30 octombrie 2020, a fost întocmit referatul cu propunerea de fixare a unui termen în vederea constatării perimării, potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ., instanța stabilind termen la 26 ianuarie 2021.

La termenul din 26 ianuarie 2021, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare excepția perimării cererii de recurs și a reținut considerentele de mai jos.

Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.

Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei.

Înalta Curte a constatat că judecata recursului a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin încheierea de ședință din 5 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

S-a constatat că, de la momentul suspendării, în cauză a trecut un termen mai mare de 6 luni.

Prin urmare, constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 C. proc. civ., a constatat perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 642/2018 din 21 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Împotriva hotărârii de la punctul 1 de mai sus a formulat recurs A. prin care a solicitat admiterea recursului, anularea Deciziei nr. 95 din 26 ianuarie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, și judecarea, pe fond, a acestui dosar.

Printr-un prim motiv de recurs, recurenta critică hotărârea atacată, susținând că măsura suspendării judecării cauzei dispuse de instanță la 5 noiembrie 2019, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ar reprezenta, în realitate, consecința admiterii cererii depuse de către recurentă la 29 octombrie 2019, prin care a solicitat suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a unei hotărâri în cauza C-81/2019, în urma sesizării făcute de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2017.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs formulat în cauză, recurenta invocă starea de autoizolare în care s-a aflat, în afara reședinței din București, și din pricina căreia nu a avut acces la corespondență, precum și instituirea stării de alertă pe teritoriul României.

Intimata B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recursul, fiind de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost urmată procedura de filtrare a recursurilor, reglementată de art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în cauză, s-a concluzionat că, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., recursul este admisibil, în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 4 octombrie 2021, completul de filtru a dispus comunicarea, către părțile din dosar, a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; la 11 octombrie 2021, actul a fost comunicat atât intimatei B. S.A., cât și recurentei A.. Recurenta a depus punct de vedere cu privire la raport, prin care a arătat că își însușește concluziile acestuia.

Prin încheierea din camera de consiliu din 6 decembrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta A. împotriva Deciziei nr. 95 din 26 ianuarie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, și a fixat termen de judecată la 14 februarie 2022, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate în susținerea motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin cererea de recurs, recurenta critică hotărârea atacată, în esență, pentru greșita aplicare, de către instanța care a constatat perimarea, a dispozițiilor art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., întrucât la 5 noiembrie 2019 ar fi intervenit suspendarea judecării cauzei ca urmare a admiterii cererii recurentei de suspendare până la pronunțarea, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a unei hotărâri în cauza C-81/2019, și nu pentru lipsa părților.

Înalta Curte constată faptul că, prin încheierea din 5 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării recursului declarat de A. împotriva Deciziei nr. 642/2018 din 21 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, întrucât părțile, deși legal citate pentru termenul de judecată, nu s-au înfățișat la strigarea cauzei și nu au solicitat judecarea acesteia în lipsă.

Așa cum s-a reținut, în mod corect, în practicaua încheierii sus-menționate, la 31 octombrie 2019, a fost înregistrată la dosar cererea recurentei-reclamante A. de suspendare a judecării recursului, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea cauzei C-81/2019 aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, fără a solicita, însă, judecata în lipsă.

Față de cele sus-menționate, Înalta Curte constată că suspendarea judecării cauzei dispusă prin încheierea din 5 noiembrie 2019 s-a realizat, în mod corect, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dat fiind faptul că niciuna dintre părți nu s-a prezentat la strigarea cauzei, și nici nu a solicitat judecata în lipsă. De altfel, cererea de suspendare a judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., formulată de către recurenta-reclamantă, nu putea fi pusă în discuția părților, în mod legal, întrucât, la termenul de judecată din 5 noiembrie, niciuna dintre părți, legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii, și nici nu a solicitat judecata în lipsă.

Încheierea din 5 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost comunicată recurentei-reclamante la 24 decembrie 2019, la adresa de domiciliu indicată de către aceasta, respectiv București, B-dul x nr. 39.

La 30 octombrie 2020, a fost întocmit de către grefier referatul privind propunerea de fixare a termenului pentru constatarea intervenirii perimării, potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ.

Ulterior, părțile au fost citate pentru termenul de judecată din 26 ianuarie 2021, pentru discutarea excepției perimării, citația fiindu-i comunicată recurentei-reclamante la 8 decembrie 2020 .

Prin urmare, Înalta Curte constată faptul că susținerile recurentei-reclamante din cadrul primului motiv de recurs - faptul că, la 5 octombrie 2019, s-ar fi dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a unei hotărâri în cauza C-81/19 - sunt nereale, fiind contrazise de actele și lucrările dosarului.

În ceea ce privește considerentele invocate în cadrul celui de-al doilea motiv din cererea de recurs - respectiv faptul că recurenta s-ar fi aflat în autoizolare departe de reședința sa din București, nu a avut acces la corespondență, însă recunoaște că nu a informat instanța de judecată cu privire la noua adresă și nu a solicitat comunicarea actelor de procedură la aceasta din urmă, precum și starea de alertă instituită pe teritoriul României - Înalta Curte reține faptul că niciunul dintre motivele invocate nu este de natură a întrerupe sau a suspenda cursul perimării, potrivit dispozițiilor art. 417 și, respectiv, art. 418 C. proc. civ. sau potrivit altor dispoziții normative.

Conform dispozițiilor art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:

"Art. 416. - Cererile supuse perimării

(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță./…/"

Termenul de perimare de 6 luni, prevăzut de dispozițiile citate anterior, a început să curgă, în dosarul nr. x/2016, de la 5 noiembrie 2019, când instanța a dispus suspendarea judecății pentru lipsa părților, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., și se împlinea la 5 aprilie 2020, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Întrucât, în termenul de perimare, nu a fost îndeplinit niciun act de procedură în sensul art. 417 din C. proc. civ., a devenit incidentă sancțiunea perimării de drept a cererii, prevăzută de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece cauza a rămas în nelucrare timp de 6 luni din motive imputabile părții.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 95 din 26 ianuarie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2022.