ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 472/2023

Ședința publică din data de 2 martie 2023

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24 septembrie 2020 pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A.., reprezentată prin B. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța împotriva pârâtului D., să dispună obligarea acestuia din urmă la suportarea pasivului societății debitoare C. S.R.L. în cuantum de 15.564.314,64 RON, conform tabelului definitiv consolidat al creanțelor publicat în BPI nr. 23187 din 5 decembrie 2019.

Reclamanta a arătat că prin încheierea din 7 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei C. S.R.L.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 169 alin. (1) lit. a), d) și e) din Legea nr. 85/2014.

Prin cererea înregistrată la data de 26 noiembrie 2020 pârâtul D. a formulat cerere de chemare în garanție a expertului contabil E..

La termenul de judecată din 4 martie 2021, reclamanta a arătat că la dosarul cauzei nu a fost depusă taxa judiciară de timbru prevăzută pentru cererea de chemare în garanție și, față de acest aspect, a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în garanție.

Tribunalul București a acordat cuvântul reclamantei pe excepția invocată.

Reclamanta a solicitat instanței admiterea excepției netimbrării cererii de chemare în garanție, având în vedere împrejurarea că nu a fost achitată taxa judiciară stabilită de către instanță.

În ceea ce privește excepția netimbrării cererii de chemare în garanție, Tribunalul București a reținut că o va admite, urmând a se arata efectul admiterii excepției prin hotărârea finală.

Prin sentința civilă nr. 1465 din 18 martie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea de atragere a răspunderii personale patrimoniale formulată de reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâtul D., dispunându-se obligarea pârâtului la suportarea sumei de 15.564.314,64 RON, reprezentând întregul pasiv al societății debitoare C. S.R.L.; s-a anulat cererea de chemare în garanție, ca netimbrată.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul D. a declarat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2020, la data de 9 septembrie 2021.

În faza procesuală a apelului, prin încheierea din 31 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a dispus suspendarea judecății apelului formulat de apelantul-pârât D. împotriva sentinței civile nr. 1465 din 18 martie 2021 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A.., în baza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017 al Tribunalului București, secția a VII-a civilă.

Împotriva încheierii din 31 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, recurenta-reclamantă A.., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L., a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac exercitate, în principal, cu consecința respingerii cererii de suspendare și trimiterii cauzei la Curtea de Apel București pentru a se pronunța pe fondul cauzei, iar în subsidiar, cu consecința schimbării încheierii atacate, în sensul suspendării judecății apelului până la stabilirea pasivului în dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2020, la data de 10 martie 2022.

Încheierea recurată a fost criticată, sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

S-a arătat că instanța a suspendat judecata cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017 al Tribunalului București, secția a VII-a civilă, având ca obiect procedura insolvenței societății C. S.R.L.

În esență, motivul suspendării este reprezentat de faptul că nu a fost stabilit pasivul societății C. S.R.L.

Recurenta-reclamantă apreciază că pasivul societății a fost stabilit prin întocmirea tabelului definitiv consolidat al creanțelor C. S.R.L.

A redat conținutul art. 169 alin. (1) și a evocat dispozițiile art. 171 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora "sumele depuse potrivit dispozițiilor art. 169 alin. (1) vor intra în averea debitorului și vor fi destinate, în caz de reorganizare, plății creanțelor potrivit programului de plăți, completării fondurilor necesare continuării activității debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului".

Contrar motivelor de suspendare indicate de către instanța de judecată, autoarea căii de atac consideră că răspunderea persoanelor culpabile de ajungerea în insolvență nu este subsumată ipotezei în care activul nu ajunge pentru plata pasivului.

Potrivit art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitorului", fără a se preciza că este vorba de pasivul neacoperit sau partea de pasiv neacoperită din averea debitorului.

Răspunderea poate fi antrenată și în procedura de reorganizare, însă nu se pune problema unui pasiv rămas neacoperit în procedura de reorganizare (potrivit art. 171 din Legea nr. 85/2014). Sumele vor intra în averea debitorului și vor fi destinate, în caz de reorganizare, plății creanțelor potrivit programului de plăți sau completării fondurilor necesare continuării activității debitorului.

Prejudiciul s-a produs direct în patrimoniul debitorului și doar indirect în patrimoniul creditorilor care s-au înscris la masa pasivă (răspunderea se antrenează pentru ajungerea debitorului în insolvență, iar legătura de cauzalitate trebuie să existe între faptă și ajungerea în insolvență a debitorului).

Antrenarea răspunderii presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul debitorului persoană juridică, dar și în patrimoniul creditorilor. Prejudiciul debitorului persoană juridică constă în ajungerea acestuia în stare de insolvență, ca urmare a faptelor săvârșite de pârât. Prin aceasta sunt prejudiciați, în primul rând, debitorul și creditorii, precum și asociații persoanei juridice. Prejudiciul se localizează direct în patrimoniul debitorului, în timp ce prejudiciul creditorilor constă pur și simplu în imposibilitatea încasării creanțelor din cauza ajungerii debitorului persoană juridică în încetare de plăți și, uneori, din cauza insuficienței activului, vor fi chiar în imposibilitate de a-și recupera integral creanțele din averea debitorului. Simpla încetare de plăți reprezintă un prejudiciu pentru creditorii sociali. Administratorul suportă pasivul, întrucât societatea a ajuns în încetare de plăți din cauza faptelor săvârșite de el.

În opinia recurentei-reclamante, antrenarea răspunderii trebuie cerută ori de câte ori sunt îndeplinite condițiile legii, fiind o răspundere bazată pe fapta și prejudiciul debitorului, chiar și în situația în care nu există creditori cu creanțe neacoperite din averea debitorului. În caz contrar, persoanele prejudiciate sunt asociații persoanei juridice, care, deși nu au calitatea de creditori înscriși direct la masa pasivă, sunt titularii unui drept la o cotă reziduală ultimei distribuiri, potrivit art. 176 lit. b) din Legea nr. 85/2014 și, în această calitate, nu au posibilitatea să formuleze acțiunea.

În situația în care ar fi vorba de o răspundere subsumată neacoperirii pasivului, acțiunea ar trebui introdusă numai după lichidarea tuturor bunurilor din averea debitorului și distribuirea sumelor, precum și după finalizarea celorlalte mijloace de reîntregire a averii debitorului, cum ar fi recuperarea tuturor creanțelor.

Or, legiuitorul nu a impus o asemenea condiție și, mai mult, a stabilit un termen de prescripție pentru introducerea acțiunii, fiind pe deplin acceptat că această acțiune se derulează în paralel cu celelalte operațiuni ale procedurii.

În raport de argumentele prezentate, recurenta apreciază că judecata cauzei trebuia să continue și, nicidecum, să fie suspendată de către instanța de apel.

Prin urmare, recurenta-reclamantă consideră că este netemeinică și nelegală încheierea atacată, astfel că se impune admiterea recursului, respingerea cererii de suspendare ca nefondată și trimiterea cauzei la Curtea de Apel București pentru a se pronunța pe fondul cauzei.

În situația în care instanța va considera temeinică măsura suspendării judecății cauzei, autoarea căii de atac a menționat că această suspendare ar fi trebuit să fie dispusă până la stabilirea pasivului și, nicidecum, până la soluționarea dosarului ce are ca obiect procedura insolvenței debitoarei C. S.R.L., raportat la aspectele învederate prin cererea de recurs.

Astfel, s-a arătat că acțiunea în atragerea răspunderii a fost formulată de către A.., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L.

La momentul soluționării definitive a dosarului nr. x/2017 al Tribunalului București, secția a VII-a civilă, lichidatorul judiciar va fi descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, conform dispozițiilor art. 180 din lege și, pe cale de consecință, acesta nu mai are calitate procesuală activă în vederea administrării probelor și efectuării oricăror demersuri în dosarul aflat pe rolul Curții de Apel București, având ca obiect atragerea răspunderii.

Mai mult decât atât, a precizat că procedura insolvenței nu se închide până la data soluționării în mod definitiv a cererii prevăzute de art. 169 din Legea nr. 85/2014, ce a fost promovată de către lichidatorul judiciar.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 483 raportat la art. 414 din C. proc. civ.

Recursul declarat în cauză de recurenta-reclamantă A.., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L., a fost comunicat intimatului-pârât D. la data de 23 martie 2022, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicare.

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare în cauză.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au înțeles să-și exercite acest drept.

Prin încheierea din 8 decembrie 2022 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-reclamantă A.., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L., stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac la data de 2 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce succed.

Prezentul recurs are ca obiect încheierea din 31 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a dispus suspendarea judecății apelului formulat de apelantul-pârât D. împotriva sentinței civile nr. 1465 din 18 martie 2021 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A.., în baza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017 al Tribunalului București, secția a VII-a civilă, recursul fiind exercitat în conformitate cu art. 414 din C. proc. civ., care stabilește, cu valoare de regulă generală, posibilitatea formulării căii de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care se dispune suspendarea cursului judecării procesului.

Totodată, Legea nr. 85/2014 nu cuprinde dispoziții speciale de procedură, privind calea de atac formulată împotriva unei încheieri de suspendare a judecății, astfel că, în lipsa unor norme derogatorii, devine incidentă norma generală din art. 414 din C. proc. civ.

Deși recurenta-reclamantă nu a indicat în mod expres pe care dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. își fundamentează calea extraordinară de atac, din dezvoltarea criticilor formulate se poate face o asemenea încadrare de către instanța de recurs, prin raportare la normele de drept pretins încălcate, care sunt unele de procedură, analiza acestor critici urmând să se facă prin prisma motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 din cod, motiv care se constată a fi fondat.

Astfel, Înalta Curte reține că instanța de apel, prin încheierea din 31 ianuarie 2022, a dispus suspendarea judecății apelului formulat de apelantul-pârât D. împotriva sentinței civile nr. 1465 din 18 martie 2021 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, în baza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017 al Tribunalului București, secția a VII-a civilă, reținând că în motivarea apelului, pârâtul a arătat, printre altele, că prima instanță, când a analizat valoarea pasivului rămas neacoperit, nu a avut în vedere faptul că urmau să fie virate sume de bani în contul debitoarei, din care se vor face plăți conform tabelului definitiv. În acest sens, apelantul-pârât a făcut referire la încasarea sumei de 15.000 RON cumulată cu disponibilitățile bănești existente în contul debitoarei. S-a considerat astfel că instanța în mod nelegal și netemeinic nu a avut în vedere valoarea pasivului rămas neacoperit, aspect esențial în ceea ce privește cererea de atragere a răspunderii.

De asemenea, Curtea de Apel București a reținut că pe parcursul soluționării apelului pârâtul a depus la dosar înscrisuri, susținând că se fac distribuiri de bani în contul creditorilor, ceea ce conduce la micșorarea pasivului .

Față de situația de fapt evocată anterior, având în vedere motivele invocate de pârât prin cererea de apel cu privire la pasivul la plata căruia a fost obligat și faptul că dosarul nr. x/2017 al Tribunalului București, secția a VII-a civilă ce are ca obiect procedura insolvenței debitoarei C. S.R.L. are stabilit termen la data de 17 februarie 2022, pentru continuarea procedurii în vederea recuperării creanțelor, Curtea de Apel București a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., astfel încât este oportună suspendarea judecării apelului până la soluționarea acestui din urmă dosar.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., "instanța poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Din norma legală enunțată rezultă că suspendarea va putea fi dispusă în contextul constatării îndeplinirii anumitor condiții și anume: să fie vorba de două judecăți pendinte; obiectul "altei judecăți" să privească existența sau inexistența unui drept, iar de existența sau inexistența acelui drept "să depindă în tot sau în parte" dezlegarea pricinii în care s-a invocat suspendarea.

Dispozițiile legale precitate stabilesc facultatea, iar nu obligația instanței, care "poate" să decidă, în funcție de particularitățile fiecărei pricini, dacă este sau nu oportună suspendarea procesului, fiind o chestiune de apreciere, lăsată de legiuitor la latitudinea instanței.

În ceea ce privește încheierea din 31 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, Înalta Curte constată că prin aceasta s-a dispus suspendarea judecății cererii de obligare a pârâtului D. la suportarea pasivului societății debitoare C. S.R.L. în cuantum de 15.564.314,64 RON, conform tabelului definitiv consolidat al creanțelor publicat în BPI nr. 23187 din 5 decembrie 2019, cerere formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014, până la soluționarea definitivă a dosarului de insolvență.

Practic, măsura judecătorului-sindic a plasat soluționarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale fundamentată pe acest text normativ în afara procedurii insolvenței debitoarei, respectiv după soluționarea definitivă a acesteia.

Or, din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 85/2014 rezultă că nu aceasta a fost intenția legiuitorului, în ceea ce privește soluționarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale.

Astfel, din analiza art. 171 din lege rezultă că sumele depuse potrivit dispozițiilor art. 169 alin. (1) vor intra în averea debitorului și vor fi destinate, în caz de reorganizare, plății creanțelor potrivit programului de plăți, completării fondurilor necesare continuării activității debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului, împrejurare ce presupune ca acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale să se soluționeze în paralel și chiar înainte de închiderea procedurii insolvenței, iar nu după soluționarea definitivă a acesteia, așa cum a stabilit judecătorul-sindic.

Tot astfel, dispozițiile art. 172 din Legea nr. 85/2014 oferă posibilitatea practicianului în insolvență sau, după caz, comitetului creditorilor de a cere judecătorului-sindic să instituie măsuri asigurătorii asupra bunurilor din averea persoanelor urmărite potrivit prevederilor art. 169, solicitare care poate fi formulată și pe parcursul soluționării cererii de antrenare a răspunderii - ipoteze ce presupun ab initio o procedură de insolvență pendinte, deoarece în cazul soluționării definitive a dosarului de sindic va avea loc radierea debitoarei, precum și descărcarea practicianului de orice responsabilități și îndatoriri față de procedură (art. 180 din lege), fiind evident că orice intervenție a acestuia, în sensul amintit, este exclusă.

Concluzionând, Înalta Curte constată că măsura judecătorului-sindic de suspendare a soluționării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale până la momentul soluționării definitive a dosarului de insolvență, deci, de soluționare succesivă a celor două dosare, contravine voinței legiuitorului, care a reglementat soluționarea cererii de atragere a răspunderii prevăzute de art. 169 din lege în cadrul și în timpul procedurii insolvenței debitoarei.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că măsura suspendării judecății cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale până la soluționarea definitivă a procedurii insolvenței debitoarei nu îndeplinește condițiile cerute de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., care reglementează cazul de suspendare facultativă - "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Or, este evident că la rămânerea definitivă a soluției de închidere a procedurii de insolvență nu se stabilește existența sau inexistența vreunui drept de care să depindă, în tot sau în parte, soluționarea cererii de antrenare a răspunderii.

Dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 fac referire la antrenarea răspunderii pentru o parte sau întregul pasiv al debitorului (fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta imputată), iar nu pentru pasivul rămas neacoperit al debitoarei, ipoteză ultimă ce a determinat judecătorul-sindic să suspende judecata cererii de atragere a răspunderii până la stabilirea pasivului rămas neacoperit, ca rezultat al scăderii din totalul pasivului înregistrat în tabelul definitiv consolidat a sumelor distribuite creditorilor, după valorificarea/lichidarea bunurilor falitei.

Raportat la toate aceste considerente, Înalta Curte constată că este nelegală măsura suspendării judecății cererii de antrenare a răspunderii până la soluționarea definitivă a dosarului de insolvență, dispusă prin încheierea din 31 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

În acest sens a statuat și Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia Î.C.C.J. nr. 27 din 12 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 64 din 26 ianuarie 2023, stabilind că:

"în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 174 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 173 alin. (2), precum și ale art. 180 din aceeași lege, procedura insolvenței nu poate fi închisă înainte de soluționarea prin hotărâre definitivă a acțiunii de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvență, formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014".

În concluzie, fiind fondat motivul de casare prevăzut de pct. 5 al alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ., în care au fost încadrate criticile recurentei, în temeiul art. 497 din același cod, Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A.., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Casează încheierea recurată și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2023.