ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2167/2023

Ședința publică din data de 26 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3283 din 22.12.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. și C. S.A., astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată; a admis cererea formulată de expertul D.; a suplimentat onorariul provizoriu cu suma de 500 RON; a obligat pe pârâtele B. S.R.L. și C. S.A. la plata către expertul D. a câte 250 RON fiecare; a respins cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect; a obligat pe reclamantă la plata către pârâta B. S.R.L. a sumei de 9.480,06 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru aferentă cererii de chemare în garanție; a obligat pe reclamantă la plata către pârâta C. S.A. a sumei de 20.000 RON, reprezentând onorariu de avocat redus.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel principal reclamanta, prin care a solicitat schimbarea hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în fond și apel, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Prin apelul incident formulat împotriva sentinței civile nr. 3283/22.12.2021 și încheierii din 29.05.2020, apelanta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat schimbarea în parte a încheierii din 29.05.2020, în sensul recalificării respectivelor aspecte ca fiind excepția lipsei de interes, judecarea cu prioritate a acesteia și admiterea ei. Totodată, a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de chemare în garanție, astfel încât, în situația în care se va admite în tot sau în parte cererea principală, să fie admisă cererea de chemare în garanție.

Prin apelul incident formulat împotriva sentinței civile nr. 3283/22.12.2021 și încheierii din 29.05.2020, apelanta-pârâtă C. a solicitat schimbarea hotărârilor apelate, în sensul admiterii excepției lipsei de interes.

Prin decizia civilă nr. 1522 din 26 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul principal formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A., împotriva sentinței civile nr. 3283 din 22.12.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Au fost respinse apelurile incidente formulate de apelanții-pârâți S.C. B. S.R.L. și de C. S.A., împotriva sentinței civile nr. 3283 din 22.12.2021 și a încheierii din 29.05.2020 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, ca nefondate. A fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată. A fost obligată pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 146.704,19 RON și dobânda legală penalizatoare aferentă acesteia, calculată începând cu data de 19.08.2016 până la data plății efective. A fost obligată pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 13.505,26 RON și dobânda legală penalizatoare aferentă acesteia, calculată începând cu data de 29.06.2016 până la data plății efective. A fost obligată pârâta C. S.A. să plătească reclamantei suma de 54.021 RON și dobânda legală penalizatoare aferentă acesteia, calculată începând cu data de 29.06.2016 până la data plății efective. A fost obligată pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 4.282,63 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fața primei instanțe. A fost obligată pârâta C. S.A. să plătească reclamantei suma de 1.444 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fața primei instanțe. A fost respinsă cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată. A fost menținută, în rest, sentința și încheierea apelate în cauză. A fost obligată intimata B. S.R.L. să plătească apelantei-reclamante suma de 2.141,32 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel. A fost obligată intimata C. S.A. să plătească apelantei-reclamante suma de 722 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs recurenta-reclamantă A. S.A. și recurentele-pârâte B. S.R.L. și C. S.A.

Prin recursul declarat, recurenta-reclamantă A. S.A. solicită admiterea acestuia, casarea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată având în vedere motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-reclamantă susține că au fost încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, pe de o parte, instanța de apel a reținut că, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile, recurenta-reclamantă avea un drept, iar nu o obligație de a consulta situația certificatelor verzi din Registrul administrat de către C., că prejudiciul în patrimoniul reclamantei s-a produs la momentul neîndeplinirii obligațiilor de către pârâte, acesta nefiind cauzat de fapta reclamantei, că pârâta B. S.R.L. nu a luat toate măsurile corespunzătoare pentru înștiințarea C. cu privire la certificatele în discuție, iar pe de altă parte, a reținut că prin neexercitarea propriului drept de către reclamantă, și aceasta a contribuit la producerea prejudiciului.

Întrucât instanța de apel a reținut atât considerente din care rezultă temeinicia cererii de chemare în judecată dar și considerente contradictorii cu privire la implicarea recurentei-reclamante în producerea prejudiciului, fără a fi arătată în concret formula de calcul care a generat diminuarea prejudiciului, recurenta apreciază că hotărârea este nemotivată.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susține greșita aplicare a art. 1534 C. civ. în raport de situația de fapt reținută cu privire la contribuția culpabilă a creditorului la producerea prejudiciului.

În acest sens se arată că Regulamantul de organizare și funcționare a pieței de certificate verzi aprobat prin Ordinul nr. 60/2015 stipulează dreptul cumpărătorului, adică al recurentei-reclamante de a consulta informațiile din Registru, pe care aceasta le deține, iar nu obligații legate de derularea tranzacției.

Prin urmare, nu se poate reține existența vreunei fapte culpabile a recurentei-reclamante care să fi împiedicat debitorul obligației B. S.R.L. de a transmite confirmarea privind stingerea obligației plății efectuate de reclamantă și de a-și executa obligațiile contractuale asumate prin contract.

De asemenea, nu se poate reține existența vreunei fapte culpabile a reclamantei care să fi împiedicat debitorul obligației C. de a transfera certificatele verzi din contul vânzătoarei în contul cumpărătoarei.

Recurenta arată că obligațiile pârâtelor sunt obligații legale imperative pe care sunt obligate să le respecte, o altfel de interpretare conducând la eludarea mecanismului de protecție al cumpărătorului din schema de sprijin.

Susține recurenta că a avut cunoștință de prejudiciul produs, mult ulterior neexecutării obligațiilor contractuale, ca urmare a unor verificări interne.

În opinia recurentei-reclamante, nu i se poate reține un comportament nerezonabil care să fie sancționat potrivit art. 1534 alin. (2) C. civ. deoarece verificarea fiecărui certificat verde nu se putea face având în vedere numărul mare al acestora, pârâtele nereușind să dovedească nici că prejudiciul era inevitabil și nici comportamentul nerezonabil al recurentei-reclamante. Prin urmare, dispozițiile legale menționate au fost aplicate greșit.

Prin recursul declarat, recurenta-pârâtă C. S.A., solicită admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, având în vedere motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de apel a respins în mod nelegal apelul incident formulat de aceasta cu privire la lipsa de interes a A. în promovarea acțiunii.

În acest sens se arată că soluția de respingere a motivelor de apel invocate la punctele 2.2 -2.3 din apelul incident este insuficient motivată deoarece instanța a menționat într-o singură frază că aspectele invocate în cuprinsul excepției lipsei de interes ar reprezenta apărări de fond. Practic instanța nu răspunde în niciun fel criticilor cu privire la diferența dintre conceptul de apărare de fond și cel de excepție și nici criticilor referitoare la faptul că interesul se analizează independent de caracterul fondat al pretenției deduse judecății, iar simpla susținere cu privire la existența unui prejudiciu nu poate conduce în mod automat la îndeplinirea acestei condiții. De asemenea, arată recurenta, instanța de apel nu a analizat faptul că prima instanță a calificat excepția lipsei de interes ca fiind o apărare de fond fără a pune acest lucru în discuția părților.

Contrar reținerilor instanței de apel, prima instanță a calificat în mod nelegal aspectele invocate de recurentă în legătură cu excepția lipsei de interes ca fiind apărări de fond, aspect ce încalcă art. 245-248 C. proc. civ.

Recurenta arată că simpla susținere de către reclamantă a existenței unui prejudiciu constând în plata unei sume de bani, nu este suficientă pentru îndeplinirea condiției interesului, deoarece s-ar ajunge la situația în care, în orice acțiune în care se solicită plata unui prejudiciu nu s-ar putea analiza condiția interesului reclamantului în formularea acțiunii și excepția lipsei de interes.

Instanța de apel a apreciat în mod nelegal că reclamanta ar justifica un interes determinat, legitim, personal, născut și actual în formularea acțiunii deoarece certificatele verzi reprezintă bunuri care pot fi achiziționate de anumiți operatori numai în anumite condiții și cu un scop precis, prin urmare, simpla achitare a prețului unor astfel de bunuri nu poate justifica interesul în promovarea acțiunii.

Orice interes în formularea unei acțiuni având ca obiect repararea prejudiciului rezultat din netransferarea unor astfel de certificate nu poate fi apreciat/stabilit decât prin raportare și în contexul destinației speciale a acestor bunuri.

În opinia recurentei, se putea discuta de un interes al reclamantei în formularea acțiunii și de un pretins prejudiciu în legătură cu netransferarea certificatelor doar în situația în care reclamanta nu își îndeplinea cota obligatorie de achiziție stabilită de ANRE ca urmare a neefectuării transferului.

Raportat la dispozițiile Legii nr. 220/2008 ultima zi a lunii martie este data de referință în raport cu care se transmite situația contului de certificate verzi pentru anul precedent și în raport cu această dată se poate stabili dacă în contul din RCV al participantului există sau nu certificate verzi în plus față de cele necesare îndeplinirii cotei stabilite de ANRE.

Din acest motiv, situațiile depuse de C. înainte de termenul din data de 6.03.2020 în fața primei instanțe sunt cele relevante în soluționarea excepției lipsei de interes, iar nu cele depuse de reclamantă.

Din situațiile depuse de C. rezultă că la momentul verificării îndeplinirii cotelor de achiziție stabilite pentru anii 2016-2017 în contul reclamantei se aflau un surplus de peste 300.000 de certificate verzi raportat la cota stabilită de ANRE. Or, având în vedere că se poate discuta de o pierdere patrimonială exclusiv în situația în care operatorul economic nu își îndeplinește cota obligatorie de achiziție stabilită de ANRE, este evident că reclamanta nu poate justifica un interes determinat, legitim, personal, născut și actual.

Printr-o altă critică se arată că instanța de apel a admis greșit acțiunea reținând o pretinsă încălcare de către C. a obligației contractuale de transfer. Astfel, instanța a înlăturat aplicarea art. 1534 alin. (2) C. civ. considerând că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile art. 1534 alin. (1) C. civ.

În privința aplicării greșite a art. 1534 alin. (2) C. civ. se arată că instanța de apel a impus condiții suplimentare care nu sunt prevăzute de dispozițiile menționate și anume că omisiunea reclamantei de a exercita dreptul prevăzut de art. 34 alin. (1) lit. f) din Ordinul nr. 60/2015 nu poate înlătura răspunderea debitorului obligației care a cauzat prejudiciul.

Recurenta arată că premisa aplicării dispozițiilor legale menționate este reprezentată de existența unei neexecutări a obligației de către debitor. Astfel textul legal se aplică în situația în care debitorul nu își îndeplinește obligația contractuală și cauzează astfel prejudicii ceditorului, ieșirea din pasivitate a creditorului pentru evitarea prejudiciilor cauzate de neexecutare fiind ulterioară neîndeplinirii obligațiilor de către debitor și vizează înlăturarea efectelor negative ale neîndeplinirii obligațiilor de către debitor.

În speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1534 alin. (2) C. civ. producerea prejudiciului a cărei valoare se solicită putând fi evitat în totalitate dacă reclamanta efectua minime diligențe.

Deși reclamanta și pârâtul C. S.A. sunt titulari de conturi în RCV și au posibilitatea de a le consulta și de a solicita corectarea oricărei inexactități cu privire la tranzacțiile efectuate, acestea nu au solicitat nicio informație, reclamanta având interesul de a verifica dacă certificatele achiziționate de la B. S.R.L. au fost transferate în contul său.

Soluția de admitere în parte a acțiunii este insuficient motivată cu privire la pretinsa îndeplinire a condițiilor culpei și existenței raportului de cauzalitate dintre pretinsa faptă ilicită și pretinsul prejudiciu, analiză cu atât mai necesară cu cât prima instanță a respins acțiunea în temeiul art. 1534 alin. (2) C. civ.

Astfel, după înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor legale menționate, instanța de apel nu putea dispune pur și simplu admiterea acțiunii ci trebuia să analizeze atât îndeplinirea în speță a tuturor condițiilor legale în vederea atragerii răspunderii pârâtelor dar și apărările acestora.

În opinia recurentei, în speță nu sunt îndeplinite condițiile legale în vederea atragerii răspunderii contractuale a C. întrucât nu i se poate imputa lipsa unei neexecutări ori a unei executări necorespunzătoare.

Arată recurenta că îndeplinirea atribuției de a transfera CV din contul vânzătorului în contul cumpărătorului este condiționată și nu poate fi exercitată în lipsa transmiterii de către vânzătorul de CV a confirmării de încasare.

Potrivit Regulilor afișate pe site-ul C., nu se poate considera că B. S.R.L. s-a descărcat de sarcina probei în privința recepționării de către C. a confirmării de încasare a celor 612 CV în legătură cu care a fost admisă acțiunea, din moment ce B. S.R.L. nu a efectuat niciun fel de verificare cu privire la recepționarea de către C. a confirmării de încasare.

Recurenta arată că nu sunt îndeplinite condițiile culpei și raportului de cauzalitate deoarece nici reclamanta, nici pârâta B. S.R.L. nu au sesizat C., într-o perioadă de aproximativ doi ani și jumătate, neoperarea transferului CV a căror contravaloare este solicitată prin acțiune.

Nici condiția prejudiciului nu este îndeplinită, iar dacă prejudiciul există acesta nu poate fi imputat recurentei ci pârâtei B. S.R.L. deoarece aceasta este partea care a încasat contravaloarea celor 2274 CV și nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale față de reclamantă.

În situația în care se va aprecia că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1534 alin. (2) C. civ. și că ar fi îndeplinite condițiile legale de atragere a răspunderii C., recurenta arată că decizia este nelegală și prin raportare la faptul că au fost încălcate și aplicate greșit prevederile art. 1534 alin. (1) C. civ.

În opinia recurentei, raportat la aceste dispoziții, instanța de apel ar fi trebuit să procedeze cel mult la stabilirea în sarcina recurentei a unei contribuții de 1/3 din contrvaloarea celor 662 CV, fiind lipsită de suport juridic proporția aleatorie de 2/3 reținută.

Recurenta critică și soluția de respingere a apelului incident formulat de aceasta în legătură cu reducerea din oficiu a cheltuielilor de judecată de către prima instanță.

Prin recursul propriu, pârâta B. S.R.L a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare instanței de apel, având în vedere motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că instanța de apel a reținut greșit că nu ar fi aplicabile cauzei dispozițiile art. 1534 alin. (2) C. civ.

Recurenta susține că art. 1534 alin. (2) C. civ. prevede în mod expres o situație de înlăturare a răspunderii debitorului care a cauzat prejudiciul, când creditorul putea să evite acest prejudiciu cu o minimă diligență, prin urmare, eronat s-a reținut că omisiunea reclamantei de verificare a situației transferului nu-i poate înlătura răspunderea.

Textul de lege menționat nu ridică problema de a echivala contribuții la producerea prejudiciului, cum eronat s-a reținut, ci prevede o clauză de nerăspundere a debitorului care a produs prejudiciul, în situația în care creditorul putea ușor să-l evite, dar nu a făcut-o.

Este greșit reținut faptul că prejudiciul s-ar fi produs în momentul în care pârâtele nu și-au îndeplinit obligațiile, deoarece neexistând un refuz de executare, ci o eroare de transfer a certificatelor, prejudiciul s-a produs abia la momentul la care acestea au expirat pentru că la acel moment a devit imposibil transferul.

Contrar celor reținute de instanța de apel, exercitarea de către reclamantă a posibilității de a verifica transferul anterior ar fi împiedicat prejudiciul.

În opinia recurentei, art. 1534 alin. (2) C. civ. se aplică cu prioritate față de alin. (1) tocmai pentru că prevede o situație în care reclamanta nu este îndreptățită la despăgubire în cazul lipsei diligențelor, în timp ce alin. (1) se referă la diminuarea despăgubirii proproțional cu contribuția reclamantei la producerea acestuia.

Reclamanta nu a solicitat C. în timp util verificarea și confirmarea transferului de certificate verzi, deși art. 20 din contract îi dădea acest drept, ci cu întârziere după expirarea certificatelor, prin urmare aceasta putea împiedica posibilitatea de producere a pagubei dacă depunea minime diligențe.

Recurenta arată că, în privința lotului de 1662 certificate verzi, instanța de apel a omis o probă esențială, reținând în contra evidenței faptul că expertul ar fi constatat că C. nu ar fi recepționat mesajul electronic privind confirmarea încasării prețului, fiind încălcate și prevederile art. 249 C. proc. civ. referitoare la sarcina probei, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Susține recurenta că vătămarea acesteia este evidentă, aspectul reținut contra evidenței fiind unul esențial pentru reținerea culpei pentru netransferarea lotului de 1662 CV, astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța de apel a reținut în mod greșit în privința lotului de 1662 CV că ar fi îndeplinite condițiile răspunderii contractuale a recurentei din perspectiva faptei ilicite, respectiv încălcarea obligației contractuale, motiv de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit regimului juridic special al certificatelor verzi, orice transfer al dreptului de proprietate asupra certificatelor verzi este efectuat exclusiv de intimata-pârâtă C., iar transferul de proprietate de la vânzător la cumpărător are loc doar la momentul la care C. operează transferul în RCV. Prin urmare, greșit s-a reținut că obligația de livrare revenea vânzătorului.

Conform contractului, singura obligație care incumbă vânzătorului este cea prevăzută de art. 19 din contract și anume aceea de a transmite C. confirmarea de încasare, aspect esențial în cauză deoarece, susține recurenta, nu avea atribuții în vederea transferării efective a dreptului de proprietate asupra certificatelor verzi.

Fapta ilicită susținută de reclamantă este aceea că nu ar fi fost îndeplinită obligația prevăzută de art. 19 din contract, susținere neîntemeiată.

Sarcina probei eventualei neprimiri a CV aparține C., instanța interpretând greșit conținutul raportului obligațional stabilit între recurentă și reclamantă.

În subsidiar, arată recurenta, și dacă s-ar trece peste motivele arătate, instanța de apel a alocat greșit cota de contribuție în sarcina B. S.R.L în ceea ce privește lotul de 1662 CV cât și în ceea ce privește lotul de 612 CV.

Chiar dacă vânzătorul și cumpărătorul au posibilitatea să facă verficări cu privire la efectuarea transferului, instanța a dat relevanță greșită acestor posibilități, omițând totodată circumstanțe necontestate care arată că nu există o astfel de echivalență, în realitate, obligația de diligență a creditorului prevalând.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor recurentelor-pârâte.

Recurentul-pârât C. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului recurentei-reclamante și admiterea recursului recurentei-pârâte B. S.R.L. doar în privința primului motiv de recurs.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului recurentei-reclamante.

Recurentul-pârât C. S.A. a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă prin care a solicitat respingerea apărărilor acesteia și admiterea apărărilor formulate de recurenta-pârâtă B. S.R.L. la punctele 1 și 2 din întâmpinarea acesteia.

Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. și a actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că recursul reclamantei este fondat, în timp ce recursurile pârâtelor sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul reclamantei A. S.A.., se reține că recurenta a susținut că decizia din apel nu respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea nefiind motivată coerent și unitar, fapt pentru care și cuprinde contradicții între considerentele prezentate de instanța judecătorească.

Sub acest aspect se arată că într-un mod contradictoriu s-a reținut dreptul nu și obligația recurentei-reclamante de a consulta situația certificatelor verzi din Registrul certificatelor verzi administrat de către pârâta C., precum și că prejudiciul în patrimoniul reclamantei s-a produs la momentul neîndeplinirii obligațiilor de către pârâte, acesta nefiind cauzat de fapta reclamantei, pentru ca apoi să se mai consemneze că "prin neexercitarea propriului drept de către reclamantă, și aceasta a contribuit la prejudiciu".

Mai consideră recurenta că prin reținerea culpei sale, cu consecința diminuării cuantumului despăgubirilor solicitate prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată, fără a se dezvolta o justificare avansată a acestei contribuții la prejudiciu, decizia din apel apare și ca nemotivată.

Susținerile recurentei sunt pertinente, urmând a fi valorificate ca atare, constatându-se că hotărârea atacată cuprinde considerente contradictorii dar și o dezlegare din care lipsesc elemente relevante pentru soluționarea chestiunilor de drept la care se referă motivele de recurs, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare de certificate verzi nr. 1584/15.03.2016 încheiat între B. S.R.L.., producător de energie electrică, în calitate de vânzător, și A. S.A.., furnizor de energie electrica, în calitate de cumpărător, s-a stabilit vânzarea și cumpărarea, în vederea îndeplinirii cotei anuale legal stabilite de achiziție de certificate verzi, a numărului de certificate verzi prevăzut în anexa 2, calculat conform art. 3, art. 4 și art. 5 din contract (art. 1).

În vederea producerii efectelor contractului, fiecare parte se înregistrează la Operatorul pieței de certificate verzi, ca participant la piața de certificate verzi, iar vânzătorul înregistrează contractul încheiat la C. (art. 14 din convenție).

Potrivit art. 19 din contract, vânzătorul se obligă ca, în termen de 3 zile calendaristice de la data încasării sumelor aferente fiecărei facturi emise de vânzător, să transmită către C., cu înștiințarea cumpărătorului, confirmarea privind stingerea obligațiilor de plată între părți, corespunzătoare certificatelor verzi valabile tranzacționate.

Potrivit art. 20 din convenția sus amintită, cumpărătorul are dreptul de a solicita C. verificarea și confirmarea transferului de certificate verzi în contul său.

Pe de altă parte, urmare a convenției dintre pârâta B. S.R.L., în calitate de participant la Piața de Certificate Verzi, și pârâta C. și de Gaze Naturale "C." S.A.., ultimeia îi revenea obligația să transfere Certificatele Verzi (CV.) tranzacționate, din contul vânzătorului în contul cumpărătorului, după primirea confirmărilor de stingere a obligațiilor de plată între părți (art. 5.7 din convenția de participare la Piața de Certificate Verzi nr. 6043/7.02.2014).

De asemenea, conform art. 5.9 din această convenție, tot C.. îi revenea obligația de a anula CV. cărora le-a expirat durata de valabilitate conform prevederilor "Procedurii privind stabilirea datei de expirare a perioadei de valabilitate a CV. și consemnarea în Registrul Certificatelor Verzi a stării CV.", avizată de ANRE.

Instanța de apel a constatat că pârâta C.. nu a recepționat confirmarea stingerii obligațiilor din partea B. S.R.L.., cu privire la un număr de 1662 certificate verzi, iar că pentru numărul de 662 certificate verzi, cea care a încălcat obligația contractuală de transfer a CV. este C.., în condițiile în care pârâta B. a făcut dovada transmiterii confirmării de stingere a obligațiilor. Cu toate acestea, a mai reținut că pe lângă obligații, pârâta B. avea și dreptul de a accesa Registrul Certificatelor Verzi, că același drept îi revenea și reclamantei, conform art. 34 alin. (1) lit. f) din Ordinul 60/2015, motiv pentru care, pentru situații similare, trebuie reținută o contribuție similară a reclamantei la producerea prejudiciului.

Această concluzie se îndepărtează de drepturile și obligațiile părților evocate mai sus și de ideea prejudiciului supusă analizei de către recurenta-reclamantă, în considerarea Regulamentului de organizare și funcționare a Pieței de Certificate Verzi și a convențiilor relevante în cauză, demonstrând că prin formularea ei contravine motivelor prezentate într-o manieră coerentă până la acel moment în hotărârea judecătorească și că nesocotește prevederile art. 1534 alin. (1) din C. civ., precum și art. 1350 rap. la art. 1170 coroborat cu art. 1270 din același act normativ.

Dreptul recurentei de a consulta informațiile din Registrul Certificatelor Verzi operează independent de obligațiile pârâtelor de a-și aduce la îndeplinire sarcinile asumate prin contractele evocate și, ca atare, nu înlătură sau diminuează aceste obligații conturate inclusiv de legislația specifică Pieței de Certificate Verzi, în vigoare.

Prin urmare, instanța de apel a concluzionat în mod nelegal sub aspectul ideii de culpă aparținând reclamantei la producerea prejudiciului identificat în dosar, reieșind totodată caracterul fondat al căii de atac promovate de către A. S.A..

În ceea ce privește recursul pârâtei C. și de Gaze Naturale "C." S.A.., prin care se critică soluția instanței de apel din perspectiva dezlegărilor date criticilor sale cu referire la excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, invocându-se incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că prin decizia atacată sunt expuse considerentele ce au condus la respingerea criticilor apelantei-pârâte și că raționamentul instanței judecătorești a fost prezentat în lumina exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fără a se putea vorbi despre nesocotirea aspectelor supuse analizei prin apelul incident al pârâtei.

A reținut instanța de apel că au fost respectate prevederile art. 22 alin. (4) din C. proc. civ. atunci când prima instanță s-a aplecat prin sentință asupra criticilor pârâtei referitoare la lipsa de interes a reclamantei în promovarea cererii de chemare în judecată, calificând excepția amintită ca fiind o apărare de fond, așa încât, în raport de actele dosarului, nu se poate constata că s-ar fi nesocotit prevederile legale invocate prin memoriul de recurs.

De asemenea, în mod legal a subliniat instanța de apel faptul că interesul în promovarea acțiunii nu este legitim sau nelegitim, după cum pretențiile supuse analizei de către reclamantă sunt sau nu întemeiate, așa cum acreditează ideea pârâta C..

Sub aspectul criticilor recurentei referitoare la motivarea și legalitatea hotărârii pronunțate de către instanța de apel, urmează a se avea în vedere considerentele expuse pe larg mai sus, decizia atacată fiind criticabilă din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că recurenta urmărește a se reține în întregime culpa reclamantei în producerea pretinsului prejudiciu, considerând că, în lumina art. 1534 alin. (2) din C. civ., recurentei A. îi revenea obligația de a preveni în totalitate și cu minime diligențe prejudiciul a cărui contravaloare o cere în dosar.

Se va ține însă cont de dezlegările date mai sus prin care s-au analizat convențiile părților și textele de lege incidente, cu scopul pronunțării unei decizii unitare pentru toate părțile implicate în proces.

În ceea ce privește recursul declarat de către pârâta B. S.R.L.., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se reține că nemulțumirile părții sunt legate de neaplicarea art. 1534 alin. (2) din C. civ. de către instanța de apel.

Astfel, în aceeași logică și interpretare ca recurenta-pârâtă C., se critică decizia atacată din perspectiva faptului că instanța ar fi omis să aplice textul legal anterior amintit, că având în vedere obligația pe care nu a respectat-o reclamanta în calitate de creditoare, se putea sancționa conduita ei prin norma legală evocată și că sunt eronate aspectele reținute de către instanța de apel pe situația de fapt.

Înalta Curte găsește nefondat și acest motiv de recurs, pentru considerentele anterior prezentate, instanței de apel revenindu-i obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, în acord cu dezlegările instanței de control judiciar sub aspectul corectei aplicări a legii.

Față de cele expuse, având în vedere și normele legale invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., va admite, ca fondat, recursul reclamantei formulat împotriva deciziei civile nr. 1522 din 26.10.2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Va respinge, ca nefondate, recursurile formulate împotriva aceleiași decizii de către recurentele-pârâte C. și de Gaze Naturale "C." S.A.. și B. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte B. S.R.L. și C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1522 din 26 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Admite recursul recurentei-reclamante A. S.A. declarat împotriva aceleiași decizii.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2023.