ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 294/2024

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3283 din 22 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. și C. S.A., astfel cum a fost precizată; a admis cererea formulată de expertul D.; a suplimentat onorariul provizoriu cu suma de 500 RON; a obligat pe pârâtele B. și C. S.A. la plata către expertul D. a câte 250 RON fiecare; a respins cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect; a obligat pe reclamantă la plata către pârâta B. a sumei de 9.480,06 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru aferentă cererii de chemare în garanție; a obligat pe reclamantă la plata către pârâta C. S.A. a sumei de 20.000 RON, reprezentând onorariu de avocat redus.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel principal reclamanta A. S.A., solicitând schimbarea hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în fond și apel, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Prin apelul incident formulat împotriva sentinței civile nr. 3283 din 22 decembrie 2021 și încheierii din 29 mai 2020, apelanta-pârâtă B. a solicitat schimbarea în parte a încheierii din 29 mai 2020, în sensul recalificării respectivelor aspecte ca fiind excepția lipsei de interes, judecarea cu prioritate a acesteia și admiterea ei. Totodată, a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de chemare în garanție, astfel încât, în situația în care se va admite în tot sau în parte cererea principală, să fie admisă cererea de chemare în garanție.

Prin apelul incident formulat împotriva sentinței civile nr. 3283 din 22 decembrie 2021 și încheierii din 29 mai 2020, apelanta-pârâtă C. a solicitat schimbarea hotărârilor apelate, în sensul admiterii excepției lipsei de interes.

Prin decizia civilă nr. 1522 din 26 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, a fost admis apelul principal formulat de apelanta-reclamantă A. S.A., împotriva sentinței civile nr. 3283 din 22 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2019.

Au fost respinse apelurile incidente formulate de apelanții-pârâți S.C. B. și de C. S.A., împotriva sentinței civile nr. 3283 din 22 decembrie 2021 și a încheierii din 29 mai 2020 pronunțate de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2019, ca nefondate. A fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată. A fost obligată pârâta B. să plătească reclamantei suma de 146.704,19 RON și dobânda legală penalizatoare aferentă acesteia, calculată începând cu data de 19.08.2016 până la data plății efective. A fost obligată pârâta B. să plătească reclamantei suma de 13.505,26 RON și dobânda legală penalizatoare aferentă acesteia, calculată începând cu data de 29.06.2016 până la data plății efective. A fost obligată pârâta C. S.A. să plătească reclamantei suma de 54.021 RON și dobânda legală penalizatoare aferentă acesteia, calculată începând cu data de 29.06.2016 până la data plății efective. A fost obligată pârâta B. să plătească reclamantei suma de 4.282,63 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fața primei instanțe. A fost obligată pârâta C. S.A. să plătească reclamantei suma de 1.444 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fața primei instanțe. A fost respinsă cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată. A fost menținută, în rest, sentința și încheierea apelate în cauză. A fost obligată intimata B. să plătească apelantei-reclamante suma de 2.141,32 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel. A fost obligată intimata C. S.A. să plătească apelantei-reclamante suma de 722 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanta A. S.A., cât și pârâtele B. și C. S.A.

Prin recursul declarat, reclamanta A. S.A. a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată având în vedere motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin recursul declarat, pârâta C. S.A. a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, având în vedere motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Pârâta B. S.R.L a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare instanței de apel, având în vedere motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2167 din 26 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019 au fost respinse recursurile declarate de recurentele-pârâte B. și C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1522 din 26 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

A fost admis recursul recurentei-reclamante A. S.A. declarat împotriva aceleiași decizii; a fost casată hotărârea recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Invocând în drept dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., B. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2167 din 26 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019.

În motivarea contestației în anulare, B. a susținut, în esență, incidența prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Precizează că prin recursul declarat a invocat următoarele patru motive de casare: 1. instanța de apel a reținut în mod greșit că nu ar fi aplicabile prezentei cauze prevederile art. 1534 alin. (2) C. civ. 2. în privința lotului de 1662 de certificate verzi, instanța de apel a omis o probă esențială, reținând contra evidenței faptul că expertul ar fi constatat că C. nu ar fi recepționat e-mail-ul privind confirmarea încasării prețului și încălcând și prevederile art. 249 C. proc. civ. referitoare la sarcina probei; 3. instanța de apel a reținut în mod greșit în privința lotului de 1662 de certificate că ar fi îndeplinite condițiile răspunderii contractuale a subscrisei din perspectiva faptei ilicite (încălcarea obligației contractuale); 4. în subsidiar, și dacă s-ar trece peste motivele de mai sus, arătăm că Instanța de apel a alocat greșit cota de contribuție în sarcina B., atât în ceea ce privește lotul de 1662 de certificate verzi, cât și în ceea ce privește lotul de 612 certificate verzi.

Totodată, menționează că în concluziile scrise a indicat în mod expres că își menține "în integralitate motivele de recurs și celelalte argumente invocate în (a) cererea de recurs; (b) întâmpinarea împotriva recursului A.; (c) întâmpinarea împotriva recursului C.".

Susține că motivele de recurs invocate sunt indicate la pg. 7-8 din decizia atacată, însă cercetarea lor lipsește din motivare.

Astfel, instanța de recurs a respins recursul formulat de B., însă, verificarea motivării deciziei nr. 2167/2023 relevă fără putință de îndoială faptul că instanța a cercetat doar primul motiv de recurs, cel privitor la prevederile art. 1534 alin. (2) C. civ.. Motivarea se regăsește în ultimele 3 paragrafe de la pg. 11 din decizia menționată, unde se face trimitere la motivarea respingerii recursului C. bazat pe același temei (respectiv prevederile art. 1534 alin. (2) C. civ.).

Celelalte trei motive ale recursului contestatoarei (motivele 2-4), nu erau comune cu cele invocate de C. (acesta criticând, în cea mai mare parte modul de alocare a culpei între contestatoare și C.). Prin urmare, trimiterea la motivarea aferentă soluției de respingere a recursului C. nu este suficientă pentru a echivala cu cercetarea motivelor 2-4 care au fost invocate de B. în contradictoriu cu C. (în special motivele 2-3).

Subliniază că nu rezultă din decizia 2167/2023 că neanalizarea acestor trei motive de recurs ar fi fost deliberată, deoarece în motivare nu se indică acest lucru (aceste trei motive nu sunt luate în discuție sub nicio formă în motivare, iar instanța de recurs nu indică și nu motivează faptul că ar considera de prisos să le analizeze).

Prin urmare, în opinia contestatoarei, cercetarea acestor trei motive a fost cu totul omisă de instanța de recurs.

Această omisiune este prejudiciabilă pentru contestatoare, în condițiile în care a fost admis recursul A., cu consecința menținerii culpei pentru producerea prejudiciului doar în sarcina pârâtelor (C. și B.), circumstanțe în care motivele de casare 2-4 devin esențiale pentru că privesc alocarea efectivă a culpei între C. și B.. Astfel, admiterea recursului A., apreciază contestatoarea, nu face de prisos cercetarea acestor motive (aspect care oricum nu a fost indicat de instanța de recurs pentru a motiva neluarea în discuție a acestor motive, cercetarea lor fiind omisă), ci, dimpotrivă, face esențială și cercetarea acestor motive, pentru ca în rejudecare instanța de apel să aibă coordonatele complete cu privire la viciile deciziei casate, astfel încât să nu le repete.

În mod evident, cercetarea tuturor motivelor de casare invocate de către un recurent (cu excepția situației în care instanța de casare indică motivat rațiunea pentru care consideră de prisos cercetarea vreunui motiv) este un imperativ al dreptului la un proces echitabil, iar omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul din aceste motive este suficient de importantă pentru a da naștere la dreptul de a formula calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Pentru motivele arătate, solicită reținerea ca admisibilă și întemeiată a prezentei contestații în anulare, precum și rejudecarea recursului cu cercetarea motivelor 2-4 omise de instanța de recurs.

Intimata C. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității.

La termenul de judecată din 13 februarie 2024, reprezentantul intimatei a precizat că înțelege ca motivele invocate în susținerea excepției inadmisibilității să fie analizate ca apărări privind fondul căii de atac.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor formulate de contestatoarea B., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a respinge ca nefondată contestația în anulare pentru următoarele considernte:

Fiind o cale atac de retractare, și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. - contestația în anulare obișnuită sau de drept comun și de dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. - contestația în anulare specială.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

Înalta Curte constată că dezlegarea dată recursului prin decizia a cărei anulare se solicită nu este rezultatul omisiunii de cercetare a vreunuia dintre motivele de casare invocate prin recurs, astfel cum pretinde contestatoarea B., iar contestația în anulare dedusă judecății este nefondată din perspectiva dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Aceasta întrucât, în considerarea controlului de legalitate declanșat prin recurs, instanța a examinat în mod real motivele de nelegalitate invocate de recurenta B. și care au putut fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ținând cont, totodată, de dezlegările date în examinarea celorlalte recursuri declarate, prin care s-au analizat convențiile părților și textele de lege incidente, cu scopul pronunțării unei decizii unitare pentru toate părțile implicate în proces.

Contrar susținerilor contestatoarei, se constată că, în considerarea controlului de legalitate declanșat prin recurs, instanța a examinat în mod real motivele de nelegalitate invocate, arătând că instanței de apel îi revine obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, știut fiind că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia.

Astfel, neînsușirea de către instanță a susținerilor B., simpla nemulțumire vizând argumentele care au format convingerea instanței, dezacordul părții privind soluția adoptată ("deși a dat indicații instanței de rejudecare, a tranșat definitiv modalitatea prin care instanța de apel a interpretat dispozițiile art. 1534 C. civ. și care privesc culpa B." etc.), nu reprezintă omisiune în înțelesul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., nu constituie un motiv de anulare a deciziei atacate, din moment ce instanța a răspuns criticilor în cuprinsul hotărârii atacate printr-un raționament juridic de sinteză și cercetarea lor în bloc.

Totodată, pentru o apreciere completă a motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., este necesar să se facă distincție între motivele de nelegalitate și argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurentă – dintre cele prevăzute expres și limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt circumscrise întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

De asemenea, contestația în anulare, întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., nu poate avea ca finalitate rejudecarea motivelor de recurs pe care instanța îndrituită le-a examinat deja, așa cum practic se dorește în prezenta cauză.

Nu în ultimul rând, motivele invocate de contestatoare se circumscriu unor critici împotriva deciziei atacate, care o transformă însă într-un recurs la recurs, or, prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv pentru a nu deschide calea unui veritabil recurs la recurs.

În mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a subliniat frecvent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

În același sens, Curtea de la Strasbourg a reținut că "supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că există două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanțiale și imperioase" (cauza Sebastian Taub c. România, Hotărârea din 12 octombrie 2006).

În consecință, constatând că argumentele contestatoarei B. nu se încadrează în motivul expres prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 508 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va respinge ca nefondată, contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 2167 din 26 octombrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea B. împotriva deciziei nr. 2167 din 26 octombrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2024.