ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2246/2025

Ședința publică din data de 4 decembrie 2025

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 911 din 10 aprilie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta A.. împotriva deciziei civile nr. 3917 din 27 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii, A.. a promovat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) și art. 503 alin. (2) pct. 1 și 3 C. proc. civ., ce fost înregistrată sub nr. dosar x/2025

La termenul de judecată din 13 noiembrie 2025, contestatoarea a depus cerere prin care a invocat excepția necompetenței materiale procesuale și a solicitat declinarea cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a ÎCCJ, raportat la prevederile art. 97 pct. 4, art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. coroborate cu art. 19 alin. (2) din Legea nr. 208/2015. Prin aceeași cerere a formulat și cerere de recuzare a domnului judecător B. și a reprezentantei Ministerului Public, în temeiul art. 41 alin. (1), respectiv art. 41 alin. (2) C. proc. civ., atașând și dovada achitării taxei judiciare de timbru de 200 RON. La același termen, contestatoarea a depus și cerere de suspendare a cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului penal nr. x/2025 al ÎCCJ – secția penală.

Prin încheierea din 4 decembrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2025, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare a domnului judecător B., precum și a doamnei procuror C., formulată de petenta A.. în dosarul nr. x/2025 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

La termenul de judecată din 4 decembrie 2025, cu ocazia dezbaterilor asupra admisibilității contestație în anulare, contestatoarea a formulat, oral, o nouă cerere de recuzare a domnului judecător B..

Cu privire la cererea de recuzare a președintelui completului de judecată, domnul judecător B., formulată oral de contestatoare la termenul de judecată din 4 decembrie 2025, Înalta Curte urmează a o respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea din 4 decembrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2025, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare a domnului judecător B., precum și a doamnei procuror C., formulată de petenta A.. în dosarul nr. x/2025 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, reținându-se, în esență, că, pe de o parte, domnul judecător B. nu a făcut parte din compunerea completului de judecată care a pronunțat decizia nr. 911 din 10 aprilie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2024, atacată cu contestație în anulare de către petentă. Pe de altă parte, Înalta Curte a constatat că în cauză, cererea de recuzare nu îndeplinește cerințele prevăzute de dispozițiile art. 47 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nu au fost arătate motivele de incompatibilitate ale judecătorului recuzat și probele de care petentul înțelege să se folosească în dovedirea acestora pentru a justifica suspiciunea de imparțialitate

Conform art. 47 alin. (3) și (4) C. proc. civ., cererea de recuzare îndreptată împotriva aceluiași judecător pentru același motiv de incompatibilitate este inadmisibilă, inadmisibilitate ce urmează a fi constatată chiar de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat.

Așadar, dispozițiile art. 47 alin. (4) C. proc. civ. prevăd, fără a distinge, că nerespectarea condițiilor cu privire la cererea de recuzare atrage inadmisibilitatea acesteia.

Cum în cauză, a fost respinsă anterior cererea de recuzare formulată împotriva președintelui completului de judecată, domnul judecător B., în raport de art. 47 alin. (3) C. proc. civ., o nouă cerere de recuzare împotriva aceluiași judecător este inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât această nouă cerere nu indică motivele de incompatibilitate ale judecătorului recuzat.

Preliminar, în ceea ce privește chestiunea competenței materiale și a celorlalte excepții invocate în concluziile orale de către reprezentantul contestatoare cu ocazia dezbaterilor asupra admisibilității contestației în anulare, Înalta Curte constată că acestea reprezintă motive invocate în cadrul contestației formulate și vor fi analizate pe fond numai dacă se va constata admisibilitatea căii de atac.

Analizând admisibilitatea căii extraordinare de atac, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare, pentru următoarele considerente:

Principiul legalității căii de atac este reglementat expres în C. proc. civ. la art. 457 alin. (1) care prevede că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Prin urmare, părțile nu pot exercita alte căi de atac decât cele pe care legea le prevede expres pentru o anumită procedură.

În cauza dedusă judecății, împotriva deciziei Biroului Electoral Central nr. 174D/30.10.2024, prin care s-a respins contestația împotriva procesului-verbal nr. x/PVC/28.10.2024 emis de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 22 Hunedoara, petenta A. a formulat recurs.

Prin sentința civilă nr. 2146 din 14 noiembrie 2024, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul formulat împotriva deciziei Biroului Electoral Central nr. 174D/30.10.2024, reținând că aceasta din urmă este definitivă.

Împotriva acestei sentințe civile, petenta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 3917 din 27 noiembrie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins, ca tardiv, apelul.

Împotriva acestei decizii civile, petenta a declarat recurs, iar prin decizia nr. 911/10.04.2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul.

Înalta Curte reține că hotărârile din prezenta cauză au fost pronunțate în materia reglementată de Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.

Conform art. 19 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților: "(1) Partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri conform prezentei legi, precum și candidații independenți pot contesta modul de formare și componența birourilor electorale, în cel mult 48 de ore de la expirarea termenului de constituire sau, după caz, de completare a acestor birouri.

(2) Contestațiile se depun la și se soluționează de către organismul electoral constituit la nivelul imediat superior celui la care funcționează biroul la care se referă contestația sau de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul în care contestația se referă la Biroul Electoral Central, în termen de cel mult două zile de la înregistrare. Decizia organismului electoral sau, după caz, hotărârea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este definitivă."

De asemenea, potrivit art. 115 alin. (1) și (2) din aceeași lege:

"(1) Judecarea de către instanțe a întâmpinărilor, a contestațiilor sau a oricăror altor cereri privind procesul electoral se face potrivit regulilor stabilite de lege pentru ordonanța președințială, cu participarea obligatorie a procurorului.

(2) Împotriva hotărârilor definitive, pronunțate de instanțele judecătorești potrivit prezentei legi, nu există cale de atac."

În condițiile în care legiuitorul a optat ca deciziile pronunțate în condițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 să nu fie supuse niciunei căi de atac, ordinare sau extraordinare, rezultă că aceste hotărâri nu pot fi atacate cu revizuire sau contestație în anulare, iar căile de atac împotriva hotărârilor care constată o atare inadmisibilitate devin, la rândul lor, inadmisibile.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauza de față contestatoarea nu are deschisă calea de atac a contestației în anulare împotriva deciziei atacate, deoarece în această materie legea interzice în mod expres formularea acestei căi de atac, iar contestația în anulare este formulată, la rândul ei, împotriva unei hotărâri a instanței de recurs care a constatat o atare inadmisibilitate în raport cu specificitatea căilor de atac din materia Legii nr. 208/2015.

În acest context, Înalta Curte subliniază faptul că, ori de câte ori suntem într-o materie în care există o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, dispozițiile legii speciale au prioritate în aplicare.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de lege, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că liberul acces la justiție consacrat de art. 6 din CEDO și art. 21 din Constituția României nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiții de formă și de fond, impuse de legiuitor, prin raportare la art. 21 din Constituție. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime, precum și dreptul persoanelor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Cu privire la numărul căilor de atac, Curtea Constituțională a reținut în numeroase decizii că art. 6 din CEDO nu consacră nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din Convenție, care se referă la dreptul la un recurs efectiv nu are semnificația dublului grad de jurisdicție, ci doar a posibilității de a se supune judecății unei instanțe naționale.

Întrucât excepția inadmisibilității căii de atac este o excepție care primează față de orice alte excepții, Curtea nu se va mai pronunța asupra celorlalte aspecte sesizate prin contestația în anulare și prin cererile scrise depuse la dosar, întrucât instanța a fost învestită cu o cerere inadmisibilă și doar în ipoteza în care calea de atac exercitată ar fi fost admisibilă Înalta Curte ar fi putut analiza cererile și susținerile contestatoarei.

Față de aceste considerente, în raport cu prevederile art. 115 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a președintelui completului de judecată nr. 4, formulată de contestatoarea A..

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A.. împotriva deciziei civile nr. 911 din 10 aprilie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2025.