ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2151/2025

Ședința publică din data de 2 decembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea –Secția I Civilă la data de 01.03.2024, sub numărul de dosar x/2024, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. pentru anularea constatării amiabile de accident din 28.05.2020, susținând că, în urma coliziunii autoturismului personal cu remorcă cu autoturismul condus de B., produse în sensul giratoriu de la ieșirea din Vâlcea spre Drăgășani (C.), din care au rezultat numai avarii la autoturisme, a semnat o constatare amiabilă de accident falsă.

Prin sentința civilă nr. 1752 din 29.05.2024, Tribunalul Vâlcea a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B..

Prin decizia nr. 831 din 26 februarie 2025, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1752 din 29.05.2024 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu pârâta B. și a obligat apelantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.250 RON, către intimată.

Împotriva deciziei nr. 831 din 26 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și pct. 7 C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs, reclamantul arată că prin decizia recurată a cărei autoritate de lucru judecat se invocă, se menționează la paginile 2 și 3 faptul că reclamantul a expus în detaliu modalitatea în care s-a produs accidentul de circulație în urma căruia s-a încheiat constatarea amiabilă, precum și deficiențele acestei constatări care, în esență, vizau întocmirea greșită a schiței accidentului, cu privire la locul impactului și poziționarea vehiculelor care atestă o altă dinamică a producerii accidentului decât cea care s-a produs în realitate, greșeli care s-au reflectat și în cuprinsul bifelor aplicate în cuprinsul formularului și că dintr-o eroare acesta a consemnat că este vinovat de producerea accidentului.

Din citatul sentinței civile nr. 2359/2022 a Tribunalului Vâlcea pronunțată în dosarul nr. x/2021 se observă că eroarea esențială întemeiată pe dispozițiile art. 1207 C. civ. invocată ca motiv al anulării constatării amiabile a fost interpretată de instanță ca o eroare a naturii sau obiectului documentului, neluându-se în considerare dacă realitatea producerii evenimentului coincide sau nu cu consemnarea acestuia în document, menționându-se că acest aspect presupunea invocarea altor motive, fapt care a condus la o acțiune separată ce face obiectul prezentului dosar, întemeiată pe art. 1247 C. civ. și prin care s-a invocat constatarea nulității absolute cu motivația neconcordanței prezentării accidentului din constatarea amiabilă cu realitatea producerii acestuia.

Astfel, neconcordanța prezentării accidentului din constatarea amiabilă cu realitatea producerii acestuia, nu s-a analizat absolut deloc în prezentul dosar, instanța de apel încălcând astfel prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ.

Motivarea instanței de apel asupra faptului că motivele cererilor din cele două dosare sunt identice este una eronată, deoarece în aceste două acțiuni au fost invocate temeiuri de drept diferite, iar în prezentul dosar instanțele devolutive au ignorat dispozițiile art. 1247 alin. (1) și alin. (3) C. civ. care reglementează obligația instanței de a invoca, din oficiu, cazul de nulitate absolută.

Reclamantul mai arată că între cele aceste două dosare referitoare la anularea constatării amiabile de accident au intervenit elemente noi care nu au fost reținute de către instanța de apel respectiv: cele două copii ale constatării amiabile de accident nu sunt identice; copia originală care ar fi trebuit să fie depusă la societatea de asigurare, nu a fost depusă, iar la cercetarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 s-a descoperit că pârâta nu o mai găsește, drept urmare, exemplarul aflat în posesia reclamantului este diferit față de cel prezentat de pârâtă pentru efectuarea cercetărilor din dosarul penal nr. x/2023; pe copia deținută de intimată sunt marcaje privind circumstanțele producerii accidentului care nu se regăsesc pe copia reclamantului; la finele anului 2022, Parlamentul României a făcut un studiu din care a rezultat că poliția rutieră regională din România aplică neunitar Regulamentul de Circulație Rutieră referitor la circulația în sensul giratoriu, iar în 2023, Guvernul României a emis o ordonanță de clarificare a regulilor de circulație în sensul giratoriu, aceasta fiind de fapt eroarea esențială în care acesta s-a aflat la semnarea constatării amiabile de accident și pe care a invocat-o în dosarul nr. x/2021, dar pe care instanța a transferat-o asupra naturii documentului constatare amiabilă de accident; în dosarul x/2023 de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, ca urmare a hotărârii Curții de Apel Pitești din dosarul nr. x/2021, reclamantul a depus un auto-denunț de falsificare a constatării amiabile de accident la care face referire, dar nu s-au făcut cercetări argumentându-se că nu vizează legea penală deși prin acel autodenunț reclamantul a recunoscut că a semnat o constatare amiabilă de accident în care descrierea circumstanțelor producerii accidentului nu corespunde dinamicii producerii acestuia.

Astfel, arată că, în mod greșit, instanța de apel nu a cercetat toate aspectele semnalate anterior și a respins probatoriul solicitat de reclamant, respectiv expertiza tehnică, precum și planșele fotografice, pronunțând o hotărâre nelegală. Scopul constatării amiabile de accident este consemnarea reală a circumstanțelor producerii accidentului auto, scop care nu a fost realizat prin decizia recurată, drept urmare, solicită admiterea recursului și desființarea deciziei recurate.

Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului. Pe fond, solicită respingerea recursului arătând că și acțiunea care face obiectul prezentului dosar a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1251 și art. 1207 C. civ., astfel eroarea esențială a fost invocată în ambele dosare, astfel încât, soluția curții de apel asupra excepției autorității de lucru judecat este una corectă.

Astfel, în cauza anterioară din dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Vâlcea, prin sentința nr. 2359/20.12.2022 s-a reținut că s-a solicitat de către reclamantul A. să se dispună, în contradictoriu cu pârâta B., anularea actului intitulat "Constatare amiabilă de accident" având în vedere aceleași împrejurări de fapt invocate în ambele dosare.

În ambele dosare, acțiunea civilă a fost fundamentată pe situația de fapt descrisă identic în cele două cereri (modalitatea producerii accidentului; locul acestuia; intervenția neregulamentară a polițistului, dorința de păstrare a permisului; demersurile efectuate "ulterior, etc.) și faptul că actul reprezentat de constatarea amiabilă de accident nu ar reflecta realitatea, ar fi greșit întocmit.

Astfel, observând atât solicitările, cât și motivările celor două cereri de chemare în judecată, nu poate fi reținută nici susținerea cum că, cele două acțiuni ar avea cauze diferite, având în vedere că prin ambele acțiuni se urmărește același lucru, respectiv anularea unui act; chiar dacă în prezenta cauză se invocă că ceea ce se solicită, este să se constate ca fals actul, în fapt se dorește anularea acestuia.

De asemenea, invocarea unei acțiuni în "declararea falsului" — care ar avea un alt obiect decât cea în anulare — nu este decât o încercare a reclamantului în a evita aplicarea sancțiunii atrase de autoritatea de lucru judecat, în continuare se dorește anularea constatării amiabile de accident — acesta este de fapt dorința reclamantului.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea constatării amiabile de accident din data de 28 mai 2020, apreciind că, la momentul încheierii acesteia, s-a aflat într-o eroare esențială care poartă asupra naturii sau obiectului contractului.

Prin eroare asupra naturii contractului (error in negotio) se înțelege situația în care partea care invocă nulitatea a crezut că încheie un anumit tip de act juridic și, în realitate, a încheiat un cu totul alt tip de act. De exemplu, partea a crezut- că încheie un contract de, vânzare-cumpărare, deși în realitate s-a încheiat un contract de donație. Or, recurentul nu a invocat faptul că ar fi încheiat un alt tip de act decât cel pe care ar fi dorit să îl încheie, ci alte aspecte străine de noțiunea de eroare asupra naturii contractului.

De asemenea, există eroare asupra obiectului contractului (error in corpore) atunci când una din părți a avut o reprezentare greșită a acestuia, respectiv a acțiunii sau/și inacțiunilor la care este îndreptățită ori de care este ținută ca urmare a încheierii actului juridic.

Or, din cele prezentate de recurent atât în cererea de chemare în judecată cât și în apel, nu rezultă că reclamantul s-ar fi aflat în eroare cu privire la obiectul actului juridic constând în constatarea amiabilă de accident din data de 28 mai 2020, eroare care ar fi presupus o reprezentare greșită a obligațiilor care îi reveneau în urma încheierii acestuia. Chiar în cuprinsul declarației reclamantul a precizat că este de acord cu despăgubirea RCA pentru repararea prejudiciilor suferite de pârâtă în urma accidentului, confirmând faptul că știa care sunt efectele încheierii unui astfel de act juridic.

Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată prin întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu referire la excepția nulității recursului invocată de către intimata-pârâtă, Înalta Curte reține că prin recursul formulat, recurentul-reclamant a dezvoltat o serie de critici care vizează reținerea în cauză de către instanța de apel a autorității de lucru judecat prin raportare la o soluție definitivă pronunțată în dosarul nr. x/2021, critici care se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. și nu celor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., de asemenea invocate de recurent ca temei al căii de atac formulate, dar nesusținute prin critici specifice și încadrabile în cazurile de casare respective, ceea ce face ca, în cauză, cererea de recurs să nu intre sub incidența sancțiunii prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte o va respinge.

În ceea ce privește recursul declarat în cauză, reclamantul critică, în esență faptul că instanța de apel, în mod greșit, a reținut autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 5155/18.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. x/2021, deoarece prin prezentul dosar reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a constatării amiabile a accidentului produs în data de 28 mai 2020 ca urmare a neconcordanței prezentării accidentului din această constatare cu realitatea producerii accidentului în temeiul art. 1247 C. civ., în timp ce, în dosarul anterior menționat, acesta a solicitat anularea aceleiași constatări amiabile de accident ca urmare a unei erori esențiale întemeiată pe art. 1207 C. civ., care a avut la bază alte motive decât cele invocate în prezenta cauză. Astfel, reclamantul critică soluția instanței de apel sub aspectul necercetării elementelor noi invocate de acesta prin acțiune precum și faptul că instanța a respins probatoriul solicitat de acesta, respectiv expertiza tehnică, precum și planșele fotografice depuse la dosar.

Conform art. 431 C. proc. civ. nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, iar în art. 432 se menționează că excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs.

Din cuprinsul celor expuse anterior reiese că este lucru judecat, sub aspect extinctiv, atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanței a aceleiași chestiuni litigioase, identice sub aspectul părților, obiectului și cauzei juridice, dacă aceasta a fost deja rezolvată. Sub aspectul elementelor autorității de lucru judecat, în manifestarea sa negativă, de excepție procesuală care se opune unei noi judecăți care a mai fost anterior săvârșită, este necesară regăsirea triplei identități de părți, obiect și cauză.

Obiectul acțiunii civile îl reprezintă protecția unui drept subiectiv sau a unui interes pentru a cărui realizare calea justiției este obligatorie și el constă fie în pretenția de recunoaștere a unui drept sau de condamnare a pârâtului la executarea obligației pe care a încălcat-o, fie în pretenția la crearea unor situații juridice noi, în cazurile expres prevăzute de lege.

Pe de altă parte, în ceea ce privește cauza acțiunii civile, aceasta reprezintă fundamentul legal al dreptului pe care una dintre părți îl valorifică împotriva celeilalte adică a raportului juridic dedus judecății, în timp ce obiectul reprezintă atât pretenția formulată prin cerere, cât și dreptul subiectiv invocat.

Cauza acțiunii civile se determină nu numai raportat la cererea de chemare în judecată, ci trebuie căutată în complexitatea de circumstanțe care determină și întrețin voința părții interesate de a reclama sau de a se apăra și de a stărui în ceea ce reclamă ori în ceea ce contestă.

Analizând actele și lucrările prezentei cauze, prin raportare la criticile formulate, instanța reține că pe calea prezentei acțiuni, care nu a fost întemeiată în drept la data introducerii acesteia, precum și prin răspunsul reclamantului la întâmpinare înregistrat la data de 10 aprilie 2024, aflat la dosarul Tribunalului Vâlcea, acesta a precizat că "acțiunea prezentului dosar, deși are ca obiect desființarea constatării amiabile de accident, ca și în dosarul nr. x, al Tribunalului Râmnicu Vâlcea, are un motiv complet diferit, care nu a fost invocat în dosarul respectiv", după care a relatat evenimentul rutier din data de 28 mai 2020, solicitând în final instanței "a constata nulitatea absolută a acestui document și a dispune anularea acestuia", fără a indica nici de această dată vreun temei de drept al acțiunii.

Așa cum rezultă din încheierea de ședință de la termenul din data de 20 mai 2024, aflată la dosarul Tribunalului Vâlcea, reclamantul A. a declarat, la interpelarea instanței cu privire la obiectul și cauza prezentei cereri de chemare în judecată, că "solicită anularea constatării amiabile de accident motivat de faptul că este falsă, în acest sens s-a autodenunțat la parchet".

Așadar, în legătură cu temeiul juridic al acțiunii pendinte, respectiv art. 1247 C. civ., Înalta Curte constată că acesta nu a fost invocat nici la momentul introducerii acțiunii astfel cum prevede art. 194 lit. d) C. proc. civ., și nici ulterior, pe parcursul ședințelor de judecată în fața Tribunalului Vâlcea, acesta doar precizând că a solicitat "anularea constatării amiabile de accident motivat de faptul că este falsă", aspect care rezultă inclusiv din încheierea de ședință din data de 20 mai 2024. Abia în cadrul apelului formulat în cauză, în încercarea de a evita efectele autorității de lucru judecat, reținută prin hotărârea de primă instanță în raport cu judecata înfăptuită în dosarul nr. x/2021, reclamantul a indicat ca temei al acțiunii sale prevederile art. 1247 C. civ., care reprezintă sediul materiei sancțiunii nulității absolute în contracte și care stipulează că "Este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general".

Contestând autoritatea de lucru judecat, despre care ambele instanțe de fond au reținut că se opune unei noi judecăți inițiate în vederea obținerii anulării constatării amiabile încheiate la 28.05.2020, recurentul-reclamant a cerut să se observe că în litigiul anterior motivele acțiunii au constat în eroarea-viciu de consimțământ, respectiv eroarea asupra naturii sau obiectului documentului, temeiurile cererii fiind date de prevederile art. 1207 și 1251 C. civ., în timp ce în litigiul pendinte motivul de nulitate a fost dat de prevederile art. 1247 C. civ.. Potrivit acestuia, cum art. 1207 și 1251 C. civ. au fost temeiuri ale primei acțiuni, iar art. 1247 C. civ. constituie temeiul actualei cereri, nu se poate reține că motivele cererilor din cele două dosare sunt identice. În plus, nici în dosarul x/2021 și nici în cel pendinte nu s-a cercetat corespondența dintre realitatea accidentului și consemnarea acestuia în constatarea amiabilă. În alte cuvinte, reținerea autorității de lucru judecat a fost contestată de reclamant sub aspectul identității în privința elementului-cauză care interesează analiza.

Aceste critici nu pot fi primite, întrucât, așa cum corect a reținut instanța de apel, ceea ce este comun celor două litigii între care s-a invocat și s-a reținut autoritatea de lucru judecat, sub aspectul elementului contestat, este că acțiunea în anularea constatării amiabile a fost fundamentată, în ambele cazuri, pe descrierea identică a unei situații de fapt din care se înțelege că, deși inițial a semnat o constatarea amiabilă în legătură cu producerea unui accident auto soldat doar cu pagube materiale, asumându-și vina producerii sale și confirmând circumstanțele producerii acestuia, ulterior, pe fondul majorării primei de asigurare de către asigurător și invocând incertitudinea asupra regulilor de circulație din sensul giratoriu, oboseala, șocul, starea psihică alterată dată de implicarea în accident, presiunea ori chiar falsul polițistului sosit la locul accidentului, reclamantul a revenit asupra poziției sale de la data întocmirii actului, manifestând dubii asupra vinovăției și circumstanțelor accidentului.

Aceste circumstanțe de fapt, descrise în mod similar în ambele acțiuni, au determinat reclamantul să solicite anularea constatării amiabile pentru argumente care, simplificând multiplele sale explicații, pot fi rezumate la aceea că, potrivit opiniei sale actuale, locul impactului și dinamica producerii accidentului nu corespund cu descrierea acestora din constatarea amiabilă și, de asemenea, că nu el poartă vina accidentului.

Această situație de fapt a fost calificată juridic în dosarul nr. x/2021 drept eroare esențială asupra naturii și obiectului constatării amiabile și examinată în lumina dispozițiilor art. 1207 și 1251 C. civ., reținându-se, în esență că "raportat la natura actului în litigiu de înscris probator, nu sunt incidente dispozițiile C. civ. referitoare la nulitatea acestui înscris pentru vicii de consimțământ" ori că " (...) aspectele invocate de reclamant nu se circumscriu noțiunii de eroare asupra naturii actului juridic sau a obiectului acestuia". În schimb, în litigiul de față, invocând propriul fals asupra constatării amiabile, reclamantul a cerut constatarea nulității acesteia în temeiul art. 1247 C. civ., pretinzând că nici în litigiul anterior și nici în cel pendinte "nu s-a cercetat corespondența dintre realitatea accidentului și consemnarea acestuia în constatarea amiabilă".

Împrejurarea că uneia și aceleiași situații litigioase - traduse prin aceea că reclamantul se declară în dezacord cu propria viziune pe care a avut-o inițial asupra producerii accidentului, pe care singur a atestat-o prin completarea formularului de constatare amiabilă și prin semnatură – acesta i-a conferit temeiuri juridice diferite, nu este de natură să descrie existența a două dosare cu cauze juridice diferite, câtă vreme promovându-l pe fiecare dintre acesta, a urmărit unul și același obiectiv, respectiv anularea formularului de constatare amiabilă asupra accidentului produs la data de 28.05.2020 pentru una și aceeași cauză, anume neconcordanța descrierii circumstanțelor producerii accidentului din cuprinsul acestuia, cu realitatea.

Haina juridică diferită în care și-a îmbrăcat această a doua acțiune inițiată pentru anularea constatării amiabile pentru motivul neconcordanței descrierii condițiilor și circumstanțelor producerii accidentului nu e decât aparent diferită de prima, reclamantul invocând drept temei al acesteia un pretins "auto-denunț pentru fals" sau propriul fals săvârșit la momentul completării și semnării formularului în cauză, termen utilizat tot pentru a descrie lipsa de corespondență dintre schița întocmită în cuprinsul declarației și dinamica producerii accidentului.

Invocând prevederile art. 1247 C. civ. - așa cum s-a reținut, abia în calea de atac a apelului și doar văzând soluția adoptată asupra cererii sale de către tribunal -, reclamantul nu a conferit acțiunii sale o cauză juridică diferită, câtă vreme motivul de nulitate nu a fost descris altfel decât întemeiat pe aceleași explicații ale situației de fapt ce au fundamentat și cea dintâi acțiune a acestuia, rezumate la aspectul pretinsei neconcordanțe cu realitatea a descrierii condițiilor producerii accidentului din formularul de constatare amiabilă (completat și semnat și de el). Ceea ce este relevant din punct de vedere al analizei este că motivul de nulitate invocat în această nouă acțiune nu se sprijină pe temeiuri care să poată corespunde textului de lege indicat tardiv și inadecvat de reclamant drept temei juridic al pretenției sale, respectiv art. 1247 C. civ., care prevede că este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general. Or, acțiunea pendinte nu a fost justificată în niciun mod care să corespundă aplicării dispoziției legale invocate, întocmai cum, de altfel, a fost și cazul erorii esențiale asupra naturii sau obiectului actului, indicate drept temei al primei acțiuni, prin care se urmărea – identic cauzei de față – anularea constatării amiabile pentru pretinsa neconcordanță a consemnărilor cu realitatea.

Din conținutul hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2021 se observă că, în mod similar, și acțiunea anterioară a fost analizată reținându-se în esență că, în raport cu natura actului invocat, de înscris probator, și cu motivele justificative ale cererii formulate, dispozițiile art. 1207 C. civ. sunt inoperante, iar o anulare a constatării amiabile nu e posibilă decât subordonat unui litigiu contravențional sau de asigurări de răspundere pentru accidente.

În alte cuvinte, după cum exact au reținut instanțele de fond ale cauzei pendinte, deși formal în dosarul nr. x/2021 reclamantul a invocat eroarea drept cauză a nulității, iar în cel de față falsul, motivele celor două acțiuni sunt esențial aceleași și se regăsesc în multitudinea de explicații asupra circumstanțelor pe care partea le oferă asupra evenimentului și condițiilor în care a semnat constatarea amiabilă, act a cărui anulare a urmărit-o în ambele litigii pentru unul și același motiv. Identitatea de cauză juridică se regăsește în același fundament (act sau fapt juridic) pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare se urmărește prin intermediul acțiunii, iar fundamentul celor două acțiuni deduse judecății este identic, chiar dacă a fost subordonat în mod în mod inadecvat unor temeiuri legale diferite, din spectrul regulilor aplicabile încheierii actelor juridice (negotium iuris).

În mod evident, nu sunt relevante nici sub aspectul cauzei juridice a celei de-a doua acțiuni formulate (în sensul că nu pot conferi o cauză juridică nouă prezentei acțiuni) și nici sub aspectul soluției adoptate în privința acesteia, elementele de noutate pe care recurentul le menționează, cum sunt cele relative la faptul că cele două copii ale constatării amiabile de accident nu ar fi identice, că nu a fost depusă la societatea de asigurare "copia originală", studiul Parlamentului României asupra aplicării neunitare de către poliția rutieră a regulilor de circulație în sensul giratoriu ori autodenunțul asupra falsificării constatării amiabile depus în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

În considerarea acestor aspecte și reținând că identitatea de părți și obiecte ale celor două litigii supuse analizei nu au fost contestate, în aplicarea dispozițiilor art. 497 raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 831 din 26 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Reținând culpa procesuală a recurentului-reclamant, în acord cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe acesta la plata către intimata-pârâtă B., a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON, reprezentând onorariu de avocat aferent fazei procesuale a recursului, dovedite prin chitanța nr. x din data de 16 iunie 2025 aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă B..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 831 din 26 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata sumei de 1500 RON către intimata-pârâtă B., cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 decembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.