ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1554/2020

Ședința publică din data de 15 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la 3 martie 2015 sub nr. x/2015 reclamanta Autoritatea Rutiera Română - A.R.R. a chemat în judecată pe pârâtul A. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 421.300,41 RON, la plata dobânzii legale aferente acestei sume până la achitarea efectivă a acesteia, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1384 și următoarele din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 4524 din 26 iunie 2015, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat cauza spre soluționare în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Prin încheierea din 29 ianuarie 2016, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a declinat competența funcțională în favoarea unui complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Vâlcea.

Prin încheierea nr. 25 din 1 martie 2016, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 14 aprilie 2016, Tribunalul Vâlcea - Completul specializat conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței funcționale a secției I Civilă invocată de reclamanta Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea secției I Civile - Complet specializat pentru litigii civile al Tribunalului Vâlcea.

Prin sentința civilă nr. 57 din 24 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2016 a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I civilă - Complet specializat în litigii civile, reținându-se că cererea de chemare în judecată privește o acțiune în regres întemeiată pe dispozițiile C. civ.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalul Vâlcea, secția I civilă.

Prin sentința civilă nr. 993 din 19 septembrie 2017, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a respins acțiunea și a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 4.500 RON, cheltuieli de judecată către pârât.

Împotriva sentinței civile nr. 993 din 19 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a declarat apel reclamanta Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. București, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești.

Prin decizia civilă nr. 606/2019 din 6 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă. Totodată, a fost obligată apelanta-reclamantă să plătească intimatului-pârât suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 606/2019 din 6 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a declarat recurs reclamanta Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. București, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale având în vedere că instanța de apel a reținut că reclamanta Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. București este cea care întocmește programul de transport și nu agenția județeană/teritorială și că întocmirea programului de transport nu putea fi încredințată pârâtului, astfel că actul decizional aparține reclamantei. Or, având în vedere dispozițiile art. 7 din Anexa 1 - Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Rutiere Române - A.R.R. a H.G. nr. 625/1998, referitoare la structura organizatorică a agențiilor teritoriale, fișa postului intimatului-pârât în care figurează atribuția de întocmire și actualizare a programului de transport la nivelul județului, în mod eronat a reținut instanța de apel că nu putea opera o delegare în ceea ce privește întocmirea programului de transport.

Recurentele au mai arătat că, în sarcina intimatului-pârât exista ca și atribuție întocmirea programului de transport, astfel că nu se putea invoca o obligație a acestuia de a pune la dispoziție vreun document sau informație. Fapta săvârșită de pârât vizează atribuțiile referitoare la întocmirea și actualizarea programului de transport la nivelul județului și răspunderea acestuia pentru corectitudinea lucrărilor elaborate în cadrul agenției, atribuții ce i-au fost încredințate prin pct. B lit. d) și pct. 9 din fișa postului. Prejudiciul stabilit în mod definitiv a vizat întocmirea nelegală a programului de transport prin gruparea traseelor Rm. Vâlcea-Pietrari-Bistrița și Drăgășani-Băbeni-Rm. Vâlcea.

În opinia recurentelor, instanța de apel a apreciat în mod eronat ca fiind relevante înscrisurile ce constau în adresele nr. x/18.02.2005, nr. y/30.03.2005 și nr. 18866/19.04.2005 și că din probele administrate în cauză rezultă că sunt îndeplinite atât condițiile generale, cât și cele două condiții speciale ale răspunderii intimatului.

Instanța de apel a reținut că prevederile art. 12 pct. 17 din Legea nr. 510/2004 nu instituie atribuții în domeniul configurării traseelor, în condițiile în care aceste prevederi au fost invocate urmare a faptului că instanța de apel a considerat că este necesară suplimentarea probatoriului cu înscrisuri pentru a se lămuri situația licențelor de traseu eliberate.

S-a mai susținut că instanța de apel a reținut că revocarea din funcție a intimatului a încetat la 29 iulie 2005 și că la data eliberării licențelor pentru traseul 044 Drăgășani-Băbeni-Râmnicu Vâlcea pârâtul nu mai conducea agenția, pentru ca tot instanța de apel să rețină că "licențele de traseu emise în perioada în litigiu, și anume la 14 iunie 2006", dată la care intimatul era prezent la serviciu, așa cum reiese din pontajul aferent lunii iunie 2006 semnat de intimat, în calitate de sef agenție.

Intimatul-pârât A., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., în argumentarea căreia s-a arătat că motivele invocate de recurenta-reclamantă nu pot fi încadrate în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. iar pe fondul recursului, s-a solicitat respingerea acestuia, întrucât prin hotărârile judecătorești irevocabile invocate în susținerea acțiunii s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că reclamanta Autoritatea Rutiera Română - ARR este vinovată de cauzarea prejudiciului, astfel că aceasta nu poate recupera despăgubirea care corespunde propriei sale contribuții la cauzarea prejudiciului, în raport de prevederile art. 1384 alin. (4) din C. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a reținut că motivele de casare invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., fiind incidente dispozițiile art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 octombrie 2019, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză nu s-au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 17 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. și Autoritatea Rutieră Română - Agenția Vâlcea împotriva deciziei civile nr. 606/2019 din 6 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, fiind prorogată discutarea excepției nulității recursului, invocată de intimatul-pârât A. prin întâmpinare. Totodată, s-a constatat suspendată judecata de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020, ulterior fiind repusă pe rol cauza.

La termenul din 15 septembrie 2020, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului, în temeiul art. 248 C. proc. civ. și a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat trebuie să se arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate.

Din analiza argumentelor expuse în susținerea cererii de recurs se constată că nu se pot desprinde greșelile de nelegalitate imputate instanței, fiind astfel invocat generic motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în motivarea recursului se invocă greșita situație de fapt reținută de către instanța de apel în ceea ce privește persoana juridică care întocmește programul de transport și faptul că nu putea opera o delegare în ceea ce privește întocmirea acestuia către intimatul-pârât.

Recurentele au mai arătat că, în sarcina intimatului-pârât, exista atribuția de întocmire a programului de transport iar fapta săvârșită de acesta vizează modul de întocmire și actualizarea programului de transport la nivelul județului, cu consecința răspunderii acestuia pentru corectitudinea lucrărilor elaborate în cadrul agenției, atribuții ce i-au fost încredințate prin pct. B lit. d) și pct. 9 din fișa postului.

Este mai mult decât evident că aceste susțineri vizează situația de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părți și netemeinicia soluției pronunțate nu pot fi suficiente pentru a constitui o motivare a recursului, deoarece această cale de atac nu vizează situația de fapt și nu are caracter devolutiv, astfel că recurentele trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

Nu reprezintă motive de nelegalitate nici susținerile recurentelor că instanța de apel ar fi apreciat în mod eronat ca fiind relevante înscrisurile ce constau în adresele nr. x/18.02.2005, nr. y/30.03.2005 și nr. 18866/19.04.2005 și că din probele administrate în cauză ar rezulta că sunt îndeplinite atât condițiile generale, cât și cele două condiții speciale ale răspunderii intimatului, întrucât pe calea recursului nu se pot reanaliza probele, ci doar aspectele de nelegalitate.

Nici trimiterile recurentelor la prevederile art. 12 pct. 17 din Legea nr. 510/2004 nu reprezintă critici de nelegalitate, întrucât nu se învederează instanței de control judiciar, dacă și cum au fost încălcate aceste dispoziții legale, instanța de recurs, în absența unor critici exprese, neavând posibilitatea să intervină și să le completeze prin raționamente deductive.

Aspectele privind revocarea din funcție a intimatului raportat la momentul când au fost emise licențele în discuție reprezintă, de asemenea, apărări pe fond iar nu critici care să intre sub incidența controlului judiciar exercitat de instanța de recurs.

Or, nu se poate considera că aceste susțineri ale recurentelor din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unor critici concrete, de nelegalitate a deciziei recurate prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea greșelilor săvârșite de instanță în legătură cu dispozițiile legale menționate.

Motivul de casare indicat formal de recurentă, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept material ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

În realitate, prin criticile invocate în susținerea recursului se tinde fie la o nouă evaluare a situației de fapt, fie la interpretarea probatoriului, care să conducă la admiterea pretențiilor solicitate, chestiuni asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat și care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate și nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate, prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, deși motivele de recurs au fost încadrate formal în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile nu pot fi încadrate nici din oficiu în condițiile art. 489 alin. (2) și (3) C. proc. civ. în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488, nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Prin urmare, în raport de criticile formulate de recurentele-reclamante prin care se invocă aspecte de netemeinicie, fără a se formula critici cu privire la nelegalitatea deciziei recurate, Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea nulității recursului, prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Față de considerentele expuse, întrucât accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același Cod, va admite excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât A. și va anula recursul declarat de recurentele-reclamantele Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. și Autoritatea Rutieră Română - Agenția Vâlcea.

Totodată, reținând culpa procesuală a recurentelor-reclamante, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentele-reclamante la plata către intimatul-pârât A. a sumei de 4500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, dovedit cu actele depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât A..

Anulează recursul declarat de reclamantele Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. și Autoritatea Rutieră Română - Agenția Vâlcea împotriva deciziei civile nr. 606/2019 din 6 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Obligă recurentele-reclamante la plata către intimatul-pârât A. a sumei de 4500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,15 septembrie 2020.