ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 548/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.05.2015 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții D. și E. S.A., obligarea pârâtei, în calitate de asigurător de răspundere civilă delictuală și a persoanei vinovate de producerea accidentulul, în solidar, la plata despăgubirilor civile reprezentând prejudiciu, respectiv: - 15000 RON cheltuieli de spitalizare și tratamente medicale, cheltuieli cu transportul, pentru recuperare, pentru alimentație suplimentară, contravaloare investigații medicale, medicamente, analize, etc., pentru recuperarea capacităților locomotorii afectate în urma accidentului, avansate pentru reclamantele A. și B.; - 18000 RON contravaloare reparații autoturism marca x, distrus și adus în stare de neîntrebuințare; - 71000 RON folos nerealizat de reclamantul C. reprezentând venituri din activitatea de taxi desfășurată cu acest autoturism, reprezentând venitul mediu de 1000 RON lunar timp de 71 luni (până la data formulării cererii de chemare în judecată); - 7000 RON (estimativ) costuri intervenție chirurgicală și tratamente recuperare pentru minora B.; - 100000 RON daune morale reprezentând traumele psihice suferite, prejudiciul estetic, prejudiciul de agreement; - 7000 RON rezultate din plata onorariului avocațial în faza de urmărire penală și judecată (dosar nr. x/2013). În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 și urm. C. civ. 1864, art. 49, art. 50 și art. 55 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, Ordinul nr. 14/2011, O.U.G. nr. 195/2002 și H.G. nr. 1391/2005.

Primul ciclu procesual Prin sentința nr. 75/01.03.2018, Tribunalul Argeș, secția civilă a admis, în parte, acțiunea; a obligat-o pe pârâta E. S.A. să plătească reclamantelor A. și B. suma de 2500 RON, pentru fiecare, reprezentând cheltuieli de spitalizare și recuperare, precum și suma de 10000 RON daune morale pentru reclamanta B.; l-a obligat pe pârâtul D. să plătească reclamanților A. și C. suma de 3095 RON reprezentând contravaloare autoturism avariat, precum și suma de 7000 RON daune rezultând din dosarul de urmărire penală și judecată nr. 21573/280/2013 reprezentând onorariul de avocat suportat de reclamanți; l-a obligat pe fiecare pârât la câte 500 RON cheltuieli de judecată către reclamanți. Prin decizia nr. 2521/21.05.2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis, în parte, apelul declarat de pârâtul D. împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins acțiunea față de acest pârât, ca inadmisibilă și a obligat-o pe Societatea de Asigurări la suma de 3.095 RON contravaloarea autoturismului și 7.000 RON daune – A. și C.; a menținut, în rest, sentința; a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva aceleiași hotărâri; i-a obligat pe apelanții – reclamanți la 1.000 RON cheltuieli de judecată pârâtului D.. Prin decizia nr. 1025/03.06.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepția nulității recursului declarat de reclamanți, invocată de intimatul – pârât D.; a admis recursul reclamanților împotriva deciziei din apel pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Al doilea ciclu procesual În rejudecare, prin decizia nr. 4472/03.11.2021, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelurile declarate de pârâtul D. și de reclamanți împotriva sentinței tribunalului; a schimbat, în parte, sentința, în sensul că a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului D. și a obligat-o pe pârâta E. la plata daunelor materiale în sumă de 3.095 RON, contravaloarea autoturismului și 7.000 RON către reclamanții A. și C.; a obligat-o pe pârâta E. la plata daunelor morale către reclamantele A. și B. în sumă de 25.000 euro, pentru fiecare reclamantă, în echivalent în RON la data plății; a respins cererea reclamantului C. privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiată; a menținut, în rest, sentința; a respins cererea apelantului – pârât privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă S.C. E. S.A.. Recurenta a învederat că instanța nu este alcătuită potrivit dispozițiilor legale atunci când judecătorii nu aveau dreptul să facă parte din complet pentru că erau incompatibili ori fusese admisă cererea de abținere sau de recuzare. A arătat că în cauză judecător F. a formulat în data de 26.10.2021 declarație de abținere în soluționarea dosarului nr. x/2015, aflat în rejudecare, întrucât și-a exprimat opinia asupra vinovăției pârâtului D. prin decizia civilă nr. 891/2017 pronunțată în dosarul nr. x/2015, probă invocată și în apel, fiind incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. A precizat că respectivul dosar a avut ca obiect pretenții formulate de reclamantul Spitalul Județean de Urgență Pitești în contradictoriu cu pârâta E. și s-a soluționat prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de pârâtul D.. Recurenta a adus la cunoștință că declarația de abținere a fost respinsă, însă, în opinia sa, chiar dacă în prezenta cauză sunt alte părți reclamante, fapta ilicită și raportul contractual decurgând din încheierea poliței RCA sunt aceleași din dosarul menționat, fiind vizate aceeași situație de fapt și de drept. Din această perspectivă, a susținut că nu se poate reține că doamna judecător F., prin pronunțarea deciziei nr. 891/2017, nu și-a exprimat părerea cu privire la soluția ce urmează a se pronunța în prezentul dosar ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Recurenta a mai arătat că au fost încălcate prevederile art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma aprobată prin Ordinul ASF nr. 20/2008, conform cărora la stabilirea daunelor morale, în caz de vătămare corporală, trebuie avute în vedere legislația și jurisprudența din România. Faptul că la acest moment jurisprudența "nu este încă stabilizată" nu poate constitui, în opinia recurentei, un argument în sensul acordării unor despăgubiri excesive ca în prezentul dosar. Prevalându-se de jurisprudență, recurenta a susținut că despăgubirile trebuie să fie rezonabile, cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului real și efectiv, în așa fel încât să nu se trasforme într-o sursă de îmbogățire a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale. Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, iar instanța are a se raporta la o serie de criterii stabilite de jurisprudență, însă toate subordinate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimelor. Instanța de apel nu a ținut seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie să-l aibă și de faptul că acestea nu pot să constituie amenzi excesive pentru autorii daunelor sau venituri nejustificate pentru victimă. A apreciat astfel că suma acordată de instanța apelului este prea mare, neținându-se semana de criteriile echității și proporționalității cu urmările accidentului.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 07.12.2022 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 05.04.2023. Intimatul-pârât D. a formulat punct de vedere la raport prin care a solicitat admiterea în principiu a recursului.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimații-reclamanți au invocat nulitatea recursului pentru nemotivare, considerând că motivele de recurs au fost invocate formal. Astfel, motivul prevăzut de pct. 1 al art. 488 C. proc. civ. presupune ca instanța să nu fi fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, respectiv să nu fie respectate prevederile privind numărul de judecători din complet, calitatea acestora de magistrați sau alte asemenea incidente. De asemenea, în cazul incompatibilităților, ar fi fost incident acest motiv de recurs dacă, în urma admiterii recuzării, judecătorul recuzat ar fi intrat în compunerea completului și ar fi judecat cauza. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, intimații au apreciat că referirea la o presupusă încălcare a unei norme de drept material cuprinsă într-o normă ASF nu subzistă în condițiile în care aceasta este un act inferior legii organice, ordonanțelor și hotărârilor de guvern, recurenta fiind, de fapt, nemulțumită de cuantumul daunelor morale la care a fost obligată. Pe fondul recursului, au susținut că ambele motive sunt neîntemeiate. Au arătat că unul din judecători a formulat o declarație de abținere, care a fost respinsă, astfel încât, în mod legal, a continuat să judece cauza, recurenta neînțelegând a formula la respectivul moment o cerere de recuzare. Au mai arătat că instanța a avut în vedere la stabilirea daunelor morale legislația, jurisprudența din România, a administrat un probatoriu complex, susținerile recurentei nevând niciun suport în normele de drept material, în condițiile în care aprecierea cuentumului acestora este un atribut al judecătorului. Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea exepției nulității recursului. A opinat că instanța de recurs poate fi învestită cu analiza aspectelor semnalate în cadrul motivului de recurs prevăzut de pct. 1 al art. 488 C. proc. civ., instanța nefiind alcătuită potrivit dispozițiilor legale atunci când judecătorii nu aveau dreptul să facă parte din complet pentru că erau incompatibili ori fusese admisă cererea de abținere sau de recuzare, situație în care se analizează aspectul "calitativ" al compunerii. Cu privire la al doilea motiv de recurs, a opinat că intimații nu țin seama de regula ubi lex distinguit nec nos distinguere debemus, legiuitorul nefăcând vreo distincție între diverse acte normative după criteriul forței lor juridice. Prin întâmpinare, intimatul-pârât D. a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale întrucât unul dintre membrii completului care a pronunțat hotărârea recurată și-a exprimat opinia asupra vinovăției pârâtului D. prin decizia civilă nr. 891/2017, pronunțată în dosar nr. x/2015, fiind incident cazul de incompatbilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), Înalta Curte constată că această critică nu poate fi primită. Cazul de incompatibilitate subsumat de către recurentă motivului de recurs invocat este acela reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., când judecătorul și-a spus anterior părerea cu privire la soluția în cauza pe care a fost desemnat să o judece, situație care își află sediul materiei în secțiunea "Alte cazuri de incompatbilitate", fiind un caz de incompatibilitate relativă. Cazurile de incompatibilitate absolută sunt reglementate de art. 41 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și vizează situația în care "judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestației în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare, cu excepția cazului în care este chemat să se pronunțe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanța de apel sau, după caz, de recurs", respectiv interdicția participării la judecată a celui care "...a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-asistent sau mediator în aceeași cauză". Potrivit art. 45 C. proc. civ. "În cazurile prevăzute la art. 41, judecătorul nu poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a abținut ori nu a fost recuzat. Neregularitatea poate fi invocată în orice stare a pricinii." Printr-o interpretare per a contrario a textului legal menționat, rezultă că incompatibilitatea relativă astfel cum este reglementată de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și cum a fost invocată prin motivul de recurs, nu poate fi invocată în calea extraordinară de atac, opunându-se caracterul relativ al acesteia. De altminteri, judecătorul despre care recurenta arată că și-a spus părerea a formulat cerere de abținere, care însă a fost respinsă, astfel încât incidentul procedural a fost analizat în cadrul procedurii specifice prevăzute de lege, iar potrivit art. 53 alin. (2) C. proc. civ., încheierea prin care a fost respinsă cererea de abținere nu este supusă niciunei căi de atac. Ca atare, critica nu pune în discuție incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma aprobată prin Ordinul ASF nr. 20/2008, conform căruia, la stabilirea daunelor morale în caz de vătămare corporală trebuie avută în vedere legislația și jurisprudența națională, însă nici această critică nu poate fi primită. Din perspectiva acestui text legal despre care se arată că ar fi fost greșit interpretat, se pretinde, de către recurentă, că sumele acordate intimaților-reclamanți au un cuantum nejustificat, ce rezultă din neaplicarea, de către instanța de apel, a criteriilor jurisprudențiale consacrate la nivel național. Cum legislația nu cuprinde criterii concrete de evaluare, recurenta învederează că jurisprudența instanțelor naționale este unicul criteriu oferit de lege, iar instanța de apel nu a ținut seama de aceasta. Înalta Curte reține că în stabilirea cuantumului prejudiciului moral, întrucât nu există criterii legale de determinare, instanța de judecată trebuie să se raporteze la aspecte particulare privind consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, aceste criterii fiind subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs. Totodată, în activitatea de evaluare a prejudiciului, criteriul prioritar este cel al împrejurărilor particulare ale cauzei și apoi cel al jurisprudenței, care consacră soluții specifice fiecărui caz în parte. Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a făcut aplicarea criteriilor general valabile reținute în jurisprudență pe baza cărora sunt cuantificate prejudiciile morale rezultate din accidentele rutiere, pe care le-a adaptat specificului prezentei cauze, neputând fi reținută încălcarea vreunei norme de drept material în acest sens, cum pretinde recurenta. Pe de altă parte, recurenta nu a depus, cu prilejul cercetării cauzei în apel, hotărâri judecătorești din care să rezulte o jurisprudență constantă în sensul celor învederate de către aceasta, iar hotărârile depuse cu titlu de practică judiciară în recurs nu atestă aplicarea altor criterii de cuantificare decât cele utilizate de către instanța de apel în prezenta cauză privind: numărul de îngrijiri medicale necesare pentru recuperarea părților vătămate (90 de zile), vârsta uneia dintre acestea (B., care avea 2 ani la acel moment), consecințele negative produse părții vătămate B. prin imobilizarea la pat câteva luni, deplasarea într-un scaun cu rotile aproape un an și prezența unor cicatrici ce au determinat-o pe aceasta să evite expunerea publică, etc. Împrejurarea că pe baza acestor criterii, instanța a stabilit o anumită dimensiune a despăgubirilor morale, de care recurenta se arată nemulțumită, nu se circumscrie unui aspect de nelegalitate din perspectiva motivului de recurs invocat, ci reprezintă o apreciere determinată de particularitățile cauzei, respectiv de consecințele pe care evenimentul rutier le-a avut asupra intimaților-reclamanți. De altfel, chiar recurenta afirmă, prin memoriul de recurs, că daunele morale se stabilesc "...prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor stabilite tot de jurisprudență..." și că "...nu există limite minime și maxime în privința prejudiciului moral...". În ce privește susținerile potrivit cărora nivelul daunelor morale trebuie să fie în concordanță cu venitul mediu pe cap de locuitor ori cu nivelul general de dezvoltare economică a României, Înalta Curte constată că aceste aspecte nu se regăsesc printre criteriile de apreciere a prejudiciului moral, care vizează exclusiv consecințele negative suferite de o persoană în plan fizic, psihic și social, astfel încât nu pot fi primite. Prin urmare, și această critică se constată a fi nefondată. Întrucât intimații-reclamanți A., B., C. au făcut dovada cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 RON reprezentând onorariu de avocat (1000 RON pentru fiecare) și având în vedere soluția ce se va da asupra recursului, respectiv aceea a respingerii, ca nefondat, Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă S.C. E. S.A. este parte căzută în pretenții conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimaților-reclamanți, în cuantumul menționat. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge,ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. E. S.A. împotriva deciziei nr. 4472 din 3 noiembrie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă și va obliga pe recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 3000 RON în favoarea intimaților-reclamanți A., B., C., respectiv câte 1000 de RON pentru fiecare.