ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2014/2025

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin încheierea de ședință din data de 20 noiembrie 2024, pronunațată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, în temeiul art. 242 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății căii de atac formulate de A. și B. împotriva deciziei civile nr. 440/19.06.2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu C. și D. S.A., pentru neîndeplinirea obligației puse în sarcina revizuenților de a preciza ce cale de atac înțeleg să formuleze, respectiv să precizeze dacă aceasta este calea de atac a recursului, a contestației în anulare sau a revizuirii ori o altă cale de atac pe care o apreciază oportună.

Prin încheierea de ședință din data de 2 aprilie 2025, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a respins cererea de repunere pe rol formulată de A. și a menținut măsura suspendării cauzei, instanța apreciind că nu a fost îndeplinită obligația de a se indica calea de atac formulată, având în vedere că revizuenții nu au precizat temeiul de drept și cazul de revizuire pe care înțeleg să o formuleze.

I.2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 2 aprilie 2025 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă, au formulat recurs A. și B..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22 mai 2025 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din raportul dosarelor alocate fără prim termen și din procesul-verbal de repartizare aleatorie .

În cuprinsul cererii de recurs olografe, recurenții au susținut că în practicaua încheierii recurate se menționează obiectul ședinței de judecată, respectiv "soluționarea cererii de revizuire împotriva deciziei civile 440/19.06.2024", iar în motivare au fost acuzați că nu au precizat calea de atac, deși aceștia o precizaseră prin înscrisul din data de 18 iulie 2024, invocând art. 446 C. proc. civ.

Au mai susținut că, prin dispozitiv, instanța a respins cererea de repunere pe rol din 27 ianuarie 2025 și a menținut măsura suspendării cauzei dispusă prin încheierea din 10 ianuarie 2024. Or, acest lucru este nelegal potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., aplicabil fiind numai art. 242 C. proc. civ., întrucât pentru termenul din 10 ianuarie 2024, recurenții au răspuns la întâmpinarea intimatei, invocând multe excepții, precum și o autoritate de lucru judecat, ce nu implicau solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, întrucât instanța trebuia să se pronunțe în mod obligatoriu asupra respectivei cereri, conform art. 22 alin. (6), art. 224 și art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, recurenții au apreciat că se impune continuarea judecății.

I.3. Apărările formulate în cauză

Intimata D. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, susținând că menținerea suspendării a fost dispusă întrucât revizuenții nu au indicat temeiul de drept și cazul de revizuire, prin cererea de repunere pe rol aceștia precizând calea de atac ca fiind revizuirea.

S-a mai susținut că prin cererea de recurs, recurenții fac trimitere la apărări pe care le-au depus în dosarul nr. x/2022 pentru termenul din 10 ianuarie 2024, însă acestea sunt lipsite de relevanță pentru prezentul recurs.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul în raport cu excepția nulității pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate nul recursul, pentru următoarele considerente:

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate al hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Tot cu nulitatea sancționează și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, a arăta motivele de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, a dezvolta motivele de recurs în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

Față de aceste considerații teoretice, se constată că recursul declarat de recurenții-revizuenți nu cuprinde critici de nelegalitate care să poată fi încadrate și analizate în și din perspectiva vreunuia din cazurile de casare strict și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, se constată că recurenții-revizuenți arată că înțeleg să formuleze recurs împotriva încheierii din 2 aprilie 2025 (încheiere prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol și menținerea măsurii suspendării, având în vedere că recurenții nu și-au îndeplinit obligațiile puse în sarcina lor, respectiv de a preciza temeiul de drept și cazul de revizuire pe care înțeleg să o formuleze), susținând că deși în practicaua încheierii recurate instanța a reținut obiectul cauzei ca fiind revizuire, în considerentele încheierii li se impută faptul că nu ar fi indicat calea de atac, deși aceasta fusese precizată anterior prin înscrisul depus la data de 18 iulie 2024, cu trimitere expresă la dispozițiile art. 446 din C. proc. civ.

Or, o atare motivare a recursului nu îndeplinește rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aceste susțineri, limitate însă la descrierea unei pretinse inconsecvențe între practicaua și considerentele încheierii atacate, prezentate drept critici de recurs, exced cadrului procesual al acestei căi extraordinare de atac, în care controlul judiciar se limitează la verificarea legalității încheierii atacate din perspectiva motivelor de recurs prevăzute în mod expres și limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pentru a fi incident vreunul din motivele de casare prevăzute de acest text de lege, recurenții-revizuenți trebuie să se refere la un viciu de legalitate al încheierii recurate, să indice greșelile anume imputate instanței care a respins cererea de repunere pe rol și a menținut măsura suspendării pricinii și să indice încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Simpla nemulțumire față de modul de redactare a încheierii sau față de aprecierea instanței asupra conduitei procesuale a părților, fără a se dezvolta și arăta, în concret, viciul de legalitate al încheierii recurate și în ce constau greșelile anume imputate instanței care a respins cererea de repunere pe rol și a menținut măsura suspendării, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată cu nulitatea cererii.

Scapă controlului instanței de recurs și susținerile potrivit cărora prin dispozitivul încheierii recurate instanța a respins cererea de repunere pe rol din 27 ianuarie 2025 și a menținut în mod nelegal măsura suspendării cauzei dispusă prin încheierea din 10 ianuarie 2024, deoarece nu erau aplicabile dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ci cele ale art. 242 C. proc. civ., întrucât la termenul din 10 ianuarie 2024 aceștia depuseseră apărări și excepții asupra cărora instanța ar fi avut obligația legală de a se pronunța.

În acest sens, Înalta Curte constată că nici aceste alegații nu conțin critici, în sens propriu, împotriva încheierii recurate. Aceasta întrucât, pe de o parte, acestea sunt întemeiate pe o premisă factuală eronată, recurenții-revizuenți interpretând greșit conținutul și efectele dispozitivului încheierii recurate.

În mod contrar celor afirmate de aceștia, prin dispozitivul încheierii recurate s-a soluționat, prin respingere, într-adevăr, cererea de repunere pe rol formulată la data de 27 ianuarie 2025, însă măsura suspendării cauzei a fost menținută ca efect al încheierii din 20 noiembrie 2024, și nu al încheierii din 10 ianuarie 2024, astfel cum eronat se susține în cererea de recurs. Din această perspectivă, se constată că înscrisul depus la data de 18 iulie 2024, la care se referă recurenții în calea de atac prezentă, este anterior încheierii din 20 noiembrie 2024, când judecarea cauzei a fost suspendată, astfel încât eventuala sa neluare în considerare invocată putea face obiect al unui recurs declarat împotriva încheierii respective de suspendare (din noiembrie 2024) și deci, nu împotriva prezentei încheieri distincte recurate. Așadar, și această critică are un caracter străin de obiectul concret al cauzei prezente.

De asemenea, din examinarea actelor dosarului, se constată că termenul indicat de recurenți, 10 ianuarie 2024, nu aparține cauzei deduse judecății în care a fost pronunțată încheierea recurată.

Prin urmare, susținerile recurenților-revizuenți referitoare la pretinsele neregularități legate de termenul din data de 10 ianuarie 2024 nu vizează o nelegalitate a încheierii atacate, ci împrejurări străine de obiectul recursului de față.

Or, în recurs pot fi supuse controlului de legalitate exclusiv hotărârile pronunțate în dosarul în care calea de atac a fost exercitată, iar nu aspecte ce țin de desfășurarea procedurii într-o altă cauză.

În consecință, cum recurenții-revizuenți nu au combătut în nicio formă considerentele regăsite în încheierea atacată și raționamentul concret al instanței ce a pronunțat-o, simplele susțineri formulate prin memoriul de recurs nu pot fi deduse spre examinare instanței de recurs ca fiind critici de nelegalitate.

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele invocate de recurenții-revizuenți nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu se grefează pe conținutul încheierii recurate și întrucât în cauză nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, constatând nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenții-revizuenți A. și B. împotriva încheierii de ședință din 2 aprilie 2025 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimații C. și D. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2025.