ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2003/2025

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025

Asupra cauzei de față reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de revizuire:

Prin cererea de revizuire, înregistrată inițial pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă, la data de 15 februarie 2024, sub nr. x/2024, revizuenta a solicitat în temeiul art. 513 alin. (4) C. proc. civ., admiterea acesteia, anularea sentinței civile nr. 1018 din 08 iulie 2021 pronunțate de Tribunalul București – secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016 și a deciziei civile nr. 63A din 18 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă în același dosar și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, având în vedere încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat din sentința civilă nr. 601 din 03 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul București – secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Prin decizia nr. 1454 din 28 mai 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă a admis excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a declinat competența materială de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuenta Societatea A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1018 din 8 iulie 2021 a Tribunalului București – secția a IV-a civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2016 și împotriva deciziei civile nr. 63A din 18 ianuarie 2023 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata UCMR-ADA - Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, către Curtea de Apel București.

I.2. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă:

Prin decizia civilă nr. 1101 din 30 octombrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta Societatea A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1018/08.07.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016 și a deciziei civile nr. 63/18.01.2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu intimata - UCMR-ADA - Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1101 din 30 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, a declarat recurs revizuenta S.C. A. S.R.L..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 19 decembrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru nr. 9 (așa cum reiese din fișa Ecris și din procesul-verbal de repartizare aleatorie, aflate la dosar recurs).

Prin cererea de recurs, recurenta-revizuentă a invocat motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a susținut că instanța de apel a respins cererea de revizuire, însă nu a aplicat dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. în raport cu conținutul și condițiile acestui text de lege și a lăsat nesoluționată cererea de revizuire cu încălcarea dispozițiilor art. 22 și art. 397 C. proc. civ.

În mod nelegal, instanța de apel, prin hotărârea recurată, a asimilat sintagma "hotărâri potrivnice" numai efectului negativ al autorității de lucru judecat.

Or, revizuenta nu a invocat efectul negativ al autorității de lucru judecat, pentru a determina instanța să analizeze tripla identitate de elemente – părți, obiect, cauză – între litigii.

Așadar, instanța de apel nu a analizat cererea de revizuire în raport cu motivele invocate de revizuentă și cu temeiul de drept, art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, motivând întreaga hotărâre exclusiv din perspectiva efectului negativ al autorității de lucru judecat prin analiza triplei identități de părți, obiect și cauză.

Recurenta-revizuentă a mai susținut că a solicitat revizuirea celor două hotărâri pronunțate în litigiul având părți, obiect și cauză asemănătoare, însă nu identice, deosebirea dintre acestea fiind exclusiv durata pentru care intimata-reclamantă a solicitat obligarea revizuentei la plata remunerației și penalităților de întârziere, însă în temeiul aceleiași autorizații și după aceleași criterii stabilite de art. 5 din metodologia în vigoare.

Instanța de apel a înlăturat nelegal efectul pozitiv al autorității de lucru judecat derivat din sentința civilă nr. 601/03.07.2020 pronunțată de Tribunalul București – secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, care, în litigiul purtat între aceleași părți, având aceeași cauză juridică, a stabilit remunerația prin aplicarea procentului de 1,35% la totalitatea veniturilor brute lunare obținute de societatea A. S.R.L. din activitatea de retransmitere în perioada mai 2017 – mai 2018.

Chestiunea litigioasă care se impunea cu autoritate de lucru judecat în cel de-al doilea litigiu soluționat definitiv prin cele două hotărâri este baza de calcul a remunerațiilor stabilite pentru un interval de timp diferit, însă conform acelorași clauze ale autorizației de licență.

Având în vedere că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, vătămarea ce i s-a produs recurentei constă în respingerea cererii de revizuire.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a susținut că instanța de apel i-a respins cererea de revizuire fără a motiva înlăturarea temeiurilor de fapt și de drept care au fondat cererea de revizuire, respectiv art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Hotărârea instanței de apel este lipsită total de temei de drept în soluționarea cererii de revizuire, astfel încât nu se poate deduce dacă în analiza cererii a aplicat dispozițiile art. 430 C. proc. civ. sau dispozițiile art. 431 C. proc. civ.

Deși a prezentat parțial în considerente motivele cererii de revizuire, instanța de apel nu a motivat înlăturarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. din cadrul procedurii revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a fost învestită.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a învederat că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. – efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Instanța de apel a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat prin respingerea cererii de revizuire cu motivarea că deși "în ambele litigii s-au analizat chestiuni legate de modul de stabilire a bazei de calcul, potrivit art. 4.1 din autorizația de licență neexclusivă, între aceste dosare nu a existat identitate de obiect".

În mod nelegal, instanța de apel a exclus din sfera autorității de lucru judecat chestiunea litigioasă – baza de calcul – veniturile obținute din activitatea de retransmitere – a remunerației la care a fost obligată pârâta către reclamantă cu privire la care s-a statuat prin hotărârea anterioară – sentința civilă nr. 601/03.07.2020, pronunțată de Tribunalul București – secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Aceeași chestiune litigioasă, conform acelorași criterii (art. 4.1 și art. 4.2 din autorizația de licență nr. x/16.01.2011 și art. 5 din Metodologia de calcul stabilită prin decizia nr. 263A/16.11.2010 pronunțată de Curtea de Apel București) a fost determinantă în soluționarea cauzei civile nr. x/2016 în care au fost pronunțate hotărârile supuse revizuirii.

Cu privire la efectul autorității de lucru judecat, recurenta-revizuentă indică statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din Decizia nr. 62/27.09.2021 și din Decizia nr. 31/24.04.2023.

Din întreaga motivare a deciziei recurate, rezultă că instanța nu a analizat motivele cererii de revizuire și nu s-a pronunțat în limitele învestirii, respingând așadar, în mod nelegal, cererea de revizuire, cu încălcarea dispozițiilor art. 509 pct. 8, art. 22, art. 397, art. 425 alin. (1) lit. b), art. 430, art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru motivele expuse, recurenta-revizuentă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

I.9. Apărările formulate în cauză:

Intimata UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor nu a formulat întâmpinare, deși cererea de recurs i-a fost comunicată la data de 15 ianuarie 2025, astfel cum reiese din dovada de înmânare aflată la dosar.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurenta-revizuentă supune analizei de legalitate a instanței de recurs încălcarea, de către instanța ce a soluționat cererea de revizuire, a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, în opinia sa, cererea de revizuire a fost respinsă fără a se analiza autoritatea de lucru judecat din perspectiva efectului pozitiv, deși există o hotărâre definitivă anterioară care a stabilit deja, între aceleași părți, un aspect esențial al litigiului (baza de calcul a remunerației).

Pretinzându-se nevalorificarea chestiunii dezlegate anterior, respectiv nesocotirea și încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat reglementat de prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., aceste critici urmează a fi analizate din perspectiva cazului de casare indicat la pct. 7 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Procedând la analizarea criticilor mai sus arătate, Înalta Curte constată că, în concret, situația dedusă judecății și subsumată motivului de revizuire privind contrarietatea de hotărâri este aceea că la nivelul considerentelor a două hotărâri distincte, pronunțate în litigii ce au vizat stabilirea remunerațiilor restante datorate cu titlu de drepturi de autor de opere muzicale pentru retransmiterea de servicii și programe prin cablu, litigii purtate între aceleași părți (reclamanta UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor și pârâta A. S.R.L., fostă B. SRL), dar pentru perioade diferite, există o presupusă contrarietate care ar fi condus la pronunțarea unei soluții ce a avut în vedere o altă bază de calcul, iar nu la pronunțarea unei soluții potrivnice.

Astfel, prin sentința civilă nr. 601 din 3 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, definitivă (a cărei autoritate de lucru judecat – efectul pozitiv se pretinde a fi fost încălcată), baza de calcul a fost stabilită prin aplicarea procentului de 1,35% la totalitatea veniturilor brute lunare obținute de societatea A. S.R.L. din activitatea de retransmitere.

Prin sentința civilă nr. 1018 din 8 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016 și decizia civilă nr. 63 din 18 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă (hotărâri supuse revizuirii pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 601/03.07.2020), baza de calcul a remunerațiilor a fost stabilită prin totalizarea tuturor veniturilor brute ale societății pârâte în perioada 2013-2016.

Prin hotărârea recurată, s-a reținut, în esență, că hotărârile pretins contrare au soluționat litigii ce au avut același obiect – stabilirea remunerațiilor restante datorate cu titlu de drepturi de autor pentru retransmiterea de servicii și programe prin cablu – diferența dintre ele fiind doar perioada de timp pentru care s-au solicitat sumele. Față de această situație, instanța a apreciat că nu se poate reține incidența autorității de lucru judecat și nici aplicabilitatea art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile revizuentei privind chestiunile dezlegate în cadrul litigiului purtat anterior între părți pentru perioade diferite și cu analizarea aspectelor de fapt specifice perioadelor în discuție, neputând fi invocate pe calea revizuirii întrucât nu sunt este îndeplinită condiția identității la care face referire textul de lege anterior menționat, ce presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, lipind identitatea de obiect.

Înalta Curte constată că, atunci când a stabilit aceasta, instanța ce a soluționat cererea de revizuire a avut în vedere forma dispozițiilor C. proc. civ. incidente cazului de revizuire dat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

Astfel, în raport cu data demarării procesului în care au fost pronunțate hotărârile care formează obiect al cererii de revizuire, respectiv 28 noiembrie 2016, normele C. proc. civ. care guvernează litigiul de față sunt, potrivit art. 24 și art. 25 alin. (1) C. proc. civ., cele anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

Or, în forma anterioară acestor modificări, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu aveau în vedere efectul pozitiv al lucrului judecat, ci doar pe cel negativ. Această concluzie, că numai efectul negativ al autorității de lucru judecat putea fi valorificat pe calea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, este dedusă din analiza soluțiilor pe care instanța de revizuire le putea adopta în ipoteza hotărârilor potrivnice, respectiv din conținutul art. 513 alin. (4) C. proc. civ., care dă cadrul de soluționare a cererii de revizuire pentru ipoteza hotărârilor potrivnice, dispoziții potrivit cărora, în acest caz, instanța va anula ultima hotărâre, situație ce este compatibilă doar unei contrarietăți a hotărârilor sub aspect negativ, adică în dispozitive și care presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză între cele două hotărâri.

Se poate observa că în planul soluției reglementarea era similară celei oferite de C. proc. civ. de la 1865 (art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865), care sancționa ipoteza în care o hotărâre judecătorească nesocotea efectul negativ al autorității de lucru judecat, în condițiile identității de părți, cauză, obiect, legiuitorul neînțelegând, până la modificările aduse alin. (4) al art. 513 de Legea nr. 310/2018, să nuanțeze reglementarea prin raportare la noua sferă de cuprindere, mai generoasă, a autorității de lucru judecat.

Noile dispoziții procesual civile – art. 430 și art. 431 C. proc. civ. – care reglementează instituția autorității de lucru judecat au extins efectele lucrului judecat, prin consacrarea legislativă atât a manifestării sale negative, cât și a celei pozitive. Posibilitatea sancționării însă a încălcării autorității de lucru judecat în forma de manifestare a efectului pozitiv – ce se raportează numai la identitatea de părți și de situație litigioasă – pe calea revizuirii reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost deschisă în mod concret abia prin modificările aduse art. 513 alin. (4) C. proc. civ. prin dispozițiile art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, în sensul că "(...) iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Așa fiind, raportat la data declanșării litigiului (28 noiembrie 2016), situată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, demersul judiciar al revizuentei, prin care reclamă o încălcare a autorității de lucru judecat, așadar în manifestarea acesteia sub aspect pozitiv, este, cum corect a reținut curtea de apel, inadmisibil, acest efect neputând fi valorificat pe calea revizuirii întemeiate pe contrarietate de hotărâri.

În consecință, curtea de apel în mod corect a soluționat cererea de revizuire în raport cu normele incidente dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, prin analizarea autorității de lucru judecat în manifestarea acesteia sub aspect negativ, astfel cum prevedeau dispozițiile procesual civile anterioare modificării intervenite prin Legea nr. 310/2018, nefiind necesară verificarea efectului pozitiv, cum în mod eronat susține recurenta-revizuentă.

Neanalizarea și nereținerea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu poate fi calificată drept o încălcare a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., atât timp cât în cauza pendinte autoritatea de lucru judecat este susceptibilă de examinare strict din perspectiva efectului negativ.

În concluzie, în raport cu toate aceste argumente, Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, motivul de casare reglementat art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nefiind incident în cauză.

De asemenea, nu se poate reține nici incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce vizează încălcarea dispozițiilor art. 22 și art. 397 C. proc. civ., întrucât examinarea de către curtea de apel a cererii de revizuire exclusiv sub aspectul efectului negativ al autorității de lucru judecat, în contextul legislativ în vigoare la momentul inițierii litigiului, nu constituie o nesoluționare a cererii de revizuire și implicit nici o încălcare a respectivelor norme de procedură.

Nefondate sunt și susținerile, subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce vizează nemotivarea hotărârii atacate, ca urmare a faptului că instanța de apel nu a motivat înlăturarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ., invocat ca fundament al cererii, precum și că din hotărârea atacată nu se poate deduce dacă în analiza cererii instanța a aplicat dispozițiile art. 430 sau art. 431 C. proc. civ.

În această privință, instanța de recurs observă că, deși motivarea nu este una expres structurată prin raportare distinctă la dispozițiile art. 430 și art. 431 C. proc. civ., din ansamblul considerentelor rezultă implicit temeiul juridic și logica soluției pronunțate, instanța de apel analizând autoritatea de lucru judecat din perspectiva efectului său negativ, prin raportare la legea aplicabilă în funcție de data introducerii cererii de chemare în judecată.

De asemenea, rațiunea pentru care instanța de apel a înlăturat aplicarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ. se deduce automat din statuările potrivit cărora "Temeinicia susținerilor revizuentei conform cărora s-au tranșat în mod definitiv aspectele ce țin de modul de stabilire a bazei de calcul pentru stabilirea remunerațiilor nu poate fi valorificată pe calea revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de textul invocat. (...) Așadar, susținerile privind chestiunile dezlegate în cadrul litigiului purtat anterior între părți pentru perioade diferite și cu analizarea aspectelor de fapt specifice perioadelor în discuție, nu pot fi invocate pe calea revizuirii întrucât nu sunt este îndeplinită condiția identității, lipsind identitatea de obiect".

De aceea, nu poate fi reținut un viciu referitor la motivarea deciziei recurate, aceasta fiind suficient motivată, astfel că hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din moment ce cuprinde considerentele esențiale pentru care a fost adoptată soluția, raționamentul juridic ce a stat la baza sa putând fi cu ușurință identificat și cenzurat.

În considerarea tuturor acestor motive, apreciind asupra legalității hotărârii recurate și neputând reține caracterul fondat în privința niciuneia din criticile aduse acesteia, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-revizuentă Societatea A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1101 din 30 octombrie 2024 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata UCMR-ADA - Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2025.