ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.06.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1317/2025

HOTĂRÂRE
11.06.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1317/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 2812 din 10 decembrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosar nr. x/2021 a fost admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. împotriva deciziei civile nr. 1582/A/24.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă, a fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva deciziei civile nr. 2812/10.12.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosar nr. x/2021 a formulat contestație în anulare UCMR-ADA-Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, solicitând anularea hotărârii contestate, rejudecarea recursului și respingerea acestuia sau, în subsidiar, casarea deciziei civile nr. 1582/A/24.11.2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, cu trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea apelului, rejudecare în cadrul cărei să fie calculat termenul de prescripție după regulile statuate prin dezlegarea dată de instanța de recurs.

Contestatoarea a arătat că prin decizia supusă contestației în anulare s-a reținut că decizia civilă nr. 1582/A/24.11.2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă este nelegală, întrucât prin aceasta s-a calculat termenul de prescripție prin atașarea perioadei de suspendare, de 60 de zile calendaristice, la durata termenului de 3 ani, începând cu ziua următoare expirării acestuia. Tot instanța de recurs a reținut că efectul suspendării cursului prescripției constă în aceea că, "intervalului de timp scurs înainte de a opera suspendarea i se va mai adaugă un alt interval de timp, în așa fel încât suma acestor perioade să fie egală cu durata termenului de prescripție extinctivă."

Din datele și documentele aflate în dosar rezultă că menționarea în considerentele deciziei civile nr. 2812/10.12.2024 a datei de 10.02.2021 drept data de împlinire a termenului de prescripție, este rezultatul unei erori materiale generată de confundarea sau omiterea unor date materiale importante.

Astfel, așa cum s-a reținut și în hotărârea instanței de recurs, cursul prescripției a început să curgă la 11.12.2017 și s-ar fi împlinit în ziua de 11.12.2020 (ziua corespunzătoare din ultimul an). Potrivit dezlegării de drept date prin decizia civilă nr. 2812/10.12.2024, în cazul suspendării cursului prescripției este necesară identificarea intervalului de timp scurs înainte de a opera suspendarea cursului prescripției extinctive, a duratei pe care a operat suspendarea și a intervalului care a mai rămas de curs după, "pentru ca, în total, să se cumuleze durata termenului de prescripție aplicabil."

Așa cum a reținut și instanța de recurs, cursul prescripției a fost suspendat pe o durată de 60 de zile, în perioada 16.03.2020 - 14.05.2020 și s-a reluat începând cu data de 15.05.2020. Până la momentul suspendării prin Decretul nr. 195/2020, din termenul de prescripție de 3 ani se scurseseră 2 ani, 3 luni și 5 zile, după cum urmează: 11.12.2017-10.12.2019 (2 ani);11.12.2018-10.03.2020 (3 luni); 11.03.2020-15.03.2020 (5 zile).

Așadar, la momentul instituirii stării de urgență, din termenul legal de prescripție de 3 ani a rămas un termen de 8 luni și 26 de zile (8 luni reprezentate de intervalul 16.03.2020 -15.11.2020 și 26 de zile, (inclusiv data în care termenul se împlinește, respectiv intervalul 16.11.2020-11.12.2020).

Cursul prescripției a fost reluat începând cu data de 15.05.2020 și a curs după cum urmează:15.05.2020-14.01.2021 (8 luni); 15.11.2021+26 zile=9 februarie 2021,ziua în care prescripția s-a împlinit.

Prin urmare, rezultă că decizia civilă nr. 2812/10.12.2024 este rezultatul unei erori materiale, întrucât din datele materiale ale dosarului rezultă că data la care s-a împlinit termenul de prescripție este 09.02.2021 și nu cea de 10.02.2021.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 05.02.2025 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie .

Prin rezoluția din 03.03.2025 s-a stabilit termen pentru analiza contestației în anulare la 11.06.2025.

Prin întâmpinarea înregistrată la 26.03.2025, intimata S.C. A. a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat intimata că procedând la soluționarea recursului, instanța supremă a efectuat o analiză proprie asupra modului în care trebuia calculat termenul de prescripție, prin raportare la datele factuale existente și la normele de drept aplicabile în ceea ce privește instituția suspendării cursului termenului de prescripție.

Hotărârea pronunțată de instanța de recurs a avut la bază un act de judecată realizat de aceasta, iar nu omiterea sau confundarea unor elemente ori date materiale importante, existente la dosar la data pronunțării hotărârii atacate și, astfel, nu poate fi incidență contestația în anulare specială întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În realitate, prin contestația în anulare formulată, este criticat actul de judecată al instanței de recurs, care a procedat la analiza modului în care dispozițiile legale aplicabile suspendării cursului termenului de prescripție și-au produs efectul în prezenta cauză, respectiv a procedat la determinarea datei la care termenul de prescripție s-a împlinit, prin raportare la datele existente la dosarul cauzei.

Analizând contestația în anulare, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, întrucât prin întâmpinarea formulată, intimata S.C. A., a invocat excepția de inadmisibilitate a contestației în anulare, Înalta Curte reține că această excepție nu poate fi primită, întrucât contestatoarea a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2) din C. proc. civ., text legal ce reglementează cazul de contestație în anulare privind situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. Totodată, contestatoarea a subsumat temeiului juridic invocat faptul că menționarea, în considerentele deciziei civile nr. 2812/10.12.2024, a datei de 10.02.2021, drept data de împlinire a termenului de prescripție, este rezultatul unei erori materiale generată de confundarea sau omiterea unor date materiale importante.

Astfel, indicarea cazului de contestație în anulare și a argumentelor ce îl fundamentează nu justifică aprecierea ca inadmisibilă a cererii, sens în care excepția de inadmisibilitate invocată va fi respinsă.

Pe fondul contestației în anulare, Înalta Curte reține că prin prezenta cale extraordinară de atac se solicită anularea deciziei civile nr. 2812/10.12.2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosar nr. x/2021, invocându-se dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2) din C. proc. civ.

În sensul acestor dispoziții legale, care constituie temeiul de drept al cererii pendinte, noțiunea de eroare materială reprezintă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate, încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția respectivă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepție, noțiunea de eroare materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale, nu pot fi valorificate greșeli de judecată, precum cele relative la modalitatea de interpretare a dispozițiilor legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Dimpotrivă, prin consacrarea acestui motiv de contestație în anulare se urmărește doar îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului (cum ar fi: respingerea în mod greșit a recursului ca tardiv declarat, anularea în mod greșit a recursului ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant), aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Or, se constată că, prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, au fost deduse judecății aspecte litigioase asupra cărora s-a pronunțat deja instanța de recurs prin hotărârea atacată, contestatoarea înțelegând, în realitate, să critice dezlegările date de către instanța de recurs asupra modalității de calcul a termenului de prescripție a dreptului material la acțiune în situația intervenirii unei cauze de suspendare, cu referire la ultima zi în care acesta se consideră a fi împlinit, respectiv data de 09.02.2021 (așa cum susține contestatoarea) sau data de10.02.2021 (așa cum a reținut instanța de recurs).

Astfel, deși contestatoarea afirmă că nu critică problema de drept dezlegată în recurs prin hotărârea contestată, ci supune analizei o chestiune ce ține de aprecierea eronată a instanței de recurs asupra unor date materiale din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că nelegalitatea invocată în calea extraordinară de atac din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ. a fost tocmai o interpretare sau aplicare greșită a normelor de drept material privind modul în care a fost calculat termenul de prescripție, în condițiile în care pe parcursul său a intervenit o cauză de suspendare.

În acest sens, recursul declarat de reclamanta S.C. A. a vizat o greșită interpretare a dispozițiilor art. 2534 alin. (1) din C. civ., în sensul că pentru determinarea momentului la care se împlinește un termen de prescripție este necesară, în prealabil, determinarea intervalului de timp scurs înainte de intervenirea cauzei de suspendare, urmând ca la acesta să se adauge perioada în care prescripția dreptului material la acțiune a încetat să curgă, iar ulterior, pe cea în care prescripția și-a reluat cursul, până la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Analizând critica de nelegalitate, instanța de recurs a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că "nu poate fi identificată nicio justificare legală care să permită calculul termenului de prescripție în modalitatea adoptată de instanța de apel, respectiv prin atașarea perioadei de suspendare de 60 de zile calendaristice la durata termenului de 3 ani, începând cu ziua următoare expirării acesteia din urmă."

A mai reținut instanța de recurs că "regula aplicabilă în cauză, în scopul determinării datei la care se împlinește prescripția, este cea potrivit căreia cursul termenului se reia din punctul unde s-a oprit, timpul scurs între momentul de început al cursului prescripției și cel de suspendare se socotește în calculul prescripției, astfel că, la timpul scurs înainte de suspendare se va adăuga diferența care a mai rămas de curs, pentru ca, în total, să se cumuleze durata termenului de prescripție aplicabil, acest efect fiind unul obligatoriu pentru toate cazurile de suspendare."

Instanța de recurs a stabilit că "termenul de prescripție a început să curgă de la data de 11.12.2017, a fost suspendat în perioada 16.03.2020-14.05.2020 pe durata stării de urgență și, și-a reluat cursul la data de 15.05.2020", și a concluzionat că "momentul la care prescripția s-a împlinit este reprezentat de data de 10.02.2021, așa încât cererea de chemare în judecată, predată în ultima zi a termenului de prescripție, și anume la data de 10.02.2021, la un serviciu de curierat rapid, a fost formulată în interiorul termenului de prescripție extinctivă."

Aceste statuări ale instanței de recurs cu privire la momentul în care s-a împlinit termenul de prescripție dovedesc, contrar susținerilor contestatoarei, că aspectele supuse judecății în prezenta cale extraordinară de atac nu reprezintă pretinse erori săvârșite cu privire la datele materiale din dosar, ci aspecte specifice configurației juridice a recursului, ce ar putea contura eventuale greșeli de judecată ce nu pot fi avute în vedere în procedura judiciară a contestației în anulare.

Considerentele instanței de recurs privind data împlinirii termenului de prescripție extinctivă, astfel cum au fost redate anterior nu reprezintă erori materiale care să justifice motivul de contestație în anulare invocat, ci reprezintă raționamentul logico-juridic al instanței de recurs raportat la critica de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. dedusă judecății prin recursul exercitat de reclamanta S.C. A. în dosarul în care s-a pronunțat decizia contestată.

De altfel, prin concluziile orale formulate cu prilejul dezbaterii recursului, astfel cum au fost consemnate în încheierea de ședință de amânare a pronunțării din 19.11.2024, reprezentantul convențional al contestatoarei (intimată-pârâtă în dosarul de recurs) a expus, în apărare, exact aceleași argumente de care a înțeles să se folosească și în prezenta contestație în anulare.

Rezultă, astfel, că motivele despre care contestatoarea susține că sunt cele ale unei contestații în anulare, nu se subsumează ipotezei indicate ca temei de drept reprezentată de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2) din C. proc. civ., ci reprezintă nemulțumiri legate de soluția pronunțată de instanța de recurs prin care se reiterează, practic, aspecte ce au făcut obiect de analiză în calea de atac a recursului și asupra cărora s-a statuat în mod definitiv.

În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei, contestația în anulare neputând avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității invocată de intimata S.C. A. prin întâmpinare și va respinge contestația în anulare declarată de contestatoarea UCMR-ADA-Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor împotriva deciziei civile nr. 2812 din 10 decembrie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Respinge excepția inadmisibilității invocată de intimata S.C. A. prin întâmpinare.

Respinge contestația în anulare declarată de contestatoarea UCMR-ADA - Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor împotriva deciziei civile nr. 2812 din 10 decembrie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-01-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 157/2024
. 947A din 15 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a fost depusă la 25 august 2023 (conform ștampilei de pe plic – dosarul de recurs), iar decizia recurată a fost comunicată la 19 iulie 2023, cererea de r
ÎCCJ 2025-11-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2003/2025
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025 Asupra cauzei de față reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cererii de revizuire: Prin cererea de revizuire, înregistrată inițial pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justi
ÎCCJ 2024-01-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 156/2024
R.L., împotriva sentinței civile nr. 319/02.03.2021, pronunțate de Tribunalul București – secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă UCMR-ADA-Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, ca
ÎCCJ 2024-01-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 34/2024
iție, secția I civilă Împotriva deciziei civile nr. 542A din data de 29 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019, a declarat recurs pârâta A. S.R.L. Cauza a fost înregistrată pe rolul Î
ÎCCJ 2024-04-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1055/2024
măsură să își exercite drepturile procesuale, cum ar fi de pildă dreptul la apărare, neavând posibilitatea formulării unei apărări corespunzătoare, inclusiv sub aspectul formulării căii de atac împotriva sentinței primei instanțe. Nerespect
Sursă