Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
28 mai 2024

Decizia nr. 1454/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1018/2021 a Tribunalului București

Ședința publică din data de 28 mai 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.

DECIDE Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Declină competența materială de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuenta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1018 din 8 iulie 2021 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2016 și împotriva deciziei civile nr. 63A din 18 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata UCMR-ADA - Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, către Curtea de Apel București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2024.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.