Decizia nr. 1790/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data 20 septembrie 2021 pe rolul Judecătoriei Timișoara, secția a II-a civilă sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Radiocomunicații S.A.: (i) să se dispună obligarea pârâtei să vândă reclamantei la prețul stabilit prin expertiză judiciară evaluatorie, în termen de cel mult 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, terenul intravilan în suprafață de 455 mp aferent clădirii deținute de reclamantă, teren înscris în CF nr. x Timișoara, nr. top./cad. x, iar în caz de neconformare, hotărârea pronunțată să țină loc de contract de vânzare-cumpărare cu privire la acest teren; (ii) să se dispună obligarea pârâtei ca în termenul de 6 luni menționat să facă și să avizeze OCPI Timiș lucrările de dezmembrare asupra terenului intravilan menționat la primul petit, în vederea constituirii unei noi cărți funciare pentru terenul supus transferului de proprietate/realizării vânzării, cu încuviințarea ca, în caz de conformare, lucrările de dezmembrare și avizare să poată fi efectuate de reclamantă; (iii) să se constate întinderea și existența în patrimoniul societății un drept de superficie gratuită asupra suprafeței de 455 mp din terenul intravilan înscris în CF nr. x Timișoara, nr. top./cad. x, teren aferent clădirii reclamantei, încă de la data transferului în patrimoniul acesteia a dreptului de proprietate asupra clădirii înscrise în CF nr. x Timișoara, nr. top./cad. x-C3 și până la consolidarea acestuia în dreptul deplin de proprietate asupra terenului, ori pe toată durata existenței construcției/clădirii; (iv) să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 1547 din 2 februarie 2022 pronunțată de Judecătoria Timișoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Timiș. I.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Timiș – secția I civilă Prin sentința civilă nr. 249/PI din 2 martie 2023, pronunțată de Tribunalul Timiș – secția I civilă în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta SNRC S.A. – Sucursala Timișoara. I.

Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de Apel Timișoara – secția I civilă Prin decizia civilă nr. 36 din 14 februarie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 249/PI/02.03.2023, pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2021, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Societatea Națională de Radiocomunicații Timișoara prin Sucursala Direcția Radiocomunicații Timișoara împotriva încheierii interlocutorii pronunțate de Tribunalul Timiș la data de 10.11.2022, cât și împotriva sentinței civile nr. 249/02.03.2023 pronunțate în dosarul nr. x/2021, a schimbat sentința apelată după cum urmează: a admis excepția autorității lucrului judecat invocată de către pârâta Societatea Națională de Radiocomunicații Timișoara prin Sucursala Direcția Radiocomunicații Timișoara cu privire la petitul principal având ca obiect vânzarea terenului aferent clădirii deținute de reclamantă, teren înscris în CF nr. x Timișoara, nr. top./cad. x, a admis excepția efectului pozitiv al lucrului judecat cu privire la petitul formulat în subsidiar având ca obiect constatarea întinderii și existenței în patrimoniul societății a unui drept de superficie gratuit asupra suprafeței de 455 mp din terenul intravilan înscris în CF nr. x Timișoara, nr. top./cad. x, teren aferent clădirii, încă de la data transferului în patrimoniul lor a dreptului de proprietate asupra clădirii înscrise în CF nr. x Timișoara, nr. top/cad. x-C3, a înlocuit considerentele primei instanțe cu cele ale instanței de apel, a păstrat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, a obligat apelanta-reclamantă A. S.R.L. la plata către Societatea Națională de Radiocomunicații Timișoara prin Sucursala Direcția Radiocomunicații Timișoara a sumei de 100 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru aferentă cererii de apel. I.

Hotărârea pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă Prin decizia nr. 147 din 21 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, a fost respinsă excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Societatea Națională de Radiocomunicații Timișoara prin Sucursala Direcția Radiocomunicații Timișoara și a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 36 din 14 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția I civilă. I.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 147 din 21 ianuarie 2025, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă a formulat contestație în anulare reclamanta A. S.R.L., aceasta fiind înregistrată pe rolul instanței supreme la data de 28 mai 2025 și repartizată aleatoriu completului de judecată C9, astfel cum reiese din fișa ECRIS și din procesul-verbal de repartizare aleatorie . În motivarea contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (3) C. proc. civ., contestatoarea a susținut că instanța de recurs a tratat superficial autoritatea de lucru judecat invocată de apărătorul său ales, instanța rezumându-se la lipsa sau dezinteresul unui practician în insolvență ales de intimata-pârâtă, acesta cunoscând situația reală a dosarului de insolvență desființat de instanțele judecătorești. A mai susținut că reprezentantul legal al B. s-a prezentat în locul său la instanță, aspect ce a condus la depuneri de cereri ce au creat o situație confuză pe care pârâta o exploata în interesul celor ce s-au ocupat de litigiu. De asemenea, a învederat că în anul 2003, prin decizia civilă nr. 1531/19.06.2003, a obținut obligarea intimatei la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Timișoara, Calea x, la preț negociat în baza contractului de asociere înregistrat sub nr. x/19.11.1992 și anexei la acesta înregistrată sub nr. x/08.02.1993, în care este prevăzut și terenul de 700 mp pus la dispoziție. Aceasta este decizia nerespectată de pârâtă, așa cum reiese din scrisoarea nr. 5693/2008 înregistrată la Societatea civilă Profesională de Executori Judecătorești C. sub nr. x/2008, în care intimata susține că "Vânzarea nu poate avea loc din cauze mai presus de voința SNR S.A., întrucât CF nu poate fi dezmembrată, fiind notate prea multe sarcini și litigii în această carte funciară". Pentru aceste motive, contestatoarea a solicitat să fie desființată soluția pronunțată în apel și să fie trimisă cauza spre rejudecare instanței de apel cu indicarea de a pune în dezbaterea părților a excepțiilor invocate privind incidența prescripției extinctive. A mai învederat contestatoarea că instanța de apel a concluzionat că excepția autorității de lucru judecat se referă la decizia nr. 1226/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care face trimitere la chestiunea vânzării suprafeței de teren, precum și că această chestiune a fost deja tranșată. Totodată, a susținut că instanța de apel a consultat numai dosarul nr. x/2007, perioadă în care SNR S.A. București și DRTV Timișoara au folosit frecvent fără drept în parte reprezentantul administratorului judiciar B., care de la sfârșitul anului 2008 nu mai era administrator judiciar, dar care a fost numit și în 15 martie 2012 în dosarul nr. x/2011. Contestatoarea a făcut trimitere la decizia nr. 1492 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-au declarat nefondate susținerile SNR după data de 19 iunie 2003, dată la care Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 1531 "a fost obligată Societatea Națională de Radiocomunicații S.A. – Sucursala Direcția Radiocomunicații Timișoara să încheie cu reclamanta A. S.R.L. contract de vânzare-cumpărare asupra imobilului în litigiu, orice acțiune având ca obiect evacuarea ori pretenții derivate din chirii devenea inadmisibilă". A mai învederat că, în acest interval de timp, a făcut intervenții la pârâtă să își respecte obligația stabilită prin lege. I.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata Societatea Națională de Radiocomunicații S.A. prin Sucursala Direcția Radiocomunicații Timișoara a solicitat respingerea contestației în anulare ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată. Totodată, a solicitat să se ia act că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată. În ceea ce privește inadmisibilitatea contestației în anulare, intimata a susținut că partea adversă tinde la transformarea acestei căi extraordinare de atac într-un nou recurs la un recurs deja soluționat definitiv prin hotărârea atacată. Contestatoarea și-a întemeiat pretinsele critici pe dispozițiile art. 503 alin. (3) C. proc. civ., ignorând, cu rea-credință, faptul că aceste prevederi nu conțin niciunul dintre motivele de contestație în anulare prevăzute a putea fi formulat împotriva hotărârilor instanțelor de recurs, ci prevede posibilitatea de aplicare a dispozițiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ. și hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs. Chiar dacă raportarea s-ar face la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., deși acestea nu sunt invocate de contestatoare, contestația în anulare dedusă judecății apare ca fiind inadmisibilă, întrucât, prin pretinsul motiv al contestației în anulare, însăși contestatoarea recunoaște în mod implicit că prin respingerea recursului instanța supremă nu a omis să cerceteze motivul de recurs referitor la autoritatea de lucru judecat invocată de apărătorul său în recurs. Din conținutul contestației în anulare formulate se observă că se formulează critici de fond asupra deciziei pronunțate în recurs, critici prin care se încearcă punerea în discuție a modului în care au fost interpretate și aplicate dispozițiile legale în materie de recurs de către instanța de recurs. Or, astfel cum reiese din cuprinsul deciziei contestate, instanța de recurs a analizat temeinic toate motivele invocate de reclamantă, ca pretinse motive de recurs, și s-a pronunțat cu privire la acestea în raport cu dispozițiile legale care reglementează în mod riguros recursul. În situația în care s-ar aprecia că este admisibilă contestația în anulare, intimata a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, susținând că instanța de recurs a analizat în mod expres excepția autorității de lucru judecat, astfel cum rezultă din decizia recurată, considerentele instanței fiind clare și suficiente, iar pretinsa superficialitate în analiză, invocată de contestatoare ca pretins motiv al contestației în anulare, reprezintă o apreciere subiectivă a acesteia, iar nu un motiv de anulare a hotărârii în sensul prevăzut de lege. Pretinsele critici aduse hotărârii vizează exclusiv aspecte privitoare la netemeinicia hotărârii atacate, acestea neputând echivala vreunuia dintre motivele de contestație în anulare prevăzute expres și limitativ de art. 503 C. proc. civ. Mai mult, prin decizia nr. 1373/24.06.2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2025 a fost soluționată cererea de revizuire formulată de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 36/14.02.2024 a Curții de Apel Timișoara, soluția fiind aceea de respingere a revizuirii ca nefondate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând contestația în anulare în raport cu criticile formulate și cu prevederile art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 456 C. proc. civ., contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, aceasta putând fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege și care sunt cele prevăzute de art. 503 C. proc. civ., respectiv: "atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata" (alin. (1) al art. 503 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare obișnuită sau de drept comun, exercitabilă împotriva oricărei hotărâri definitive); atunci când "hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză" (alin. (2) al art. 503 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, exercitabilă împotriva hotărârilor date în recurs sau în apel, atunci când nu este prevăzută calea de atac a recursului). În prealabil, Înalta Curte constată că, deși prin cererea formulată, contestatoarea a invocat drept temei dispozițiile art. 503 alin. (3) C. proc. civ., la acest termen de judecată, apărătorul ales al contestatoarei, la interpelarea instanței, a precizat că temeiul juridic al contestației în anulare promovate îl constituie motivul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., ce prevede omisiunea de cercetare a unuia dintre motivele de recurs. Având în vedere precizarea temeiului juridic al contestației în anulare, Înalta Curte urmează a o analiza din persectiva acestor dispoziții legale, aplicabile în ipoteza în care instanța respinge sau admite în parte pe fond recursul, omițând analizarea vreunui motiv de recurs invocat în termen de partea recurentă, care ar fi putut conduce la schimbarea soluției. Astfel, se constată că, în susținerea cererii formulate, contestatoarea a arătat, în esență, că instanța de recurs a analizat superficial autoritatea de lucru judecat, întrucât a omis să o cerceteze și în raport cu decizia civilă nr. 1531 din 19 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Procedând la analizarea actelor dosarului nr. x/2021, se constată că recurenta-reclamantă, contestatoare în caza de față, a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu judecata unei cereri de recurs împotriva deciziei nr. 36 din 14 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția I civilă, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, motivat, în esență, de faptul că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 430 C. proc. civ., întrucât a reținut în mod eronat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1226 din 8 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Mai constată Înalta Curte că, prin motivele de recurs ce fac obiectul dosarului nr. x/2021, recurenta-reclamantă nu a formulat un motiv de recurs cu privire la autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1531 din 19 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara, pretins a fi omis de la analiză de instanța de recurs. Este adevărat că prin cererea de recurs s-a făcut referire la această decizie, recurenta-reclamantă menționând: "Dimpotrivă, chiar ICCJ, ca instanță de recurs a arătat că instanța de apel și-a depășit atribuțiile pronunțându-se și cu privire la soarta terenului, întrucât decizia irevocabilă a Curții de Apel Timișoara nr. 1531/19 iunie 2003 a avut în vedere numai folosința clădirii". Această susținere însă nu făcea posibilă încadrarea sa într-un motiv de recurs concret referitor la autoritatea de lucru judecat a respectivei decizii, întrucât reprezintă un argument subsumat motivului de casare pe care îl sprijină. Or, obligația instanței de examinare a motivelor de recurs în sensul normei menționate de contestatoare, respectiv art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., semnifică o analiză efectivă a motivelor invocate de partea recurentă cu respectarea dispozițiilor procedurale de formulare în termenul legal de recurs, de încadrare a acestora în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv o examinare reală a acestora prin raportare la judecata realizată de instanța de apel în calea ordinară de atac, la considerentele hotărârii și, în egală măsură, la raționamentul logico-juridic pe care acestea, precum și soluția pronunțată se întemeiază. Respectând principiul disponibilității, instanța de recurs, în dosarul nr. x/2021, a analizat și s-a pronunțat, în consecință, asupra cererii de recurs, analizând critica de nelegalitate, astfel cum aceasta a fost invocată de recurenta-reclamantă, referitoare la autoritatea de lucru judecat prin raportare la decizia invocată de parte, respectiv la decizia nr. 1226 din 8 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Așadar, în absența unei critici expres formulate prin cererea de recurs cu privire la nereținerea autorității de lucru judecat în raport cu decizia nr. 1531 din 19 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara, instanța de recurs nu putea proceda la examinarea acestui aspect. O atare analiză ar fi echivalat cu o extindere nepermisă a limitelor învestirii, întrucât instanța de control judiciar este ținută să se pronunțe exclusiv în limita criticilor deduse judecății prin motivele de recurs. În aceste coordonate, Înalta Curte constată că, față de formularea clară a textului art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestația în anulare poate fi exercitată numai dacă instanța de recurs a omis să analizeze un motiv cu care a fost învestită, nu și în cazul în care partea nu a invocat expres prin cererea de recurs un atare motiv. Prin urmare, aspectele circumscrise de contestatoare acestui caz special de contestație în anulare nu se grefează pe ipoteza reglementată de acest text de lege. Fiind o cale de retractare, contestația în anulare nu poate fi exercitată în alte condiții și pentru alte motive decât cele prevăzute de textul de lege menționat, împrejurare față de care Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.