ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1697/2025

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 17 noiembrie 2021, pe rolul Judecătoriei Bacău, secția civilă, sub nr. x/2021, reclamanta U.A.T. Comuna Secuieni, în contradictoriu cu pârâtele P.F.A. A. și B. S.R.L., a solicitat obligarea acestora din urmă să îi restituie suma de 38.400 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului U.A.T. Comuna Secuieni, din care suma de 32.000 RON prejudiciul cauzat de pârâta P.F.A. A. și 6.400 RON prejudiciul cauzat de pârâta B. S.R.L., prin nerealizarea obligațiilor stabilite prin contractele nr. x din 1 martie 2018 și, respectiv, nr. 5330 din 1 octombrie 2019. Totodată, a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. I.

Sentința pronunțată de Judecătoria Bacău, secția civilă Prin sentința civilă nr. 1852 din 6 aprilie 2022, Judecătoria Bacău, secția civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă Prin sentința nr. 524 din data de 23 iunie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021,Tribunalul Bacău, secția I civilă: a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei P.F.A. A. și a respins în consecință acțiunea promovată în contradictoriu cu această pârâtă; a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune; a respins ca nefondată acțiunea promovată de reclamanta U.A.T. Comuna Secuieni în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., având ca obiect "pretenții". I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 511 din 25 septembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins apelul formulat de reclamanta U.A.T. Comuna Secuieni împotriva sentinței civile nr. 524 din 23 iunie 2023 pronunțate de Tribunalul Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L., ca nefondat (cu opinie separată în sensul admiterii apelului, casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare). II. Calea de atac exercitată în cauză II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Împotriva deciziei civile nr. 511 din 25 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, a declarat recurs reclamanta U.A.T. Comuna Secuieni. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 24 decembrie 2024, sub nr. x/2021, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 2. II.2. Motivele de recurs Susținând că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului și rejudecarea cauzei, cu consecința schimbării hotărârii recurate, în sensul obligării pârâtelor să îi restituie suma de 38.400 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului U.A.T. Comuna Secuieni, din care suma de 32.000 RON prejudiciul cauzat de P.F.A. A. și 6.400 RON prejudiciul cauzat de B. S.R.L, prin nerealizarea obligațiilor stabilite prin contractele nr. x din 1 martie 2018 și, respectiv, nr. 5330 din 1 octombrie 2019. Astfel, a arătat că, întrucât litigiul are ca obiect recuperarea unor bani plătiți din fonduri publice, instanța de apel trebuia să ridice din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a P.F.A. A. și s-o respingă ca neîntemeiată. Totodată, a învederat că, în raport cu prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 44/2008, P.F.A. A. nu a avut niciodată personalitate juridică și nici capacitate de folosință, acestea aparținând, încă de la început persoanei fizice A.. Prin urmare, în opinia recurentei-reclamante nu avea relevanță faptul că în timpul litigiului această formă de organizare și-a încetat existența, pentru că instanța trebuia să recalifice cererea introductivă și să stabilească cadrul procesual ca avându-l ca pârât pe A., calificare obligatorie în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ., aspect ignorant de instanța de apel. A mai susținut recurenta-reclamantă și că prima instanța nu a ținut cont de prevederile art. 38 C. proc. civ., în raport cu care, și în ipoteza în care nu ar fi recalificat cererea introductivă în ceea ce îl privește pe pârât, instanța de apel trebuia să țină seama de faptul că, la încetarea existenței P.F.A. A., toate drepturile și obligațiile acesteia au trecut asupra persoanei fizice A.. Referitor la fondul cauzei, recurenta-reclamantă a afirmat că instanța de apel a ignorat prevederile art. 1247 alin. (3) C. civ., în raport cu care era obligată să invoce nulitatea absolută a unui contract. Sub acest aspect, a menționat că, în speță, cele două contracte, având același obiect din punct de vedere al serviciilor prestate și încheiate practic cu același prestator, respectiv cu A. – contractul nr. x din 1 martie 2018 pe perioada 1 martie 2018-31 martie 2020, încheiat de forma de organizare P.F.A. A., iar al doilea contract nr. x pentru perioada 1 octombrie 2019-31 mai 2020, încheiat cu B. S.R.L., cu unic asociat A. – se suprapuneau, astfel că primul contract, cel încheiat cu P.F.A. A. fusese revocat, cel puțin implicit, la momentul încheierii celui de-al doilea contract având același obiect. De asemenea, a recurenta-reclamantă a apreciat că, dat fiind faptul că, la semnarea contractului cu nr. x pentru perioada 1 octombrie 2019-31 mai 2020, încheiat cu B. S.R.L., a participat tot A., în calitate de reprezentant/administrator, acesta nu poate invoca nici buna-credință. Ca atare, în opinia recurentei-reclamante, nu era necesară formularea unei cereri de rezoluțiune a contractului nr. x din 1 martie 2018, încheiat cu P.F.A. A., pentru că acest contract încetase la data de 1 octombrie 2019, când s-a semnat contractul cu nr. x încheiat cu B. S.R.L. A mai menționat recurenta-reclamantă și că P.F.A. A. a încasat în total 104.750 RON, atât pentru cele 19 luni în care contractul nr. x din 1 martie 2018 a fost în vigoare, cât și pentru perioada de după data de 30 septembrie 2019, când acest contract nu mai era în vigoare, toate plățile fiind efectuate în contul ce aparține P.F.A. A., deși pentru cele 19 luni i se cuvenea, potrivit contractului, doar suma de 60.800 RON. Astfel, a subliniat că P.F.A. A. a încasat în plus, fără temei juridic, suma de 43.950 RON. Recurenta-reclamantă a afirmat că instanța de apel nu putea reține că prestațiile au fost efectuate și că, astfel, există o justă cauză pentru plățile primite de către părțile adverse. Totodată, a invocat faptul că, în speță, nu a fost făcută dovada contrară cu privire la existența pagubei pretinse, aceasta nefiind infirmată în cadrul litigiului prin probatoriul administrat. Prin urmare, a apreciat că instanța de apel avea sarcina să facă recalificarea cererii introductive și să admită că, solicitându-se plățile etectuate către părțile adverse, pe temeiul și rezultatul litigiului purtat în materia contenciosului administrativ, a investit practic instanța și cu cererea rezoluțiunii celor două contracte de prestări servicii, chiar dacă numai implicit, pentru că prestațiile s-au solicitat ca urmare a neîndeplinirii de către intimații-pârâți a propriilor obligații față de comună, iar această motivare presupune și cererea de rezoluțiune a contractelor, rezoluțiunea fiind sancțiunea specifică în situația neîndeplinirii culpabile a obligațiilor. A menționat că afirmația sa este susținută și de statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care a reținut că: "instanței îi revine obligația și puterea ca, din oficiu ori la solicitarea părții, după caz, să aprecieze dacă o anumită cerere a fost virtualmente cuprinsă în cererea reclamantului ori în apărarea pârâtului, atunci când legea însăși nu prevede accesorialitatea sau subsidiaritatea unor cereri. Așadar, precizările care pot fi aduse pretențiilor în faza procesuală a apelului nu pot fi pretext pentru nesocotirea limitelor devoluțiunii și deducerea în fața judecății a unor cereri noi. În același timp, asemenea precizări sau explicitări nu pot fi înlăturate sub motiv că, în absența pronunțării primei instanțe asupra respectivelor pretenții, ele nu ar putea fi analizate pentru prima dată în apel întrucât s-ar încălca principiul tantum devolutum quantum iudicatum. Dispozițiile art. 478 alin. (4) din C. proc. civ. aduc o atenuare sau nuanțare a acestui principiu pentru ipoteza în care, de exemplu, în condițiile unei redactări defectuoase, imprecise a cererii ori a lipsei rolului activ al primei instanțe nu s-a observat că pretenției principale îi era atașată, implicit, și o altă pretenție, în absența rezolvării căreia cererea principală fie nu își are o rezolvare corectă, fie primește o rezolvare incompletă. Astfel fiind, revine instanței sarcina să aprecieze caracterul de pretenție implicită sau virtuală a cererilor ori apărărilor din prima instanță, în așa fel încât să nu se ajungă, sub pretextul explicitării, la formularea unor cereri noi – ceea ce ar nesocoti limitele devoluțiunii în apel -, dar nici să rămână nesoluționate pretenții doar pentru că ele au fost defectuos exprimate. În concluzie, dispozițiile art. 478 alin. (4) din C. proc. civ. nu pot fi înțelese ca derogând de la prevederile alin. (1) și (3) ale aceluiași articol, scopul reglementării nefiind acela de a schimba cadrul procesual în apel, ci de a supune judecății și cererile virtuale sau implicite." În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. II.3. Apărările formulate în cauză II.3.1. Întâmpinarea Intimata-pârâtă B. S.R.L., în termen legal, a depus întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În susținerea excepției nulității recursului, întemeiată pe dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), precum și pe cele ale art. 488 și ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., intimata-pârâtă a arătat că recurenta-reclamantă nu a precizat care sunt normele de drept material pretins a fi fost încălcate de către instanța de apel, iar, din cuprinsul cererii de recurs, nu rezultă care este norma legală nesocotită de către instanța de apel sau în ce constă interpretarea greșită a legii prin raționamentul instanței de apel, în raport cu modalitatea și interpretarea prevederilor art. 1270 C. civ. II.3.2. Răspunsul la întâmpinare În termen legal, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B. S.R.L., solicitând respingerea excepției nulității recursului, întrucât, în cuprinsul memoriului de recurs, a indicat normele de drept material nesocotite de către instanța de apel. Totodată, reluând susținerile formulate prin cererea de recurs, a apreciat că se impune înlăturarea și a celorlalte apărări formulate de către intimata-pârâtă prin întâmpinare. II.4. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 mai 2025, Înalta Curte, în temeiul art. 471 1 alin. (5) C. proc. civ., a fixat termen de judecată, cu citarea părților în ședință publică, la data de 14 octombrie 2025, când a reținut cauza în pronunțare asupra excepției nulității recursului. II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție În condițiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate, în raport cu prevederile art. 248 alin. (1) din același act normativ, excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) și ale art. 488 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Totodată, potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de nelegalitate pentru care se poate cere casarea hotărârii, prevăzute de alin. (1) al aceluiași articol, nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. În speță, Înalta Curte constată, pe de o parte, că, deși recurenta-reclamantă a afirmat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material incidente în cauză, invocarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală, partea neaducând deciziei atacate critici concrete de nelegalitate, iar, pe de altă parte, că aspectele susținute prin memoriul de recurs nu au fost supuse analizei instanței de apel, fiind invocate omisso medio. Prin calea de atac exercitată împotriva sentinței tribunalului, recurenta-reclamantă a adus critici cu privire la argumentele primei instanțe în urma cărora aceasta a reținut, în aplicarea art. 1270 C. civ., că nu s-a făcut dovada existenței unor obligații contractuale încălcate, astfel că nu se poate pretinde obligarea intimatei-pârâte la dezdăunare. Astfel, arătând argumentele pentru care consideră că, în speță, este atrasă răspunderea civilă contractuală a părții adverse, a susținut că, deși, prin acțiunea formulată, a prezentat toate aceste neregularități, tribunalul a apreciat că intimata-pârâtă și-a realizat obligațiile contractuale și a subliniat că, tocmai realizarea achizițiilor publice în perioada auditată, fără respectarea prevederile legale, au determinat-o să formuleze acțiunea în vederea recuperării sumelor de bani achitate pentru servicii de consultanță achiziții publice, nerealizate sau realizate defectuos. Respingând apelul reclamantei, curtea de apel, în esență, în opinie majoritară, a validat motivarea primei instanțe, prin care s-a reținut că, prin acțiunea de față se invocă neîndeplinirea de către pârâte a obligațiilor asumate prin contractele menționate, solicitându-se restituirea de către acestea a sumelor primite cu titlu de preț al serviciilor contractate, iar temeiul acțiunii se referă la art. 1270 și art. 1350 C. civ. Astfel, instanța devolutivă a apreciat că motivele de apel referitoare la încălcarea dispozițiilor contractuale sunt nefondate, partea antamând, de fapt, considerente de oportunitate cu privire la încheierea celui de-al doilea contract, contractul nr. x din 1 octombrie 2019, pe perioada în care preexista primul contract de prestări servicii cu același obiect - nr. 5 din 1 martie 2018 încheiat cu P.F.A. A.. Cu privire la acest aspect, a constatat că nu are relevanță că aceeași persoană - A. - a încheiat primul contract și este administrator al B. S.R.L. Concluzionând, instanța de apel a reținut că nu sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale pe care a fost întemeiată acțiunea și a arătat că recurenta-reclamantă poate, eventual, să antreneze răspunderea delictuală a persoanelor din conducerea U.A.T. Secuieni care au încheiat cel de-al doilea contract, pe perioada în care era în ființă contractul de servicii nr. x din 1 martie 2018 P.F.A. A., și anume 1 octombrie 2019 – 1 martie 2020. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sancționează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, încălcarea legii presupunând fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greșită a legii. Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar și precis, ce nu presupune o interpretare specială, iar interpretarea greșită a legii presupune că, prin hotărârea atacată, instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului legal. Aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice în raport cu situația de fapt reținută de către instanțele devolutive, respectiv aplicarea unor alte norme de drept material decât cele incidente raportului juridic dedus judecății. Or, deși criticile formulate prin cererea de recurs trebuie să se refere la argumentele care au determinat adoptarea soluției date prin hotărârea recurată, recurenta-reclamanta nu a arătat în ce mod instanța de apel a interpretat sau a aplicat greșit dispozițiile 1270 și ale art. 1350 C. civ., norme de drept material la care s-au raportat considerentele opiniei majoritare a deciziei recurate, respectiv acele argumente care au dus la pronunțarea soluției de respingere a apelului, criticile sale reprezentând doar o redare a aspectelor relevate în cuprinsul opiniei separate a decizie curți de apel, conduită ce nu respectă rigorile motivării căii de atac a recursului. În plus, nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante prin care aceasta a pretins că instanța trebuia să stabilească cadrul procesual al litigiului ca avându-l în calitate de pârât pe A., în contextul în care prima instanță a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei P.F.A. A., iar această soluție nu a fost criticată, prin motivele de apel formulate de parte, nefiind invocate aspecte referitoare la cadrul procesual cu referire la părțile litigiului, chestiune susținută direct în calea de atac a recursului. Or, nu pot fi invocate direct în recurs critici sau motive care nu au fost supuse anterior dezbaterii în etapa apelului, deoarece recursul verifică legalitatea deciziei din apel, și nu pe cea a primei instanțe, astfel că invocarea omisso medio a unor motive, nepropuse în apel, nu este permisă, așa cum prevede art. 488 alin. (2) C. proc. civ. Aceeași concluzie se impune și cu privire la criticile privind ignorarea prevederilor art. 1247 alin. (3) C. civ., o susținere în acest sens nefiind formulată anterior recursului de recurenta-reclamantă, obligația de a invoca din oficiu nulitatea absolută a unui contract fiind reținută cu privire la prima instanță de către judecătorul căruia îi aparține opinia separată din apel. Tot astfel, au fost supuse analizei instanței de recurs și criticile prin care s-a afirmat că nu era necesară formularea unei cereri de rezoluțiune a unuia dintre contracte, prima instanță de control judiciar nefiind învestită cu vreo critică referitoare la acest aspect. Nici susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora în cauză nu s-a făcut dovada inexistenței prejudiciului, precum și că instanța a apreciat în mod greșit că există o justă cauză pentru plățile primite de către părțile adverse nu pot determina o analiză a legalității deciziei curții de apel, întrucât acestea vizează temeinicia deciziei, respectiv concluziile la care instanța a ajuns în urma aprecierii probatoriului. Instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză și stabilirea situației de fapt, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor deja administrate și nici la stabilirea unei alte situații de fapt față de cea reținută de instanța de apel, în recurs neputând fi analizate decât criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceste limite ale judecății în calea extraordinară de atac rezultă din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, precum și din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din același cod, potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Prin urmare, cum calea de atac a recursului este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalității acesteia, o atare analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării unor motive de nelegalitate dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., în raport cu dezlegările date prin decizia atacată, obligație care revine, sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. Ca atare, cum recurenta-reclamantă nu a adus critici apte de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și care să respecte rigorile impuse de alin. (2) al aceluiași articol și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, la art. 489 alin. (2), precum și la art. 488 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului. Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza pe fond a criticilor formulate prin cererea de recurs.