ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2690/2021

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 02.02.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta UAT Bacău, prin primar, obligarea acesteia la plata, către reclamantă, a sumei de 378.301,19 RON, cu titlu de cote de contribuție la cheltuielile asociației de locatari.

La data de 06.03.2018, Municipiul Bacău, prin primar, a formulat cerere de chemare în garanție față de B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. și pe Z., solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenții, fiecare chemat în garanție să fie obligat să o despăgubească cu suma ce îi revenea, cu titlu de contribuție la cheltuielile asociației; în concret, cuantumul acestor sume a fost indicat în cuprinsul cererii de chemare în garanție.

La data de 14.09.2018, reclamanta și-a micșorat valoarea pretențiilor cu suma de 9.498,38 RON și a solicitat introducerea în proces și a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința nr. 773/01.10.2018, Tribunalul Bacău, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.

Prin sentința nr. 6901/26.11.2018, Judecătoria Bacău a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel Bacău, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Prin sentința nr. 7/21.01.2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

La 19.04.2019, reclamanta a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu și cu Statul Român, prin Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bacău, iar nu prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința nr. 429/28.06.2019, Tribunalul Bacău, secția a II a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei UAT Municipiul Bacău și a Statului Român și a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a respins cererile de chemare în garanție ca rămase fără obiect și cererile chemaților în garanție T. și L. privind obligarea pârâtei UAT Bacău la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 107/02.03.2020, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantă, de chematul în garanție T. și de UAT Municipiul Bacău (apel incident) împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A..

În motivare, după prezentarea situației de fapt și a etapelor procesuale anterioare, recurenta a susținut că instanța de apel în mod eronat a menținut sentința tribunalului, cu privire la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei UAT Municipiul Bacău, prin primar. Sub acest aspect, a arătat că pârâta în discuție are calitatea de proprietar al imobilelor și înregistrează restanțe la plata cheltuielilor de întreținere, astfel cum rezultă din înscrierile în cartea funciară și că ipoteza potrivit căreia proprietar ar fi Statul Român, în baza Legii nr. 152/1998, este eronată, date fiind mențiunile din cartea funciară.

Recurenta a mai relevat că i-a fost acordată personalitatea juridică în condițiile Legii nr. 114/1996, prin încheierea din 30.09.2003, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2003, și că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 230/2007 și-a păstrat forma de organizare, nefiind posibilă transformarea sa în asociație de proprietari întrucât membrii sunt doar locatari ai locuințelor ANL.

A mai susținut că dispozițiile Legii nr. 230/2007 nu conțin nicio prevedere expresă cu privire la desființarea de drept a asociațiilor de locatari aflate în imposibilitate de reorganizare ca asociații de proprietari, deoarece erau constituite doar din chiriași ai imobilelor ce formau condominiile administrate, opinia unanimă a jurisprudenței fiind în sensul că asociațiilor de locatari care continuau să existe și după intrarea în vigoare a Legii nr. 230/2007 li se aplică dispozițiile legii speciale prin asimilarea acestora cu asociațiile de proprietari.

În continuare, a redat conținutul art. 46 din Legea nr. 230/2017, susținând că, indiferent dacă sunt sau nu membri de asociație, proprietarilor le incumbă obligația de plată, iar conform art. 58 alin. (1) și (2) din aceeași lege, instituțiile administrației publice au aceleași drepturi și obligații ca oricare alt proprietar din condominiu.

În final, recurenta a conchis în sensul că instanța de apel în mod eronat a apreciat că dispozițiile Legii nr. 230/2017 nu sunt aplicabile prin extindere și asociațiilor de locatari, atât timp cât prin dispozițiile legii noi au fost abrogate prevederile Legii nr. 114/1996, care nu pot ultraactiva.

Totodată, chiar dacă ulterior promovării prezentei cereri de chemare în judecată a intervenit o nouă schimbare legislativă prin intrarea în vigoare a Legii nr. 196/2018, a considerat că în mod greșit instanța de apel a apreciat că relevante sunt în speță dispozițiile legale care reglementează distinct asociațiile de locatari de cele de proprietari, având în vedere că în cauză nu există vreo înrâurire a normelor care nu erau în vigoare la momentul nașterii raportului juridic.

La data de 18.06.2020, dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II a civilă, instanță care a efectuat toate procedurile de comunicare în cauză și a întocmit raportul de admisibilitate.

Prin încheierea nr. 406/17.02.2021, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea secției I civile, unde dosarul a fost înregistrat la data de 17.03.2021 sub nr. x/2018*.

Prin încheierea din 24.03.2021, secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare în favoarea secției a II a civile a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul la Completul de 5 judecători pentru soluționare.

Prin decizia nr. 170/19.04.2021 pronunțată în dosar nr. x/2021, Completul de 5 judecători a stabilit competența de soluționare în favoarea secției I civile a Înaltei Curți.

Dosarul a fost repartizat aleatoriu aceluiași Complet nr. 3, la data de 05.07.2021, sub nr. x/2018**.

Prin încheierea de ședință din 22.09.2021 recursul a fost admis în principiu, fiind stabilit termen pentru soluționarea acestuia în ședință publică, cu citare părți, la data de 08.12.2021.

În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raport.

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, în numele Ministerului Finanțelor Publice, a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă susține că au fost greșit aplicate și interpretate dispozițiile Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), în sensul că în mod greșit, respingând apelul, instanța a reținut că cererea de chemare în judecată a fost îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, în contextul în care asociațiilor de locatari care au continuat să existe și după intrarea în vigoare a Legii nr. 230/2007 li se aplică, prin similaritate, dispozițiile acestei legi.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de apel a interpretate și aplicat în mod corect atât dispozițiile Legii nr. 230/2007, cât și ale celorlalte acte normative în materie la care recurenta a făcut referire prin motivele de recurs.

Astfel, recurenta-reclamantă A. solicită obligarea pârâților UAT Bacău și Statul Român, prin UAT Bacău, la plata sumelor reprezentând cote de contribuție (datorate și neachitate) restante la cheltuielile asociației de locatari, în cuantumul precizat prin cererea de chemare în judecată.

Este de observat însă că dreptul de proprietate asupra apartamentelor cu privire la care se solicită cheltuielile de întreținere menționate, aparține unui singur proprietar, respectiv Statul Român, prin efectul legii, iar nu chemaților în garanție titulari de contracte de închiriere, membrii ai asociației de locatari.

Astfel, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe statuează că "Locuințele pentru tineri destinate închirierii, inclusiv cele construite și destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialiști din învățământ sau sănătate, realizate în condițiile prezentei legi, fac obiectul proprietății private a statului. Locuințele pentru tineri destinate închirierii sunt administrate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, de autoritățile administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale și ale sectoarelor municipiului București în care acestea sunt amplasate. Locuințele destinate în mod exclusiv închirierii de către tineri specialiști din învățământ sau din sănătate sunt administrate de autoritățile administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale și ale sectoarelor municipiului București sau de către autoritățile publice centrale din domeniul învățământului, respectiv din domeniul sănătății ori sunt în administrarea unor unități aflate în subordinea sau coordonarea acestor autorități, potrivit legii, și care au solicitat realizarea acestora. Locuințele realizate în cadrul progtamului privind construcția de locuințe cu chirie prin atragerea capitalului privat fac obiectul proprietății publice a statului. Pentru celelalte locuințe care se realizează prin programele de investiții prevăzute la art. 7 alin. (6), regimul juridic și modul de repartizare sunt prevăzute de Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari la care face referire recurenta-reclamantă nu reglementează vreun raport juridic obligațional între recurentă și proprietarul construcției (Statul Român) sau administratorul acesteia (UAT Bacău) cu privire la suportarea cotelor părți din contribuție la cheltuielile asociației.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 230/2007, "Prezenta lege reglementează aspectele juridice, economice și tehnice cu privire la înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, precum și modul de administrare și de exploatare a clădirilor de locuințe aflate în proprietatea a cel puțin 3 persoane fizice sau juridice, de drept public ori de drept privat, inclusiv în cazul celor care au în structura lor și spații cu altă destinație decât aceea de locuință".

Asociațiilor de locatari cum este și recurenta-reclamantă li se aplică, sub anumite aspecte și în anumite condiții, dispozițiile Legii nr. 114/1996, legea locuinței, așa cum de altfel arată și aceasta, atunci când precizează că i-a fost acordată personalitatea juridică în condițiile Legii nr. 114/1996, prin încheierea din 30.09.2003, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2003, și că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 230/2007 și-a păstrat forma de organizare, nefiind posibilă transformarea sa în asociație de proprietari întrucât membrii sunt doar locatari ai locuințelor ANL.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Legea nr. 230/2007 nu se aplică, prin similaritate, și asociațiilor de locatari, întrucât nu conține o astfel de reglementare expresă, iar orientarea jurisprudențială la care face referire recurenta nu are relevanță în prezenta cauză.

Pe de altă parte, existând un unic proprietar, Statul Român, nici nu s-ar putea constitui o asociație de proprietari astfel cum pretinde recurenta, întrucât condiția legală premisă pentru o asemenea constituire este aceea a existenței mai multor proprietari.

Recurenta-reclamantă este o asociație de locatari constituită prin acordul chiriașilor, pârâții nu au vreo calitate în cadrul acestei asocieri, iar între recurentă și pârâții nu există vreo convenție în baza căreia recurenta să solicite acestora plata cheltuielilor de întreținere.

Mai mult, prin contractele de închiriere încheiate de către chemații în garanție cu pârâtul Municipiul Bacău apare inserată, pentru fiecare dintre locatari, obligația individuală și distinctă pentru fiecare locatar de a suporta plata cheltuielilor curente ale condominiului în care locuiește. Astfel, obligația de a suporta cotele de contribuție aferente spațiilor comune este stabilită în sarcina altor persoane, iar nu a pârâților din prezenta cauză.

Rezultă că nu există cadru legal care să fundamenteze demersul judiciar al recurentei-reclamante, în sensul asimilării asociației de locatari cu asociația de proprietari, cu consecința creării posibilității, pentru recurenta-reclamantă, de a solicita de la pârâții din prezenta cauză sumele reprezentând cotele de întreținere, apărare care nu poate fi primită, nefiind susținută de dispozițiile legale în materie și invocate chiar de către recurentă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 107 din 2 martie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 107 din 2 martie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2021.