ÎCCJ, Decizia nr. 170/2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Cadrul procesual și hotărârile pronunțate în primă instanță și în apel

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 2 februarie 2018, sub nr. x/2018 și precizată la data de 14 septembrie 2018, reclamanta Asociația de Locatari "A." a solicitat obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Bacău la plata sumei de 378.301,19 RON, cu titlu de cote de contribuție la cheltuielile asociației de locatari.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 46, art. 50 și art. 58 din Legea nr. 230/2007 și dispozițiile H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.

La data de 6 martie 2018, pârâta a chemat în garanție pe B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. și Z., solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenții, fiecare chemat în garanție să fie obligat să o despăgubească pe pârâtă cu suma ce îi revenea, cu titlu de contribuție la cheltuielile asociației.

La data de 14 septembrie 2018, reclamanta și-a restrâns valoarea pretențiilor la suma de 9.498,38 RON și a solicitat introducerea în cauză a statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin Sentința civilă nr. 773 din 1 octombrie 2018, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.

Prin Sentința civilă nr. 6901 din 26 noiembrie 2018, Judecătoria Bacău a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel Bacău în vederea soluționării conflictului.

Prin Sentința civilă nr. 7 din 21 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

La data de 19 aprilie 2019, reclamanta a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu cu statul român, prin Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bacău.

Prin Sentința civilă nr. 429 din 28 iunie 2019, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată pentru lipsa calității procesuale pasive; a respins cererile de chemare în garanție, ca rămase fără obiect.

Împotriva sentinței primei instanțe, reclamanta și chematul în garanție T. au declarat apel principal, iar pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Bacău a declarat apel incident.

Prin Decizia nr. 107 din 2 martie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins apelurile, ca nefondate.

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta a declarat recurs.

II. Hotărârile de declinare a competenței

Prin Decizia nr. 406 din 17 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea secției I civile a aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, secția a II-a civilă, a reținut că reclamanta Asociația de Locatari "A." a solicitat obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Bacău la plata sumei de 368.802,81 RON, cu titlu de cote de contribuție la cheltuielile asociației de locatari.

În acest context, a apreciat că obiectul acțiunii nu are legătură cu acte sau fapte încheiate ori săvârșite în desfășurarea activității comerciale ori decurgând dintr-o astfel de activitate.

A mai reținut că obiectul litigiului nu figurează în nomenclatorul cauzelor civile din cuprinsul Hotărârii nr. 99 din 20 septembrie 2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Încheierea nr. 400 din 17 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a declinat competența de soluționare a cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru în favoarea secției I civile a aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, secția a II-a civilă, a apreciat că, față de caracterul incidental al cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, se impune declinarea competenței în favoarea secției I civile, conform art. 123 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin Încheierea nr. 620 din 24 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea secției a II-a civile a aceleiași instanțe; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Completului de 5 judecători pentru soluționarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, secția I civilă, a reținut că, prin Sentința nr. 7 din 21 ianuarie 2019, pronunțată în soluționarea conflictului de competență ivit în fața primei instanțe, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat că prezenta cauză a fost înregistrată atât în apel, cât și pe rolul secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu ID-ul nr. x - litigii cu profesioniști, pretenții, ID care se regăsește în mod exclusiv în nomenclatorul listă de obiecte din cadrul secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

După evocarea Deciziei în interesul legii nr. 18 din 17 octombrie 2016, secția I civilă a apreciat că obiectul litigiului cu ID-ul nr. x nu face parte din categoria obiectelor atribuite secției I civile prin Hotărârea nr. 99 din 20 septembrie 2018 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci se circumscrie competențelor alocate secției a II-a civile.

Pentru aceleași motive, s-a apreciat că și cererea de acordare facilităților la plata taxei judiciare de timbru trebuie soluționată tot de secția a II-a civilă, în virtutea raportului de accesorialitate pe care respectiva cerere o are cu recursul.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Dispozițiile privitoare la conflictul de competență sunt aplicabile și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, care se pronunță prin încheiere, conform art. 136 alin. (1) din C. proc. civ.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, se constată că cele două secții ale aceleiași instanțe, secția I civilă și secția a II-a civilă ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între secțiile sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două secții este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, se impune soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Instanța supremă constată că acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Locatari "A." are ca obiect obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Bacău la plata sumei de 378.301,19 RON, pretenții restrânse la suma de 9.498,38 RON, cu titlu de cote de contribuție la cheltuielile asociației de locatari.

În drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 46, art. 50 și art. 58 din Legea nr. 230/2007 și dispozițiile H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.

Așadar, reclamanta a învestit instanțele cu o acțiune în pretenții având ca obiect plata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de locatari.

Prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a statuat că: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

În considerentele deciziei în interesul legii evocate anterior, s-a stabilit că revine judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate și de a aprecia asupra competenței materiale procesuale proprii în soluționarea litigiului cu judecata căruia a fost învestit (parag. 176).

În cauză, instanța supremă constată că acțiunea în pretenții având ca obiect plata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de locatari nu derivă din exploatarea unei întreprinderi, în sensul art. 3 alin. (3) din C. civ., conform căruia, "constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una ori mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri ori în prestarea de servicii, indiferent dacă are ori nu un scop lucrativ."

Astfel, litigiul dedus judecății nu prezintă elemente comune cu cele avute în vedere de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011. Aceasta deoarece cele patru categorii de litigii prevăzute de acest text de lege sunt grefate pe una și aceeași activitate, respectiv pe activitatea profesională/economică și izvorăsc din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ de către un profesionist.

Cum litigiul de față nu derivă dintr-o astfel de activitate, rezultă că soluționarea acestuia nu este de competența materială procesuală a unei secții specializate în sensul art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Chiar dacă în dispozitivul Sentinței civile nr. 7 din 21 ianuarie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, este menționată secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Bacău, această mențiune nu echivalează cu tranșarea chestiunii referitoare la secția competentă să soluționeze litigiul și în căile de atac, de vreme ce toate considerentele acestei sentințe au vizat un conflict de competență între două instanțe de grad diferit, fiind stabilită instanța competentă în funcție de valoarea obiectului litigiului, fără a fi expuse argumente care să justifice stabilirea competenței materiale procesuale în favoarea unei secții specializate.

Mai mult decât atât, Înalta Curte de Casație și Justiție este învestită cu soluționarea recursului declarat împotriva Deciziei nr. 107 din 2 martie 2020 a aceleiași Curți de Apel Bacău, secția I civilă, prin care au fost respinse apelurile, ca nefondate.

Pe de altă parte, este adevărat că litigiul este încadrat în ID-ul nr. x, având denumirea "pretenții", din Nomenclatorul Ecris 4, care nu face parte din categoria obiectelor atribuite secției I civile prin Hotărârea nr. 99 din 20 septembrie 2018 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci se circumscrie competențelor alocate secției a II-a civile, însă văzând obiectul litigiului se poate lesne constata că ID-ul aplicat nu corespunde acestui obiect.

De asemenea, încadrarea litigiului într-un ID nu reprezintă un criteriu determinant pentru stabilirea secției competente, deoarece litigiile având ca obiect pretenții sunt menționate și în ID-ul nr. 3840, specific cauzelor civile, aflate în competența secției I civile, conform Hotărârii nr. 99 din 20 septembrie 2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare, secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție îi revine competența de soluționare atât a recursului, cât și a cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, față de caracterul incidental al acestei din urmă cereri, conform art. 123 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4), raportat la 136 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 aprilie 2021.

***

Opinie separată

Consider că soluția ce se impunea a fi pronunțată în cauză era aceea de stabilire a competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru următoarele considerente:

Având în vedere obiectul litigiului de față, respectiv o acțiune în pretenții având ca obiect plata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de locatari, precum și considerentele Deciziei nr. 18 din 17 octombrie 2016, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii ce a statuat că: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, rezultă că soluționarea acestuia nu este de competența materială procesuală a unei secții specializate în sensul art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Conform dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție este organizată în 4 secții: secția I civilă, secția a II-a civilă, secția penală și secția de contencios administrativ și fiscal, 4 completuri de 5 judecători și Secțiile Unite, cu competență proprie.

Ca atare, urmează a se verifica cărei secții civile din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție i se poate repartiza cauza, din punct de vedere administrativ, ambele secții (I și II) judecând cauze civile de drept comun.

Prin Hotărârea nr. 99 din 20 septembrie 2018, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a adoptat unele măsuri pentru echilibrarea activității de judecată de la nivelul secției I civile și a secției a II-a civile, în sensul că a stabilit că, începând cu data de 1 octombrie 2018, litigiile ce revin în competența celor două secții se vor repartiza între acestea "în funcție de lista de obiecte, cu ID-urile corespunzătoare, grupate pe materii juridice, conform Nomenclatorului ECRIS 4, după cum urmează: secției I civile îi revin litigiile din Nomenclatoarele: Civil, Proprietate intelectuală, Minori și familie; Secției a II-a civile îi revin litigiile din Nomenclatoarele: Litigii cu profesioniști, Faliment, Asigurări sociale, Litigii de muncă, Drept maritim și fluvial și insolvența persoanei fizice".

Ca atare, împărțirea cauzelor între cele două secții s-a raportat la lista de obiecte, cu ID-urile corespunzătoare, grupate pe materii juridice, conform Nomenclatorului ECRIS 4. Această măsură a vizat o optimizare a activității de repartizare aleatorie a cauzelor între secțiile civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție din punct de vedere administrativ și nu neapărat în funcție de materiile juridice în care judecă acestea.

Din verificările efectuate în aplicația Ecris, se constată că prezenta cauză a fost înregistrată atât în apel, cât și pe rolul secției a II-a civile a Înaltei Curți cu ID x-litigii cu profesioniști, pretenții, ID care se regăsește, în mod exclusiv, în nomenclatorul listă de obiecte din cadrul secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Acest ID nu a fost modificat cu ocazia repartizării cauzei, cu atât mai mult cu cât acesta a fost alocat de instanțele de fond ca urmare a stabilirii competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal prin Sentința nr. 7/21.01.2019 (Dosar nr. x/2018) de către Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, pe calea regulatorului de competență.

În consecință, potrivit celor expuse anterior, rezultă că obiectul litigiului cu ID-ul nr. x nu face parte din categoria obiectelor atribuite secției I civile prin Hotărârea nr. 99/20.09.2018 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci se circumscrie competențelor alocate secției a II-a civile, acestei instanțe revenindu-i competența de soluționare a recursului.

Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (3) C. proc. civ., se impunea stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

GGC - GV