ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 169/2026

Ședința publică din data de 04 februarie 2026

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 august 2025 pe rolul Curții de Apel Oradea, sub nr. x/2025, petentul A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2025 aflat pe rolul Judecătoriei Oradea și suspendarea judecării acestuia, până la soluționarea cererii de strămutare.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2025, Curtea de Apel Oradea – secția I civilă a luat act de faptul că, la 19 noiembrie 2025, petentul a depus la dosar un înscris prin care invocă lipsa de imparțialitate a completului de judecată, calificată de instanță drept cerere de recuzare.

În vederea soluționării cererii de recuzare, completul imediat următor a pus în vedere petentului obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, până la termenul de judecată din 27 noiembrie 2025.

La data de 26 noiembrie 2025, petentul a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii sau reducerii taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON.

Prin încheierea din 27 noiembrie 2025, Curtea de Apel Oradea a dispus amânarea judecății cererii de recuzare pentru data de 10 decembrie 2025, stabilind același termen de judecată și pentru soluționarea cererii de ajutor public judiciar, pentru când a pus în vedere petentului să depună, în completarea înscrisurilor aflate la dosar, și dovezi privind cuantumul indemnizației plătite de Secretariatul de Stat pentru Culte aferente lunilor septembrie- octombrie 2025, precum și dovezi referitoare la popririle instituite asupra acesteia.

La 09 decembrie 2025 petentul A. a înregistrat în dosar note de ședință intitulate "Răspuns la Rezoluția din 27.11.2025 privind cererea de ajutor judiciar", în cuprinsul acestor note de ședință petentul formulând, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992 și al art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., și cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8, art. 8

1

, art. 9, art. 10 și art. 14 alin. (2)-(3) din O.U.G. nr. 51/2008, solicitând instanței să dispună suspendarea judecării cererii până la soluționarea excepției de către Curtea Constituțională.

Prin încheierea nr. 40/2025/CC din 10 decembrie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025, Curtea de Apel Oradea – secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României formulată de petentul A.. Totodată, a respins cererea de ajutor public judiciar formulată de același petent.

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin încheierea nr. 40/2025/CC din 10 decembrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția I civilă în dosarul nr. x/2025, a formulat recurs petentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2025/a1.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurentul critică încheierea atacată, arătând, în esență, că instanța nu a motivat încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale în termenul de 48 ore în care putea fi exercitat recursul, sens în care acesta nu putea cunoaște motivele concrete pentru care solicitarea sa a fost respinsă.

Totodată, susține recurentul că dispozitivul încheierii atacate nu cuprinde mențiunea referitoare la instanța imediat superioară care urmează a soluționa recursul, astfel cum prevăd dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În fine, susține că excepția de neconstituționalitate nu putea fi respinsă ca inadmisibilă, având legătură cu soluționarea cauzei și ridicând serioase probleme de constituționalitate în legătură cu modul de aplicare al O.U.G. nr. 51/2008, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16, 21, 24 și 29 din Constituție.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată în cadrul dosarului nr. x/2025, aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția I civilă, având ca obiect "strămutare", petentul A. a invocat, succesiv, diferite incidente procedurale în dosar, respectiv a formulat o cerere de recuzare a completului de judecată învestit cu soluționarea cererii de strămutare, în legătură cu care a solicitat și acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii/reducerii taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, stabilită de instanță.

Urmare a adresei instanței învestite cu soluționarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar, prin care petentului i-a fost pusă în vedere obligația de completare a înscrisurilor depuse în susținerea cererii astfel formulate, cu înscrisuri suplimentare, respectiv dovezi privind cuantumul indemnizației plătite de Secretariatul de Stat pentru Culte aferente lunilor septembrie- octombrie 2025, precum și dovezi referitoare la popririle instituite asupra acesteia, petentul A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8, art. 8

1

, art. 9, art. 10

1

și art. 14 alin. (2)-(3) din O.U.G. nr. 51/2008, articole care, în opinia acestuia, contravin art. 1 alin. (3) și (5), art. 16, art. 21 și 29 din Constituție.

Dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă statuează în sensul că:

Art. 8 "(1) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul echivalentului a 25% din salariul de bază minim brut pe țară. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat. (2) Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul echivalentului a 50% din salariul de bază minim brut pe țară, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporție de 50%. (3) Ajutorul public judiciar se acordă și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție, prin raportare la veniturile realizate și cheltuielile dovedite, inclusiv din cauza diferențelor de cost al vieții dintre statul membru în care acesta își are domiciliul sau reședința obișnuită și cel din România".

Art. 8

1

"Ajutorul public judiciar se acordă, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, independent de starea materială a solicitantului, dacă prin lege specială se prevede dreptul la asistență judiciară sau dreptul la asistență juridică gratuită, ca măsură de protecție, în considerarea unor situații speciale, precum minoritatea, handicapul, un anumit statut și altele asemenea. În acest caz, ajutorul public judiciar se acordă fără îndeplinirea criteriilor prevăzute la art. 8, dar numai pentru apărarea sau recunoașterea unor drepturi sau interese rezultate ori aflate în legătură cu situația specială care a justificat recunoașterea, prin lege, a dreptului la asistență judiciară sau la asistență juridică gratuită".

Art. 9 "La stabilirea venitului se iau în calcul orice venituri periodice, precum salarii, indemnizații, onorarii, rente, chirii, profit din activități comerciale sau dintr-o activitate independentă și altele asemenea, precum și sumele datorate în mod periodic pentru satisfacerea unor necesități de bază, cum ar fi chiriile și obligațiile de întreținere".

Art. 10

1

"Prezentul capitol nu aduce atingere prevederilor instrumentelor comunitare sau tratatelor internaționale încheiate cu statele nemembre ale Uniunii Europene, care conțin prevederi referitoare la angajamentele asumate de România privind accesul internațional la justiție în materie civilă, obligatoriu, total și gratuit".

Art. 14 "(2) La primirea cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar solicitantului i se va pune în vedere faptul că, în cazul pierderii procesului, cheltuielile de judecată ale celeilalte părți vor fi în sarcina sa, precum și posibilitatea restituirii sumelor primite cu titlu de ajutor public judiciar în cazul prevăzut la art. 17 alin. (2). (3) Instanța poate solicita orice lămuriri și dovezi părților sau informații scrise autorităților competente".

Prin încheierea nr. 40/CC din 10 decembrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția I civilă în dosarul nr. x/2025, a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8, art. 8

1

, art. 9, art. 10

1

și art. 14 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 51/2008, reținându-se, în esență, că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, care impune ca ceea ce se critică să fie neconstituționalitatea unui text de lege, iar nu modalitatea de interpretare sau aplicare a acestuia în concret, în cauza cu a cărei soluționare a fost învestită instanța de judecată.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de control constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din același articol, dispune că, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței, de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, este limitată de textul art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992, la constatarea condițiilor de admisibilitate, respectiv excepția să fie ridicată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, de către părți, instanță din oficiu sau de procuror, în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă; excepția să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; prevederile a căror neconstituționalitate se invocă să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și legea sau ordonanța ori dispoziția din lege sau din ordonanță să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În cauza dedusă judecății, Curtea de Apel Oradea, având a aprecia asupra admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, întrucât nu sunt întrunite cerințele textului legal care să facă posibilă sesizarea, respectiv, sesizarea Curții Constituționale nu poate fi condiționată de modalitatea în care instanța, chemată să aplice dispozițiile O.U.G. nr. 51/2008, cu ocazia soluționării unei cereri de ajutor public judiciar, va interpreta în speța concretă aceste prevederi legale.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 8, art. 8

1

, art. 9, art. 10

1

și art. 14 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 51/2008 se referă la situațiile în care poate fi admisă o cerere de ajutor public judiciar, categoriile de venituri ce urmează a fi avute în vedere și mențiunile/documentele necesar a fi depuse în susținerea cererii de ajutor public judiciar formulate.

Or, recurentul nu a înțeles să invoce neconstituționalitatea acestor texte de lege în raport de conținutul lor abstract, ci dependent de modul în care instanța ar putea să le interpreteze și să le aplice în speță, doar în măsura în care aceasta nu ar face distincție veniturile sale, obținute în calitate de persoană fizică, și sprijinul financiar de cult pe care acesta îl primește în calitate de persoană juridică de cult.

Practic, petentul urmărește interpretarea art. 9 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă în sensul că din categoria veniturilor prevăzute de acest text de lege nu face parte și indemnizația personală acordată acestuia de Secretariatul de Stat pentru Culte.

Or, Înalta Curte constată că aceste susțineri tind, în realitate, la materializarea nemulțumirii recurentului cu privire la previzionatul rezultat al aplicării respectivei norme de drept la situația concretă a acestuia, în sensul că urmărea obținerea unui răspuns ferm conform căruia sprijinul financiar de cult nu poate fi asimilat salariului unei persoane fizice.

De aceea, Înalta Curte reține că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată, în condițiile în care petentul nu a adus reale critici de neconstituționalitate a textelor legale menționate, ci invocă aspecte ce țin de modalitatea de aplicare a normelor de drept în raport cu situația sa financiară concretă, aspecte ce nu pot face obiectul controlului constituțional.

Rolul Curții Constituționale este de a constata o eventuală neconstituționalitate a normelor cu privire la care a fost sesizată, iar nu de a crea sau explicita o normă juridică, aplicarea concretă sau nu a unui text de lege într-o anumită cauză revenind instanței de drept comun, iar nu poate fi realizată de instanța de contencios constituțional, în cadrul controlului de neconstituționalitate.

În raport cu argumentele expuse, Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a reținut prin încheierea atacată, că pe calea excepției de neconstituționalitate legiuitorul a pus la dispoziția părților un mijloc procedural prin care acestea pot susține critici de neconstituționalitate a unor dispoziții legale în vigoare, iar nu critici privind modalitatea de interpretare în speța concretă a unei norme de drept.

În ceea ce privește critica recurentului vizând nemotivarea încheierii atacate de către Curtea de Apel Oradea în termenul de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că aceasta nu a fost impusă prin norma amintită, astfel cum pretinde recurentul, neputând, constitui, deci, motiv de casare a deciziei recurate.

Astfel, potrivit art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., hotărârile se redactează și semnează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării, în cazuri temeinic motivate acest termen putând fi chiar prelungit succesiv cu câte 30 de zile, de cel mult două ori.

Mai mult, în conformitate cu dispozițiile 487 alin. (1) din C. proc. civ., ’’Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Or, la art. 470 alin. (5) din C. proc. civ. se prevede că în cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.

Așadar, chiar dacă termenul pentru declararea căii de atac a recursului împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale este de 48 ore de la pronunțare, motivarea căii de atac exercitate putea fi realizată de recurent în termen de 48 ore de la comunicarea încheierii prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate, fără a se putea invoca tardivitatea recursului.

Drept urmare, prin nemotivarea încheierii nr. 40/2025/CC de către Curtea de Apel Oradea, în termenul în care putea fi exercitat recursul, părții nu i-a fost cauzată nicio vătămare, în condițiile în care acesta avea posibilitatea recunoscută de lege de a formula declarația de recurs în termenul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și apoi, în același termen, socotit de această dată de la comunicare, de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate de care se prevalează.

În fine, și ultima critică a recurentului din recurs, în legătură cu lipsa din dispozitivul încheierii a mențiunii referitoare la instanța care urmează să soluționeze calea de atac a recursulu, este nefondată, pentru același considerent, anume că nu există vreo normă legală care să impună, sub sancțiunea nulității, menționarea unei asemenea chestiuni.

Așadar, în concordanță cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea va cuprinde în dispozitiv numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate. Totodată, în partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este definitivă, data pronunțării ei, mențiunea că s-a pronunțat în ședință publică sau într-o altă modalitate prevăzută de lege, precum și semnăturile membrilor completului de judecată. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului se va arăta și instanța la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac.

Reiese, astfel, că mențiunea indicării instanței care urmează să soluționeze eventuala cale de atac a recursului împotriva încheierii atacate nu este obligatorie, nefiind impusă prin norma anterior amintită, fiind suficientă indicarea doar a instanței la care se depune cererea de recurs, aceasta urmând a transmite dosarul instanței imediat superioare, competente, în vederea soluționării căii de atac.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii nr. 40/2025/CC din 10 decembrie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția I civilă în dosarul nr. x/2025.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8, art. 81, art. 9, art. 101 și art. 14 alin. (2)-(3) din O.U.G. nr. 51/2008, cuprinsă în dispozitivul încheierii nr. 40/2025/CC din 10 decembrie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția I civilă în dosarul nr. x/2025.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 04 februarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.