ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2202/2025

Ședința publică din data de 02 decembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii

La data de 12 iunie 2025, petentul A. a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în cuantum de 100 RON, astfel cum a fixată prin rezoluția completului de judecată în dosarul nr. x/2025 al Curții de Apel Craiova, ce are ca obiect cererea de strămutare a dosarului nr. x/2023 al Tribunalului Mehedinți.

Prin aceeași cerere, petentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013, în ansamblul său, în raport de prevederile art. 108 alin. (4) din Constituția României.

I.1. Încheierea recurată

Prin încheierea de ședință nr. 28 din data de 26 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2025 a fost respinsă excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă.

A fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, ca inadmisibilă.

A fost admisă excepția tardivității cererii de reexaminare taxă de timbru judiciară și a constatat nulitatea acesteia, fiind formulată peste termenul legal de petentul A..

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii nr. 28 din data de 26 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2025 a formulat recurs petentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă și repartizat aleatoriu spre soluționare completului C2 noul C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs

Prin recursul formulat recurentul a solicitat casarea încheierii recurate și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

În susținerea recursului său, petentul a arătat că prin cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2025 a solicitat reexaminarea taxei de timbru stabilite în dosarul nr. x/2025 al Curții de Apel Craiova întrucât O.U.G. nr. 80/2013, care stabilește cuantumul taxelor de timbru și termenele în care poate fi cerută reexaminarea taxelor stabilite, este neconstituțională deoarece, contrar dispozițiilor art. 108 alin. (4) din Constituția României, nu este semnată de un ministru, ci de un secretar de stat.

Art. 108 alin. (4) din Constituția României spune dispune că "Hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare".

Prin încheierea recurată, Curtea de Apel Craiova a stabilit că instanța de contencios constituțional nu poate analiza constituționalitatea unei legi sau ordonanțe din perspectiva respectării art. 108 alin. (4) din Constituția României deoarece art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "se referă la constituționalitatea conținutului legii în ansamblu său sau a articolelor care fac parte din aceasta, nu la îndeplinirea unor cerințe de fond sau formă, care țin de legalitatea adoptării legii sau ordonanței, cum ar fi îndreptățirea unei anumite persoane de a o semna".

Raportat la considerentele încheierii recurate, în opinia petentului art. 146 lit. d) din Constituție dispune că instanța de contencios constituțional hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești. În contextul în care Constituția României prevede explicit la art. 108 alin. (4) că ordonanțele se semnează de ministru, doar Curtea Constituțională poate verifica respectarea acestei norme constituționale, iar nerespectarea acestei norma atrage neconstituționalitatea ordonanței.

Prin notele scrise depuse la data de 10.11.2025, prin poșta electronică, recurentul a arătat că alte instanțe de judecată au admis excepția de neconstituționalitate raportat la prevederile art. 108 alin. (4) din Constituția României ce fac obiectul dosarelor (invocată tot de recurent întru-un alt dosar) și dosarul nr. x/2022 aflate pe rolul Curții Constituționale.

Totodată, recurentul a invocat excepția autorității de lucru judecat raportat la încheierile definitive din data de 07.02.2025 pronunțate în dosarul nr. x/2023 de Tribunalul Dolj în care s-a dispus sesizarea Curții Constituționale din aceleași motive invocate și în prezenta cauză.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, în examinarea cererii de recurs, prezintă relevanță decizia Curții Constituționale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, în conformitate cu care:

"24. (…) obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții."

Relativ la motivele de casare invocate în cuprinsul memoriului de recurs, Înalta Curte, valorificând argumentele instanței de contencios constituțional, reține că recursul reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este o cale de atac cu fizionomie proprie în cadrul căreia nu este impusă respectarea cerinței specifice recursului în materie civilă de a conține și de a dezvolta motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cadrul căii de atac prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanța verifică, sub toate aspectele, legalitatea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate reglementate de alin. (1) - (3) ale aceluiași articol, calea de atac nefiind limitată la motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul a criticat soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției invocate, susținând că, în cauză, doar Curtea Constituțională poate verifica respectarea dispozițiilor art. 108 alin. (4) din Constituția României.

Critica este fondată.

Prin cererea de reexaminare, recurentul-petent a solicitat restituirea sumei achitate cu titlu de taxă judiciară raportat la faptul că taxa de 100 RON a fost stabilită conform art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, ordonanță care este neconstituțională, fiind semnată de un secretar de stat în locul ministrului delegat pentru buget, încălcându-se dispozițiile art. 108 alin. (4) din Constituție.

Dispozițiile art. 108 alin. (4) dispun că: "Hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistența hotărârii sau a ordonanței. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituțiilor interesate."

Analizând încheierea recurată, Înalta Curte constată că, în cauză, Curtea de Apel Craiova a respins cererea petentului de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă motivat de faptul că deși art. 108 alin. (4) din Constituția României dispune că ordonanța trebuie semnată de ministru, aspectul că o anumită ordonanță este semnată de o altă persoană nu poate constitui un motiv de neconstituționalitate, ci, eventual, unul de nelegalitate, care nu poate fi remediat prin sesizarea instanței de control constituțional.

Raportat la aceste considerente, în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate a unei prevederi legale, Înalta Curte reține că instanța de judecată are rolul de instanță de filtru sub aspectul admisibilității sesizării Curții Constituționale în raport de cerințele expres prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cade în sarcina instanței de judecată în fața căreia a fost invocată, aceasta fiind competentă să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ în art. 29 alin. (1) - (3) din lege și anume: dacă excepția privește o lege sau o ordonanță ori dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept și dacă prevederile legale care formează obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pe cale de consecință, instanța de judecată nu are atribuții de jurisdicție constituțională, astfel încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea unui aspect de contencios constituțional, fiind verificată numai admisibilitatea acesteia, motiv pentru care, Curtea de Apel Craiova, în analiza excepției invocate de petent, trebuia să se rezume la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege.

Înalta Curte reține că, în prezenta cauză, sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) ale Legii nr. 47/1992, întrucât excepția a fost invocată în cursul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, în speță în fața Curții de Apel Craiova, într-un litigiu având ca obiect o cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013.

De asemenea, dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013 erau în vigoare la momentul invocării excepției, nefiind declarate neconstituționale prin decizii anterioare ale Curții Constituționale.

În ceea ce privește ultima condiție de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se reține că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textelor de lege criticate în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

Prin prezenta excepție sunt criticate dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în ansamblul său, în raport de prevederile art. 108 alin. (4) din Constituția României motivat de faptul că ordonanța a fost semnată de un secretar de stat în locul ministrului.

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013 în integralitatea sa, a fost invocată în cadrul cererii de reexaminare prin care petentul critică modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, pusă în sarcina sa, în baza respectivului act normativ a cărui neconstituționalitate o invocă, motiv pentru care există o legătură între soluția ce ar fi putut fi dată cererii formulate de pentent și norma juridică a cărei neconstituționalitate a fost invocată.

Prin urmare, finalitatea urmărită prin susținerea excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 80/2013, în integralitatea sa, o reprezintă stabilirea ineficacității unei prevederi legale care ar putea constitui un obstacol în soluționarea favorabilă a cererii de reexaminare formulate de recurent, atât în ceea ce privește cuantumul taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina sa cât și cu privire la condițiile de formă a cererii de reexaminare formulată de către petent.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată îndeplinește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, recursul fiind fondat.

În raport de caracterul particular al recursului declarat împotriva încheierii de ședință prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o cerere de sesizare a Curții Constituționale, cale de atac ce reprezintă un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., astfel cum a fost reținut prin Decizia instanței de contencios constituțional nr. 321 din data de 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din data de 20 iulie 2017, va admite recursul, va casa încheierea recurată și, reținând caracterul sui-generis al acestei casări, în vederea soluționării cu celeritate a pricinii, va admite cererea și va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată.

Opinia Înaltei Curți, exprimată conform cerinței prevăzute de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate, este în sensul că prevederile normative criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate de către recurent.

În jurisprudența sa, exemplu fiind Decizia nr. 842 din 17 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 24 martie 2021, Curtea Constituțională a reținut, cu privire la procedura de adoptare a ordonanței de urgență ce face obiectul excepției de neconstituționalitate, că: "Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost depus și înregistrat pentru dezbatere la Senat în data de 28 iunie 2013, fiind adoptat de Senat la data de 21 octombrie 2013. Ulterior, la data de 28 octombrie 2013, proiectul de lege a fost înregistrat la Camera Deputaților pentru dezbatere și adoptare. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013 și a intrat, așadar, în vigoare după depunerea sa la Camera competentă să fie sesizată spre dezbatere în procedură de urgență, potrivit art. 115 alin. (5) din Constituție."

Înalta Curte constată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 a fost semnată pentru Ministrul delegat pentru buget, de către o persoană având funcția de secretar de stat, însă, delegarea dreptului de semnătură către un secretar de stat nu atrage neconstituționalitatea actului normativ, atât timp cât procedura de adoptare a acestuia a fost legală.

De asemenea, Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, în forma în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României a O.U.G. nr. 80/2013, prevedea la art. 27 alin. (3) faptul că "Hotărârile și ordonanțele Guvernului se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I (...) iar potrivit art. 48 din același act normativ "Secretarii de stat exercită atribuțiile delegate de către ministru".

În temeiul acestor prevederi legale, ministrul poate delega către secretarul de stat exercitarea unor atribuții, printre care și contrasemnarea unei ordonanțe de urgență, motiv pentru care atâta vreme cât Ordonanța de Urgență nr. 80/2013 a fost semnată de către un secretar de stat căruia se prezumă că i-au fost delegate atribuțiile de contrasemnare a actelor normative, nu se poate reține critica de neconstituționaliate invocată de către recurent.

În acest sens, prin Decizia nr. 425/2003 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 908 din 19 decembrie 2003, Curtea Constituțională a României a statuat că: "Curtea nu poate reține nici motivul de neconstituționalitate întemeiat pe faptul că ordonanța de urgență a fost contrasemnată, în cazul a patru ministere, având obligația punerii ei în executare, nu de miniștri, ci de secretari de stat. Conform dispozițiilor art. 72 alin. (3) lit. d) [devenit art. 73 alin. (3) lit. e)] și art. 116 alin. (1) [devenit art. 117 alin. (1)], Guvernul se organizează prin lege organică, iar ministerele "se înființează, se organizează și funcționează potrivit legii". În baza acestor texte constituționale a fost adoptată Legea nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001. Conform dispozițiilor art. 48 din lege, "secretarii de stat exercită atribuțiile delegate de către ministru". În cauză nu este aplicabil principiul delegata potestas non delegatur invocat de autorul excepției, întrucât secretarul de stat exercită, în cazul dat, o atribuție constituțională ce aparține ministrului, iar nu o atribuție ce i-ar fi fost delegată acestuia. Această atribuție nu poate fi confundată cu însăși delegarea legislativă prevăzută de Constituție, în temeiul căreia Guvernul poate emite ordonanțe de urgență, cu respectarea anumitor condiții. În conformitate cu dispozițiile legale menționate, Curtea reține că un secretar de stat care a participat la ședința Guvernului, înlocuindu-l pe titularul ministerului aflat temporar într-o altă misiune în țară sau în străinătate, poate contrasemna ordonanța sau hotărârea emisă de Guvern, în locul ministrului, în îndeplinirea cerinței prevăzute de art. 108 alin. (4) din Constituție, republicată. (...)."

În baza acestor argumente, prin raportare la motivele invocate de recurent, Înalta Curte consideră că dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013 nu sunt neconstituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul de declarat de petentul A. împotriva încheierii civile nr. 28 din data de 26 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2025.

Casează încheierea recurată și sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013, în ansamblul său, în raport de prevederile art. 108 alin. (4) din Constituția României.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 decembrie 2025.