ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 769/2025

Ședința publică din data de 25 martie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Încheierea pronunțată de Tribunalul Gorj, în primă instanță:

Prin încheierea de ședință din 13 noiembrie 2023, Tribunalul Gorj, secția I civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (4) și art. 78 alin. (2) - (3) din Legea nr. 196/2018 și art. 31 alin. (4)-(5) și (7) din Legea nr. 241/2006, formulată de apelantul-pârât A., în cauza având ca obiect apelul declarat de acesta împotriva sentinței civile nr. 575 din 08 februarie 2023, a încheierilor din 01 noiembrie 2022, 17 noiembrie 2022, 24 noiembrie 2022, 31 ianuarie 2023 și a încheierii nr. 43 din 05 decembrie 2023, pronunțate de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-eclamantă B..

I.2. Încheierile și decizia pronunțate de Curtea de Apel Craiova, în recurs:

Prin încheierea de ședință din 13 decembrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului declarat de recurentul-pârât A. împotriva încheierii din 13 noiembrie 2023, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă, până la o nouă stăruință a părților.

Prin încheierea nr. 95 din 17 septembrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare a doamnei judecător C., membru în cadrul completului de judecată C3-CIV, formulată de petentul A..

Prin decizia nr. 546 din 17 septembrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a constatat perimat recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva încheierii de ședință din 13 noiembrie 2023, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva încheierii nr. 95 din 17 septembrie 2024 și a deciziei nr. 546 din 17 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs pârâtul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 23 octombrie 2024, sub nr. x/2022/a2, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 28 octombrie 2024, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurentul-pârât au procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recursul declarat împotriva deciziei nr. 546 din 17 septembrie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar pentru recursul declarat de aceeași parte împotriva încheierii nr. 95 din 17 septembrie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, recurentul-pârât a depus chitanța nr. x din 20 septembrie 2024, eliberată de municipiul Târgu Jiu, județul Gorj, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, aflată la dosar, reținând că pentru soluționarea recursului pârâtul datorează taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, potrivit art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-pârâtul A. a solicitat admiterea recursului, cu consecința casării hotărârilor atacate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, cu referire la decizia de perimare, recurentul-pârât a arătat că termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. nu s-a împlinit ținând cont de intervalul de timp cuprins între data 06 iunie 2024, când a formulat cererea de repunere pe rol a cauzei a cărei judecată a fost suspendată la data de 13 decembrie 2023, și data de 13 iunie 2024, când a fost citat pentru soluționarea acestei cereri, din moment ce citația este actul de procedură efectuat în urma cererii de repunere pe rol a cauzei, iar zilele de 13 nu sunt incluse în calculul termenului de 6 luni.

A precizat că nu au fost respectate cele 5 zile prevăzute pentru citarea recurentului pentru termenul din 13 decembrie 2023, fixat pentru soluționarea dosarului înregistrat la data de 08 decembrie 2023, care s-a suprapus cu cel stabilit la Înalta Curte de Casație și Justiție într-un dosar ce vizează anularea ca netimbrat a unui recurs scutit de la plata taxei judiciare de timbru, motiv pentru care a formulat o cerere de amânare a cauzei care, însă, a fost respinsă, iar intervalul cuprins între 3 și 14 iunie 2024 este de 10 zile, cu mult înainte de vacanța judecătorească.

Referitor la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 1 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că cele cinci dosare în care a formulat cereri de sesizare a Curții Constituționale au fost repartizate manual aceluiași complet de judecată, C3 CIV, probabilitatea respectării procedurii de repartizare fiind zero, iar prin controlul judiciar exercitat de judecătorii D., C. și, pe alocuri, E., în sensul pronunțării unor soluții de perimare, anulare, etc., i-au fost încălcate drepturile constituționale din moment ce nu au dispus sesizarea Curții Constituționale și au sancționat și cererile cu acest obiect, profitând de faptul că nerespectarea deciziilor Curții Constituționale nu mai reprezintă o sancțiune, iar prin exercitarea unui astfel de control judiciar sunt încurajați și judecătorii de la instanțele inferioare să fie la fel de abuzivi cu drepturile constituționale.

A menționat că acest complet de judecată, desemnat manual sub pretextul că înlocuiește o instanță incompatibilă, nu a avut în vedere dreptul la un proces echitabil pentru a sancționa abuzurile săvârșite de instanța inferioară ce a fost alcătuită să-i încale dreptul de proprietate garantat constituțional și dreptul la o instanță care să respecte competența materială impusă de pragul de 200.000 RON, continuând cu pragul de 100.000 RON impus judecătorilor stagiari, instanța fiind compusă dintr-un judecător numit de președinte în luna martie 2022, care era mai competent în luna noiembrie decât colegul său care își declinase competența limitată la pragul de 100.000 RON.

A susținut că judecătorii care au figurat în dosarele asociate au ajuns șefii secției civile la puțin timp după ce și-au luat postul în primire, iar cererea de recuzare a judecătorului în apel a fost anulată de judecătorul F. pentru a-și apăra decizia abuzivă dată în dosarul nr. x/2018, judecătorul fiind deasupra legii, încurajând nerespectarea acesteia, făcând deservicii justiției, nefiind capabil să înțeleagă rolul în aflarea adevărului, fiind preocupat doar să ascundă incomptabilitatea cu o instanță independentă și imparțială și conștient că va fi apărat în cazul recuzării de colegul solidar cu el, de șeful ce a emis o hotărâre contraversată ce se bazează pe decizia de anulare a hotărârii nr. 1/2014.

Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. vizând încălcarea competenței de ordine publică a instanței, recurentul-pârât a susținut că, în exercitarea controlului judiciar, instanța a constatat perimarea în locul sancționării instanței inferioare cu privire la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, deși competența revenea Curții Constituționale, potrivit art. 146 lit. d), nerespectarea competenței materiale în raport de art. 94 lit. k) C. proc. civ. și cea pentru daune morale față de obiectul dosarelor nr. x/2021 și nr. y/2022

Un alt motiv de casare ce își găsește aplicabilitatea în cauza pendinte este cel prevăzut de art. 488 alin. (4) C. proc. civ., recurentul-pârât făcând referire la constatarea perimării în locul exercitării controlului judiciar, competența curții de apel pentru daune morale peste 200.000 RON, competența Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru un recurs, sesizarea Curții Constituționale, suspendarea cauzei în locul acordării unui termen după cel stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție, perimarea pronunțată la 17 septembrie 2024 de către completul recuzat, C3CIV, fiind suficientă încheierea pentru recuzarea din 12 decembrie 2023.

A menționat că judecătorii G. și C., în realizarea controlului judiciar, pronunțându-se asupra excesului de putere și rolului judecătorului în aflarea adevărului limitat de instanța inferioară la admiterea probei cu înscrisurile depuse, fără a stărui asupra conținutului acestora și asupra sesizarii Curții Constituționale, au manifestat un comportament la fel de discreționar ca cel al instanței de fond, nefiind capabile să înțeleagă scopul cererii și să motiveze o încheiere de sesizare a Curții Constituționale în funcție de articolele de lege folosite de judecătorul fondului, fiindu-le străin conceptul de act de justiție în interesul cetățeanului, cu încălcarea dreptului la un process echitabil.

În referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a reiterat argumentele expuse anterior cu privire la constatarea perimării în locul exercitării controlului judiciar și sesizării Curții Constituționale, suspendarea cauzei în locul acordării unui termen după cel stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru termenele din 13 decembrie 2023 și 17 septembrie 2024, perimarea pronunțată la 17 septembrie 2024 de către completul recuzat, C3CIV, fiind suficientă încheierea pentru recuzarea din 12 decembrie 2023, competența rezultată din RIL-ul nr. 1/2023 și art. 253 C. civ., temei al daunelor morale.

A invocat nelegalitatea hotărârii atacate pronunțate de un complet format dintr-un judecător recuzat și unul care a înlocuit judecătorul ce s-a abținut după dezbateri. A mai susținut că în mod abuziv a fost respinsă cererea de recuzare a președintelui completului de judecată, la fel ca instanța de fond care a respins cererea de recuzare a judecătorului ce nu a respectat pragul valoric, deși a fost citat cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, s-a prezentat însă nu a depus dovada achitării taxei de timbru lăsându-i posibilitatea judecătorului să pună în discuție art. 43 C. proc. civ.. A precizat că abținerea, competența, reaua-credință, etc. fac obiectul sancțiunilor privind statutul judecătorilor (Legea nr. 303/2004, republicată).

Recurentul-pârât a indicat ca temei de drept al cererii de recurs și prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând că hotărârea și încheierea atacate cuprind motive contradictorii și străine de natura cauzei sub aspectul constatării perimării impusă în mod nelegal în locul controlului judiciar al respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, inclusiv competența raportată la RIL-ul nr. 1/2023, art. 253 C. civ., în ceea ce privește daunele morale.

Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a învederat nesrepectarea autorității de lucru judecat de către instanța de fond și cea de apel, făcând trimitere la o hotărâre/încheiere a Judecătoriei Târgu Jiu din 15 iunie 2022, RIL-ul nr. 1/2023, art. 253 C. civ. în ceea ce privește daunele morale, răspunderea delictuală recunoscută în dosarul nr. x/2021, pe lângă cea contractuală, competența curții de apel peste pragul de 200.000 RON și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea recursului.

O ultimă critică invocată prin memoriul de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul pronunțării hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, vizează dispozițiile art. 421, art. 417 și art. 416 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât reiterând următoarele aspecte expuse în debutul memoriului de recurs: neîmplinirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. în considerarea intervalului de timp cuprins între data 06 iunie 2024, când a formulat cererea de repunere pe rol a cauzei a cărei judecată a fost suspendată la data de 13 decembrie 2023, și data de 13 iunie 2024, când a fost citat pentru soluționarea acestei cereri, citația reprezentând actul de procedură efectuat în urma cererii de repunere pe rol a cauzei, iar zilele de 13 nu sunt incluse în calculul termenului de 6 luni; nerespectarea cele 5 zile prevăzute pentru citarea recurentului pentru termenul din 13 decembrie 2023, fixat pentru soluționarea dosarului înregistrat la data de 08 decembrie 2023, care s-a suprapus cu cel stabilit la Înalta Curte de Casație și Justiție într-un dosar ce vizează anularea ca netimbrat a unui recurs scutit de la plata taxei judiciare de timbru, motiv pentru care a formulat o cerere de amânare a cauzei care, însă, a fost respinsă, iar intervalul cuprins între 3 și 14 iunie 2024 este de 10 zile, cu mult înainte de vacanța judecătorească.

A mai susținut că o instanță imparțială și independentă ar fi sancționat încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale și ar fi sesizat această instanță, ar fi sancționat abuzurile instanțelor și încălcarea drepturilor constituționale de către acestea.

Recurentul-pârât a susținut, sub un alt aspect, că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5), art. 29 și art. 146 lit. d) din Constituția României, art. 38 alin. (2), art. 58 alin. (2), art. 75 pct. 2 și 3, art. 78 pct. 2 și 3, art. 82 alin. (1)-(4) din Legea nr. 196/2018, art. 1777-1780 C. civ., art. 31 din Legea nr. 241/2006, republicată, solicitând să se constate starea de fapt creată începând cu octombrie 2016, când apartamentul nr. x a fost transformat în nelocuibil prun refuzarea montării contorului plătit cu mult peste valoarea acestuia, chiriașul forțând proprietarul să-și părăsească apartamentul și să-i plătească cheltuielile pentru folosirea părților comune, având o chirie pe care a modificat-o în 2014 pe care o impune și proprietarului contrar C. civ. și a noii legi a asociațiilor, invocând autoritatea de lucru judecat în dosarul nr. x/2018, în contradicție cu art. 6 C. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimata-eclamantă B. nu a depus întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 23 martie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluția din 29 ianuarie 2025, s-a fixat termen de judecată la 25 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului declarat în cauză.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând încheierea și decizia recurate, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În prealabil, se reține că recurentul-pârât și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când: instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale (pct. 1); când aceasta a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii (pct. 3); când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești (pct. 4); prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (pct. 5); aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii (pct. 6); când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat (pct. 7), respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (pct. 8).

Analiza memoriului de recurs relevă că argumentele expuse în motivarea căii extraordinare de atac, subsumate de recurent unor pretense critici de nelegalitate aduse deciziei de perimare, reprezintă, în esență, o reiterare a afirmațiilor făcute de aceeași parte, în fața instanței anterioare, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 6, 7 și 8 C. proc. civ. invocate, în susținerea recursului promovat împotriva încheierii de ședință din 13 noiembrie 2023 a Tribunalului Gorj, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unor excepții de neconstituționalitate, formulată de aceeași parte.

Or, aceste chestiuni, care vizează judecata efectuată de tribunal asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, nu mai pot fi repuse în discuție în cadrul prezentului recurs ce are ca obiect decizia de constatare a perimării recursului declarant împotriva încheierii din data de 13.11.2023 a Tribunalului Gorj, Înalta Curte putând analiza doar criticile de nelegalitate aduse deciziei de perimare, în scopul de a verifica dacă au fost corect aplicate dispozițiile procedural ce reglementează instituția perimării și dacă judecata în recurs s-a desfîșurat cu respectarea procedurii și a drepturilor procesuale ale părților.

În acest context, Înalta Curte constată că singurele critici ce vizează efectiv soluția de perimare sunt cele subsumate de recurent motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cadrul cărora se susține încălcarea de către instanța de recurs a dispozițiile art. 421, ale art. 417 și ale art. 416 alin. (1) C. proc. civ., din perspectiva faptul că termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. nu se împlinise, în considerarea intervalului de timp cuprins între data 06 iunie 2024, când a formulat cererea de repunere pe rol a cauzei a cărei judecată a fost suspendată la data de 13 decembrie 2023, și data de 13 iunie 2024, când a fost citat pentru soluționarea acestei cereri.

Subsumat aceluiași motiv de casare pot fi analizate și criticile ce vizează respingerea cererilor de amânare formulate pentru termenele din data de 13 decembrie 2023 și 17 septembrie 2024 precum și cele ce vizează modul de soluționare a cereriide recuzare, prin încheierea nr. 95 din 17 septembrie 2024.

Cu referire la criticile ce vizează soluția de perimare, Înalta Curte reține că, potrivit art. 416 alin. (1)-(3) C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Reglementată prin norme imperative, perimarea constituie o sancțiune procedurală care operează de drept, având totodată și caracterul unei prezumții de desistare din partea părților. Prin urmare, pentru a aprecia asupra incidenței acestei sancțiuni în cauză, se impune verificarea lipsei de stăruință a părților în continuarea procesului al cărui curs a fost suspendat.

Pentru a interveni perimarea se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: instanța să fi fost învestită cu o cerere care se judecă în primă instanță sau într-o cale de atac; pricina a rămas în nelucrare timp de șase luni; lăsarea în nelucrare a pricinii să se datoreze culpei părții.

În ceea ce privește data de la care începe să curgă termenul de perimare, stabilirea acestui moment se impune a fi realizată ca urmare interpretării coroborate a alin. (1) și (2) ale art. 416 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 416 alin. (2) C. proc. civ., momentul începerii curgerii termenului de perimare este acela al ultimului act de procedură efectuat, care însă trebuie să corespundă datei de la care cauza a rămas în nelucrare din vina părții.

Pe de altă parte, perimarea se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, astfel că momentul împlinirii sale trebuie să fie unul singur pentru toate părțile implicate. În plus, unicitatea datei împlinirii perimării presupune existența unui singur moment ca punct de referință pentru declanșarea curgerii termenului de perimare. Ca atare, așa cum, de altfel, s-a decis în mod constant în practica judiciară, dar și în doctrina de specialitate, acest moment nu poate fi altul decât acela al suspendării cauzei.

Pentru a răspunde criticii formulate, Înalta Curte apreciază util a evoca succesiunea actelor de procedură îndeplinite în fața curții de apel, în contextul în care s-a susținut, ca argument în combaterea excepției de perimare, că cererea de repunere pe rol a recurentului-pârât, depusă la 03 iunie 2024, a întrerupt termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 13 decembrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a dispus suspendarea judecării recursului declarat de recurentul-pârât A. împotriva încheierii de ședință din 13 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă în dosarul nr. x/2022, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulate de recurentul-pârât A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă B., reținând incidența prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., din perspectiva faptului că că părțile nu au fost prezente la judecată și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, cu precizarea că, în măsura în care partea va solicita reluarea judecății, la acel moment se vor dispune măsuri și cu privire la celelalte incidente ivite în recurs.

La același termen de judecată, curtea de apel a apreciat că, în ceea ce privește cererea de abținere depusă la dosar, reclamantul nu poate fi titularul unei astfel de solicitări, ci doar instanța de judecată, în măsura în care apreciază că există temeiuri legale, însă o astfel de ipoteză nu se verifica la acel moment în speță.

Prin aceeași încheiere, instanța a mai reținut că cererea de recuzare formulată împotriva președintelui completului de judecată, în raport de dispozițiile procesuale incidente, nu împiedică luarea măsurilor procedurale corespunzătoare, ci doar soluționarea cauzei pe fond. Totodată, a respins cererea de amânare formulată de recurentul-pârât, ca neîntemeiată, apreciind că motivele indicate în cuprinsul acesteia nu sunt temeinic justificate, în raport de dispozițiile art. 222 C. proc. civ., simpla împrejurare că partea trebuie să fie prezentă în fața unei alte instanțe de judecată neîmpiedicând soluționarea cauzei la acest termen, având în vedere caracterul urgent al pricinii, instituit de legiuitor.

Prin cererea înregistrată la data de 03 iunie 2024, recurentul-pârât a solicitat reluarea judecății, în temeiul art. 415 C. proc. civ., arătând că în mod abuziv a fost respinsă cererea de amânare a cauzei formulată la termenul din 13.12.2023.

Prin încheierea nr. 95 din 17 septembrie 2024, curtea de apel a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare a doamnei judecător C., membru al completului de judecată C3CIV, formulată de petentul A., raportându-se la dispozițiile art. 1 și art. 9 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și art. 197 C. proc. civ. și la împrejurarea că partea nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON pentru cererea de recuzare înregistrată la data de 13 decembrie 2023, reiterată la 16 septembrie 2024 și 17 septembrie 2024, deși i s-a adus la cunoștință această obligație, și nici nu a formulat vreo cerere de reexaminare sau acordare de facilități la plata taxei de timbru.

La termenul de judecată din 17 septembrie 2024, când a pronunțat decizia nr. 546, reținând că cererea de recuzare doamnei judecător C. a fost anulată, ca netimbrată, prin încheierea nr. 95 din 17 septembrie 2024, curtea de apel a respins cererea de amânare a cauzei, formulată de recurentul-pârât, prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, diferit de cel acordat de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2021, apreciind că citarea recurentului într-o altă cauză aflată pe rolul altei instanțe nu impune amânarea cauzei.

Totodată, a respins cererea de repunere a cauzei pe rol și a menținut, ca atare, măsura suspendării, motivat de faptul că recurentul-pârât nu a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, și, întrucât cauza a fost suspendată la data de 13 decembrie 2023, când a început să curgă termenul de perimare reglementat de art. 416 C. proc. civ., care s-a împlinit la 13 iunie 2024, perioadă în care recurentul nu a stăruit în judecarea princinii din culpa sa, lăsând cauza în nelucrare, a constatat perimat recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 13 noiembrie 2023 a Tribunalului Gorj, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de aceeași parte.

Potrivit prevederilor art. 417 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de partea care justifică un interes.

Înalta Curte consideră greșită interpretarea dată de recurentul-pârât textului de lege amintit în sensul că simpla formulare a cererii de repunere pe rol este suficientă pentru a întrerupe cursul perimării. Contrar acestei opinii, instanța constată că este necesar ca actul de procedură făcut în vederea reluării judecării procesului să fie apt să îndeplinească scopul pentru care a fost efectuat. Or, câtă vreme prin cererea de repunere pe rol recurentul nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, aceasta nu poate avea efect juridic întreruptiv asupra termenului de perimare, întrucât nu a condus la repunerea efectivă pe rol a cauzei și la reluarea judecății. Pentru a avea un astfel de efect, era necesar ca actul de procedură, respectiv, cererea de repunere pe rol, să fie făcut cu intenția clară de a continua judecata, sens în care partea ar fi trebuit să solicite judecata în lipsă. Or, câtă vreme recurentul nu și-a exprimat voința în acest sens, cererea de repunere pe rol este lipsită de această finalitate, neavând, doar prin simpla sa formulare, funcția de a întrerupe termenul de perimare.

Argumentele în sens contrar formulate de recurentului-pârât sunt lipsite de fundament, neexistând nicio normă procedural care să prevadă repunerea pe rol "implicită".

Înalta Curte reamintește că perimarea reprezintă o sancțiune procedurală determinată de lipsa de stăruință a părții în judecarea litigiului și are la bază tocmai ideea de culpă a părții, care, prin neîndeplinirea obligațiilor procesuale într-un anumit interval de timp, a lăsat cauza în nelucrare.

Cererea de repunere a cauzei pe rol înregistrată la data de 03 iunie 2024, a fost respinsă la termenul de judecată din 17 septembrie 2024, având în vedere că prin aceasta nu s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, fiind menținută astfel măsura suspendării judecății, ceea ce înseamnă că manifestarea de voință a părții, în sensul reluării judecății cauzei, nu poate avea semnificația unui act de întrerupere a termenului de perimare în sensul dispozițiilor art. 417 C. proc. civ.

Așadar, în acord cu raționamentul expus în decizia atacată, acest act procesual nu poate produce consecințe juridice cu privire la curgerea, respectiv împlinirea termenului de perimare, susținerile recurentului în sens contrar urmând a fi înlăturate ca neîntemeiate.

Cât privește argumentul părții în sensul că urmare a depunerii cererii de repunere pe rol au fost îndeplinite acte de procedură, respectiv au fost emise citații, transmise părților din dosar, care, astfel, au întrerupt cursul perimării, un nou termen de perimare începând să curgă la data de 13 iunie 2024, Înalta Curte constată că este vădit nefondat, întrucât, în raport de dispozițiile art. 417 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes, or, citațiile emise de instanța de recurs urmare cererii de repunere pe rol invalide formulate de parte nu au valențele unor astfel de acte de procedură, ele fiind efectuate doar în scopul realizării condițiilor procedural necesare judecării cererii de repunere pe rol și, eventual, de reluare a judecății.

După cum s-a arătat deja, perimarea se răsfrânge asupra întregii activități judiciare astfel că momentul împlinirii sale trebuie să fie unul singur pentru toate părțile implicate, iar unicitatea datei împlinirii perimării presupune existența unui singur moment ca punct de referință pentru declanșarea curgerii termenului de perimare.

Înalta Curte mai reține că părților le revine îndatorirea de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului și de a urmări finalizarea acestuia, potrivit art. 10 C. proc. civ., iar în măsura în care acestea nu-și respectă obligația de a-și îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, legea prevede o serie de sancțiuni, printre care și perimarea, care reflectă o prezumție de desistare determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului în intervalul de timp prevăzut de 6 luni, cerințe ce decurg din conținutul art. 416 C. proc. civ., fiind necesar ca instanța să constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, ce nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Recurentul-pârât fiind cel care a formulat calea de atac avea obligația de a contribui la desfășurarea procesului și de a urmări finalizarea acestuia, obligație ce îi incumba și în virtutea principiului disponibilității procesului civil reglementat de art. 9 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte constată că instanța de recurs, respective, Curtea de Apel Craiova, a aplicat și a interpretat în mod corect normele legale incidente în cauză atunci când a statuat în sensul că termenul de perimare era împlinit la termenul din 17 septembrie 2024. Este adevărat că, în aparență, recurentul-pârât nu a stat în pasivitate și a formulat o cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății, însă conduita sa culpabilă, de a nu solicita judecarea cauzei în lipsă, coroborată cu neprezentarea în instanță la termenul din 17 septembrie 2024 pentru care a fost legal citat, a determinat constatarea împlinirii termenului de perimare a căii extraordinare de atac a recursului, soluția pronunțată prin decizia nr. 546/2024, ce formează obiectul prezentului recurs, fiind legală.

În ceea ce privește susținerile prin care recurentul critică soluția de suspendare a judecății dispuse la termenul din data de 13 decembrie 2023 și, implicit, dispoziția de respingere a cererii de amânare pe care o formulase pentru acel termen de judecată, Înalta Curte reține că acestea ar fi putut fi valorificate doar în ipoteza în care recurentul-pârât ar fi formulat recurs împotriva acelei încheieri, ele nemaiputând fi puse în discuție la acest moment procedural, respective după ce a fost constatată perimarea.

Încheierea pronunțată la termenul din data de 13 decembrie 2023 era susceptibilă de atacare cu recurs pe toată durata suspendării cursului judecării procesului, în condițiile dispozițiilor art. 414 C. proc. civ., or, câtă vreme recurentul nu a uzat de acest instrument procedural, nu mai poate aduce critici acestei hotărâri pe calea prezentului recurs ce vizează decizia de perimare.

Cât privește criticile ce vizează modul de soluționare a cererii de amânare formulate pentru termenul din 17 septembrie 2024, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, curtea de apel apreciind în mod corect, în raport de dispozițiile art. 222 C. proc. civ., că motivul invocat de recurentul-pârât în susținerea cererii de amânare, respectiv, pentru a se prezenta în fața altei instanțe de judecată, pe rolul căreia se afla un dosar în care figura ca parte, având același termen, nu poate fi asimilat unei situații excepționale, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile legale anterior menționate, care să justifice amânarea judecății, în condițiile în care partea avea posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în lipsa sa.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 222 din C. proc. civ., "(1) Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei."

Rezultă din dispozițiile legale mai sus citate că amânarea judecării cauzei poate fi dispusă numai în mod excepțional, ceea ce înseamnă că temeinicia motivelor invocate trebuie apreciată cu mare strictețe. Pe de altă parte, judecătorul trebuie să stabilească și faptul că motivele pentru care se solicită amânarea din cauza lipsei de apărare nu sunt imputabile părții.

Or, față de intenția legiuitorului exprimată în cuprinsul art. 222 C. proc. civ. prin sintagma "numai în mod excepțional", Înalta Curte constată că, la momentul respingerii cererii de amânare, curtea de apel și-a exercitat prerogativa legală de apreciere, respingerea cererii de amânare a judecății cauzei fiind dispusă în condiții de legalitate, cu indicarea motivelor pentru care a considerat că situația invocată de parte nu poate fi asimilată unei astfel de situații, excepționale, care să justifice acordarea unui termen de judecată.

Amânarea judecății cauzei în temeiul textului legal citat nu este reglementată ca o obligație, ci ca o posibilitate acordată judecătorului cauzei, în corelație cu dreptul absolut al acestuia de a analiza temeinicia motivelor invocate, eventuala culpă a părții în solicitarea amânării, precum și caracterul excepțional al amânării.

Este adevărat că principiul garantării dreptului la apărare este de ordin constituțional, fiind consacrat prin art. 24 al Legii fundamentale, însă, posibilitatea instanței de judecată de a aprecia asupra temeiniciei unei cereri de amânare pentru lipsă de apărare și de a respinge o astfel de cerere dacă ea nu este întemeiată pe un motiv excepțional, nu constituie o încălcare, o restrângere a dreptului la apărare și nici nu încalcă vreun alt principiu constituțional, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credință a drepturilor procesuale prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia și al împiedicării înfăptuirii justiției, asigurând respectarea dreptului la un proces echitabil, derulat într-un termen optim și previzibil, consacrat de art. 6 din C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, câtă vreme procedura civilă nu instituie obligativitatea amânării judecății la cererea părții, soluția instanței cu privire la necesitatea acordării unui termen nu poate constitui motiv de casare decât în condițiile în care respingerea cererii ar încălca principiile unei judecăți echitabile.

Or, în speță, Înalta Curte constată că nu este incidentă o astfel de ipoteză, dispozițiile procedurale care reglementează amânarea judecății fiind corect aplicate, motiv pentru care și criticile subsumate de recurent acestui motiv de recurs urmează a fi înlăturate ca neîntemeiate.

Sunt lipsite de fundament și susținerile potrivit cărora instanța, dând eficiență încheierii din 13 decembrie 2023 ce a privit prima cerere de recuzare, a apreciat că nu se mai impune soluționarea cererii de recuzare formulate la data de 16 septembrie 2024.

Înalta Curte reține că, prin încheierea nr. 95 din 17 septembrie 2024, curtea de apel a anulat, ca netimbrată, prima cerere de recuzare a doamnei judecător C., întemeiată pe dispozițiile art. 43 C. proc. civ., soluția pronunțată vizând una dintre condițiile imperative de procedură a legalei învestiri, respectiv timbrarea în prealabil a cererii de recuzare, cerință impusă de dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prin raportare la art. 197 C. proc. civ.. La data de 16 septembrie 2024, prin poștă electronică, recurentul-pârât a înțeles să transmită o nouă cerere de recuzare, formulată împotriva aceluiași judecător și întemeiată pe aceleași argumente de fapt și de drept, fără a fi însoțită de dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente și fără a oferi vreun element cu caracter de noutate în legătură cu recuzarea magistratului vizat, în raport cu cererea formulată în precedent. Or, dat fiind caracterul similar al celor două cereri, nu se poate poate pretinde că, nefiind soluționate în mod distinct, cea din urmă cerere ar fi fost ignorată de către instanța de recurs.

Criticile formulate de recurent, din această perspectivă, sunt pur formale cu atât mai mult cu cât nici cea de-a doua cerere nu era timbrată în mod legal, deși recurentul cunoștea că are această obligație pe care, de altfel, nu și-a îndeplinit-o nici în raport cu prima cerere de recuzare care a și fost anulată din acest motiv.

Câtă vreme soluția data cererii de recuzare apare ca fiind legală, criticile ce susțin soluționarea cauzei în recurs de către o instanță nelegal constituită și lipsită de imparțialitate apar ca fiind vădit nefondate, neimpunând nicio altă analiză suplimentară.

Pentru argumentele expuse, constatând că în cauză nu sunt întrunite cerințele pentru a opera motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii nr. 95 din 17 septembrie 2024 și a deciziei nr. 546 din 17 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii nr. 95 din 17 septembrie 2024 și a deciziei nr. 546 din 17 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 martie 2025.