ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 328/2025

Ședința publică din data de 11 februarie 2025

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

La data de 23 august 2023 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj dosarul nr. x/2023, având ca obiect acțiunea în răspundere civilă delictuală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B..

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 3 iulie 2024, Tribunalul Dolj a admis excepția netimbrării cererii de recuzare și a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2023.

Împotriva acestei încheieri, petentul a formulat cerere de recurs, formându-se dosarul nr. x/2023

Prin decizia nr. 508 din 18 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a fost respinsă, ca lipsită de interes, excepția nulității recursului, invocată de recurentul A..

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 465 C. proc. civ. și art. 490 alin. (1) C. proc. civ.

A fost respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

A fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 9 iulie 2024 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2023, în ceea ce privește soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Prin încheierea din 17 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva deciziei nr. 508 din 18 iulie 2024 și împotriva încheierii din 17 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, petentul A. a declarat recurs.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei nr. 508 din 18 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, recurentul-petent a arătată că, în opinia sa, cele două excepții de neconstituționalitate (a dispozițiilor art. 465 C. proc. civ. și art. 490 alin. (1) C. proc. civ.) sunt admisibile.

Este evident că art. 490 alin. (1) C. proc. civ. are legătură cu cauza din moment ce în dispozitivul deciziei recurate este aplicat acest articol pentru a se stabili că recursul ar trebui să depus la instanța care a pronunțat hotărârea - "Recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității."

Concluzionând, recurentul a precizat că înțelege să își mențină motivele de neconstituționalitate invocate în fond.

Referitor la recursul declarat împotriva încheierii din 17 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care a fost respinsă cererea de îndreptare a mențiunii din dispozitivul deciziei nr. 508/2024, recurentul-petent a arătat că, prin cererea de îndreptare, la rândurile 129-155 de la pagina 4, a ridicat excepție de neconstituționalitate a art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., care prevăd: "Recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității."

Printr-o primă critică, recurentul-petent a arătat faptul că la termenul din 17 septembrie 2024, când s-a pronunțat încheierea recurată și când a fost pusă în discuție excepția de neconstituționalitate ridicată prin cererea de îndreptare, Curtea de Apel Craiova nu a citat niciuna din părți pentru a lua punctul de vedere asupra excepției.

Conform art. 29 alin. (4) din legea nr. 47/1992, "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților".

Drept urmare, instanța în fața căreia se ridică o excepție de neconstituționalitate are obligația de informa părțile cu privire la excepția ridicată și de a le solicita să depună puncte de vedere, care vor fi comunicate apoi Curții Constituționale.

În opinia recurentului, chiar dacă analizarea unei cererii de îndreptare se poate face fără citarea părților, dacă se ridică o excepție de neconstituționalitate, părțile trebuie să fie citate. În acest sens, art. 97 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești prevede că pentru excepțiile de neconstituționalitate se pot crea, la momentul formulării acestora, dosare asociate care nu se contabilizează din punct de vedere statistic.

Drept urmare, având în vedere că niciuna din părțile cauză nu a fost citată pentru a-și comunica punctul de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicată prin cererea de îndreptare din 19 iulie 2024, solicită casarea cu rejudecare a încheierii din 17 septembrie 2024, indicând Curții de Apel Craiova să citeze părțile pentru puncte de vedere și, după luarea punctelor de vedere, să se pronunțe asupra admisibilității excepției.

O altă critică formulată de recurent, vizează netemeinicia respingerii sesizării Curții Constituționale (teză subsidiară casării cu rejudecare), partea arătând că instanța a menținut dispozitivul deciziei nr. 508 din 18 iulie 2024, prin care a pus în vedere părților să depună recursul împotriva respingerii de către Curtea de Apel Craiova unei excepții de neconstituționalitate tot la Curtea de Apel Craiova.

Drept urmare, art. 490 alin. (1) din C. proc. civ. are legătură cu cauza, deci excepția de neconstituționalitate ridicată prin cererea de îndreptare din 19 iulie 2024 este admisibilă.

Norma contestată încalcă prevederile art. 21 alin. (1) care consacră accesul liber la justiție, ale art. 24 privind dreptul la apărare din Constituție și ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.

În conformitate cu dispozițiile art. 129 și ale art. 126 alin. (2) din Constituția României, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege. Din aceste prevederi constituționale rezultă că legiuitorul are libertatea de a stabili cazurile și condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac.

Totuși, libertatea legiuitorului de a stabili condițiile de exercitare a căilor de atac și procedura de judecată nu este absolută, limitele libertății de reglementare fiind determinate și în aceste cazuri de obligativitatea respectării normelor și principiilor privind drepturile și libertățile fundamentale și a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte. Potrivit art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.

În reglementarea exercitării accesului la justiție, legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiții de formă, ținând de natura și de exigențele administrării justiției, fără însă ca aceste condiționări să aducă atingere substanței dreptului sau să îl lipsească de efectivitate.

În consecință, recurentul-reclamant solicită să se dispună sesizarea instanței de control constituțional pentru competenta analiză a conformității cu legea fundamentală a dispozițiilor criticate.

La dosar nu a fost depusă întâmpinare.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (23 august 2023), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 11 februarie 2025, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursurilor.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Recursul declarat împotriva deciziei nr. 508 din 18 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova:

Singura critică formulată de recurentul-petent vizează soluția dată de Curtea de Apel Craiova asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 465 C. proc. civ. și art. 490 alin. (1) C. proc. civ., în opinia recurentului cele două excepții de neconstituționalitate fiind admisibile. Recurentul a arătat că este evident că art. 490 alin. (1) C. proc. civ. are legătură cu cauza din moment ce în dispozitivul deciziei recurate este aplicat acest articol pentru a se stabili că recursul ar trebui să depus la instanța care a pronunțat hotărârea.

În ceea ce privește această critică, ce poate fi examinată din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepțiile invocate au legătură cu soluționarea cauzei, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din același articol dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca atare, instanța este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței ori irelevanței textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței - de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate - este limitată de dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

În speță, recurentul-petent a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 465 C. proc. civ. ("Măsurile de administrare judiciară nu pot face obiectul niciunei căi de atac") și art. 490 alin. (1) C. proc. civ. ("Recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității").

Înalta Curte constată că excepțiile de neconstituționalitate au fost ridicate în fața instanței învestite cu soluționarea recursului declarat împotriva încheierii prin care a fost anulată, ca netimbrată, o cerere de recuzare, iar textele legale pretins a fi neconstituționale nu au legătură cu obiectul dedus judecății prin cererea de recurs cu a cărei soluționare Curtea de Apel Craiova a fost învestită.

Altfel spus, niciuna dintre excepțiile de neconstituționalitate invocate nu vizează procedura de soluționare a recursului declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare, astfel încât să devină admisibilă sesizarea Curții Constituționale.

Pe de altă parte, condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma soluției și a dispozițiilor legale în temeiul cărora aceasta a fost pronunțată.

Cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată o are în prezenta cauză, din analiza textelor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată și obiectul cauzei, se constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluția ce ar fi putut fi pronunțată în cadrul cererii de recurs și soluția ce ar fi putut fi pronunțată de Curtea Constituțională.

Cu alte cuvinte, și dacă s-ar admite neconstituționalitatea respectivelor dispoziții, acest aspect nu ar avea influență în soluționarea cererii de recurs, cale de atac declarată împotriva încheierii de anulare a cererii de recuzare, iar prefigurarea unei soluții vizând neconstituționalitatea textelor de lege menționate nu creează premisele aplicării directe a acelor norme în vederea soluționării cererii de recurs.

Faptul că recurentul a invocat drept critică în calea extraordinară de atac nulitatea propriului recurs, prin raportare la aspectul depunerii cererii de recurs direct la instanța competentă să judece calea extraordinară de atac ori la instanța care a pronunțat hotărârea atacată (art. 490 alin. (1) C. proc. civ.), nu relevă legătura cu obiectul dedus judecății prin cererea de recurs impusă de condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, cât timp instanța a respins excepția nulității recursului ca lipsită de interes.

Așa cum în mod legal a reținut curtea de apel, excepțiile de neconstituționalitate au fost invocate în legătură cu sancțiunea nulității recursului, sancțiune pe care însă instanța nu a aplicat-o în concret, întrucât a respins nulitatea recursului, astfel încât nu se poate aprecia că excepțiile de neconstituționalitate care vizau tocmai această critică au legătură cu soluționarea căii de atac.

Față de precizările recurentului-petent, în sensul că înțelege să își mențină motivele de neconstituționalitate invocate în fond, se reține că, în cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se atribuie instanței imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale o competență specială, limitată exclusiv la examinarea legalității și temeiniciei încheierii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate.

În condițiile în care o persoană nu poate sesiza direct Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate, ci doar prin intermediul instanței în fața căreia a fost ridicată, reiese că rațiunea prevederilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 referitoare la recurs a fost aceea de a supune controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, indiferent de faza procesuală în care au fost pronunțate, ca o garanție în plus a liberului acces la justiție.

Dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reprezintă norme de procedură, pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții de neconstituționalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de autoritatea de jurisdicție constituțională.

În evidențierea caracterului special al acestei proceduri, Curtea Constituțională a statuat că "instanța de judecată în fața căreia este invocată excepția de neconstituționalitate realizează un control al condițiilor de admisibilitate a acesteia în exercitarea rolului său de filtru, fără a o putea respinge pe motive ce țin de temeinicia sau netemeinicia acesteia, aspecte care țin de resortul instanței de contencios constituțional, ci doar cu privire la motivele care privesc îndeplinirea condițiilor de admisibilitate. Prin urmare, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale ar putea privi exclusiv condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte, care nu necesită considerații teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepției" (Decizia nr. 714 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 aprilie 2018).

Așadar, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale poate avea loc exclusiv pentru motivele expres și limitativ enumerate în art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, care sunt pur obiective și strict legate de îndeplinirea unor condiții procedurale.

Prin urmare, prin cererea de recurs pe care o formulează, autorului excepției îi va reveni sarcina de a demonstra, printr-o motivare corespunzătoare, că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de admisibilitate, fiind nelegală soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțată de instanță.

Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită cerința prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceea ca dispoziția legală criticată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, astfel încât, nu se poate reține încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către curtea de apel, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei nr. 508 din 18 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova urmând a fi respins ca nefondat.

Aceeași soluție se impune și cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 17 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care au fost respinse cererea de îndreptare și cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Prin cererea de îndreptare, petentul a arătat că din minuta și din dispozitivul deciziei nr. 508/2024 lipsesc mențiuni cu privire la momentul (dată, oră, minut) la care a fost pronunțată decizia, respectiv momentul (dată, oră, minut) până la care se poate declara recurs.

De asemenea, a solicitat corectarea mențiunilor din minuta și din dispozitivul aceleiași decizii, în sensul că în loc de "cale de atac ce se va depune la Curtea de Apel Craiova, secția I civilă" să fie trecut textul "cale de atac ce se va depune la Înalta Curte de Casație si Justiție" sau, în subsidiar, "cale de atac ce se va depune, sub sancțiunea nulității, la Curtea de Apel Craiova-Sectia I Civilă".

Totodată, petentul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., care prevăd că: "Recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității."

Prin încheierea din 17 septembrie 2024, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de îndreptare a mențiunilor din dispozitivul deciziei nr. 508/2024, reținând, în esență, că nu sunt incidente dispozițiile art. 442 C. proc. civ. întrucât mențiunile invocate de petent nu fac parte din cele care, potrivit art. 425 alin. (3) C. proc. civ., trebuie cuprinse în minută, respectiv dispozitivul hotărârii judecătorești.

Tot astfel, instanța a reținut și că împrejurarea că în minuta și dispozitivul hotărârii s-a menționat că recursul se depune la Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în loc de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu constituie o veritabilă eroare materială în sensul art. 442 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, petentul A. a declarat recurs.

Printr-o primă critică, susceptibilă de a fi examinată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-petent a arătat faptul că la termenul din 17 septembrie 2024, când s-a pronunțat încheierea recurată și când a fost pusă în discuție excepția de neconstituționalitate ridicată prin cererea de îndreptare, Curtea de Apel Craiova nu a citat părțile pentru a le lua punctul de vedere asupra excepției. Recurentul a arătat că instanța în fața căreia se ridică o excepție de neconstituționalitate are obligația de informa părțile cu privire la excepția ridicată și de a le solicita să depună puncte de vedere, care vor fi comunicate apoi Curții Constituționale.

Critica este nefondată, neputându-se reține vreo încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Dispozițiile art. 442 alin. (2) C. proc. civ., ce reglementează modul în care se soluționează cererea de îndreptare, prevăd că "instanța se pronunță prin încheiere dată în camera de consiliu. Părțile vor fi citate numai dacă instanța socotește că este necesar ca ele să dea anumite lămuriri".

Cum procedura de soluționare a cererii de îndreptare în fața Curții de Apel Craiova s-a desfășurat fără citarea părților, solicitarea de sesizare a Curții Constituționale a urmat regimul procedurii în care se afla, astfel încât nu s-a impus citarea părților, având în vedere că excepția reprezintă una dintre formele de apărare procesuală puse la dispoziția părților din litigiu.

O altă critică formulată de recurent, vizează netemeinicia respingerii sesizării Curții Constituționale, partea apreciind că art. 490 alin. (1) din C. proc. civ. are legătură cu cauza, iar excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții, ridicată prin cererea de îndreptare, este admisibilă.

Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața instanței învestite cu soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale, iar textul legal pretins a fi neconstituțional nu are legătură cu obiectul cererii deduse judecății, instanța reținând că menționarea în minuta și dispozitivul hotărârii a faptului că recursul se depune la Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în loc de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu constituie o veritabilă eroare materială în sensul art. 442 C. proc. civ.

Fără a mai relua considerentele vizând cerința prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceea ca dispoziția legală criticată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, expuse cu prilejul examinării recursului declarat împotriva deciziei nr. 508 din 18 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, se constată că, prin modalitatea de formulare a criticii, petentul nu ridică o problemă de neconstituționalitate a prevederilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ., ci ceea ce reclamă ar fi, în fapt, modificarea textului legal, în sensul că recursul ar trebui depus la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea hotărârilor recurate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petentul A. împotriva deciziei nr. 508 din 18 iulie 2024 și împotriva încheierii din 17 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2025.