ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 743/2024

Ședința publică din data de 19 martie 2024

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 8 august 2022 sub nr. x/2022 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâtul să răspundă patrimonial pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat prin eroarea judiciară produsă în dosarul nr. x/2021, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 4572/10.12.2021 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin decizia 1334/26.05.2022 a Curții de Apel Craiova.

1.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Dolj

Prin sentința civilă nr. 9 din 17 ianuarie 2023, Tribunalul Dolj, secția I civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 82 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 formulată de reclamantul A. și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, ca neîntemeiată.

1.3. Deciziile pronunțate de Curtea de Apel Craiova

Prin decizia civilă nr. 315/2023 din 04 mai 2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul exercitat de reclamantul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții constituționale din cuprinsul dispozitivului sentinței civile nr. 9 din 17 ianuarie 2023 pronunțate de Tribunalul Dolj, secția I civilă.

Prin decizia civilă nr. 269/2023 din 13 septembrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 9 din 17 ianuarie 2023, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Cerea de recurs

Împotriva deciziei civile nr. 269/2023 din 13 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. pct. 4, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., învederând următoarele aspecte:

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a arătat că soluția de respingere de către Tribunalul Craiova prin sentința civilă nr. 9/17.01.2023 a cererii de sesizare a Curții Constituționale este nelegală din perspectiva faptului că se ignoră prevederile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, care consacră răspunderea statului în cazul erorii judiciare.

În mod greșit s-a reținut că în cauză nu există legătură între norma legală a cărei neconstituționalitate se invocă și cauza dedusă judecății.

În contextul în care prin decizia recurată, cererea de sesizarea a Curții Constituționale nu mai este antamată, aceasta fiind soluționată definitiv prin hotărârea Curții de Apel, în complet de recurs, este evident că situația care a dus la încălcare dreptului pretins persistă.

Prin urmare, se impune ca Înalta Curte să interpreteze norma care a condus la apariția litigiului din punctul de vedere al înțelesului termenilor, potrivit limbii române, consacrat prin dicționarul explicativ, fie prin pronunțarea unei decizii de speță, fie prin constituirea completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, chiar dacă situația supusă judecății este singulară, sau prin sesizarea Curții Constituționale.

În expunerea criticilor de recurs, recurentul-reclamant a învederat că instanța de apel s-a rezumat în a reitera considerentele privind puterea lucrului judecat, reluând sintagmele și expresiile cu care a operat instanța de fond, reținând că drepturile și obligațiile cuprinse în prevederile Statutului profesional al magistraților privesc numai activitatea socială specifică acestei categorii socio-profesionale, activitate ce se desfășoară în locuri distincte, în perioade de timp distincte și în conformitate cu norme legale speciale, că oricare ar fi interpretările date de Înalta Curte sau de Curtea Constituțională, acestea s-ar raporta numai la situațiile litigioase ulterioare.

De asemenea, în mod nelegal, instanța de apel reține că "sub protecția oferită de principiul lucrului judecat, se încearcă permanentizarea efectelor unei hotărâri grefate pe înțelegerea eronată a unui fapt ce a condus și la interpretarea greșită a efectului pozitiv a respectivului fapt în raport cu nivelul de înțelegere sau interpretare al uni om obișnuit, mediu instruit."

Prin raportare la considerentele prin care își construiește silogismul juridic cu care își motivează hotărârea, instanța de apel renunță la ansamblul normelor cu care operează dreptul român, împrejurarea care atrage incidența motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În argumentarea incidenței motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că dreptul la pensie i-a fost "constatat, recunoscut și consacrat" printr-o hotărâre a Curții de Apel București care ulterior a fost desființată, reținându-se, în motivare, că numai hotărârea Tribunalului Mehedinți se bucură de prezumția legală, absolută și irefragabilă de putere de lucru judecat, hotărârile anterioare neexprimând adevărul judiciar, legal, absolut și irefragabil.

Instanțele de judecată se opun dreptului reclamantului de a beneficia de pensia de serviciu aferente funcției de magistrat deținute, ceea ce se constituie într-o formă de discriminare în raport de persoanele care se găsesc într-o ipoteză asemănătoare.

Lipsa de logică în coroborarea unor norme rezultă și din faptul că pensia de serviciu este achitată sub sintagma pensiei miliare, cu toate că nu este pensie militară, de către o entitate care este organizată și funcționează potrivit legii pensiilor militare (Casa sectorială de pensii), lege care, în opinia instanței consemnată în considerente, nu este incidentă cauzei.

Prin urmare, având în vedere că nu a fost recunoscută puterea lucrului judecat conferită de hotărârea ce a consacrat drepturile la pensie pretinse, sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În argumentarea incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că restrângerea dreptului de a beneficia de pensia militară, garantată de stat operează cu consecința încălcării prevederilor legii speciale, dar și a dispozițiilor art. 53 din Constituția României, care prevăd, în mod imperativ, ipotezele în care plata pensiei militare încetează, cu atât mai mult cu cât această chestiune nu este dată în competența instanțelor de judecată care nu pot constata încetarea acordării acestor drepturi.

Prin urmare, instanța de fond a asimilat, în mod nelegal, cazurile expres prevăzute de art. 82 alin. (7) teza întâi din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora "Judecătorii și procurorii pot opta între pensia de serviciu și pensia din sistemul public", iar această asimilare reprezintă o adăugare la lege, nepermisă.

Or, cum modificarea sau completarea legii nu aparține instanței de judecată, ci unui alt organ al statului, devine incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

1.2. Apărările formulate în cauză

La data de 11 ianuarie 2024, data poștei, intimatul-pârât Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului, și menținerea, ca temeinică și legală, a deciziei curții de apel.

În combaterea recursului, intimatul-pârât a arătat că, în mod legal, instanța de apel a reținut că o chestiune litigioasă care a fost tranșată în mod definitiv într-un litigiu anterior nu mai poate fi pusă în discuție în procesul ulterior, fără posibilitatea de a mai putea fi contrazisă, în aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat.

În dosarul nr. x/2021, instanțele au dat eficiență puterii de lucru judecat de care se bucura hotărârile anterioare, în mod corect reținându-se de curtea de apel că acest aspect a fost analizat în litigiile derulate, statuându-se în sensul imposibilității cumulului celor două pensii.

Referitor la critica recurentului-reclamant A. referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, în cauză au fost declarate 2 căi de atac împotriva acestei soluții, respectiv o cerere de apel și o cerere separată de recurs, care face obiectul prezentei cauze.

Apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 9 din 17.01.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022 a soluționat definitiv cererea de sesizare a Curții Constituționale, iar formularea unei căi de atac împotriva acestei soluții contravine prevederilor art. 460 alin. (1) din C. proc. civ. care prevede unicitatea căii de atac.

În cauză, nu este îndeplinită una dintre condițiile legale de sesizare a Curții Constituționale, respectiv aceea a existenței unei legături între dispozițiile vizate și cauza dedusă judecății, din această perspectivă, în mod corect, instanța de apel a reținut că soluția Curții Constituționale trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii, acest lucru presupunând, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului de față, iar, pe de altă parte, rolul concret pe care decizia pronunțată de Curtea Constituțională îl va avea în dosar, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

Or, aceste condiții nu sunt întrunite în cauza pendinte având în vedere că obiectul pricinii vizează repararea prejudiciilor cauzate de unele pretinse erori judiciare, în temeiul art. 96 din Legea nr. 303/2004, iar textul legal pretins a fi neconstituțional este art. 82 alin. (7) din Legea nr. 303/2004.

În privința pretinsei nesocotiri a autorității de lucru judecat care a consacrat dreptul său de a beneficia de pensie militară de stat, recurentul-reclamant aduce în discuții chestiuni de fapt și de drept care au fost deja analizate de către instanțele de fond, ca instanțe devolutive.

Prin urmare, în mod legal, instanța de apel a dat o dezlegare corectă pricinii, reținând că în prezentul demers judiciar se tinde la reanalizarea aspectelor de fapt și de drept deduse judecății în litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2021, invocând erori judiciare, dar fără a face dovada unor astfel de erori, în sensul celor reglementate de art. 96 din Legea nr. 303/2004.

La 06 februarie 2024, prin poștă, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, reiterând aspectele invocate prin memoriul de recurs.

I.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2023, la data de 22 noiembrie 2023, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare completului nr. 2.

După efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 29 ianuarie 2024, în temeiul art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., a fost stabilit termen de judecată la data de 19 martie 2024, când Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă

În condițiile art. 248 alin. (1) și ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Privitor la aspectele relevate de recurentul-reclamant prin memoriul de recurs referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 82 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 29 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 47/1992 "(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Din interpretarea sistematică a prevederilor legale anterior redate reiese că împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale se poate exercita recurs, la instanța imediat superioară.

În cauza de față, se constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost formulată de reclamant în fața tribunalului și a fost soluționată prin sentința civilă nr. 9 din 17 ianuarie 2023 de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în sensul respingerii acesteia.

Împotriva aceste soluții, reclamantul a exercitat recurs, soluționat prin decizia civilă nr. 315/2023 din 04 mai 2023 de Curtea de Apel Craiova, în sensul menținerii soluției tribunalului de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Decizia astfel pronunțată este definitivă, împrejurare în raport de care Înalta Curte constată că aspectele relevate de către recurentul-reclamant prin memoriul de recurs referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale excedează cadrului procesual în limitele căruia poate fi analizat prezentul recurs care, de altfel, privește în exclusivitate decizia civilă nr. 269/2023 din 13 septembrie 2023 prin care Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins apelul formulat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 9 din 17 ianuarie 2023, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția I civilă, nu și decizia civilă nr. 315/2023 din 04 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, decizie ce nu mai poate fi contestată pe această cale.

Cu referire strict la criticile ce vizează decizia civilă nr. 269/2023 din 13 septembrie 2023, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Examinând cererea de recurs formulată de reclamant din perspectiva respectării exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși recurentul a susținut incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ., invocarea acestor norme de procedură este una formală, întrucât, prin dezvoltarea motivelor de recurs, partea nu a adus critici concrete de nelegalitate deciziei recurate, susceptibile de analiză din perspectiva cazurilor de casare indicate, ci și-a exprimat nemulțumirea cu privire la modul în care a fost realizată judecata în prezentul dosar, fără a arăta punctual în ce mod instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în ce constă nesocotirea autorității de lucru judecat și nici care sunt normele de drept material interpretate sau aplicate greșit în soluționarea apelului.

Astfel, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reține că prin sintagma "depășirea atribuțiilor judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție sau de legile organice, prin săvârșirea de către instanța de judecată a unor acte care intră în atribuțiile altor organe aparținând unei alte autorități constituite de stat.

Însă, din cuprinsul cererii de recurs, nu rezultă nicio critică prin care partea să fi invocat o imixtiune a instanței de judecată în atribuțiile organelor executive sau legislative ale statului, critică ce ar fi putut susține, spre exemplu, eventuala realizare a unui act care intră în sfera exclusivă de activitate a organelor executive sau legislative, aplicarea unor texte abrogate, refuzul de a recunoaște valoare juridică unor dispoziții normative în vigoare sau aplicarea unei legi înainte de intrarea ei în vigoare.

Simplele afirmații ale recurentului-reclamant în sensul că instanța de apel "a asimilat, în mod nelegal, cazurilor expres prevăzute de art. 82 alin. (7) teza 1 din Legea nr. 303/2004, ceea ce echivalează cu o adăugare la lege, nepermisă", respectiv că "instanțele nu au competența de a statua cu privire la încetarea drepturilor de a beneficia de pensie militară de stat sau de altă natură" nu sunt apte să prefigureze o analiză a deciziei recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., având în vedere cele anterior expuse cu privire la ipoteza la care se referă acest text de lege.

Nu respectă rigorile impuse de prevederile art. 488 alin. (1) și (2) C. proc. civ. nici critica prin care partea a susținut nesocotirea autorității de lucru judecat de către instanța de apel. În esență, recurentul reclamant a susținut că decizia nr. 1003R din 18 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr. x/2008 al Curții de Apel București, care a "constatat, recunoscut și consacrat dreptul său la pensie militară", nu a fost reținută ca exprimând adevărul judiciar, instanțele considerând că numai hotărârea Tribunalului Mehedinți "se bucură de prezumția legală, absolută și irefragabilă."

Această critică, deși a fost subsumată de recurentul-reclamant dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate care să poată fi circumscrisă acestui motiv de casare întrucât hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat se invocă nu a fost avută în vedere, în concret, în analiza incidenței dispozițiilor art. 430 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., de către instanța de apel.

Astfel, curtea de apel a reținut că în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Craiova, instanțele au dat eficiență puterii de lucru judecat de care se bucură hotărârile anterioare, hotărâri prin care au fost soluționate litigiile anterioare în cadrul cărora reclamantul a încercat să rezolve problema pensiei sale și în care toate problemele de fapt și de drept invocate au fost analizate și dezlegate, statuându-se în sensul imposibilității cumulului celor două pensii, anume pensia militară de stat și cu cea de serviciu.

În esență, prevalându-se de motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurentul-reclamant tinde să readucă în mod nepermis în discuție acest aspect, tranșat în mod definitiv de către instanțele de judecată în litigiile derulate anterior, susținând că instanțele de judecată se opun dreptului său de a beneficia de pensia de serviciu aferente funcției de magistrat deținute, ceea ce, în opinia sa, se constituie într-o formă de discriminare în raport de persoanele care se găsesc într-o situație similară, respectiv că "pensia de serviciu este achitată sub sintagma pensiei miliare, cu toate că nu este pensie militară, de către o entitate care este organizată și funcționează potrivit legii pensiilor militare (Casa sectorială de pensii), lege care, în opinia instanței consemnată în considerente, nu este incidentă cauzei."

Or, faptul că recurentul contestă legalitatea și temeinicia soluțiilor nefavorabile pe care le-a primit în litigiile în care a fost parte și care au statuat că nu poate fi titularul atât al pensiei de stat militară, cât și al celei de serviciu nu echivalează cu încălcarea de către instanța de apel a autorității de lucru judecat de care se bucură aceste hotărâri, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 7 C. proc. civ., câtă vreme recurentul nu a invocat și, cu atât mai puțin, nu a demonstrat în ce constă încălcarea dispozițiilor art. 430 C. proc. civ., fiind doar nemulțumit că instanța devolutivă le-a dat eficiență în cauză, reținând că nu poate reanaliza pe fond chestiuni care au fost deja tranșate în mod definitiv.

În aceste circumstanțe, reținând că susținerile recurentului nu pot fi circumscrise unor veritabile critici de nelegalitate susceptibile de analiză din perspectiva cazului de casare invocat, Înalta Curte nu le poate analiza.

Cât privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta se referă la aplicarea greșită a normelor de drept material și are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei dar, fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.

Analizând susținerile subsumate de recurent acestui motiv de casare, Înalta Curte observă că partea s-a prevalat în mod formal de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de vreme ce nu a circumstanțiat în niciun mod criticile formulate încălcării unor norme de drept material, în considerarea soluției pronunțate de instanța de apel, ci s-a rezumat la a reitera nemulțumirea față de împrejurarea că instanța de apel a reținut puterea de lucru judecat a hotărârilor anterioare, reluând sintagmele și expresiile cu care a operat instanța de fond", aprecierea acestuia fiind în sensul că prin "silogismul juridic cu care își motivează hotărârea, instanța de apel renunță la ansamblul normelor cu care operează dreptul român".

În alte cuvinte, recurentul consideră că, reținând autoritatea de lucru judecat și "renunțând" la a analiza pe fond chestiunile invocate prin acțiunea dedusă judecății, instanța de apel a încălcat normele de drept material pe care acestea se întemeiază.

Or, această maniera de motivare a recursului nu permite decelarea niciunei critici care să poată fi subsumată motivului de casare invocat întrucât, în mod concret, nu se invocă o încălcare sau o aplicare greșită a dreptului substanțial, ci tot greșita reținere a autorității de lucru judecat, recurentul încercând și pe calea acestui motiv de casare să repună în discuție problemele dezlegate în litigiile anterioare, reproșând instanței de apel că nu le-a analizat ea însăși în cadrul litigiului de față.

Pentru a putea fi analizată nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., era necesară indicarea și demonstrarea în concret de către recurent a erorii comise de instanța de apel în interpretarea și aplicarea unor reguli de drept material, însă cererea de recurs nu relevă niciun aspect care să poată fi calificat ca atare, astfel că susținerile generice pe care recurentul le face cu referire la greșita aplicare a legii nu permit efectuarea controlului de legalitate asupra deciziei recurate.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, în concret, problema de drept cu referire la care recurentul pretinde că instanța de apel ar fi încălcat normele de drept material, nici nu a fost analizată pe fond, Curtea de Apel reținând doar că aceasta a fost tranșată definitiv în litigii anterioare, prin hotărâri definitive, astfel că nu mai poate fi repusă în discuție. Or, eventuala greșită reținere a autorității de lucru judecat nu se subsumează unei critici de nelegalitate ce ar putea fi analizată din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., fiind evident, o dată în plus, că aceste dispoziții legale au fost invocate doar în mod formal de către recurent.

Având în vedere că, în esență, calea de atac a recursului este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalității acesteia și că o atare analiză nu se poate realiza în lipsa dezvoltării unor critici concrete de nelegalitate, susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și grefate pe considerentele hotărârii recurate și pe soluția pe care aceasta o cuprinde, Înalta Curte, constatând că susținerile formulate de recurentul-reclamant prin motivele de recurs nu pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și că, în speța de față, nu pot fi reținute nici motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat împotriva deciziei nr. 269/2023 din data de 13 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 269/2023 din data de 13 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2024.