Decizia nr. 165/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 185/2024 a Tribunalului Giurgiu

Obiectul cererii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la data de 11.01.2024 sub nr. x/2024, reclamanții A. și B. au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri, în contradictoriu cu pârâții C. și D. prin să se dispună: - plata daunelor morale în cuantum de 125.000 RON (la solicitarea instanței, reclamantul a indicat că suma se solicită în mod egal, câte 62.500 RON pentru fiecare reclamant); - obligarea pârâților la a-și cere scuze publice printr-un comunicat ce va fi afișat pe paginile oficiale ale E., E. Giurgiu și E. Ogrezeni timp de două săptămâni; - publicarea hotărârii instanței de judecată într-un ziar de circulație județeană.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Giurgiu Prin sentința civilă nr. 185 din 25 septembrie 2024, Tribunalul Giurgiu – secția Civilă a admis în parte acțiunea, a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantului A. daune morale în cuantum de 10.000 RON, a respins în rest, acțiunea ca neîntemeiată, a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantului A. suma de 100 RON reprezentând cheltuieli de judecată și a admis în parte cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 424 A din 24 aprilie 2025, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanții-pârâți C. și D., împotriva sentinței civile nr. 185/25.09.2024, pronunțate de Tribunalul Giurgiu, secția civilă în dosarul nr. x/2024. A schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Totodată, l-a obligat pe intimatul-reclamant la plata către apelanții-pârâți a sumei de 3.060 RON (onorariu de avocat redus și taxă judiciară de timbru), cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamanții A. și B., prin care solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În susținerea căii de atac formulate, recurenții, prevalându-se de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 6 și 8 C. proc. civ., arată că instanța s-a antepronunțat asupra dosarelor nr. x/2023 și nr. y/2023, depășindu-și competența și atribuțiile puterii judecătorești, că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, respectiv că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Reținerile instanței de apel în sensul că nu există afirmații denigratoare sau injurii aduse intimaților, ci simple puncte de vedere, respectiv o preluare a unei informații publice și aducerea acesteia într-un alt spațiu public – pagina E. Ogrezeni sunt criticate de recurenți, care susțin că afirmațiile instanței de judecată sunt pure speculații, neprobate, ca recurentul A. nu trebuia să demonstreze faptul că are un handicap, ci intimații din prezenta cauză aveau obligația de a proba acest aspect. Mai susțin recurenții că reținerile instanței de apel, în sensul că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, nu este legală, întrucât aceștia au solicitat atragerea răspunderii delictuale a pârâților în baza unui act legal emis de către o autoritate de stat, anume Consiliul Național de Combatere a Discriminării, unde se reține existența unei discriminări. Astfel, susțin că instanța de apel și-a depășit competența, antepronunțându-se asupra dosarelor nr. x/2023 și nr. y/2023, cu depășirea competenței.

Apărările formulate în cauză În data de 09 iulie 2025, intimații C. și D. au formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității și excepția inadmisibilității recursului, ambele excepții fiind invocate în raport cu neîncadrarea criticilor în motivele de casare iar, în subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat. Întâmpinarea a fost comunicată recurenților la data de 17 iulie 2025, care nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Procedura în fața instanței de recurs Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești, 11 ianuarie 2024, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 471 1 alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 04 februarie 2026, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra fondului recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamanții A. și B. este nefondat, pentru următoarele considerente: Înalta Curte reține că, prin motivele de recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 6 și 8 din C. proc. civ., recurenții solicită admiterea recursului și casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, susținând că instanța de apel s-a pronunțat asupra unor chestiuni ce fac obiectul altor dosare, depășindu-și competența. Totodată, susțin recurenții că hotărârea atacată este ambiguă și dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prioritar, în concordanță cu cele reținute și cu ocazia dezbaterilor asupra excepției nulității recursului, invocate de intimați prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că singura critică de nelegalitate din recurs, dezvoltată de recurenți, este aceea referitoare la faptul că instanța de apel a omis calificarea juridică dată de aceștia pretențiilor deduse judecății, comportându-se ca o instanță de contencios administrativ, atunci când a cercetat legalitatea deciziei Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cu depășirea propriei competențe, care era limitată la analizarea condițiilor răspunderii civile delictuale. Această critică a fost încadrată de recurenți în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit căruia "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:…3. când hotărârea este dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii". Din norma citată reiese că, pentru a fi incident acest motiv de casare, este necesar ca, prin hotărârea recurată, să se fi încălcat competența unei alte instanțe, cu condiția obligatorie ca norma de competență încălcată să fie una de ordine publică. Totuși, Înalta Curte constată că reclamanții nu au înțeles să conteste competența instanței învestite cu soluționarea pretențiilor deduse judecății prin cererea introductivă de instanță, după cum nu neagă nici faptul că revine secției civile a Curții de Apel București competența de soluționare a căii de atac a apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 185/25.09.2024 a Tribunalului Giurgiu, pentru a putea fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Dimpotrivă, recurenții arată că instanța civilă, iar nu cea de contencios administrativ este competentă în soluționarea pricinii. Or, constatând că atât în fața tribunalului, cât și în fața curții de apel, secțiile civile ale acestor instanțe au soluționat cauza, Înalta Curte reține că nu poate fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 3 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Mai mult, Înalta Curte observă că ceea ce critică recurenții, prin motivele de recurs, este faptul că instanța de apel a omis calificarea juridică pe care aceștia au dat-o pretențiilor deduse judecății, anume aceea de acțiune în atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților C. și D., pronunțându-se asupra unor aspecte care nu ar fi fost deduse judecății în prezentul dosar, anume cercetarea legalității deciziei Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prerogativă pe care o poate avea doar o instanță de contencios administrativ. Practic, recurenții arată că instanța de apel s-a pronunțat asupra unor aspecte străine de natura pricinii, pronunțând o hotărâre nelegală, cu depășirea limitelor învestirii. Or, această critică, susceptibilă de încadrare în motivele de recurs prevăzute de pct. 5 și 6 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar nu de pct. 3 al aceluiași text de lege, nu este fondată. Verificând raționamentul instanței de apel, din decizia civilă recurată, și care stă la baza soluției de admitere a apelului formulat de apelanții-pârâți C. și D. împotriva sentinței civile nr. 185/25.09.2024 a Tribunalului Giurgiu, și de respingere a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate, Înalta Curte reține că acesta este unul corect și legal, instanța de apel pronunțându-se in limine litis asupra căii de atac cu a cărei soluționare a fost învestită. Așadar, instanța de apel a reținut în mod corect că aceasta a fost învestită cu verificarea legalității și temeiniciei hotărârii primei instanțe a fondului, din perspectiva îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, ceea ce presupune analiza condițiilor existenței faptei ilicite, a vinovăției pârâților și a raportului de cauzalitate dintre acestea. Or, sub acest aspect, instanța de apel a constatat că între părți a mai existat un litigiu, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021, în care Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 806 din 13 octombrie 2023, s-a pronunțat asupra unor chestiuni similare, fiind analizat caracterul defăimător al acelorași afirmații cu cele ce fac obiectul cauzei de față, și în care s-a conchis, pe de-o parte, că pârâții din prezenta cauză au calitate procesuală pasivă iar, pe de altă parte, că postările de pe pagina de F. E. Ogrezeni, al cărei președinte, respectiv vicepreședinte sunt pârâții C. și D., se încadrează în limitele libertății de exprimare. Astfel fiind, instanța de apel a dat eficiență statuărilor definitive din litigiul anterior purtat între părți, recunoscând efectul pozitiv al deciziei civile nr. 806 din 13 octombrie 2023 a Curții de Apel București, reținând că, din perspectivă probatorie, lipsa faptei ilicite a pârâților a fost definitiv stabilită în litigiul anterior, aspect ce nu ar mai putea fi contrazis în prezentul dosar, prin interpretarea diferită a acelorași afirmații pretins denigratoare. Înalta Curte constată că decizia atacată corespunde standardelor de motivare stabilite prin dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de apel, în limitele devoluțiunii stabilite prin motivele de apel a răspuns criticilor susținute de pârâți prin motivele de apel, verificând stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Prima instanță de control judiciar a analizat legalitatea și temeinicia sentinței tribunalului prin prisma condițiilor specifice acțiunii în răspundere civilă delictuală, reglementate de art. 1357 și urm. din C. civ., soluția de admitere a cererii de obligare a pârâților la plata de daune morale către reclamanți, pentru atingerea adusă demnității, onoarei și imaginii acestora fiind infirmată de instanța de apel, care a recunoscut efectul pozitiv al lucrului judecat de care se bucură decizia civilă nr. 80 din 13 octombrie 2023 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2021. Astfel, după ce a sintetizat motivele de apel formulate de pârâți, instanța le-a analizat, pe fiecare în parte, prezentând argumentele de fapt și de drept pentru care a admis criticile aduse sentinței primei instanțe a fondului. Cu privire la pretinsa faptă ilicită săvârșită de pârâți, curtea de apel a reținut că acesta nu se confirmă, că nu orice afirmație este susceptibilă de a aduce atingere onoarei și reputației unei persoane, iar cele afirmate prin postările de pe pagina de F. a organizației E. Ogrezeni se încadrează în limitele libertății de exprimare, astfel cum deja s-a statuat în mod definitiv în litigiul anterior purtat între părți. Pe cale de consecință, în contextul prezentat, nu se relevă o depășire a competenței instanței de apel, ori o pronunțare a acesteia pe aspecte străine cauzei, după cum nici nu se identifică vreo pronunțare a instanței de apel asupra legalității deciziei Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, astfel cum se susține prin motivele de recurs. Cât privește susținerea recurenților în sensul că existența discriminării ar fi fost confirmată prin hotărâre a Consiliului Național de Combatere a Discriminării, iar că prezumția de adevăr pe care o generează acest înscris trebuia să conducă instanța la o altă concluzie în dosar, aceea că susținerile acestora din cererea de chemare în judecată sunt întemeiate, iar faptele pârâților trebuiau sancționate, nu reprezintă critici de nelegalitate, în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci aspecte de netemeinicie, ce țin de modalitatea de interpretare a probatoriului, care nu poate fi reevaluat în calea de atac a recursului. Se mai critică, prin motivele de recurs, faptul că în mod greșit instanța de apel a reținut că în niciuna dintre postări nu există afirmații denigratoare sau injurii aduse intimaților, iar susținerile pârâților reprezintă simple puncte de vedere ale acestora, în condițiile în care afirmațiile pârâților în sensul că nu are copii, ori că este steril sau că are un anumit handicap sunt profund umilitoare sau rasiste. Înalta Curte, cu privire la aceste susțineri, constată că nu nereprezintă critici de nelegalitate, ci motive de netemeinicie, ce nu pot fi supuse controlului de legalitate exercitat în recurs. Mai mult, verificând statuările instanței de apel, sub acest aspect, se relevă că susținerile la care fac referire recurenții nu aparțin instanței de apel, ci reprezintă susținerile din apel ale pârâților. Ceea ce a reținut instanța de apel a fost, așa cum s-a arătat și anterior, faptul că, în ceea ce privește caracterul pretins defăimător al acelorași afirmații cu cele ce fac obiectul cauzei de față, acesta a fost verificat de instanța sesizată cu verificarea acelorași aspecte într-un litigiu anterior, statuări în legătură cu care s-a reținut efectul pozitiv al lucrului judecat, în prezentul dosar. Totodată, critica din recurs a recurenților, în sensul că instanța de apel ar fi pus în sarcina acestora obligația de a proba afirmația publică în sensul că ar fi steril, că nu ar putea concepe copii, că nu are o casă, mașină, nici aceasta nu se confirmă, Înalta Curte neputând identifica, în considerentele instanței de apel, o atare reținere. Este adevărat că, la pagina 10, paragraf 5 din hotărârea atacată instanța de apel a reținut faptul că reclamantul nu ar fi negat niciodată realitatea afirmațiilor, și nu a încercat să facă dovada contrară celei în care se regăsește în postarea incriminată, însă aceasta nu corespunde unei intenții de schimbare a sarcinii probei, așa cum încearcă recurenții să sugereze, ci reprezintă o continuare a raționamentului instanței de apel în conformitate cu care există o bază factuală suficientă care a stat la baza afirmațiilor pârâților, susținerile acestora neputând fi calificate ca fiind presupuneri, în condițiile în care chiar reclamantul, cu ocazia luării interogatoriului acestuia, ar fi confirmat parțial împrejurările factuale care au dus la postarea în discuție. Cât privește critica din recurs în legătură cu nelegala încuviințare a probei cu audierea martorului G., nici aceasta nu poate fi primită, neexistând o audiere a acestui martor în fața instanței de apel. Astfel cum reiese din practicaua deciziei recurate, instanța de apel a încuviințat pentru apelanții-pârâți proba cu înscrisuri, printre care și declarația autentificată a acestei persoane. Or, necesitatea administrării acestui mijloc de probă, ori realitatea chestiunilor susținute de persoana în cauză prin declarația dată, fiind chestiuni de fapt, nu pot fi cenzurate în recurs, această cale de atac servind exclusiv controlului de nelegalitate, iar nu de netemenicie a hotărârii atacate. În fine, nici criticile îndreptate împotriva reținerilor instanței de apel în legătură cu intențiile reale ale reclamanților în promovarea acțiunii introductive de instanță, ori a formulării petitului prin care s-a pretins obligarea pârâților la publicarea scuzelor acestora într-un ziar județean, după cum nici criticile în legătură cu afirmațiile pretins denigratoare ale instanței de apel, care ar încuraja comportamentul pârâților, nu pot fi primite, din aceleași considerente, nereprezentând critici de nelegalitate a hotărârii recurate. Pentru toate aceste considerente, nefiind relevată o culpă a instanței de apel în sensul pretins de recurenți, anume că instanța, cu depășirea competenței, s-ar fi pronunțat asupra unor aspecte străine de natura cauzei, cu ignorarea temeiului juridic al acțiunii introductive de instanță, văzând și că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., de care s-au prevalat recurenții, au fost indicate formal, fără a fi dezvoltate argumente în sensul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești ori că ar fi aplicat ori încălcat vreo normă de drept material, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 424 A din 24 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, ca nefondat. Cu privire la cererea formulată de intimați, de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 2.114 RON, dovedit de intimatul C. cu factura seria x/07.07.2025 și extrasul de cont din 31.07.2025, aflate la dosar, precum și onorariu de avocat în cuantum de 2.113,51 RON, dovedit de intimatul D. cu factura seria x/07.07.2025 și extrasul de cont din 25.07.2025, aflate la dosar, Înalta Curte, având în vedere soluția pronunțată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., îi va obliga pe recurenții A. și B. la plata către intimați a sumelor solicitate.