ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1670/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.06.2017 pe rolul Tribunalului Giurgiu, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale pentru atingerile aduse onoarei și demnității, precum și cheltuieli de judecată.

La data de 20.10.2017, reclamantul a formulat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., cerere modificatoare, solicitând obligarea pârâtului B. la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale pentru atingerile aduse onoarei și demnității, obligarea pârâtului C. la plata sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale pentru atingerile aduse onoarei și demnității, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 149 din 01 octombrie 2018, Tribunalul Giurgiu, secția Civilă a admis în parte cererea, așa cum a fost modificată; a obligat pe pârâtul B. să plătească reclamantului A. suma de 1.500 RON, cu titlu de daune morale pentru atingerea adusă onoarei și demnității și a respins, ca nefondate, atât acțiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâtul C., cât și restul pretențiilor formulate față de pârâtul B..

Totodată, a obligat pe pârâtul B. să plătească reclamantului suma de 2.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 782 A din 17.05.2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelantul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 149/01.10.2018, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a obligat pe pârâții B. și C. să plătească reclamantului A. suma de 5000 RON fiecare, cu titlu de daune morale, precum și 5200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, atât reclamantul A., cât și pârâtul B. au formulat recurs.

Reclamantul A. a arătat că suma stabilită de instanță, cu titlul de daune morale, nu este suficientă să acopere prejudiciile cauzate de articolele defăimătoare, scrise de pârât, cu referire la art. 252 alin. (4) C. civ.

A criticat și măsura luată de instanță, cu privire la reducerea onorariului avocațial al reclamantului, de la suma de 8.000 RON, la suma de 5.000 RON, apreciind că avocatul a întocmit mai multe acte procedurale.

A invocat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv decizia nr. 153/2016, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cauzele Danev contra Bulgariei și Elefteriadis contra României.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pârâtul B. a criticat decizia recurată pentru cuantumul nejustificat de mare al daunelor morale acordate, apreciind că nu se impunea modificarea sentinței de fond cu privire la acest aspect.

A invocat cauzele Vellutini și Michel împotriva Franței și Pinto Pinheiro Maraues împotriva Portugaliei, pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin care s-a reținut, în esență, că persoanele publice trebuie să dea dovadă de un grad mai ridicat de toleranță în ceea ce privește criticile aduse de jurnaliști.

A mai arătat și că reclamantul A. nu a demonstrat, prin nicio probă administrată, modul în care înțelege sa cuantifice presupusul prejudiciu sau chiar existența acestuia.

A susținut că art. 10.1 din CEDO prevede că orice persoană are dreptul la liberă exprimare, care înseamnă libertate de opinie, libertatea de a primi și comunica informații, idei, fără amestecul autorităților publice.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților iar prin încheierea din 27 februarie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursurile formulate de reclamantul A. și de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 782 A din 17 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea recursurilor la data de 17 septembrie 2020.

Recurentul reclamant a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului declarat de pârât, excepția nulității pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul pârât a depus răspuns la întâmpinarea formulată de recurentul reclamant, solicitând și judecarea cauzei în lipsă.

Recurentul pârât a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul reclamant, prin care a solicitat respingerea recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a învestit instanța cu o acțiune, prin care a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 1.000.000 RON fiecare, cu titlu de daune morale, pentru atingerile aduse onoarei și demnității.

Prin sentința pronunțată de tribunal, acțiunea a fost admisă în parte; pârâtul B. a fost obligat la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de daune morale pentru atingerea adusă onoarei și demnității și 2.100 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Ca urmare a apelului declarat atât de reclamantul A., cât și de pârâtul B. împotriva sentinței tribunalului, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a pronunțat decizia nr. 782 A din 17.05.2019, prin care a admis apelul declarat de apelantul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 149/01.10.2018, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a obligat pe pârâții B. și C. să plătească reclamantului A. suma de 5000 RON fiecare, cu titlu de daune morale, precum și 5.200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin recursurile declarate împotriva acestei decizii, atât reclamantul A., cât și pârâtul B. au criticat cuantumul daunelor morale acordate, reclamantul susținând că acestea au fost acordate în cuantum prea mic, iar pârâtul că sumele sunt exagerate, în raport cu fapta săvârșită, criticile fiind întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ca urmare, Înalta Curte va analiza criticile privind cuantumul daunelor morale formulate de ambele părți și întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurent, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în cauză, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, din examinarea criticilor din cererile de recurs, raportat la obiectul dedus judecății, ce vizează răspunderea civilă delictuală, nu relevă că instanța de apel ar fi încălcat sau aplicat greșit vreo normă de drept material, în condițiile în care au fost analizate condițiile cumulative pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în raport de starea de fapt conturată în cauză.

Pe cale de consecință, față de existența faptei ilicite (afirmații defăimătoare la adresa reclamantului), a prejudiciului (afectarea onoarei, demnității reclamantului) stabilind legătura de cauzalitate dintre faptă, prejudiciu și culpa pârâtului, Înalta Curte reține că instanța de apel a constatat îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale a pârâților și a făcut o legală interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în speță, respectiv a art. 253 C. civ.

Înalta Curte va respinge criticile reclamantului, potrivit cărora suma la care pârâții au fost obligați este modică în raport de prejudiciul suferit, reținând că alin. (2) din art. 10 din Convenție, ce reglementează libertatea exprimare, prevede că "exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranță publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești".

Or, în acest context, în ceea ce privește exercitarea libertății de exprimare, Înalta Curte reține că în mod legal și corect instanța de apel a constatat că, prin postările efectuate pe x, pârâții au depășit sfera caracterului rezonabil și relevant al unei dezbateri care prezintă interes pentru opinia publică locală, aducând grave atingeri onoarei, demnității, reputației și vieții private a unei persoane, știrbind drepturile constituționale ale reclamantului astfel cum acestea sunt garantate de art. 26 și art. 30 alin. (6) din Constituția României, precum și de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce a produs reclamantului o faptă ilicită.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit, și toate cauzele în care se constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului), daunele morale se stabilesc în raport de consecințele negative suferite de victimă, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.

Criteriul general evocat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului constă în aceea că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă victimei, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.

În situația daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă a acestora în bani nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin raportare la elementele de fapt, apreciate în complexitatea lor.

În raport de cele expuse și a întrunirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale, Înalta Curte reține că instanța de apel, la determinarea daunelor morale, a avut în vedere aspectele ce se degajă din jurisprudența CEDO, care atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, precum și faptul că în ce privește modul de calcul și cuantumul daunelor morale acordate, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a acestora, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune.

Raportând aceste aspecte la litigiul pendinte, Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile legate de cuantumul daunelor morale acordate.

Cu această motivare, instanța va respinge și criticile pârâtului pe aspectul cuantumului daunelor morale.

Pârâtul a mai susținut și că reclamantul nu ar fi probat prejudiciul suferit, critică ce va fi, de asemenea, înlăturată, față de prevederile art. 1357 alin. (1) C. civ., potrivit căruia cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare, iar potrivit alin. (2), autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

În cauză, curtea de apel, din probele administrate, a reținut că pârâții au acționat cu rea credință, că au depășit sfera caracterului rezonabil și relevant al unei dezbateri care prezintă interes pentru opinia publică locală, aducând grave atingeri onoarei, demnității, reputației și vieții private, ceea ce înseamnă că au produs un prejudiciu.

Așadar, ca urmare a faptei săvârșite cu vinovăție de pârâți, reclamantului i-a fost cauzat un prejudiciu moral, constând în lezarea onoarei acestuia, deteriorarea percepției comunității și a imaginii publice (având în vedere calitatea de primar deținută).

Înalta Curte reamintește părților că angajarea răspunderii civile delictuale nu poate fi înlăturată raportat la art. 30 din Constituția României și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează libertatea de exprimare, deoarece potrivit art. 30 alin. (6) din Constituție, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea și onoarea unei persoane, iar pârâții, așa cum bine a reținut instanța de apel, au depășit limitele dreptului la liberă exprimare, prevăzute de art. 10 paragraful 2 din Convenție, afectând reputația și demnitatea reclamantului.

O ultimă critică formulată de reclamant se referă la cheltuielile de judecată, care au fost nejustificat reduse de instanța de apel, de la 8.000 RON la 5.000 RON.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reține prevederile art. 451 C. proc. civ.:

"(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.

(2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său".

Totodată, potrivit art. 453 C. proc. civ.

"1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată".

Din textele de lege mai sus indicate, rezultă că judecătorul poate, și din oficiu, să reducă motivat cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat.

În cauză, în fața tribunalului, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 8.000 RON, depunând dovezi în acest sens.

Prin sentința nr. 149 din 01 octombrie 2018, Tribunalul Giurgiu, secția Civilă a obligat pe pârâtul B. să plătească reclamantului suma de 2.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reținând că onorariul de avocat în sumă de 8.000 RON a fost redus la suma de 4000 RON, în raport de complexitatea cauzei și de activitatea depusă de avocat, și acordat proporțional, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost admisă în raport cu un singur pârât.

Reclamantul a criticat prin motivele de apel reducerea onorariului, iar prin decizia recurată, instanța a respins susținerile sale, reținând că singurul criteriu de apreciere este caracterul rezonabil și proporțional al onorariului de avocat, care se face prin raportare la complexitatea cauzei.

Prin motivele de recurs, reclamantul a susținut că instanța de apel a redus eronat onorariul de avocat, întrucât în cauza pendinte avocatul a întocmit mai multe acte procedurale și s-a deplasat în numeroase rânduri la București, în vederea reprezentării intereselor reclamantului.

Înalta Curte reține că respectiva reducerea onorariului de avocat este legală, câtă vreme instanța, în aplicarea textelor de lege mai sus citate, are plenitudine de competență în aprecierea acestuia, în raport de particularitățile speței sau când constată că este vădit disproporționat față de valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat.

Or, în considerentele hotărârii recurate, instanța de apel a confirmat motivarea tribunalului, cu privire la măsura reducerii onorariului de avocat solicitat de reclamant, reținând că susținerea reclamantului privind includerea cheltuielilor de deplasare în cuantumul onorariului de avocat nu poate fi primită, întrucât onorariul perceput de avocat și solicitat drept cheltuială de judecată reprezintă costul perceput exclusiv pentru activitatea profesională efectiv îndeplinită.

Înalta Curte reamintește că obligația de plată a cheltuielilor de judecată are un temei legal, prin dispozițiile legale mai sus citate, la fel ca și posibilitatea instanței de a reduce cuantumul onorariului de avocat, fără ca prin aceasta să afecteze convenția părților, respectiv contractul de asistență juridică, ce își păstrează toate efectele prevăzute de lege.

Așadar, faptul că una dintre părți a plătit un onorariu avocațial, într-un cuantum proporțional cu valoarea pretențiilor, nu înseamnă că litigiul prezintă un grad ridicat de dificultate și nu trebuie să se reflecte asupra părții adverse care, în esență, a procedat conform legii, acționând pârâtul în instanță.

Decizia reclamantului de se adresa instanței de judecată pentru valorificarea drepturilor sale civile, acțiunea admițându-se în parte, nu reprezintă o faptă culpabilă, ci un demers legal, care permite afirmarea ordinii de drept, prin tranșarea litigiului dintre părți pe cale jurisdicțională

Față de cele expuse, Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o legală și corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor C. civ. privind răspunderea civilă delictuală, sens în care va respinge recursurile formulate de reclamantul A. și de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 782 A din 17 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 782 A din 17 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 782 A din 17 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2020.