Decizia nr. 236/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 338 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 24 februarie 2021 pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. x/2021, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâții C. și "D.", solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 RON, cu titlu de daune morale, atât în calitatea reclamantului de persoană fizică, cât și în calitate de administrator și unic asociat al firmei S.C. E., și respectiv a reclamantei B..

Hotărârea pronunțată în fond. Prin sentința civilă nr. 136/05.07.2022, Tribunalul Giurgiu a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta C.; a obligat pârâta C. la plata către reclamantul A. a sumei de 2.500 RON, reprezentând daune morale; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul "D."; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâții C. și "D.".

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 338 A din 26 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie s-a admis apelul formulat de apelanții-reclamanți B. și A. împotriva sentinței civile nr. 136 din 05.07.2022 pronunțate de Tribunalul Giurgiu, secția civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimații-pârâți C.. A fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că: s-a admis în parte și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B., a fost obligată pârâta C. la plata către reclamantul A. a sumei de 4.000 RON și către reclamanta B. a sumei de 1.000 RON, reprezentând daune morale. S-au păstrat celelalte dispoziții ale instanței. S-a luat act că apelanții-reclamanți nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 338 A din 26 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs reclamanții B. și A.. Prin cererea de recurs formulată de reclamanta B., recurenta a arătat că în mod eronat instanța de fond a apreciat că planșele foto depuse ca probe nu pot fi considerate probe concludente, întrucât vizează o altă persoană sau nu poate fi stabilită identitatea acesteia. Mai susține că, prin postările pârâtei pe ziarul on-line și distribuit ulterior atât pe paginile de F. ale site-ului publicației, cât și pe cea personală, i-au fost aduse prejudicii de ordin moral, fiindu-i lezată demnitatea, onoarea, viața de familie și imaginea profesională. Citează un fragment din textele publicate de pârâtă. Arată că pregătirea sa profesională este atestată de studii, că are calitate de avocat incompatibil, are activitate didactică și funcția de consilier juridic la câteva entități juridice cu care colaborează, afirmațiile potrivit cărora nu ar avea studii fiind calomnii. Citează prevederile art. 26 alin. (1), art. art. 71, art. 73 și art. 74 din Constituție, precum și art. 257 și art. 1357 C. civ. referitor la răspunderea pentru fapta proprie și evocă jurisprudența CEDO. Prin cererea de recurs formulată de reclamantul A., recurentul a arătat că în mod eronat instanța de fond a apreciat că planșele foto depuse ca probe nu pot fi considerate probe concludente, întrucât vizează o altă persoană sau nu poate fi stabilită identitatea. Susține că articolele din 20 februarie 2021 și 26 iulie 2020 însoțite de fotografia sa pe care apare inserat cu roșu "plângere penală" și "G." cuprind injurii și afirmații mincinoase. Afirmă că instanța nu s-a aplecat asupra dosarului, deși avea ca scop aflarea adevărului, că pârâta recunoaște prin interogatoriul dat în fața instanței de fond că a proliferat respectivele injurii și minciuni legate de viața sa. Mai susține că, prin postările pârâtei pe ziarul on-line și distribuit ulterior atât pe paginile de F. ale site-ului publicației, cât și pe cea personală, i-au fost aduse prejudicii de ordin moral, fiindu-i lezată demnitatea, onoarea, viața de familie și imaginea profesională. Afirmă că fapta pârâtei este gravă, întrucât vizează dreptul său la viață personală, demnitate și onoare, imagine, viața de familie, dreptul la sănătate și pentru că pârâta s-a folosit de presă în scop intimidant. Arată că starea sa de sănătate în perioada respectivă a avut de suferit, fiind afectat profesional emoțional și familial. În drept, recurenții și-au întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Nu au fost invocate motive de recurs de ordine publică.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 02 iulie 2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie. Prin rezoluția din 07 octombrie 2024 s-a fixat termen de judecată la data de 04 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând excepția nulității recursului invocată prin întâmpinările depuse de intimații D. și C., a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele: Sub un prim aspect, Înalta Curte relevă că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În situația în care nu sunt indicate cazurile de casare incidente, instanța de recurs are obligația de a proceda la încadrarea criticilor recurentului în motivele legale de recurs însă, pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze conduita instanței de apel și argumentele legale reținute de aceasta în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs cu privire la modalitatea de interpretare și aplicare a normelor de drept procedural și material în cauza dedusă judecății. Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține următoarele: Obiectul recursului este reprezentat de decizia civilă nr. 338 A din 26 martie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost admis apelul formulat de apelanții-reclamanți B. și A. împotriva sentinței civile nr. 136 din 05.07.2022 pronunțate de Tribunalul Giurgiu, secția civilă în dosarul nr. x/2021. A fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că s-a admis în parte și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B., a fost obligată pârâta C. la plata către reclamantul A. a sumei de 4.000 RON și către reclamanta B. a sumei de 1.000 RON, reprezentând daune morale, fiind păstrate celelalte dispoziții ale instanței. Prin cererea de recurs formulată de reclamanta B., recurenta a criticat modul de apreciere a planșelor foto, a reclamat că, prin conduita pârâtei, i-au fost produse prejudicii de ordin moral, fiindu-i lezată demnitatea, onoarea, viața de familie și imaginea profesională, a citat un fragment din textele publicate de pârâtă, a susținut că pregătirea sa profesională este atestată de studii, că are calitate de avocat incompatibil, are activitate didactică și funcția de consilier juridic la câteva entități juridice cu care colaborează, afirmațiile potrivit cărora nu ar avea studii fiind calomnii, și a citat prevederile art. 26 alin. (1) din Constituție. Prin cererea de recurs formulată de reclamantul A., recurentul a criticat modul de apreciere a planșelor foto, a susținut că articolele din 20 februarie 2021 și 26 iulie 2020 însoțite de fotografia sa pe care apare inserat cu roșu "plângere penală" și "G." cuprind injurii și afirmații mincinoase. A mai afirmat că instanța nu s-a aplecat asupra dosarului, deși avea ca scop aflarea adevărului, că pârâta recunoaște adresarea injuriilor și minciunilor legate de viața sa, prin conduita sa fiindu-i produse prejudicii de ordin moral, cu lezarea demnității, onoarei, vieții de familie și imaginii profesionale. Mai arată că starea sa de sănătate în perioada respectivă a avut de suferit, fiind afectat profesional emoțional și familial. În urma verificării cererilor de recurs, se constată că, în cauza pendinte, recurenții nu au indicat incidența niciunui motiv de casare. Procedând la analizarea susținerilor formulate prin cererile cu care a fost învestită, Înalta Curte reține că nu este posibilă încadrarea acestora în motivele de recurs, strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Astfel, recurenții prezintă anumite aspecte legate de modalitatea de interpretare a probelor de către instanța de apel (planșe foto), critici privitoare la conduita delictuală a pârâtelor, cauzatoare de prejudicii, reluarea unor fragmente din textele publicate de pârâta D., care se susține că includ injurii și afirmații mincinoase, referiri la conversații, aspecte privitoare la pregătirea și titlurile profesionale ale reclamantei, o critică generală privitoare la necercetarea dosarului, nesocotirea recunoașterii injuriilor prin interogatoriu, referiri la influențarea negativă a stării de sănătate a recurenților. Însă aceste critici, care vizează aspecte de netemeinicie, nu pot face obiect al recursului întrucât stabilirea situației de fapt rămâne în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive. O eventuală greșeală în stabilirea situației de fapt rezultând din interpretarea probelor administrate în cauză nu poate forma obiect de analiză în faza procesuală a recursului. Astfel, criticile exprimate de recurent fată de hotărârea atacată trebuie să se încadreze în motivele fixate de lege iar instanța de recurs nu poate, sub niciun aspect, să reanalizeze starea de fapt a cauzei, să reaprecieze probele, să dea eficiență uneia sau alteia dintre probe, în detrimentul altor probe administrate, cu scopul schimbării stării de fapt deja reținute de instanța de fond ori de instanța de apel, și nici nu poate să verifice modalitatea în care instanța de apel a apreciat probele administrate în cauză. De asemenea, recurentul A. citează conținutul art. 22 alin. (2) C. proc. civ., precizând că acesta nu a fost respectat, întrucât instanța, în analiza probelor depuse, nu a studiat dosarul. Înalta Curte constată că trimiterea la aceste dispoziții legale este lipsită de substanță și pur formală, în condițiile în care nemulțumirea recurentului se raportează la modalitatea de interpretare a probelor astfel că respectivele susțineri nu pot fi supuse controlului exclusiv de legalitate pe care îl realizează instanța de recurs. În același cadru este inclusă și citarea prevederilor art. 26 alin. (1), art. 71, art. 73 din Constituție și a art. 257 și art. 1357 C. civ. de către recurenta B.. Astfel, se invocă nerespectarea acestor prevederi legale însă dezvoltarea motivelor de recurs vizează aspecte de fapt, recurenta făcând referiri la postările pe site-uri de socializare, care i-au afectat dreptul la demnitate și onoare, la imagine, la viața de familie și dreptul la sănătate al acesteia. Printr-o ultimă critică, recurenta B. a expus argumente privitoare la exercitarea libertății de exprimare de către presă prin prisma jurisprudenței instanței de contencios european, însă aceasta nu se raportează în niciun fel la considerentele deciziei de apel. Or, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Din analiza motivelor de recurs rezultă că nu există nicio critică vizând modalitatea de aplicare a normelor juridice de drept procedural sau material de către Curtea de Apel București, a cărei hotărâre este recurată. În concret, recurenta nu a criticat ignorarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material care instituie condițiile legale ale atragerii răspunderii sale, ci a adus în discuție modalitatea de interpretare a probatoriilor administrate, precum și aspecte subsumate situației de fapt, care însă nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite de lege pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare. Astfel, este necesar ca recurentul să demonstreze modul în care instanța de apel a încălcat normele de drept material și să arate care ar fi interpretarea corectă a acestora în raport de circumstanțele cauzei și să explice, totodată, modul în care, în aprecierea sa, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății. Cum în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc astfel de critici, Înalta Curte constată că nu poate proceda la o încadrare a susținerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ., situație care atrage nulitatea recursului. Se mai observă că recurentul reclamant A. a formulat critici referitoare la faptul că prima instanță a reținut că "nici în ceea ce privește site-ul D. nu este îndeplinită această condiție, întrucât acest site reprezintă doar mijlocul prin care pârâta C. a făcut publice textele la care s-a făcut referire în cele ce preced, și nu poate fi apreciat ca fiind autorul propriu zis al postărilor." Soluția primei instanțe de respingere a cererii îndreptate împotriva pârâtului D. nu a fost însă criticată în apelul reclamanților, aspectele expuse în motivele de apel nefiind circumscrise argumentelor menționate în această privință de prima instanță. Conform art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Astfel, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța investită cu calea extraordinară de atac. În concluzie, întrucât judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, invocarea omisso medio a unor motive, nepropuse în apel, nefiind permisă, iar în speță critica invocată în cadrul acestui motiv de recurs nu a fost supusă dezbaterii și unei dezlegări proprii a instanței de apel, ea nu poate fi examinată în calea de atac extraordinară a recursului. În consecință, reținând că recurenții nu au prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să anuleze recursurile, în condițiile art. 489 alin. (2) din același act normativ.