ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1618/2025

Ședința publică din data de 25 septembrie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 14 martie 2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța:

- să constate că există o îmbogățire a patrimoniului pârâților cu un plus de valoare constând în realizarea de cheltuieli necesare și utile în scop de îmbunătățire a imobilului construcție situat în municipiul Constanța, județul Constanța,

- să oblige pârâții la plata contravalorii îmbunătățirilor și modernizărilor aduse imobilului construcție menționat, cu destinație de cămin de nefamiliști, estimată provizoriu la suma de 250.000 RON, urmând ca valoarea totală să fie determinată printr-o expertiză tehnică de specialitate,

- să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 12 mai 2022, pârâții Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar, au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția autorității de lucru judecat izvorâtă din sentința civilă nr. 3638 din 22 decembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare, și au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă, pentru existența autorității de lucru judecat; au invocat excepția inadmisibilității acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond, au solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1056 din data de 4 aprilie 2024, Tribunalul Constanța – secția I civilă a admis excepția autorității de lucru judecat, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar, pentru intervenția autorității de lucru judecat, a obligat reclamanta la plata către pârâți a sumei de 952 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 256A din 16 decembrie 2024, Curtea de Apel Constanța – secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul civil formulat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1056 din data de 4 aprilie 2023 pronunțate de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimații – pârâți Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar.

Împotriva deciziei civile nr. 256A din 16 decembrie 2024 a Curții de Apel Constanța – secția I civilă a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, la aceeași instanță de apel.

În motivare, menționează că prin cererea de chemare în judecată a arătat că în cursul anului 2001 a perfectat cu pârâții un contract de colaborare având ca obiect prestarea de servicii sociale pentru persoane defavorizate. În acest scop, a primit în folosință gratuită un imobil pe care l-a reamenajat din surse proprii. Astfel, în perioada 2001-2020 a făcut investiții de aproximativ 300.000 euro. La încetarea contractului de colaborare a solicitat obligarea pârâților la plata sporului de valoare în cuantumul menționat, în temeiul dispozițiilor art. 1345 – art. 1348 din C. civ.

Prin întâmpinare, pârâții au invocat, alături de alte apărări, excepția autorității de lucru judecat.

Față de această apărare a autorității locale, recurenta a învederat instanței de fond că, în cauza anterioară, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Constanța – secția civilă, a menționat expres că-și limitează pretențiile la perioada 2001-2009 și, față de această limită temporală, s-a stabilit că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune. Însă, în prezentul dosar, se are în vedere perioada 2001-2020, astfel că a fost de acord cu admiterea excepției autorității de lucru judecat doar pentru perioada 2001-2009.

Cu toate acestea, prin sentința civilă nr. 1056 din 4 aprilie 2023, Tribunalul Constanța – secția civilă a admis excepția autorității de lucru judecat, apreciind că pretenția dedusă judecății este identică cu cea anterioară, fiind îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză.

Recurenta afirmă că a declarat apel întrucât a apreciat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 9 și pe cele ale art. 430 din C. proc. civ.. În acest sens, a arătat că au fost extinse limitele juridice și financiare trasate de parte, cu consecința extinderii perioadei incluse în sfera excepției prescripției dreptului material la acțiune și dincolo de anul 2009. De asemenea, s-a încălcat dispozitivul primei sentințe, cât și considerentele pe care se sprijină acesta.

Prin decizia civilă nr. 256A din 16 decembrie 2024, Curtea de Apel Constanța a respins apelul, ca nefondat. Pentru a dispune astfel, a reținut în prima parte a considerentelor că reclamanta a solicitat, în litigiul anterior, contravaloarea îmbunătățirilor efectuate în perioada 2001-2009, iar în prezenta cauză, s-a raportat la perioada 2001-2020 și că a fost de acord cu admiterea excepției autorității de lucru judecat pentru primul interval de timp. Cu toate acestea, în cea de-a doua parte a considerentelor, a constatat existența triplei identități de obiect, cauză și părți. Astfel, deși inițial a apreciat că nu există identitate de obiect în structura autorității de lucru judecat, fiind vorba de prestații diferite, ulterior instanța de apel a revenit și a reținut unitatea obiectului cererii. Prin urmare, soluția este contradictorie și lipsește recurenta de accesul la justiție în scopul valorificării unui drept de creanță născut în perioada 2010-2020 doar pentru că anterior, printr-un alt proces, a pretins realizarea unui drept de creanță născut în intervalul de timp 2001-2009.

În ceea ce privește obiectul cererii raportat la sumă, aceasta reprezintă o expresie valorică generică, estimativă, valoarea concretă a prezentului litigiu fiind de 250.000 RON. Este o diferență clară de obiect, neexistând o identitate între pretenția dedusă judecății în primul litigiu și cea actuală.

Prin urmare, recurenta apreciază că modul de soluționare a cererii de apel este nelegal, fiind incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 6-pct. 8 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea transmisă prin email la data de 27 februarie 2025, intimații Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar, au invocat excepția nulității recursului întrucât, în opinia lor, criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.. În subsidiar, au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, întrucât în mod corect s-a apreciat că există autoritate de lucru judecat, prin raportare la litigiul ce a făcut obiect al dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Constanța.

Prin rezoluție, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 25 septembrie 2025.

La termenul din data de 25 septembrie 2025, Înalta Curte a respins excepția nulității căii extraordinare de atac, invocată de intimați, prin întâmpinare, și a rămas în pronunțare asupra recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 256/C din 16 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Obiectul prezentei căi extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 256A din 16 decembrie 2024 a Curții de Apel Constanța – secția I civilă prin care s-a respins, ca nefondat, apelul promovat de apelanta A., în contradictoriu cu intimații Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 1056 din 4 aprilie 2023 a Tribunalului Constanța – secția civilă.

Recurenta A. critică decizia menționată, apreciind ca fiind incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 - 8 din C. proc. civ.

În primul rând, aceasta susține existența unei motivări contradictorii în cuprinsul deciziei recurate. În acest sens, arată că instanța de apel a reținut în prima parte a considerentelor că reclamanta a solicitat, în litigiul anterior, contravaloarea îmbunătățirilor efectuate în perioada 2001-2009, iar în prezenta cauză, s-a raportat la perioada 2001-2020. Cu toate acestea, în cea de a doua parte a considerentelor, a constatat existența triplei identități de obiect, cauză și părți. Astfel, în opinia sa, deși inițial Curtea de Apel București a apreciat că nu există identitate de obiect în structura autorității de lucru judecat, fiind vorba de prestații diferite, ulterior a revenit și a reținut unitatea obiectului cererii.

Aceste critici, subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nu sunt fondate.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale menționate, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În cuprinsul textului de lege citat, sunt avute în vedere trei ipoteze care conduc la casarea unei hotărâri și anume: a) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea lipsesc cu desăvârșire sau există o motivare, dar ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanță; b) motivele hotărârii recurate sunt contradictorii. Contradicția poate fi constatată în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilă ipoteza în care ele nu susțin dispozitivul, ci, din contră, îl contrazic; c) hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare.

De asemenea, dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. prevăd că, în considerentele hotărârii, "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că motivarea instanței de apel respectă conținutul reglementat de prevederile legale menționate.

În cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de apel, pornind de la criticile cuprinse în cadrul acesteia și dispozițiile legale incidente.

Contradicția pretinsă de recurentă, așa cum este dezvoltată în cererea de recurs, nu rezultă din argumentele care exprimă raționamentul logico-juridic al instanței de apel. Aceasta vizează, de fapt, o incongruență între susținerile sale, cuprinse inițial în cererea de chemare în judecată, apoi în cererea de apel, și care sunt expuse în cuprinsul hotărârii, în considerarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., și argumentele pentru care acestea au fost înlăturate de către instanța de apel.

Însă, o astfel de împrejurare nu reprezintă o contradicție în motivare, așa cum pretinde recurenta. Din moment ce apelul a fost respins, este firească această diferență de raționament juridic între parte și instanța de judecată.

În realitate, Curtea de Apel Constanța a reținut că a fost dedusă judecății aceeași situație de fapt, parțial cu același temei de drept și același probatoriu, ceea ce opune cu succes autoritatea de lucru judecat.

Prin urmare, acest prim motiv de recurs este nefondat.

În al doilea rând, recurenta susține că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat întrucât, pe de o parte, valoarea concretă a prezentului litigiu este de 250.000 RON, fiind diferită de pretenția anterioară, iar, pe de altă parte, sumele se raportează la perioade diferite. Prin urmare, în opinia sa, este o diferență clară de obiect, neexistând o identitate între pretenția dedusă judecății în primul litigiu și cea actuală.

Nici acest susțineri, circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., nu sunt fondate.

Astfel, prevederile art. 431 din actul normativ menționat, statuează: "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."

Textul anterior redat consacră cele două forme de manifestare a autorității de lucru judecat: efectul negativ sau extinctiv și efectul pozitiv.

Efectul negativ al lucrului judecat, vizat de criticile de nelegalitate, împiedică o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părților, aceeași cauză juridică și același obiect al cererii de chemare în judecată, fiind asigurată astfel lipsa de contradicții între hotărârile judecătorești.

Este binecunoscut că autoritatea de lucru judecat reprezintă principalul efect procesual al unei hotărâri judecătorești definitive, fiind expresia puterii judecătorului de a tranșa litigiile. O hotărâre judecătorească definitivă are forța, recunoscută de lege, de a se opune redeschiderii ulterioare a aceleiași judecăți și reluării verificărilor jurisdicționale asupra aspectelor tranșate, asigurând astfel stabilitatea și securitatea raporturilor juridice.

Controversa esențială din cuprinsul motivului de casare luat în analiză vizează diferența de obiect, care ar înlătura autoritatea de lucru judecat în funcțiunea sa negativă și care, în opinia recurentei, ar fi fost ignorată de către instanțele de fond.

Însă, în sfera noțiunii de obiect se include nu numai obiectul material (pretenția concretă), ci și dreptul subiectiv care poartă asupra acestuia. Ca atare, identitatea de obiect presupune, în principiu, reclamarea aceluiași beneficiu juridic imediat cu cel dedus judecății anterior, formularea aceleiași pretenții, nu numai cu referire la obiectul material, ci și la dreptul subiectiv care-l vizează.

În lumina acestor repere de analiză cu valoare generală, Înalta Curte reține, similar instanțelor de fond, că subzistă în litigiul pendinte efectul negativ, extinctiv, al lucrului judecat în procesul anterior desfășurat între părți și, pe cale de consecință, că se justifică respingerea noii acțiuni în pretenții, prin reținerea excepției autorității de lucru judecat.

Aceasta întrucât, realizând o analiză comparativă între obiectul prezentei acțiuni și cel al cererii anterioare, poate fi identificată, în mod adecvat și suficient, o suprapunere a acestuia, sub aspectul dreptului subiectiv valorificat.

Astfel, așa cum a reținut și instanța de apel, se susține aceeași situație de fapt și, în parte, același temei juridic. Atât prin acțiunea din primul proces soluționat definitiv, cât și prin acțiunea din prezentul proces a fost solicitată contravaloarea îmbunătățirilor și modernizărilor aduse imobilului construcție situat în Constanța, județul Constanța care a făcut obiect al convenției de colaborare dintre părți.

Pretențiile solicitate în ambele procese au vizat investițiile realizate în modernizarea imobilului, care i-au adus un plus de valoare și au condus la îmbogățirea fără justă cauză a autorității locale, în calitate de proprietar.

Ca atare, prin cele două acțiuni formulate succesiv se tinde la valorificarea aceluiași drept subiectiv reprezentat de dreptul de creanță generat de aceeași faptă licită.

Indicarea unui alt cuantum al despăgubirilor pretinse în al doilea proces, sub rezerva modificării lui ulterioare, ca urmare a realizării unei expertize evaluatorii, nu echivalează însă cu un obiect diferit, deoarece dreptul subiectiv valorificat în ambele procese este identic. De altfel, identitatea de obiect trebuie să vizeze existența dreptului valorificat, iar nu întinderea sa.

Dacă s-ar admite concluzia contrară s-ar ajunge la repunerea în discuție în cadrul unor procese succesive a cuantumului pretențiilor născute din același raport juridic. Or, o atare soluție ar afecta securitatea raporturilor juridice tranșate prin dezlegări jurisdicționale definitive.

Astfel, valorificarea aceluiași drept subiectiv prin ambele acțiuni conduce la îndeplinirea cerinței identității de obiect, recursul fiind nefondat și sub acest aspect.

În al treilea rând, recurenta susține că soluția la care s-au oprit instanțele îi blochează accesul la justiție în scopul valorificării dreptului de creanță aferent perioadei 2010-2020.

Însă, nici acest argument, circumscris motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu este fondat.

Este adevărat că accesul liber la justiție constituie un principiu fundamental al organizării sistemului judiciar, însă, acesta nu este absolut, ci implică limitări, justificate de rațiuni care țin de respectarea și a celorlalte principii procesuale și care înseamnă stabilirea unor condiții de exercitare a acestui drept.

În cauză, instanțele devolutive au reținut, în mod corect, că pretențiile solicitate se fundamentează pe același raport juridic care a primit deja o dezlegare jurisdicțională, astfel că operează efectul negativ al lucrului judecat.

Prin urmare, interdicția reluării aceluiași proces nu încalcă dreptul de acces la justiție, cum pretinde recurenta, ci asigură securitatea raporturilor juridice, fiind contrar ordinii publice readucerea în fața justiției și repunerea în dezbaterea judiciară a aceleiași cereri, după ce a primit o soluționare definitivă.

În consecință, nici acest motiv de recurs nu este fondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 256/C din 16 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 256/C din 16 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.