ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1375/2025

Ședința publică din data de 25 iunie 2025

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 20.12.2019, reclamanții A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța prin primar, S.C. F. S.R.L., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. și W., au solicitat instanței să constate întinderea dreptului lor de proprietate asupra imobilului din str. x, compus din terenul neconstruit în suprafață de 14 mp (1 C. civ.), locuința compusă dintr-o cameră și dependințe în suprafață de 48,20 mp, situată la mansarda corpului C1, terenul în suprafață indiviză de 212,43 mp, parte din suprafața construita a corpului C1 de 264 mp; imobilul din strada x nr. 30, compus din corpul C2 construcție (S+P+1E) în suprafață construita la sol de 181 mp și teren în suprafață de 272 mp din acte (266 mp din măsurători), neînscris în CF.

Totodată au solicitat, pe cale de acțiune interogatorie, să se stabilească natura și întinderea drepturilor pârâților, proprietari ai locuințelor din corpul C1 (S+P+3E) din CF nr. x-C1, situat în str. x, asupra terenului aferent locuințelor lor, sub sancțiunea pierderii dreptului de exercitare în viitor și plata daunelor interese constând în contravaloarea folosinței terenului și rectificarea corespunzătoare a cărților funciare individuale cu numerele de la x la CF nr. x și a cărții funciare colective a imobilului din CF nr. x-C1, astfel:

a) să se constituie un drept convențional de superficie în indiviziune în favoarea tuturor coproprietarilor din imobil cu plata unei redevențe către reclamanți, în calitate de proprietary, iar pârâții să cumpere cotele indivize corespunzătoare apartamentelor dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995;

b) să se constate inexistența oricăror drepturi de folosință, întrucât sunt nelegal constituite, să se dispună radierea acestor drepturi din cărțile funciare individuale și să fie obligați pârâții la plata daunelor interese constând în lipsa de folosință a imobilului.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 555, 563-566 și urm., art. 907 și urm. din C. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâții J. și K. au solicitat respingerea acțiunii, ca nefondate, au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantilor A., B., C., D. și E., precum și excepția inadmisibilității acțiunii.

Pârâții F. S.R.L., G., H., I., L., M., N., O., R., S. au depus întâmpinare, prin care au solicitat să se respingă cererea de chemare în judecată ca lipsită de interes, ca inadmisibilă iar, în subsidiar, ca nefondată.

Pe cale reconvențională, pârâții au solicitat constatarea nulității absolute parțiale a dispoziției nr. 1189/29.02.2008 emise de Primarul Municipiului Constanța cu privire la suprafețele de teren aflate în folosința lor, în calitate de cumpărători ai apartamentelor din imobil, în temeiul Legii nr. 112/1995.

Pârâtul T. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, pe cale de excepție, ca inadmisibilă, iar pe fond, ca neintemeiată.

Pârâții P. și Q. au depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neintemeiate, invocând și exceptia lipsei calității procesuale active a reclamantei B. și excepția inadmisibilității acțiunii.

Pârâții U. și V., la rândul lor, au depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca nefondate, invocând și exceptia inadmisibilității cererii în constatarea întinderii dreptului de proprietate.

Pârâtul Municipiul Constanta prin Primar a depus intâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a cererii formulate iar, în ceea ce priveste capătul 1 al acțiunii, ce vizează constatarea întinderii dreptului de proprietate, exceptia lipsei de interes a reclamanților.

Reclamanții A., B., C., D. si E. au depus raspuns la întâmpinari și întâmpinare la cererea reconvențională, prin care au solicitat instanței să respingă excepțiile invocate, sa înlăture apărările de fond și să respingă cererea reconvențională, în raport cu care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a pârâților-reclamanți.

La prezentul dosar a fost conexat dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Constanța, prin care T., în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, A., B., C., D., E., a solicitat instanței să constate nulitatea absolută parțială a Dispoziției nr. 1189/29.02.2008 emise de Primarul Municipiului Constanța, în ceea ce privește restituirea terenului în integralitatea sa, aflat sub construcția C1 a imobilului situat în Constanța, str. x bis, colț cu str. x, Județ Constanța.

În cadrul dosarului nr. x/2019, A., B., C., D. și E. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes. S-a solicitat prin întâmpinare respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 1 din 05 ianuarie 2021, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția inadmisibilității și, pe cale de consecință, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți. A admis excepția lipsei de interes și, pe cale de consecință, a respins ca lipsită de interes cererea reconvențională. A admis excepția lipsei de interes și a respins ca lipsită de interes cererea conexă și a obligat pe reclamanții A., B., C., D., E. să plătească pârâtului Municipiul Constanta prin Primar cheltuieli de judecată de 1.487,50 RON, reprezentând onorariu avocat, și pârâților P. și Q. cheltuieli de judecată de 1.500 RON, reprezentând onorariu avocat. Totodată, a obligat reclamantul T. să plătească pârâtului Municipiul Constanta prin primar cheltuieli de judecată de 1.487,50 RON, reprezentând onorariu avocat.

Prin decizia nr. 151C din 15 iunie 2022, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins excepția lipsei de interes a apelului formulat de apelantul T. și cererea de amendare a acestui apelant.

A admis apelurile declarate de apelanții reclamanți A., C., D. și E., de apelantul pârât T., de apelanții pârâți F. S.R.L., I., L. și M., N. și O. și R. și S. împotriva sentinței civile nr. 1 din 05 ianuarie 2021 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2019, având ca obiect revendicare imobiliară, a anulat sentința apelată și a reținut cauza spre rejudecare, fixând termen în acest sens la 07.09.2022, ora 10:00.

Prin decizia nr. 103 din 24 mai 2025, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului T., invocată de către pârâții reclamanți A., B., C., D., E., și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B., invocată de către pârâții P. și Q..

A admis în parte cererea formulată de către reclamanții A., B., C., D. și E.. A admis cererea conexă formulată de către reclamantul T., ale cărui drepturi procesuale au fost preluate de reclamanții X. și Lidia și a admis cererea reconvențională formulată de pârâții reconvenienți S.C. F. S.R.L., G. și H., I., L. și M., N. și O., R. și S..

A constatat nulitatea absolută parțială a dispoziției nr. 1189/29.02.2008 emisă de Primarul Municipiului Constanța în favoarea reclamanților A., B., C., D., E. cu privire la suprafața de 198,8765 mp teren aferent apartamentelor aparținând pârâților reconvenienți S.C. F. S.R.L., G. și H., I., L. și M., N. și O., R. și S., reclamanților X. și Lidia vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 și apartamentului proprietatea pârâților Y., aflate în corpul de clădire C1. A constatat că reclamanții A., B., C., D., E. sunt titularii dreptului de proprietate asupra apartamentului compus din două camere și dependințe în suprafață utilă de 46,6 mp, cu balcon în suprafață de 1,7 mp, având suprafața totală de 48,3 mp, situat la etajul 3 al corpului C1, din Municipiul Constanța, str. x, căruia îi corespunde dreptul de proprietate asupra terenului aferent în suprafață de 18,89 mp inclus în terenul în suprafață de 288,10 mp pe care este edificat corpul de clădire C1, precum și o cotă de 6,5617% din dreptul de coproprietate asupra părților din imobil care prin natura și destinația acestor sunt în folosința comună a tuturor proprietarilor ce dețin locuințe în condominium; că sunt titularii dreptului de proprietate asupra terasei circulabile în suprafață de 75 mp, aflată la etajul 3 al imobilului din str. x în baza dispoziției nr. 1189/29.02.2008 emisă de Primarul Municipiului Constanța și că sunt titularii dreptului de proprietate asupra boxelor aflate la subsolul clădirii C1 și care nu sunt menționate în actele de vânzare-cumpărare încheiate de către foștii chiriași în temeiul Legii nr. 112/1995: boxa nr. 1 având suprafața de 8,80 mp; boxa nr. 2 având suprafața de 11,20 mp, boxa nr. 5 având suprafața de 5,50 mp; boxa nr. 7 având suprafața de 5,90 mp; boxa nr. 11 având suprafața de 2,10 mp, în temeiul dispoziției nr. 1189/29.02.2008 emisă de Primarul Municipiului Constanța.

A respins cererea de a se constata dreptul de proprietate exclusivă a reclamanților A., B., C., D., E. cu privire la terenul neconstruit, având destinația de curți-construcții în suprafață de 14 mp, ca neîntemeiată; a respins, ca neîntemeiată cererea de a se determina în mod concret întinderea și componența imobilului din Municipiul Constanța, str. x de la 1907, nr. 30, aparținând reclamanților A., B., C., D., E. în temeiul dispoziției nr. 1189/29.02.2008 emisă de Primarul Municipiului Constanța; a respins ca neîntemeiată cererea de rectificare a cărții funciare colective a imobilului situat în Municipiul Constanța, str. x și a cărților funciare individuale deschise pentru fiecare apartament din condominium; a respins cererile vizând fie constituirea unui drept convențional de superficie în indiviziune în favoarea tuturor coproprietarilor din imobil, cu plata unei redevențe către proprietari, fie obligarea pârâților la cumpărarea cotelor indivize corespunzătoare, ca neîntemeiate.

A obligat pârâtul Municipiul Constanța prin primar să achite cheltuielile de judecată ocazionate de proces astfel: către reclamanții A., B., C., D., E. - cheltuieli de judecată în cuantum de 32.659 RON reprezentând taxa de timbru în cuantum de 9.480 RON aferentă judecății cauzei în fond și în apel, 1.000 RON onorariu expert și 22.179,94 RON onorariu avocat; către reclamantul pârât T. - cheltuieli de judecată în cuantum de 2.329,2 RON reprezentând taxa de timbru aferentă judecății în fond și în apel; către pârâții L. și M. - cheltuieli de judecată în cuantum de 3.649 RON, reprezentând 626 RON taxa de timbru fond, 323 RON apel, 700 onorariu expert, 2000 RON onorariu avocat; către pârâta S.C. F. SRL- cheltuieli de judecată în cuantum de 3.425 RON reprezentând 483 RON taxa de timbru fond, taxa de timbru de 242 RON apel, 700 onorariu expert, 2.000 RON onorariu avocat; către pârâții G. și H. - cheltuieli de judecată în cuantum de 322 RON taxa de timbru fond; către pârâtul I. - cheltuieli de judecată în cuantum de 1.263 RON, reprezentând 537 RON taxa de timbru fond, taxa de timbru de 269 RON apel, 700 onorariu expert; către pârâții N. și O. - cheltuieli de judecată în cuantum de 2.171 RON, reprezentând 584 RON taxa de timbru fond, taxa de timbru de 292 RON apel, 700 onorariu expert, 595 RON onorariu avocat; către pârâții R. și S. - cheltuieli de judecată în cuantum de 3.189 RON reprezentând 326 RON taxa de timbru fond, taxa de timbru de 163 RON apel, 700 onorariu expert, 2.000 RON onorariu avocat.

A respins cererea formulată de către pârâții P. și Q. privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON, reprezentând onorariu avocat ocazionat de judecata cauzei în fond, ca nefondată. A respins cererea formulată de către U. și V. de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.000 RON reprezentând onorariu avocat ocazionat de judecata cauzei în fond și în apel, ca nefondată.

Împotriva deciziei civile nr. 103 din 24 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța au formulat recurs reclamanții A., B., C., E. și D. și pârâții reconvenționali S.C. F. S.R.L., L., M., N., O., R. și S., în timp ce împotriva ambelor decizii pronunțate de Curtea de Apel Constanța, nr. 151C din 15 iunie 2022 și nr. 103 din 24 mai 2024, au declarat recurs pârâții U. și V., acestea fiind înregistrate pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

4.1. Prin cererea de recurs formulată, și întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți A., B., C., E. și D. (decedată ulterior, la 10.07.2024, calitatea sa procesuală fiind preluată de moștenitorii acesteia, Z., C. și E.) solicită casarea în parte a hotărârii atacate și, pe fond, admiterea în tot a acțiunii, în sensul stabilirii dreptului de proprietate și asupra construcției C2 (S+P+1E) cu suprafața construită la sol de 178 mp., și suprafață construită desfășurată de 325 mp., și terenului aferent corpului C2 (S+P+1E) în suprafață totală de 255 mp. Totodată, solicită obligarea intimatului Municipiul Constanța la plata cheltuielilor de judecată.

După expunerea situației de fapt din dosar, arată recurenții că instanța de apel a lăsat practic nesoluționată situația juridică a corpului C2 și terenului aferent, invocând argumente contrarii propriului său raționament aplicat în privința corpului C1 și terenului aferent acestui din urmă corp.

Modul defectuos al emiterii Dispoziției nr. 1189/29.02.2008 și refuzul primăriei de a proceda la punerea efectivă în posesie asupra suprafețelor restituite, nu a permis individualizarea proprietății acestora în raport cu ceilalți titulari de drept. Însă, pârâții cumpărători în baza Legii nr. 112/1995, sau terții lor subdobânditori, nu puteau pretinde drepturi asupra construcției corpului C2 si terenului aferent, în lipsa stabilirii suprafețelor restituite prin excluderea celor vândute. Dispoziția nr. 1189/29.02.2008 include imobilul din Constanța str. x bis colț cu str. x de la 1907 nr. 30, fără însă a se individualiza și fără a se menționa dacă, acesta cuprinde un singur corp de clădire sau sunt două corpuri. Prin raportul de expertiză întocmit în prezentul dosar s-a constatat că imobilul ce face obiectul litigiului este compus din două corpuri C1 și C2, cu terenuri distincte.

Consideră recurenții că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 555, 563-566 și urm., raportat la art. 885 și urm din C. civ., în condițiile în care instanța nu a stabilit dreptul de proprietate asupra corpului C2 și terenului aferent, astfel că, în lipsa întocmirii protocolului de restituire, actul specific punerii în posesie, nu se va putea proceda la înscrierea imobilului în cartea funciară, dreptul acestora de proprietate fiind lipsit de conținut.

Conchizând, arată că, în opinia acestora, se impunea ca argumentele instanței pentru admiterea în parte a cererii în privința corpului C1 și terenului aferent să fie aplicate și în privința corpului C2 și terenului aferent acestuia.

4.2. Recursul pârâților reconvenționali împotriva aceleiași decizii a Curții de Apel Constanța a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și acesta privește soluția pronunțată de instanța de apel pe cererea în anularea Dispoziției Primarului Mun. Constanța, în privința căreia susțin că a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 969 C. civ. de la 1864 și art. 1270 din noul C. civ., având în vedere că s-a reținut greșit că doar pentru suprafața de 198,8765 mp se impune constatarea nulității absolute a actului administrativ, iar nu pentru suprafața totală de 230,38 mp.

Totodată, arată recurenții că instanța a încălcat și dispozițiile art. 555, art. 563 din C. civ., precum și ale art. 648 și art. 649 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 287/2009, atunci când a reținut că s-ar putea restitui către reclamanți boxele nr. 2 și nr. 7, în condițiile în care acestea aparțin S.C. F. S.R.L., după cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2006. Totodată, critică hotărârea instanței de apel care a apreciat că terasa circulabilă de la etajul 3 al construcției C1 ar aparține reclamanților, deși aceasta este proprietatea comună indiviză a tuturor prorietarilor de apartamente din respectivul imobil.

În raport cu cele criticate, solicită admiterea recursului și casarea în parte a deciziei recurate și, în rejudecare, constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. 1189/29.02.2008, pentru suprafața de teren de 230,38 mp, reprezentând teren aferent apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.

4.3. Prin recursul întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâții V. și U. critică hotărârea instanței de apel de respingere a excepției inadmisibilității și de soluționare a pretenției de lămurire a Dispoziției nr. 1189/2008 a Primarului Municipiului Constanța ca o cerere principală, apreciind-o întemeiată, deși dispoziția de retrocedare nu a fost atacată în termenul legal.

Arată că instanța a reținut că nu a fost învestită cu soluționarea unei cereri de revendicare, ci cu o cerere în lămurirea unei dispoziții emise de primar, astfel că nu a procedat la compararea titlurilor de proprietate ale părților (Dispoziția nr. 1189/2008 și contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995).

Susțin recurenții că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanții neavând dreptul la dobândirea în natură a terenului de sub construcție, pentru acesta fiind permisă doar acordarea de măsuri reparatorii, cumpărătorii care au dobândit imobilele în baza Legii nr. 112/1995 fiind cei care au vocație la dobândirea și a terenului aferent construcției.

Mai mult, după verificarea spațiilor care nu au fost înstrăinate, instanța a conchis că suprafețele ce nu au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 se află în proprietatea reclamanților. Or, terasa circulabilă de la etajul 3 al imobilului, în suprafață de 75,5 mp reprezintă spațiu comun, neputând fi restituită reclamanților, cu atât mai mult cu cât o atare cerere nici nu a fost formulată prin acțiunea introductivă de instanță.

Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, casarea deciziilor recurate și respingerea ca inadmisibilă a acțiunii.

La data de 30.09.2024, intimații-pârâți-reconvenționali au formulat întâmpinare la recursul pârâților V. și U., solicitând admiterea acestuia ca nefondat.

La data de 14.10.2024, intimații X. și AA. au formulat întâmpinare la cele trei recursuri, solicitând admiterea recursurilor pârâților și respingerea recursului reclamanților.

În data de 09.10.2024, intimații-reclamanți A., B., C., Z., și E. au formulat întâmpinare la recursurile pârâților și pârâților-reconvenționali, prin care au invocat excepția nulității acestora iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate. S-a formulat răspuns la întâmpinare de către recurenții-pârâți-reconvenționali în data de 25.10.2024.

Totodată, la data de 21.10.2024, intimații V. și U. au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului reclamanților și admiterea recursului pârâților-reconvenționali .

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate și le va respinge pentru următoarele considerente:

Prioritar, în acord cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursurilor declarate de pârâții U. și V. și pârâții reconvenționali S.C. F. S.R.L., L., M., N., O., R. și S., invocată de intimații-reclamanți A., B., C., E. și Z. prin întâmpinare, având în vedere că prin motivele de fapt formulate prin cele două recursuri pârâții au criticat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 10/2001, aspect ce poate fi verificat din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Totodată, prin recursul pârâților U. și V. se critică inclusiv soluția instanței de apel de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, aspect ce este susceptibil de a fi analizat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Cât privește incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că, într-adevăr, aceasta a fost invocată formal de către recurenții pârâți, în condițiile în care nu au relevat argumente prin care să critice caracterul nemotivat, contradictoriu ori străin de natura princinii al considerentelor instanței de apel, însă, având în vedere caracterul unitar al recursului, acesta nu poate fi anulat doar parțial.

Așadar, cum criticile formulate prin recursurile pârâților și ale pârâților reconvenționali sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., din perspectiva cărora urmează a fi analizate cele două recursuri, Înalta Curte va respinge excepția nulității acestor recursuri și va proceda, în continuare, la analiza pe fond a acestora.

Așadar, se observă că cererea principală dedusă judecății de părțile reclamante are ca obiect verificarea întinderii dreptului de proprietate deținut de reclamanți asupra imobilului situat în Constanța, str. x bis, colt cu str. x, compus din teren în suprafață de 559 mp (553,78 mp. din măsuratori) și 191,17 mp. construcții, restituit acestora în natură, prin Dispoziția nr. 1189/29.02.2008 emisă de primarul Mun. Constanța în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, precum și stabilirea naturii și întinderii dreptului pârâților asupra terenului aferent locuințelor achiziționte în baza Legii nr. 112/1995, plata daunelor interese constând în contravaloarea folosinței terenului și rectificarea corespunzătoare a cărților funciare individuale cu numerele de la x la CF nr. x și a cărții funciare colective a imobilului din CF nr. x-C1.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 555, 563-566 și urm., art. 907 și urm. C. civ.

Solicitarea a fost justificată din perspectiva faptului că reclamanții nu au stabilite în concret limitele dreptului lor de proprietate, Dispoziția nr. 1189/2008 nemenționând în detaliu care sunt spațiile locative care au fost înstrăinate foștilor chiriași, prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, precum și imposibilitatea înscrierii dreptului în cartea funciară, în condițiile în care pârâții au realizat formalitățile de publicitate imobiliară și, deci, au opus acestora drepturi reale asupra aceluiași imobil.

Important a se reține este împrejurarea că reclamantii au formulat acțiuni în anularea contractelor de vanzare-cumparare perfectate în temeiul Legii nr. 112/1995, în termenele și conditiile instituite de art. 45 Legea nr. 10/2001, acestea fiind respinse de către instantele de judecată, ca neintemeiate, prin decizia civilă nr. 56 din 26.01.2005 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în dosarul nr. x/2004, decizia nr. 2545 din 21 iunie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. x/2001, decizia nr. 118/2000 a Tribunalului Constanța, definitivă prin decizia nr. 272/2000 a Curții de Apel Constanța și irevocabilă prin decizia nr. 2545/2002 a Curții Supreme de Justițe, toate pronunțate în dosarul nr. x/2000.

În privința cererii principale, toți pârâții au invocat excepția inadmisibilității acțiunii, susținând, pe de-o parte, că nu se poate constata întinderea unui drept de proprietate obținut prin dispoziție de primar pe calea dreptului comun, fără a apela la calea specială de atac prevazută de Legea 10/2001 iar, pe de altă parte, că nu se poate constata întinderea dreptului de proprietate asupra terenului cât timp reclamantii nu sunt puși în posesie și nu există o încheiere de intabulare a dreptului de proprietate asupra acestui teren.

În cauză, a fost formulată și cerere reconvențională de către pârâții F. S.R.L., G., H., I., L., M., N., O., R., S., prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a Dispoziției nr. 1189/29.02.2008 emise de Primarul Municipiului Constanța, cu privire la suprafața de teren de 230,38 mp, aflată în folosința tuturor cumpărătorilor apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995.

În drept, pârâții s-au prevalat de dispozițiile art. 21, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995, art. 37 din H.G. nr. 20/1996, art. 23 și art. 36 alin. (2) și (4) din Legea nr. 18/1991, art. 645, art. 948, art. 966, art. 968 C. civ., art. 205-210 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1 din 05 ianuarie 2021, prima instanță a fondului a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâți prin întâmpinări, și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., în raport cu dispozițiile art. 35 din C. proc. civ., reținând că prin aceste prevederi legale se dă prioritate tranșării definitive a fondului dreptului litigios pe calea acțiunii în realizare, posibilitatea formulării acțiunii în constatare fiind una subsidiară, doar pentru ipoteza în care nu ar exista o altă cale în realizarea dreptului dedus judecății. De asemenea, prin aceeași hotărâre, au fost respinse, ca lipsite de interes, cererea conexă și cererea reconvențională, prin care se tindea la constatarea nulității absolute a titlului reclamanților - dispoziția Primarului Municipiului Constanța emisă cu nr. 1189/2008.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 151C din 15 iunie 2022, a infirmat raționamentul tribunalului, și a statuat în sensul că dispozițiile art. 35 alin. (1) din C. proc. civ. nu pot reprezenta fundamentul unei soluții de respingere a cererii, ca inadmisibile, în lipsa indicării exprese a căii în realizarea dreptului. Mai mult, în raport cu scopul urmărit de reclamanți, acela de a da o soluționare ipotezei de invocare simultană a unor drepturi reale asupra aceluiași bun imobil, prin stabilirea naturii și a întinderii drepturilor invocate de toate părțile în litigiu, acțiunea nu apare ca fiind una inadmisibilă, întrucât nu tinde la verificarea în justiție a unei stări de fapt. Nici argumentul potrivit căruia dispoziția de primar are caracter definitiv nu a fost validat de instanța de apel, care a apreciat că atâta vreme cât părțile nu au uzat anterior de calea jurisdicțională, nu există vreun impediment în a pune în discuție conținutul actului administrativ.

Totodată, a reținut instanța de apel că nici soluția primei instanțe a fondului asupra cererii conexe și a cererii reconvenționale nu este una corectă, solicitarea de constatare a nulității absolute a dispoziției Primarului Municipiului Constanța nefiind una accesorie, astfel încât să poată fi respinsă urmare a respingerii cererii principale.

În acest context procesual au fost formulate recursurile în prezenta cauză, reclamanții criticând soluția de respingere a cererii în determinarea concretă a întinderii și naturii dreptului deținut asupra imobilului din Municipiul Constanța, str. x de la 1907, nr. 30, în timp ce pârâții au criticat soluția curții de apel sub aspectul suprafeței în raport cu care s-a apreciat nelegalitatea dispoziției de restituire în natură a imobilului din Constanța, str. x - 5 bis, pârâții U. și V. repunând în discuție inclusiv dezlegările instanței de apel date excepției inadmisibilității acțiunii.

Dat fiind că în rezolvarea cricilor vizând dezlegările instanțelor fondului asupra excepțiilor, invocate concomitent cu alte apărări de fond, trebuie să fie examineze, mai întâi, cele legate de învestirea instanței, și doar după accea cele prin care se invocă alte neregularități, Înalta Curte va proceda la soluționarea cu prioritate a recursului pârâților U. și V., verificarea legalității hotărârii de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii deduse judecății fiind susceptibilă de a înlătura analiza criticilor vizând fondul cererii.

Astfel, prin recursul formulat, pârâții U. și V. critică hotărârea instanței de apel de respingere a excepției inadmisibilității cererii în lămurirea Dispoziției nr. 1189/2008 a Primarului Municipiului Constanța, considerând că o atare solicitare nu putea fi formulată în afara cadrului legal stabilit prin legea specială. Altfel spus, se pretinde că în lipsa formulării contestației prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ de restituire în natură a imobilului din Constanța, str. x - 5 bis, acesta a dobândit caracter definitiv, și nu ar mai putea fi repusă în discuție legalitatea sa.

Critica, desi poate fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (iar nu a celor invocate de recurenți prin motivele de recurs, având în vedere că pune în discuție încălcarea unor norme procesuale - art. 35 C. proc. civ.), nu este fondată.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare..."

Din interpretarea acestei norme reiese că doar dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură este susceptibilă de a fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, neexistând vreun interes, în formularea unei atare căi de către persoanele cărora le-a fost analizată notificarea și s-a dispus restituirea în natură a imobilului revendicat.

Or, așa cum corect a reținut instanța de apel, la momentul emiterii actului administrativ (inclusiv la 30 de zile ulterioare momentului comunicării acestuia), reclamanții din prezenta cauză nu justificau niciun interes în atacarea unui act emis în favoarea acestora, abia la momentul la care pârâții au invocat existența unor drepturi reale proprii asupra aceluiași imobil, și care intră în conflict cu dreptul de proprietate pe care-l exhibă reclamanții, s-a născut interesul și, deci, dreptul acestora de a pretinde verificarea conținutului dispoziției de restituire, pe cale jurisdicțională.

Mai mult, și din perspectiva art. 35 C. proc. civ. decizia nr. 151C/2022 a Curții de Apel Constanța este legală, în condițiile în care ceea ce s-a reclamat prin cererea introductivă de instanță nu este o verificare a situației de fapt, anume a dobândirii unei anumite suprafețe de teren (în prezenta speță acest aspect fiind verificat de instanță ca urmare a formulării cererii reconvenționale, având ca obiect anularea dispoziției de primar), ci stabilirea existenței sau inexistenței dreptului de proprietate și întinderea acestuia, precum și stabilirea naturii dreptului exhibat de pârâți, având în vedere contractele de vânzare-cumpărare ale pârâților, emise cu privire la același imobil-teren, a căror validitate, așa cum s-a arătat mai sus, a fost și aceasta confirmată prin hotărâri judecătorești pronunțate în alte dosare anterioare.

Acțiunea în constatarea dreptului de proprietate este inadmisibilă doar dacă reclamantul are la îndemână o altă cale procedurală pentru realizarea dreptului (de exemplu, o acțiune în revendicare, grănițuire, rectificare de carte funciară) sau dacă se cere constatarea unei stări de fapt (cum ar fi întinderea unui teren), nu a unui drept sau a unei situații juridice incerte, conform principiului subsidiarității prevăzut de art. 35 C. proc. civ.

În cauză, nu numai că nu s-a dovedit dar nici măcar nu s-a menționat care ar fi calea în realizarea dreptului, aceea prin intermediul căreia instanța ar putea determina în mod concret situația juridică a dreptului de proprietate al reclamanților, existența sau inexistența dreptului acestora de proprietate asupra întregului teren.

Prin Dispoziția nr. 1189 emisă de Primarul Municipiului Constanța la data de 29 februarie 2008, s-au admis cererile notificatorilor BB., CC. și DD., având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, str. x bis, colț cu str. x, în suprafață de 559 mp (acte) și 553,87 mp (din măsurători) și 191,17 mp (construcție).

Reclamanții nu au pretins, prin prezenta acțiune, reevaluarea stării de fapt și stabilirea întinderii suprafeței de teren restituite în natură, aceasta fiind, de altfel, menționată expres în curprinsul dispoziției de restituire, ci au cerut lămurirea situației juridice a acestui teren, în condițiile în care, în cuprinsul aceleiași dispoziții, a fost inserată și obligația acestora de a respecta dreptul de trecere și de folosință gratuită asupra terenului, instituit, pe toată durata construcției, în favoarea cumpărătorilor apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995.

Dispoziția nr. 1189/2008 nu menționează, în detaliu, care sunt spațiile locative înstrăinate și ce suprafață utilă/construită le este dedicată, după cum nu precizează care sunt unitățile locative rămase sub regimul contractelor de închiriere, acestea fiind evidențiate cu titlu general în Protocolul de predare-primire nr. 5930/20.06.2008 încheiat între RAEDPP Constanța și beneficiarii măsurii de restituire în natură, cu consemnarea chiriașilor cumpărători și a contractelor de vânzare-cumpărare pe unitatea locativă, dar și a contractelor de închiriere valabile până cel mai târziu la 08.04.2009. Ulterior, parte dintre dintre cumpărătorii spațiilor locative ce au făcut obiectul Legii nr. 112/1995 au îndeplinit procedurile de publicitate imobiliară, înstrăinând la rândul lor imobilele construcții, împreună cu dreptul de folosință asupra terenului aferent, în cartea funciară dobânditorii figurând cu un drept de proprietate atât asupra locuinței, cât și terenului aferent indiviz.

Reclamanții nu puteau pretinde revendicarea terenului aferent locuințelor dobândite de pârâți în condițiile legii speciale, atâta vreme cât dețin un titlu de proprietate opozabil acestora, iar pârâții, la rândul lor dețin un astfel de titlu valabil, după cum nu puteau nici solicita, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, anularea Dispoziției nr. 1189/29.02.2008, nejustificând interes, din moment ce prin aceasta le-a fost recunoscută calitatea de persoane îndreptățite la restituirea în natura a imobilului aparținând autorilor acestora, astfel cum s-a solicitat prin notificările formulate.

În aceste circumstanțe, nu se poate afirma în mod valabil că reclamanții dispun de o altă cale, "în realizare", admisibilă în concret, iar nu doar teoretic, la care ar putea apela, raportat la particularitățile și având în vedere unicitatea speței. De aceea, nu se putea nega dreptul reclamanților de a-și vedea analizate pretențiile, pe cale jurisdicțională, în contradictoriu cu pârâții cumpărători în baza Legii nr. 112/1995, în sensul verificării existenței și a naturii drepturilor tabulare opuse de pârâți și, pe cale de consecință, rezolvarea în concret a problemei suprapunerii drepturilor invocate de ambele părți asupra aceluiași imobil.

Pe cale de consecință, Înalta Curte urmează să respingă criticile recurenților-pârâți U. și V. relative la inadmisibilitatea acțiunii și, dată fiind această soluție, de menținere ca legală a deciziei nr. 151/2022 a Curții de Apel Constanța, prin care s-a anulat sentința primei instanțe a fondului și s-a reținut cauza spre rejudecare de către curtea de apel, urmează a proceda la analiza celorlalte argumente din recurs, care vizează legalitatea deciziei nr. 103 din 24 mai 2024 a Curții de Apel Constanța.

Cum argumentele subsidiare invocate de recurenții U. și V., vizând încălcarea dispozițiior art. 7 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și greșita recunoaștere a calității de proprietari asupra terasei circulabile de la et. 3 al corpului C1 al imobilului din str. x bis în favoarea reclamanților au fost puse în discuție deopotrivă și prin recursul pârâților reconvenționali S.C. F. S.R.L., L., M., N., O., R. și S., reprezentând critici comune ambelor recursuri declarate de pârâți, acestea urmează a fi analizate unitar, în cadrul unor considerente unice, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu prioritar, se reține că dispoziția contestată (pe cale reconvențională) are ca obiect terenul în suprafață de 559 mp (553,87 mp din măsurători), ce faptic reprezintă curtea și terenul de sub construcțiile edificate pe acesta, situat în Constanța, str. x bis, colt cu str. x din 1907, nr. 30.

În baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/05.11.1996, nr. y/05.11.1996, nr. z/21.11.1996, nr. w/22.11.1996, nr. t/14.11.1996, nr. s/24.12.1996, nr. q/07.11.1996, nr. r/05.11.1996, nr. x/23.12.1996 și nr. x/04.12.1996 au fost înstrăinate, în baza Legii nr. 112/1995, locuințele deținute de foștii chiriași ai imobilului, cumpărătorilor fiindu-le atribuite în folosință nu doar apartamentele în care pârâții din prezenta cauză sau antecesorii lor au locuit, ci și cota-parte din terenul aferent acestora.

Astfel cum s-a reținut, în considerarea probatoriului administrat în fața instanțelor fondului, și care nu mai poate fi reapreciat în calea de atac a recursului, pârâții P. și Q., dețin un apartament în suprafață utilă de 56,52 mp, căruia îi corespunde o cotă de 7,9585 % din dreptul de proprietate asupra părților din imobil care prin natura și destinația lor sunt în folosință comună tuturor proprietarilor imobilului, precum și un teren indiviz în folosință, având suprafața de 22,9206 mp.

Pârâtul I. deține un apartament în suprafață utilă de 54,86 mp, căruia îi corespunde o cotă de 7,7248 % din dreptul de proprietate asupra părților din imobil care prin natura și destinația lor sunt în folosință comună tuturor proprietarilor imobilului, precum și un teren indiviz în folosință având suprafața de 22,2474 mp.

Pârâții N. și O. dețin un apartament în suprafață utilă de 68,66 mp, căruia îi corespunde o cotă de 9,6680 % din dreptul de proprietate asupra părților din imobil care prin natura și destinația lor sunt în folosință comună tuturor proprietarilor imobilului, precum și un teren indiviz în folosință având suprafața de 27,8438 mp.

Pârâții R. și S. dețin un apartament în suprafață utilă de 42,95 mp, căruia îi corespunde o cotă de 6,0478 % din dreptul de proprietate asupra părților din imobil care prin natura și destinația lor sunt în folosință comună tuturor proprietarilor imobilului, precum și un teren indiviz în folosință având suprafața de 17,4176 mp.

Pârâții G. și H. dețin un apartament în suprafață utilă de 35,51 mp, căruia îi corespunde o cotă de 5,0001 % din dreptul de proprietate asupra părților din imobil care prin natura și destinația lor sunt în folosință comună tuturor proprietarilor imobilului, precum și un teren indiviz în folosință având suprafața de 14,4004 mp.

Pârâții U. și V. dețin un apartament în suprafață utilă de 66,60 mp, căruia îi corespunde o cotă de 9,3779 % din dreptul de proprietate asupra părților din imobil care prin natura și destinația lor sunt în folosință comună tuturor proprietarilor imobilului, precum și un teren indiviz în folosință având suprafața de 27,0084 mp.

Pârâții L. și M. dețin un apartament în suprafață utilă de 65,56 mp, căruia îi corespunde o cotă de 9,2315 % din dreptul de proprietate asupra părților din imobil care prin natura și destinația lor sunt în folosință comună tuturor proprietarilor imobilului, precum și un teren indiviz în folosință având suprafața de 26,5866 mp.

Pârâta S.C. F. S.R.L. deține un apartament în suprafață utilă de 55,62 mp, căruia îi corespunde o cotă de 7,8318 % din dreptul de proprietate asupra părților din imobil care prin natura și destinația lor sunt în folosință comună tuturor proprietarilor imobilului, precum și un teren indiviz în folosință având suprafața de 22,5556 mp.

Pârâții X. și AA. dețin un apartament în suprafață utilă de 40,91 mp, căruia îi corespunde o cotă de 5,7605 % din dreptul de proprietate asupra părților din imobil care prin natura și destinația lor sunt în folosință comună tuturor proprietarilor imobilului, precum și un teren indiviz în folosință având suprafața de 16,5903 mp.

Pârâtul W. deține un apartament în suprafață utilă de 50,30 mp, căruia îi corespunde o cotă de 7,0827 % din dreptul de proprietate asupra părților din imobil care prin natura și destinația lor sunt în folosință comună tuturor proprietarilor imobilului, precum și un teren indiviz în folosință având suprafața de 20,3982 mp.

Pârâții J. și K. dețin un apartament în suprafață utilă de 126,34 mp, căruia îi corespunde o cotă de 17,7899 % din dreptul de proprietate asupra părților din imobil care prin natura și destinația lor sunt în folosință comună tuturor proprietarilor imobilului, precum și un teren indiviz în proprietate având suprafața de 51,2348 mp.

Reclamanții A., B., C., D., E. dețin un apartament în suprafață utilă de 46,60 mp, căruia îi corespunde o cotă de 6,5617 % din dreptul de proprietate asupra părților din imobil care prin natura și destinația lor sunt în folosință comună tuturor proprietarilor imobilului, precum și un teren indiviz în proprietate având suprafața de 18,8977 mp.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de dl. Expert EE., ale cărui concluzii au fost însușite de instanța de apel, terenul aferent apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 este în suprafață de 217,92 mp, doar cu privire la acesta instanța de apel fiind ținută să verifice incidența art. 7 alin. (1

1

) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia "Nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege".

Din perspectiva celor expuse, a situației juridice a apartamentelor care au fost înstrăinate chiriașilor în temeiul Legii nr. 112/1995 împreună cu dreptul de folosință asupra terenului aferent, a configurației acestui teren, care faptic este reprezentat de terenul de sub construcția C1, instanța de apel a statuat în sensul că acesta nu poate fi considerat "teren liber", în sensul Legii nr. 10/2001, astfel că nu putea fi restituit în natură foștilor proprietari.

Important de subliniat că, distinct de cele de mai sus, instanța de apel a observat corect și faptul că, prin sentința civilă nr. 1057/02.02.2006, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul civil nr. x/2005, numita CC. dobândise dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 51,37 mp, aferent apartamentului înstrăinat de către aceasta pârâților J. și K., astfel că nici această suprafață nu mai putea fi restituită în natură.

Reținând toate aceste aspecte, instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiată, în parte, cererea conexă formulată de T. și cererea reconvențională formulată de F. S.R.L., G., H., I., L., M., N., O., R., S., și a dispus constatarea nulității absolute parțiale a Dispoziției nr. 1189/2008 emisă de primarul Mun. Constanța, doar pentru suprafața de teren dobândită în mod legal, în temeiul Legii nr. 112/2001 de cei nominalizați.

Aceasta întrucât pârâții P., Q., U., V. și W. nu au formulat cerere reconvențională în cauză, neînvestind, deci, instanța cu o cerere în constatarea nulității absolute a dispoziției de restituire, inclusiv cu privire la suprafața de teren indiviz aferent locuințelor achiziționate în baza Legii nr. 112/1995 de aceștia. Drept urmare, din totalul suprafețelor de teren identificate prin expertiza judiciară efectuată în cauză, ca făcând obiectul Legii nr. 112/1995, precum și a suprafeței de teren dobândite de autoarea pârâților J. și K., prin sentința civilă nr. 1057/2006 a Judecătoriei Constanța, au fost deduse cotele indivize de teren aparținând acestora (26+29+21 mp). Sub acest aspect, al limitelor învestirii instanței de fond, nu au fost formulate critici în recurs, sens în care simpla afirmație ori solicitare de modificare a hotărârii sub aspectul suprafeței în privința căreia s-a dispus constatarea nulității absolute a actului administrativ atacat nu poate produce efectele juridice pretinse.

Așadar, în raport cu soluția pronunțată în cauză, prin care instanța de apel, în mod legal, a dat eficiență dispozițiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și, respectiv pct. 7.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi, făcând o corectă interpretare și aplicare a acestora, și văzând că nu s-a criticat în recurs raționamentul instanței de apel prin care s-a apreciat că în lipsa învestirii legale a tribunalului cu o cerere în constatarea nulității absolute a dispoziției de restituire formulată inclusiv de către pârâții P., Q., U., V. și W., pentru suprafețele deținute de aceștia, nu poate fi pronunțată o soluție de anulare a Dispoziției nr. 1189/2008 pentru o suprafață mai mare decât cea menționată în dispozitivul hotărârii atacate, și deci nu poate fi primit motivul comun de recurs invocat de către pârâți.

Cât privește terasa circulabilă de la etajul 3 al contrucției C1, în suprafață de 75,5 mp, se susține de către recurenții-pârâți reconvenționali că aceasta nu putea fi restituită în natură reclamanților, în raport cu dispozițiile art. 648, 649 din C. civ., fiind spațiu comun.

Deși principial recurenții-pârâți și recurenții-pârâți reconvenționali expun corect aspectele teoretice vizând imposibilitatea restituirii în natură a unui spațiu comun al imobilului, totuși aceștia ignoră, din nou, limitele învestirii instanței.

Înalta Curte constată că acest argument nu a fost invocat în mod eficient prin cererea reconvențională și prin motivele de apel, astfel încât să poată face obiectul judecății în recurs.

Formulând o astfel de critică, recurenții nesocotesc regulile și principiile desfășurării judecății, ale cărei coordonate sunt fixate de ceea ce a făcut obiectul judecății în primă instanță. Rejudecarea pe fond a cauzei, de către instanța de apel, nu se putea face altfel decât prin raportare la cererea de chemare în judecată, la apărările formulate în legătură cu aceasta și la pretențiile din cererea reconvențională.

Recurenții ignoră aceste elemente care pun în evidență limitele investirii primei instanțe a fondului, susținând, în fapt, într-o manieră neprocedurală, posibilitatea nesocotirii limitelor învestirii instanței, apreciind fără fundament legal că verificarea aplicării corecte a dispozițiilor art. 648, 649 din C. civ. poate fi realizată de instanța de recurs, desi până la acest moment procesual niciuna dintre părți nu a pretins anularea Dispoziției nr. 1189/2008 și în privința altor spații, distinct de suprafețele de teren dobândite legal în folosință de către pârâți ca urmare a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995.

Or, rolul activ al instanței nu se poate exercita cu încălcarea principiilor desfășurării judecății, cu depășirea limitelor învestirii, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., doar pentru a da satisfacție părții care pretinde că i s-a adus atingere unui drept subiectiv, în măsura în care aceasta nu a supus pretenția sa verificării jurisdicționale cu respectarea rigorilor procedurale.

Față de acestea, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a apreciat că, atât timp cât pârâții nu sunt proprietarii terasei circulabile în suprafață de 35 mp de la etajul 3 al imobilului C1, nefiind prezentat nici un titlu de proprietate asupra acesteia (prin adresa nr. x/25.10.2022 emisă de SPITVBL din cadrului Consiliului Local al Municipiului Constanța se relevă plata de către recurenții FF. a impozitului pentru o tereasă în suprafață de 15,88 mp, distinctă de cea în discuție), iar nulitatea absolută a dispoziției de restituire a fost solicitată doar raportat la suprafețele cumpărate legal de pârâți (sau autorii acestora) în temeiul Legii nr. 112/1995, actul administrativ în discuție a rămas valabil emis, din această perspectivă.

Astfel, întreaga construcție juridică realizată de pârâți, prin care se argumentează nelegalitatea dobândirii de către reclamanți a unui spațiu comun, este ineficientă și străină de considerentele instanței de apel, care a conchis, așa cum s-a arătat anterior, că terasa circulabilă de la etajul 3 al imobilului nu a făcut obiectul vreunui contract de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, drept pentru care nu se putea dispune anularea dispoziției de restituire și în privința acestui spațiu.

În baza aceluiași raționament, constatând că aceasta a fost învestită cu solicitarea de verificare a întinderii dreptului de proprietate dobândit de reclamanți în temeiul Dispoziției nr. 1189/29.02.2008 emise de primarul Mun. Constanța, prin raportare doar la drepturile opuse de pârâți, asupra spațiilor înstrăinate legal către foștii chiriași, din perspectiva dispozițiilor art. 7 alin. (5) și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a reținut că aparțin reclamanților menționatele spații: boxa nr. 1 având suprafața de 8,80 mp; boxa nr. 2 având suprafața de 11,20 mp, boxa nr. 5 având suprafața de 5,50 mp; boxa nr. 7 având suprafața de 5,90 mp și boxa nr. 11 având suprafața de 2,10 mp., nefiind menționate în contractele de vânzare-cumpărare.

Orice susținere în sens contrar, prin motivele de recurs ale pârâților reconvenționali, nedovedită în fața instanțelor fondului, prin depunerea la dosar a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în mod legal de aceștia sau autorii lor, în temeiul Legii nr. 112/1995, nu poate fi valorificată în calea de atac a recursului, în care reinterpretarea probatoriului și a situației de fapt nu este posibilă, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, susținerile recurentei-pârâte S.C. F. S.R.L.,în sensul că aceast