ÎCCJ, decizie (scj.ro #237626)

Conflict negativ de competență. Cerere de încuviințare a executării silite. Debitor cu domiciliul în străinătate. Creditor persoană juridică străină având reprezentant desemnat în România. Instanța competentă teritorial

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Incidente procedurale privitoare la competența instanței

Index alfabetic: Conflict negativ

Încuviințare executare silită

Contract de credit

Domiciliu în străinătate

Persoană juridică străină

Competență teritorială

C. proc. civ., art. 133 pct. 2 teza a II-a, art. 135 alin. (4),

art. 651 alin. (1) teza a II-a, art. 666 alin. (1)

OUG nr. 50/2010, art. 71 alin. (2)

În condițiile existenței unui reprezentant care răspunde, în temeiul unei norme speciale, derogatorii de la dreptul comun în materie de mandat, în nume propriu pentru obligațiile cesionarului contractului de credit, persoană juridică străină, atât sub aspectul dreptului substanțial, cât și în planul dreptului procesual, instanța de executare se determină prin raportare la sediul reprezentantului în România al creditorului.

Prin urmare, coroborând dispozițiile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. cu cele ale art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, instanța competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul reprezentantului.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 301 din 24 februarie 2026

Prin cererea înregistrată la 24 decembrie 2025 pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr. x/280/2025, SPEJ A. a solicitat, la cererea creditoarei B. S.A. R.L., prin mandatar C. S.R.L., încuviințarea executării silite a debitoarei D., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 508471302 din 11.11.2011.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 118/2026 din 9 ianuarie 2026, Judecătoria Pitești, Secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, a constatat, din actele dosarului, că debitoarea nu are domiciliul în România, astfel că instanța de executare nu poate fi determinată în funcție de acest criteriu. De asemenea, a avut în vedere că, deși nici creditorul, cesionar al creanței izvorâte din contractul de credit, nu este persoană juridică română, acesta deține, potrivit art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, un reprezentant desemnat în România, având sediul în București, sectorul 1.

Prin urmare, a reținut că, în conformitate cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ. și art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, instanța de executare este instanța în a cărei circumscripție se află sediul reprezentantului creditorului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, Secția a II-a civilă la 15 ianuarie 2026 sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 844/2026 din 26 ianuarie 2026, Judecatoria Sectorului 1 București, Secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești. De asemenea, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către instanța supremă.

În esență, a reținut că, din moment ce nici domiciliul debitoarei și nici sediul creditoarei nu se află în România, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă la 4 februarie 2026 sub același număr de dosar.

Constatând existența unui conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., între instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, Secția I civilă, pentru următoarele considerente:

Cauza asupra căreia poartă conflictul negativ de competență are ca obiect cererea formulată de SPEJ A., prin care a solicitat Judecătoriei Pitești încuviințarea executării silite a debitoarei D., la cererea creditoarei B. S.A. R.L., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 508471302 din 11.11.2011.

Potrivit dispozițiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ.,

„În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare (...).”

Totodată, art. 651 alin. (1) din același cod prevede că

„Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. (...).”

Așa cum s-a reținut prin Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, aceste reguli de stabilire a instanței de executare se exclud reciproc, fiecare regulă de determinare a instanței de executare aplicându-se strict sub rezerva ineficienței normei anterioare.

În cauză, așa cum rezultă din actele dosarului, debitoarea nu are domiciliul în România, ci în Spania, astfel că instanța de executare nu poate fi determinată în funcție de acest criteriu.

În ceea ce privește creditoarea, cesionar al creanței izvorâte din contractul de credit, se reține că, deși este persoană juridică străină, este reprezentată în România, potrivit listei entităților care își desfășoară activitatea de recuperare creanțe ce figurează în evidența Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor, de către C. S.R.L.

Din această perspectivă, sunt relevante dispozițiile art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, conform cărora,

„Cesionarul contractului de credit, respectiv cesionarul creanței, este obligat să aibă sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii și pentru a răspunde contravențional și/sau penal în fața autorităților publice.”

Astfel, în ceea ce privește reprezentarea persoanei juridice străine în situația cesionării contractului de credit sau a creanței, obligația derivă din lege.

Or, în condițiile existenței unui reprezentant care răspunde, în temeiul unei norme speciale, derogatorii de la dreptul comun în materie de mandat, în nume propriu pentru obligațiile cesionarului contractului de credit, persoană juridică străină, atât sub aspectul dreptului substanțial, cât și în planul dreptului procesual, rezultă că, în speță, instanța de executare se determină prin raportare la sediul reprezentantului în România al creditorului.

Prin urmare, coroborând dispozițiile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. cu cele ale art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, se impune a concluziona că instanța competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite este Judecătoria Sectorului 1 București, în circumscripția căreia se află sediul reprezentantului C. S.R.L.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.