ÎCCJ, Decizia nr. 277/2023

Ședința publică din data de 4 decembrie 2023

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele Cauzei

Prin Decizia nr. 2374 din 29 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de revizuentele A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1062 din data de 24 iunie 2022, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția I civilă și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în favoarea Tribunalului Dolj, secția I civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, cu referire la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, s-a constatat că litigiile în care au fost pronunțate hotărârile pretins a fi potrivnice nu îndeplinesc condiția identității de cauză.

Astfel, procesul ce a format obiectul dosarului nr. x/2008 (în care a fost pronunțată hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat se susține că a fost încălcată) a fost guvernat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, având ca obiect contestațiile formulate în baza acestui act normativ, împotriva dispozițiilor nr. 4852/2002 și nr. 8986/2002 emise de Primarul Municipiului Craiova (prin care au fost respinse cererile de restituire a terenurilor situate în zona "C.", formulate prin notificările nr. x/2001 și nr. y/2002), precum și cererile privind notificările nr. x/2002 și nr. y/2001, având ca obiect despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 45 ha din zona "C.", respectiv despăgubiri pentru terenurile afectate de construcții din zona "C.".

Cea de-a doua hotărâre, Decizia nr. 1062 din data de 24 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Dolj, secția I civilă (atacată prin prezenta revizuire), privește o acțiune întemeiată pe legile fondului funciar (fiind invocate dispozițiile ale Legii nr. 18/1991, precum și ale Legii nr. 1/2000, modificate de Legea nr. 247/2005), prin care se solicită punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate cu privire la suprafața de teren de 13,46 ha, validată prin H.C.J. nr. 1626/2007 și, respectiv, suprafața de teren de 22,07 ha, rămasă nerestituită din suprafața de 32,87 ha, validată prin H.C.J. nr. 1628/2007; prin cererile care au inițiat acest proces, părțile au arătat că demersul lor judiciar a fost declanșat de soluționarea în mod irevocabil a dosarului nr. x/2008, care a avut ca obiect soluționarea contestațiilor referitoare la aceleași suprafețe de teren.

Instanța a reținut că, prin primul demers judiciar, revizuentele au înțeles să își valorifice în justiție drepturile pe calea procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 (ca urmare a măsurilor dispuse cu privire la notificările pe care le formulaseră în temeiul acestui act normativ), iar, în cel de-al doilea proces, cererile acestora au fost fundamentate pe normele legilor fondului funciar, părțile precizând că au avut în vedere considerentele deciziei pronunțate în primul litigiu, respectiv faptul că singurul element reținut de Înalta Curte de Casație și Justiție (atunci când a menținut decizia curții de apel) a fost că au solicitat terenurile și în baza legilor fondului funciar și, ca atare, este aplicabil principiul electa una via.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, revizuentele A. și B. au declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, revizuentele au susținut că instanța de recurs nu a analizat îndeplinirea condițiilor referitoare la părți și obiect.

Fundamentul respingerii cererii de revizuire, respectiv lipsa identității de cauză reprezintă, în realitate, o limitare a ariei de aplicare a verificării autorității și a puterii de lucru judecat. Aceasta deoarece instanța de revizuire a analizat restrictiv temeiul cererii de chemare în judecată, fără a avea în vedere considerentele deciziilor pe care recurentele le apreciază ca fiind contradictorii.

Recurentele au subliniat că în litigiul din dosarul nr. x/2008 instanța a reținut, în considerentele deciziei, că au fost formulate cereri de restituire nu numai în baza Legii nr. 10/2001 ci și în baza Legilor fondului funciar. Or, față de această reținere, recurentele consideră că instanța de revizuire a pronunțat hotărârea atacată cu aplicarea greșită a art. 430 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că a limitat în mod nejustificat sfera de aplicare a acestor dispoziții legale imperative.

Apărările părților

Intimații Consiliul Local al Municipiului Craiova, Primăria Craiova - Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de filtrare a recursului

În cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; (iii) prezentul dosar a fost început la 11 august 2015, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

S-a întocmit raport asupra admisibilității în principiu a recursului, ce a fost însușit de completul de judecată prin încheierea din 11 septembrie 2023, prin care s-a dispus comunicarea acestui act de procedură părților.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2023, instanța a admis, în principiu, recursul declarat de recurentele A. și B. împotriva Deciziei nr. 2374 din 29 noiembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022 și a fixat termen de judecată la data de 4 decembrie 2023, ora 9:00, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentele au criticat decizia prin care le-a fost respinsă cererea de revizuire, ca inadmisibilă, atât din perspectiva incidenței pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., cât și a pct. 8 al aceluiași text de lege.

Cu privire la încălcarea regulilor de procedură civilă a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, Înalta Curte reține că ceea ce se reproșează instanței este că nu ar fi analizat îndeplinirea condițiilor referitoare la părți și obiect, ci doar pe cea legată de cauză.

Or, apreciază recurentele, procedând în acest fel, instanța a verificat doar o singură condiție din cele trei la care se referă autoritatea de lucru judecat, ceea ce, în eventualitatea admiterii prezentului recurs, ar duce la posibilitatea unei rejudecări a cauzei, într-un nou ciclu procesual, în care instanța să se raporteze doar la una din cele trei condiții.

Înalta Curte reține că motivul de recurs invocat vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale etc.

Dispozițiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Însă doar în cazul nulităților absolute și necondiționate, în sensul art. 174 alin. (2) și art. 176 C. proc. civ., partea care le invocă nu este obligată să facă dovada vătămării ce i-a fost cauzată prin nerespectarea cerințelor legale. În ipoteza nulităților relative și condiționate, ca în prezenta speță, dimpotrivă, recurentele ar fi trebuit să arate și să dovedească care este vătămarea ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului.

În cauză, împrejurarea că instanța a analizat doar una din cele trei condiții nu are valențele pe care încearcă să i le confere recurentele; așa cum a detaliat și instanța de revizuire, instituția juridică a revizuirii întemeiate în drept pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este indisolubil legată de efectul negativ al autorității de lucru judecat, adică imposibilitatea reanalizării într-un alt proces a unor pretenții tranșate deja anterior într-un litigiu desfășurat între aceleași părți, în temeiul aceleiași cauze și purtat asupra aceluiași obiect.

Prin urmare, din perspectiva art. 431 din C. proc. civ., în situația în care nu se verifică identitatea oricăreia dintre elementele triplei identități (părți, obiect și cauză), se justifică respingerea de plano a revizuirii, ceea ce înseamnă că indiferent de ordinea în care acestea ar fi fost analizate, se impunea aceeași soluție, de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

În concluzie, împrejurarea că instanța de revizuire a ales să analizeze cu prioritate condiția identității de cauză nu este de natură să atragă nulitatea hotărârii, întrucât nu s-a produs nicio vătămare părților din proces, aspecte în raport de care se reține că este nefondat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce privește fondul litigiului, Înalta Curte reține că recurentele au invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța a analizat greșit identitatea de cauză dintre litigiile pretins a fi contradictorii.

Înalta Curte apreciază că motivele invocate se impun a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât se susține că instanța de revizuire a analizat greșit noțiunea de cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Față de aceste aspecte, se constată că pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. este formal indicat, câtă vreme recurentele nu indică ce norme de drept material ar fi aplicat greșit instanța.

Prin memoriul de recurs, recurentele consideră că instanța de revizuire a analizat cauza într-un mod restrictiv prin raportare la temeiul juridic al cererii de chemare în jduecată, făcând abstarcție de înțelesul noțiunii de cauză, așa cum a fost dezvoltată în litzeratura de specialitate.

Înalta Curte reține că prin reglementarea cuprinsă în art. 431 C. proc. civ. legiuitorul a urmărit să concretizeze și pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

Examinând prin prisma acestor considerații teoretice speța, se constată, contrar susținerilor recurentelor, că instanța de revizuire, analizând această apărare, în mod corect a reținut că litigiile în care au fost pronunțate hotărârile pretins a fi potrivnice nu îndeplinesc condiția identității de cauză.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanței de revizuire, Înalta Curte reține, la rândul său, că prin cererea de revizuire ce are ca temei de drept art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a susținut că argumentele ce au stat la baza Deciziei nr. 1062 din data de 24 iunie 2022, dată de Tribunalul Dolj, secția I civilă în dosarul nr. x/2015 încalcă autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor date prin considerentele Deciziei nr. 174/Ap din 20 decembrie 2013, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2008, ce a fost menținută prin Decizia nr. 2711 din 15 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2008.

Dosarul nr. x/2008 a avut ca obiect contestațiile formulate de reclamante în baza Legii nr. 10/2001 împotriva dispozițiilor nr. 4852/2002 și nr. 8986/2002 emise de Primarul Municipiului Craiova, acte prin care au fost respinse cererile reclamantelor de restituire a terenurilor situate în zona "C.", formulate prin notificările nr. x/2001 și nr. y/2002, precum și cererile privind notificările nr. x/2002 și nr. y/2001, având ca obiect despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 45 ha din zona "C.", respectiv despăgubiri pentru terenurile afectate de construcții din zona "C.".

La rândul său, Decizia nr. 1062 din 24 iunie 2022 a fost pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Dolj, secția I civilă, ce avea ca obiect acțiunea întemeiată pe legile fondului funciar (fiind invocate dispozițiile ale Legii nr. 18/1991, precum și ale Legii nr. 1/2000, modificate de Legea nr. 247/2005), prin care se solicită punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate cu privire la suprafața de teren de 13,46 ha, validată prin H.C.J. nr. 1626/2007 și, respectiv, suprafața de teren de 22,07 ha, rămasă nerestituită din suprafața de 32,87 ha, validată prin H.C.J. nr. 1628/2007; prin cererile care au inițiat acest proces, părțile au arătat că demersul lor judiciar a fost declanșat de soluționarea în mod irevocabil a dosarului nr. x/2008, care a avut ca obiect soluționarea contestațiilor referitoare la aceleași suprafețe de teren.

Nu pot fi primite argumentele recurentelor, în sensul că cele două litigii au aceeași cauză întrucât, în ambele litigii, scopul părților ar fi fost acela de a obține, în calitate de titulare a unor drepturi subiective recunoscute de lege.

Aceasta deoarece, prin primul demers judiciar, recurentele au formulat contestație împotriva dispozițiile emise de unitatea deținătoare în soluționarea notificărilor întemeiate în drept pe Legea nr. 10/2001; în cel de-al doilea proces, cererile recurentelor au fost întemeiate în drept pe legile fondului funciar, părțile precizând că au avut în vedere considerentele deciziei pronunțate în primul litigiu, respectiv faptul că singurul element reținut de Înalta Curte de Casație și Justiție (atunci când a menținut decizia curții de apel) a fost că au solicitat terenurile și în baza legilor fondului funciar, fiind aplicabil principiul electa una via.

În concluzie, Înalta Curte constată că este legală reținerea instanței de revizuire, în sensul că în speța pendinte nu întrunită ipoteza unei identități de cauză între cele două procese indicate.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele A. și B. împotriva Deciziei nr. 2374 din 29 noiembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2023.