ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2374/2022

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2022

Asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Decizia pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, atacată cu revizuire

Prin decizia civilă nr. 1062 din data de 24 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Dolj, secția I civilă: a respins excepția de nelegalitate a H.C.L. nr. 95 din data de 25 august 2016 și a H.C.L. nr. 472 din data de 23 noiembrie 2017, invocată de către apelanții-intervenienți A. și B., în această cale de atac, în contradictoriu cu terțul Consiliul Local al Municipiului Craiova; a respins ambele cereri de apel formulate apelante-reclamante C. și D., precum și de apelanții-intervenienți B. și A. împotriva sentinței civile nr. 7521 din data de 2 iulie 2018, pronunțate de Judecătoria Craiova, secția civilă, în contradictoriu pârâții Primăria Craiova – Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991, Comisia Județeană Dolj pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991, Primarul Municipiului Craiova, Prefectul Județului Dolj și intervenienta E. S.R.L., ca nefondate; a admis, în fond, cererea de intervenție voluntară accesorie, formulată de către intervenienta E. S.R.L.

II. Calea de atac formulată în cauză

II.1. Cererea de revizuire

Împotriva deciziei civile nr. 1062 din data de 24 iunie 2022, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., au formulat cerere de revizuire revizuentele C. și D..

În dezvoltarea motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în esență, revizuentele au susținut că aceste dispoziții sunt aplicabile deoarece, după apariția Legii nr. 247/2005, au depus cereri de restituire a terenului denumit "Hanul Doctorului", cereri care sunt înregistrate la Primăria Municipiului Craiova sub nr. x din data de 1 septembrie 2005 (C.), nr. 61853 din data de 1 septembrie 2005 (F.) și nr. 61855 din data de 1 septembrie 2005 (G.).

Au apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de textul menționat, întrucât: este vorba despre înscrisuri noi, în condițiile în care instanța a reținut că aceste cereri nu există, însă, în realitate, ele se află în original în arhiva Primăriei Municipiului Craiova; aceste înscrisuri existau la data soluționării dosarului nr. x/2015, respectiv la data de 24 iunie 2022 (încă de la momentul înregistrării lor la Primăria Municipiului Craiova, respectiv 1 septembrie 2005); aceste înscrisuri sunt în posesia părții potrivnice; înscrisurile sunt determinante deoarece din conținutul lor rezultă manifestarea de voință, întemeiată pe Legea nr. 247/2005, de a li se restitui în natură, pe vechiul amplasament, terenul care a aparținut autorilor lor.

În ceea ce privește incidența în cauză a motivului de revizuire întemeiat pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentele au arătat că, prin hotărârea atacată, a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor date prin decizia civilă nr. 174/Ap din data de 20 decembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în dosarul nr. x/2008, menținută prin decizia civilă nr. 2711 din data de 15 octombrie 2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2008.

Astfel, au susținut că, în dosarul x/2008, s-a stabilit cu certitudine că au fost formulate cereri de restituire a celor patru terenuri, atât în baza Legii nr. 10/2001, dar și în "baza Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 247/2005...", pentru terenuri individualizate prin denumire, locație, întindere și amplasament.

Au subliniat revizuentele că individualizarea terenurilor s-a realizat în dosarul nr. x/2008, în corelare cu analiza cererilor pentru verificarea dacă și în ce măsură terenurile au fost cerute și în baza legilor fondului funciar, iar singurul considerent care a stat la baza respingerii notificării privind restituirea celor patru terenuri în baza Legii nr. 10/2001 (în natură, pe vechiul amplasament a terenurilor libere, iar pentru cele imposibil de restituit în natură, despăgubiri) a fost acela că instanța a constatat că ceruseră aceleași terenuri și în baza legilor fondului funciar.

Revizuentele au precizat că singurul considerent pentru care Tribunalul Dolj, secția civilă le-a respins motivul de apel prin care solicitaseră ca restituirea terenurilor să se facă în procedura prevăzută de art. 27 alin. (2

1

), coroborat cu art. 11 alin. (2

1

) din Legea nr. 18/1991 a fost acela că, în litigiul din dosarul nr. x/2008, instanța numai a prezumat existența cererii lor, formulate în baza legilor fondului funciar.

Au apreciat că, în cauză, este îndeplinită condiția triplei identități, de părți, de obiect și de cauză.

Astfel, au arătat că există o identitate parțială de părți, întrucât în ambele dosare au figurat în proces: C., D., ceilalți moștenitori ai autorilor – B. și A. –, Primăria Municipiului Craiova, Primarul Municipiului Craiova, Consiliul Local al Municipiului Craiova, precum și intervenienta E. S.R.L.

În ceea ce privește condiția vizând obiectul celor două litigii, au precizat că, în primul proces, au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, anularea dispozițiilor emise de Primarul Municipiului Craiova – Primăria Municipiului Craiova și restituirea în natură a patru terenuri (părțile libere) individualizate sub denumirea "Hanul Doctorului" "Baltă", "Arie" și "Poroineanu", proprietatea autorilor lor, iar pentru părțile ocupate au solicitat despăgubiri; în dosarul nr. x/2015, au solicitat să fie puse în posesie și să li se emită titlul de proprietate pentru terenurile "Hanul Doctorului" și "Baltă" (pentru părțile de teren libere) în temeiul art. 27 alin. (2

1

) și art. 11 alin. (2

1

) din Legea nr. 18/1991, care instituie o procedură specială de restituire în natură a terenurilor, în situația în care au fost identificate vechile amplasamente; este îndeplinită parțial condiția identității de obiect deoarece primul litigiu a vizat solicitarea de restituire a patru terenuri, iar al doilea litigiu a privit restituirea a două dintre cele patru terenuri.

Revizuentele au susținut că este îndeplinită și condiția identității cauzei, întrucât în ambele litigii scopul a fost acelea de a obține, în calitate de titulari ai unor drepturi subiective recunoscute de lege, intrarea în patrimoniul lor a dreptului de proprietate care a aparținut autorilor lor.

Raportat la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, au invocat că, prin hotărârea atacată, Tribunalul Dolj, secția I civilă a încălcat principiul securității juridice, o problemă soluționată printr-o hotărâre definitivă nemaiputând fi repusă în discuție, fiind indiferent că într-o cauză a fost respinsă ori admisă acțiunea, în condițiile în care art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu face nicio distincție între cauzele prin care s-a admis acțiunea și cele prin care aceasta a fost respinsă, hotărârea definitivă în integralitatea ei trebuind a fi respectată și aplicată, indiferent de rezultatul procesului.

Totodată, au subliniat că, pe tot parcursul judecății din dosarul nr. x/2015, niciuna dintre instanțe nu a pus în discuția părților lipsa cererii, după primirea hotărârii, observând că, în considerente, instanța de apel, a reținut că nu au solicitat în mod expres terenurile identificate sub denumirile de "Hanul Doctorului", "Butoi", "Arie" și "Poroineanu" și s-a referit la ceea ce a "prezumat" instanța în litigiul anterior; nici chiar intimații-pârâți nu au invocat, până la închiderea dezbaterilor, că este posibil ca, în speță, aspectul tranșat definitiv în litigiul anterior, și anume că au făcut cereri în baza legilor fondului funciar, să poate fi "interpretat" ca fiind o "prezumție".

Au subliniat că intimații-pârâți Primăria Municipiului Craiova, Primarul Municipiului Craiova și Consiliul Local al Municipiului Craiova au fost părți în dosarul nr. x/2008, astfel că știau că, în litigiul anterior, s-a tranșat în sensul că respectivele cereri de restituire a terenurilor au fost formulate în baza legilor fondului funciar; mai mult, intimații-pârâți Primăria Municipiului Craiova, Primarul Municipiului Craiova, entități direct implicate în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 și părți în litigiul anterior, nu puteau, în prezenta cauză, să facă abstracție de dispozițiile art. V din Legea nr. 10/2001.

Revizuentele au precizat că notificările nu au fost trimise comisiilor de fond funciar, deși au fost făcute pentru fiecare imobil în mod separat, cu individualizarea terenului solicitat și cu atașarea actelor care atestau dreptul de proprietate al autorilor, iar voința legiuitorului a fost aceea ca notificările nesoluționate, formulate în baza Legii nr. 10/2001, să fie trimise comisiilor de fond funciar.

În plus, au arătat că, pentru terenul denumit "Hanul Doctorului", autorul lor, H., a formulat cerere de restituire în natură în baza Legii nr. 18/1991, în februarie 1991; ulterior a fost formulată notificare pentru acest teren în baza Legii nr. 10/2001, precum și cerere de restituire în baza Legii nr. 247/2005 de către C. și autorii F. și G. (ale căror moștenitoare sunt).

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimații-pârâți Primăria Craiova – Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991, Consiliul Local al Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova au depus întâmpinare.

Pe cale de excepție, în raport de prevederile art. 510 C. proc. civ., au invocat necompetența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu referire la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din același act normativ.

De asemenea, au invocat excepția tardivității cererii de revizuire, apreciind că au fost nesocotite termenele de exercitare a căii de atac, prevăzute de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimații-pârâți au susținut și inadmisibilitatea cererii de revizuire, apreciind că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Cu referire la motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au subliniat că, trebuie întrunite cumulativ mai multe condiții, neîndeplinirea chiar și numai a uneia dintre acestea având drept consecință respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Astfel, au arătat pentru a se putea invoca ipoteza prevăzută de dispozițiile legale anterior evocate, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele cerințe: partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cerere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie datorită unei împrejurări mai presus de voința părții; înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată.

În esență, au susținut că nu este îndeplinită condiția potrivit căreia înscrisurile invocate să fi fost reținute de către partea potrivnică, în condițiile în care acestea au fost întocmite de către revizuente pentru valorificarea unor drepturi de proprietate în temeiul legilor fondului funciar.

De asemenea, au arătat și că înscrisurile la care se face referire au reprezentat cereri formulate de către revizuenta C., respectiv de către autorii revizuentei D. în procedura administrativ-jurisdicțională reglementată de legile fondului funciar și care au primit soluționare din partea celor două comisii.

Au mai invocat și faptul că tribunalul, contrar, celor arătate de către părțile adverse, a făcut o riguroasă analiza a materialului probator și în ceea ce privește analiza dreptului, dar și referitor la obiectul cauzei, la amplasament, la scopul urmărit și, nu în ultimul rând, la impedimentele de natură legală în raport de demersul contencios.

În plus, au apreciat că înscrisurile menționate nu ar fi putut determina pronunțarea altei soluții.

În susținerea excepției inadmisibilității cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au arătat că, privite comparat, cele două litigii în discuție nu s-au purtat între aceleași părți și nici nu au avut obiecte și cauze juridice identice.

Privitor la obiectul celor două litigii, au menționat că în dosarul nr. x/2008 obiectul a vizat legalitatea măsurii adoptate de către comisia constituită în baza Legii nr. 10/2001, iar cel de-al doilea proces a privit solicitarea de restituire în natură, în temeiul legii fondului funciar.

Totodată, au arătat că dosarul nr. x/2008 a fost generat de împrejurarea că revizuentele au solicitat restituirea și pe Legea nr. 10/2001, deși, în prealabil, formulaseră cereri în temeiul fondului funciar, iar, în al doilea proces, finalizat cu decizia atacată, acestea s-au adresat instanței pentru a eluda dispozițiile Legii nr. 165/2013, ce reglementează ordinea de soluționare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, nesoluționate la nivelul comisiilor locale de fond funciar, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate în natură asupra terenurilor identificate în rezerva comisiei în ordinea prevăzută de art. 12 al acestui act normativ.

În opinia intimaților-pârâți, împrejurarea că litigiile au privit, în esență, aceleași imobile nu reprezintă o condiție suficientă pentru a se tranșa asupra îndeplinirii condiției privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, necesară pentru a se putea reține autoritatea de lucru judecat și incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, revizuentele au combătut cele susținute prin cererea de revizuire, arătând că părțile adverse au interpretat într-o manieră subiectivă anumite pasaje ale deciziei atacate, scoțându-le din context și ajungând la concluzia eronată că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 174/Ap din data de 20 decembrie 2013, pronunțate de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2008, prin tăgăduirea formulării cererilor de reconstituire a drepturilor de proprietate asupra celor patru terenuri – "Hanul Doctorului", "Butoi", "Arie" și "Poroineanu".

II.3. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 26 iulie 2022, sub nr. x/2022, iar, prin rezoluția din data de 29 iulie 2022, a fost fixat termen de judecată la data de 15 noiembrie 2022.

La termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2022, Înalta Curte a pus în discuție excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și excepția tardivității căii de atac formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța a respins excepția tardivității revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a reținut cauza în pronunțare asupra acesteia, prin prisma admisibilității căii de atac, precum și a excepției necompetenței sale materiale în ceea ce privește cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă

Analizând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed.

Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de revizuente ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Alin. (2) al aceluiași articol reține, cu titlu de excepție, situațiile în care sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, respectiv pentru motivele prevăzute la alin. (1) pct. 3 dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10.

În raport de aceste prevederi, revizuirea exercitată în alte condiții decât cele expres reglementate nu poate fi primită, această concluzie fiind susținută și de principiul legalității căilor de atac, reglementat prin dispozițiile art. 457 C. proc. civ.

Rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de pct. 8 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ. rezidă din necesitatea asigurării respectării autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești anterioare, astfel încât să nu existe posibilitatea ca a doua instanță, învestită cu soluționarea aceluiași litigiu, să ignore faptul că acesta și-a găsit deja dezlegare jurisdicțională și să statueze în sens contrar primei judecăți.

Totodată, art. 430 alin. (2) C. proc. civ. prevede că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Astfel, pot exista situații în care, fiind întrunită condiția triplei identități, anumite considerente care dezleagă una și aceeași chestiune litigioasă să intre în contradicție, caz în care să fie deschisă calea revizuirii întemeiate pe pct. 8 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, astfel cum a fost anterior redat, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat – interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 C. proc. civ. – "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.’’

Așadar, instituția juridică a revizuirii formulate pe aceste temei este indisolubil legată de efectul negativ al autorității de lucru judecat, adică imposibilitatea reanalizării într-un alt proces a unor pretenții tranșate deja anterior într-un litigiu desfășurat între aceleași părți, în temeiul aceleiași cauze și purtat asupra aceluiași obiect.

Ca atare, în situația în care nu se verifică identitatea oricăreia dintre elementele triplei identități (părți, obiect și cauză), se justifică respingerea de plano a revizuirii.

Revizuentele au susținut că, prin cele reținute de Tribunalul Dolj, secția I civilă în argumentarea soluției pronunțate prin decizia nr. 1062 din data de 24 iunie 2022 în dosarul nr. x/2015, a fost nesocotită autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor date prin considerentele deciziei nr. 174/Ap din data de 20 decembrie 2013, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2008, menținută prin decizia nr. 2711, pronunțată la data de 15 octombrie 2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2008.

Raportat la datele speței, se constată că litigiile în care au fost pronunțate hotărârile pretins a fi potrivnice nu îndeplinesc condiția identității de cauză.

Astfel, procesul ce a format obiectul dosarului nr. x/2008 (în care a fost pronunțată hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat se susține că a fost încălcată) a fost guvernat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, având ca obiect contestațiile formulate în baza acestui act normativ, împotriva dispozițiilor nr. 4852/2002 și nr. 8986/2002 emise de Primarul Municipiului Craiova (prin care au fost respinse cererile de restituire a terenurilor situate în zona "Hanul Doctorului", formulate prin notificările nr. x/2001 și nr. y/2002), precum și cererile privind notificările nr. x/2002 și nr. y/2001, având ca obiect despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 45 ha din zona "Hanul Doctorului", respectiv despăgubiri pentru terenurile afectate de construcții din zona "Hanul Doctorului".

Cea de-a doua hotărâre, decizia nr. 1062 din data de 24 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Dolj, secția I civilă (atacată prin prezenta revizuire), privește o acțiune întemeiată pe legile fondului funciar (fiind invocate dispozițiile ale Legii nr. 18/1991, precum și ale Legii nr. 1/2000, modificate de Legea nr. 247/2005), prin care se solicită punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate cu privire la suprafața de teren de 13,46 ha, validată prin H.C.J. nr. 1626/2007 și, respectiv, suprafața de teren de 22,07 ha, rămasă nerestituită din suprafața de 32,87 ha, validată prin H.C.J. nr. 1628/2007; prin cererile care au inițiat acest proces, părțile au arătat că demersul lor judiciar a fost declanșat de soluționarea în mod irevocabil a dosarului nr. x/2008, care a avut ca obiect soluționarea contestațiilor referitoare la aceleași suprafețe de teren.

Revizuentele au susținut că, în speță, este îndeplinită condiția privind identitatea de cauză (cu înțelesul de: "scopul către care se îndreaptă voința celui ce reclamă sau se apără, scopul care exprimă și caracterizează voința juridică a acestuia de a afirma pretenția sa în justiție, scop explicat cu împrejurările și motivele speciale care au determinat partea să acționeze"), întrucât, în ambele litigii, scopul lor a fost acela de a obține, în calitate de titulare a unor drepturi subiective recunoscute de lege, intrarea în patrimoniul lor a dreptului de proprietate care a aparținut autorilor acestora.

Înalta Curte reține că este necesar a se face distincția între cauza unei acțiuni civile, prin care se poate înțelege scopul urmărit de partea care iese din pasivitate și acționează declanșând o procedură judiciară sau administrativă și respectiv cauza unei cereri de chemare în judecată, ce semnifică fundamentul juridic pe care își întemeiază partea cererea cu care a învestit instanța, respectiv instituția sau categoria juridică ori principiul de drept substanțial pe care aceasta își întemeiază pretenția, interesând nu numai regula de drept, ci și împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă se aplică.

Or, în ecuația stabilirii existenței autorității de lucru judecat, ceea ce este datoare instanța să verifice este tocmai cauza cererii de chemare în judecată.

Contrar celor susținute de către revizuente, între cele două litigii, nu se identifică identitatea de cauză, privită ca fundament al pretențiilor deduse judecății, în condițiile în care, prin primul demers judiciar, revizuentele au înțeles să își valorifice în justiție drepturile pe calea procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 (ca urmare a măsurilor dispuse cu privire la notificările pe care le formulaseră în temeiul acestui act normativ), iar, în cel de-al doilea proces, cererile acestora au fost fundamentate pe normele legilor fondului funciar, părțile precizând că au avut în vedere considerentele deciziei pronunțate în primul litigiu, respectiv faptul că singurul element reținut de Înalta Curte de Casație și Justiție (atunci când a menținut decizia curții de apel) a fost că au solicitat terenurile și în baza legilor fondului funciar și, ca atare, este aplicabil principiul electa una via.

Prin urmare, comparând cele două litigii, Înalta Curte constată că nu se poate reține existența triplei identități, în condițiile în care este vorba despre cauze diferite, împrejurare ce impune respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a mai avea relevanță o eventuală analiză din perspectiva identității de părți sau de obiect între cele două pricini.

În ceea ce privește cererea de revizuire formulată de revizuente împotriva aceleiași decizii, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în aplicarea dispozițiilor art. 130 alin. (2), art. 132 alin. (1) din același cod și cu observarea normei de competență stabilite prin dispozițiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită", Înalta Curte va proceda la declinarea competenței soluționării acesteia în favoarea Tribunalului Dolj, secția I civilă.

Ca atare, față de cele anterior reținute, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de revizuentele C. și D. împotriva deciziei civile nr. 1062 din data de 24 iunie 2022, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția I civilă și va declina competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., formulate de revizuente împotriva aceleiași decizii, în favoarea Tribunalului Dolj, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de revizuentele C. și D. împotriva deciziei civile nr. 1062 din data de 24 iunie 2022, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția I civilă.

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în favoarea Tribunalului Dolj, secția I civilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ceea ce privește soluția dată asupra cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Fără cale de atac, în ceea ce privește soluția dată asupra cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 noiembrie 2022.