ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2075/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 18.09.2019, pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele B. și Primăria Municipiului Craiova prin Primarul Municipiului Craiova, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a dispoziției nr. 16571/10.11.2006 emise de Primarul Municipiului Craiova, în privința terenului situat în Craiova. str. x, înscris în CF nr. x.

Prin sentința civilă nr. 621 de la 22 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția autorității de lucru judecat, excepție invocată de către pârâta B., prin întâmpinare.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. pe parcursul litigiului și pârâții moștenitorii C., D. și E., pârâții Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova, în cauză operând autoritatea de lucru judecat.

A fost respinsă cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

A fost obligată reclamanta la plata către pârâții moștenitori C., D. și E. a sumei de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (contravaloare onorariu avocațial).

Prin decizia nr. 103 din 21 martie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A., împotriva sentinței civile nr. 621 de la 22 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații pârâți C., D. și E., moștenitorii pârâtei B. pe parcursul litigiului și intimații pârâți Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova, și a fost obligată apelanta A. către intimatul C. la 2380 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., invocând art. 488 alin. (1), pct. 5 și 8 C. proc. civ., învederând următoarele:

Decizia recurată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea textelor de lege privind autoritatea de lucru judecat, respectiv art. 430, 431 și 432 C. proc. civ. (art. 1201 din vechiul C. civ.).sub motiv că în cauză operează autoritatea de lucru judecat raportat la dosarele x/2007, respectiv 25956/215/2017.

Dosarul x/2007 a fost soluționat prin admiterea excepției lipsei de interes, fără a avea o soluție pronunțată asupra fondului. Așa fiind, greșit a reținut instanța de apel la pagina nr. 13 din decizie, ultimul alineat: "(...) contestația promovată de F. a fost analizată și pe fond, prin prisma cauzelor de nulitate care sunt aceleași ca și cele din prezenta cauză(...)" printr-o preluare practic a argumentelor menționate în sentința pronunțată de Tribunalul Dolj, aspect reținut la pagina nr. 5 din decizie, ultimul alineat.

La o simplă lecturare a sentinței pronunțate în dosarul x/2007 se observă cât se poate de clar că soluția adoptată este una pronunțată pe excepție. Susține că nu poate exista atât soluție pe excepție, cât și pe fondul cauzei, instanța fiind obligată să se pronunțe în ordine asupra excepțiilor invocate (potrivit art. 137 din vechiul C. proc. civ.) și, dacă este cazul, în cazul în care excepțiile invocate nu sunt întemeiate, se analizează fondul litigiului, ceea ce nu a fost însă și situația în speța menționată.

Susține că în momentul desfășurării prezentei judecăți nu mai subzistă condițiile interesului din perioada anului 2007.

Arată că nu se poate aprecia că există autoritate de lucru judecat în mod automat, doar pentru că un alt dosar a fost soluționat anterior pe cale de excepție. Temeinicia excepțiilor se analizează distinct, prin raportare la momentul purtării fiecărui litigiu în parte, iar lipsa de interes din vechiul dosar nu mai subzistă la momentul prezentului litigiu, conjunctura fiind una diferită, cu posibilitatea efectivă a analizării fondului.

Instanța de apel în mod greșit nu a apreciat că reprezintă o diferență de o importanță semnificativă în emiterea de către înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei nr. 3 din 30 ianuarie 2017 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 9, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, coroborate cu art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.

Această decizie de care se prevalează, repoziționează situația din vechiul dosar soluționat prin admiterea excepției lipsei de interes, întrucât, în prezent, dată fiind decizia, există în mod evident un interes în promovarea cererii și soluționarea pe fond a acesteia, prin verificarea condițiilor în care a fost emisă dispoziția atacată, prin urmare să se ajungă la o cercetare pe fond a cauzei, situație în care nu s-a ajuns cu ocazia judecării litigiului inițial.

Una dintre apărările pârâților a fost aceea că autoritatea de lucru judecat subzistă și implicit lipsa de interes, întrucât nulitatea dispoziției atacate se analizează prin existența elementelor coexistente la momentul emiterii dispoziției, ori decizia pronunțată de ÎCCJ este ulterioară și nu poate produce consecințe raportat la excepția prin care a fost soluționat litigiul.

Raționamentul este parțial greșit însă. Este adevărat că elementele de nulitate trebuie să se regăsească la momentul emiterii dispoziției, însă dat fiind faptul că în prezent există cu siguranță interes în promovarea acțiunii și trebuie cercetat fondul cauzei, este greșită admiterea excepția autorității de lucru judecat.

Chiar dacă este ulterioară emiterea deciziei ÎCCJ de care reclamanta se prevalează în justificarea interesului în prezent, aceasta deschide calea pentru o cercetare a fondului, adică a elementelor și respectării procedurii de emitere a dispoziției 16571/10.11.2006.

Din cuprinsul acestei decizii se desprinde concluzia că "sunt exceptate de la restituirea în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Pentru aceste terenuri foștii proprietari beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent acordate în condițiile legii". Nicio rațiune a legii nu se opune ca aceste terenuri să facă obiectul înstrăinării către proprietarii construcțiilor edificate asupra lor, pentru a se ajunge astfel la întregirea dreptului de proprietate asupra imobilului teren și construcții. Dimpotrivă, împrejurarea că asemenea terenuri sunt excluse de la restituirea în natură către foștii proprietari (cărora li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent) reprezintă un argument suplimentar că ele pot intra în patrimoniul dobânditorului construcției.

Se mai interpretează în decizie posibilitatea dobânditorului construcției de a solicita și de a obține obligarea proprietarului terenului la încheierea contractului de vânzare asupra acestuia. Ori, de vreme ce îi este recunoscută această facultate legală, ea trebuie însoțită de un drept la acțiune pentru valorificarea acestuia, recurgându-se astfel la forța coercitivă a statului în cazul refuzului de înstrăinare.

În concluzie la decizia enunțată, posibilitatea subsemnatei la apelarea oricăror căi legale prin intermediul unei notificări adresate entităților abilitate în sensul de a încheia contract de vânzare a terenului aferent casei de locuit este sortită eșecului, din cauza reconstituirii abuzive a dreptului de proprietate către numita B., în modalitatea descrisă în acțiunea inițială.

În cadrul dosarului nr. x/2007 cererea de chemare în judecată nu a mai fost analizată pe fond, fiind soluționată pe excepție.

În prezentul dosar, este pentru prima dată când se poate face o analiză, din punct de vedere legal, a condițiilor de soluționare și de emitere a dispoziției nr. 16571/10.11.2006.

În cazul în care s-ar constata că dispoziția a fost emisă încălcându-se prevederile legale în materia reconstituirii dreptului de proprietate prin aplicarea corectă a Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 112/1995, aceasta urmează să fie anulată, terenul reintrând în proprietatea unității administrativ-teritoriale, iar subsemnata pot urma pașii necesari în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent construcțiilor.

În condițiile expuse, susține că există în mod cert un interes în promovarea litigiului și prin prisma interesului existent la momentul de față, nu poate opera autoritatea de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat putea opera în cauză dacă între aceleași persoane era purtat în prezent un litigiu având un obiect identic cu vechiul litigiu, fără să se fi schimbat deloc condițiile și contextul existente la momentul inițial.

O acțiune respinsă la un moment dat motivat de lipsa interesului poate fi promovată ulterior, câtă vreme se dovedește un interes actual, existent la momentul promovării noului litigiu. Litigiul soluționat pe cale de excepție nu prezintă autoritate de lucru judecat decât raportat la acea excepție, însă NU și în cazul unei situații schimbate din punctul de vedere al existenței interesului!

În mod greșit instanța de apel a apreciat la pagina nr. 14 din decizie, că este un impediment în momentul de față faptul că "(...) terenul aferent construcției dobândite de autorii reclamantei în temeiul Legii 112/1995 nu se mai află în patrimoniul unității administrativ teritoriale a Municipiului Craiova (...)", întrucât exact spre atingerea acestui scop tinde prezenta acțiune, anume ca în urma anulării titlului de proprietate al pârâților, terenul să poată ajunge la dispoziția autorităților locale, urmând ca ulterior să avem posibilitatea să întregim proprietatea.

În ceea ce privește dosarul nr. x/2017, autoritatea de lucru judecat nu poate opera întrucât nu există identitate de persoane, pe de o parte (iar ceea ce este judecat între două persoane nu poate nici profita nici dăuna terțelor persoane), iar pe de altă parte sentința pronunțată în cauză nu poate produce efecte juridice întrucât acțiunea a fost promovată de o persoană fără capacitate de exercițiu.

Astfel, recurenta a fost numită curator pentru numita G. prin încheierea nr. 1625/05.12.2019 pronunțată în dosarul x/2019, urmare a verificării actelor medicale din care a rezultat diagnosticul de "schizofrenie paranoidă", boală cu care este cunoscută încă de la vârsta de 21 de ani, astfel că acțiunea respectivă a fost promovată de o persoană lipsită de discernământ, o prezumție în acest sens fiind și lipsa exercitării căilor ordinare de atac la o soluție evident nefavorabilă.

Chiar dacă încheierea 1625/05.12.2019 a fost pronunțată ulterior promovării dosarului x/2017, situația medicală a numitei G. și diagnosticul de "schizofrenie paranoidă" exista cu mulți ani înainte, afecțiunea de care suferea aceasta fiind incompatibilă cu inițierea rațională a demarării unor demersuri juridice producătoare de efecte, boală care se încadrează în prevederile Legii nr. 487/2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice, art. 5, alin. b.

Intimați C., D. și E. au formulat întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Se solicită a se aprecia că în mod greșit invocă recurenta că hotărârea recurată este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1201 C. civ. de la 1865. Soluționând apelul declarat de reclamantă, instanța de control judiciar nu s-a raportat în analiza excepției autorității de lucru judecat la dispozițiile art. 1201 C. civ., ci la dispozițiile art. 430 C. proc. civ. (prezenta cauză se desfășoară sub imperiul Noului C. proc. civ.).

Consideră că, prin raportare la motivele cu care a fost investită instanța, soluția pronunțată asupra excepției autorității de lucru judecat este justă.

În dosarul nr. x/2007, analizând motivul de nulitate (motiv identic celui din prezenta cauză) invocat de recurenta A. împotriva aceleiași Dispoziții nr. 16571/2006 a fost admisă excepția lipsei de interes invocată de autoarea pârâților, reținându-se că aceasta nu justifică un interes în promovarea acțiunii în constatarea nulității absolute parțiale a dispoziției menționate.

Pentru a reține lipsa de interes a recurentei din prezenta cauză, în dosarul nr. x/2007 instanțele au procedat la cercetarea asupra fondului dreptului dedus judecății și, cum critica din cererea de chemare în judecată privind pretinsa încălcare la momentul emiterii Dispoziției nr. 16571/10.11.2006 de către Primarul Municipiului Craiova privind încălcarea dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 112/1995 a făcut obiectul cercetării judecătorești în dosarul nr. x/2007, consideră că instanțele au apreciat în mod legal că operează în prezenta cauză autoritatea de lucru judecat.

În cadrul dosarului nr. x/2007, odată cu analiza interesului recurentei din cauza pendinte în promovarea acțiunii, instanța a analizat și motivele de nulitate cu privire la dispoziția contestată, motive de nulitate care sunt identice cu cele invocate în prezenta cauză, dându-se prevalentă principiului restituirii în natură către fostul proprietar deposedat cu privire la terenului nevândute până la data emiterii dispoziției de restituite.

În cadrul dosarului nr. x/2011, pentru considerente similare a fost respinsă tot ca fiind lipsită de interes și acțiunea formulată de H. și I. (moștenitoarele celui de-al doilea apartament din imobilul situat în Craiova, str. x), care se află în aceeași situație juridică în raport de autoarea B., ca și recurenta din cauza pendinte.

În analiza excepției autorității de lucru judecat instanțele nu au avut în vedere criticile suplimentare inserate în cererea precizatoare depusă la filele x din volumul IV al dosarului Tribunalului cu privire la care instanța de fond a apreciat corect că acestea reprezintă cazuri suplimentare de nulitate a dispoziției atacate, pentru care era nevoie de o modificare a acțiunii până la primul termen de judecată, în condițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ. sau de acordul celorlalte părți.

Analizând incidența dispozițiilor art. 431 C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova a reținut în mod corect că este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză prin raportare la dosarul nr. x/2007.

În privința primului element-părțile, această condiție este îndeplinită întrucât recurenta a fost parte în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2007

În ceea ce privește obiectului cererii de chemare în judecată, consideră că și acesta este îndeplinit întrucât în ambele litigii se urmărește anularea Dispoziției nr. 16571 din 10.11.2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, invocându-se faptul că a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În privința cauzei, temeiul juridic din prezenta cauză este identic cu cel ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2007, invocându-se faptul că autoarea pârâților nu era îndreptățită decât la măsuri reparatorii în echivalent, în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Prin urmare, fiind îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză, analiza excepției autorității de lucru judecat este judicioasă.

Cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 ce a avut ca obiect anularea aceleiași Dispoziții nr. 16571 din 10.11.2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova (acțiune promovată de sora recurentei din cauza de față) s-a fundamentat pe aceleași considerente ce țin de încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 19.2 din H.G. nr. 498/2003 prin restituirea în natură către autoarea lor a terenului aferent construcției vândută în temeiul Legii nr. 112/1995 autorilor J. și F., susținându-se faptul că autoarea B. nu era îndreptățită decât la măsuri reparatorii în echivalent s-a soluționat în mod definitiv tot prin aplicarea efectului lucrului judecat.

În dosarul nr. x/2007 s-a reținut că reclamanta nu justifică un interes legitim în cererea de anulare a Dispoziției nr. 16571 din 10.11.2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, întrucât legea nu îi recunoaște dreptul de a dobândi în proprietate terenul ce a fost restituit în natură autoarei B.. Contestația promovată de recurenta A. a fost analizată și pe fond prin prisma cauzelor de nulitate invocate, motive de nulitate care sunt identice cu cele din prezenta cauză.

În analiza motivelor de nulitate invocate de recurenta A. în dosarul nr. x/2007 s-a apreciat în mod corect că nu există niciun impediment legal pentru restituirea în natură către autoarea noastră, chiar dacă pe acesta există o construcție ce a fost vândută către autorii recurentei în baza Legii nr. 112/1995.

Se solicită a se aprecia că recurenta susține în mod greșit că situația de fapt s-a schimbat din perspectiva invocării Deciziei nr. 3/2017 a ÎCCJ, aceasta nereprezentând o cauză juridică nouă în raport de acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2007 Ori, observând considerentele Deciziei nr. 3/2017 prin raportare la situația concretă dedusă judecății, terenul aferent construcției dobândite de autorii recurentei în temeiul Legii nr. 112/1995 nu se mai află în patrimoniul unității administrativ-teritoriale, fiind restituit cu respectarea dispozițiilor legale autoarei B. prin Dispoziția nr. 16571 din 10.11.2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, iar ceea ce se înstrăinase către autorii recurentei a fost numai construcția situată pe acest teren.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu titlu prealabil, se impune evidențierea următoarelor raporturi juridice reglementate de norme de drept speciale ce au fost supuse examinării de către partea reclamantă prin cererea în constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 16571/10.11.2006 emise de Primarul Municipiului Craiova.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.06.1997 încheiat cu Consiliul Județean Dolj, autorii părții reclamante, J. și F., au dobândit, în proprietate, locuința închiriată, compusă din două camere de locuit cu o suprafață utilă de 80,49 mp, situată în municipiul Craiova, str. x, jud. Dolj, în temeiul Legii nr. 112/1995.

Terenul aferent locuinței înstrăinate a rămas în patrimoniul entității administrative pârâte, cumpărătorilor recunoscându-li-se un drept de folosință pe întreaga durată de existență a construcției, prin HCL nr. 1548/24.06.1997.

Prin dispoziția nr. x/10.11.2006, Primarul Municipiului Craiova, în temeiul Legii nr. 10/2001, a dispus restituirea parțială, în natură, a terenului situat în municipiul Craiova, str. x, jud. Dolj, în suprafață totală de 1310 mp, din care 221,83 mp, ocupat cu construcții și 1088,17 mp, curte în favoarea părții pârâte B. (decedată în cursul procesului pendinte), respingând cererea de restituire în natură a construcțiilor.

S-a statuat, în sarcina părții pârâte, obligația de a respecta dreptul de folosință asupra terenului construit, stabilit în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/1997 și nr. y/1997, precum și servituțile legale.

În dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Craiova, prin cererea înregistrată la 11.01.2007, cumpărătoarea F. (autoarea părții reclamante), în considerarea faptului că terenul aferent locuinței dobândite, în suprafață de 105,86 mp, i-a fost atribuit în folosință, a cerut constatarea nulității absolute a dispoziției de restituire în natură mai sus arătate.

A susținut că partea pârâtă B. este îndreptățită să primească doar măsuri reparatorii prin echivalent, dispoziția de restituire în natură a terenului fiind emisă cu încălcarea art. 18 lit. c) și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 7808/14.05.2008, Judecătoria Craiova, a respins cererea, ca fiind lipsită de interes, în contradictoriu cu pârâții B., Primăria municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova (chemați în judecată și în litigiul pendinte) precum și cu intervenienții în nume propriu A. (partea reclamantă în litigiul pendinte) și K..

S-a reținut că F. nu justifică interes legitim în formularea cererii, întrucât legea nu îi recunoaște dreptul de a dobândi în proprietate terenul aferent construcției iar dispozițiile art. 18 lit. c) și ale) art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente, deoarece, prin contractul de vânzare-cumpărare i-a fost înstrăinată doar locuința, nu și terenul aferent, caz în care nu exista niciun impediment legal pentru retrocedarea terenului fostului proprietar deposedat abuziv de stat, în aplicarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Sentința menționată a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 447/12.06.2009 a Tribunalului Dolj și decizia civilă nr. 1451/7.12.2009 a Curții de Apel Craiova.

Instanțele de control judiciar, în analiza motivelor de apel și de recurs, au reținut, în esență, că partea reclamantă nu avea dobândit, la data promovării acțiunii în nulitate, un drept de proprietate asupra terenului aferent construcției, nici în temeiul art. 37 din H.G. nr. 20/1996, care nu instituie, ope legis, un astfel de drept în favoarea chiriașului -cumpărător al locuinței și nici în baza contractul de vânzare-cumpărare, prin care s-a înstrăinat locuința, caz în care nu justifică un interes legitim, personal, născut și actual în promovarea unei astfel de acțiuni, în nulitate.

Cât privește conduita părții pârâte, care, inițial, a cerut acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru ca, ulterior, să pretindă restituirea în natură, instanțele au reținut că nu fundamentează sancțiunea nulității, pe de o parte, pentru că această conduită îi este permisă de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (forma la zi) și, pe de altă parte, justificat de faptul că prin emiterea dispoziției de restituire în natură nu au fost afectate drepturile dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare, partea pârâtă fiind obligată să le respecte.

Instanța de recurs a statuat și că partea reclamantă nu deține un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 CEDO, simpla speranță că ar putea dobândi, în viitor, un drept de proprietate și asupra terenului, cât timp nu l-a obținut până la momentul emiterii dispoziției de restituire în natură contestate, nefiind de natură să impună o altă concluzie.

În dosarul nr. x/2017, prin sentința civilă nr. 9075/24.09.2018 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin neapelare, a fost respinsă cererea în constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 16571/10.11.2006 formulată de G. (succesoarea lui F. și coproprietară a aceluiași apartament alături de partea reclamantă A.), urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat în raport de hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2007, mai sus arătate.

În procesul pendinte, statuând că prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Craiova s-au tranșat chestiunile litigioase relative la lipsa de interes a dobânditorilor locuinței în promovarea acțiunii în nulitatea dispoziției nr. 16571/10.11.2006 emise de Primarul municipiului Craiova, nulitate întemeiată pe încălcarea art. 18 lit. c) și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanțele de fond au reținut excepția autorității de lucru judecat, prevăzută la art. 432 C. proc. civ.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de partea reclamantă, care pun în discuție incidența motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Subsumat criticii de nelegalitate, partea reclamantă pretinde, prioritar, încălcarea de către instanțele de fond a normelor de procedură relative la interes, afirmând că interesul pe care își justifică promovarea cererii în nulitate din procesul pendinte nu este identic, ci diferit, de interesul indicat de autoarea sa pentru formularea cererii în nulitate absolută a dispoziției nr. 16571/10.11.2006, soluționate în dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Craiova.

Anume, susține că în procesul pendinte și-a justificat interesul nu doar prin invocarea normelor de drept indicate în cererea în nulitate și de autoarea sa, ci și pe efectele pe care le poate produce asupra posibilității sale de a obține recunoașterea dreptului de proprietate asupra terenului hotărârea prealabilă nr. 3/30.01.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care, în interpretarea și aplicarea unitară art. 3, art. 9, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995, coroborate cu art. 37 din H.G. nr. 20/1996, s-a prevăzut că proprietarul construcției are dreptul să dobândească proprietatea și asupra terenului aferent acesteia și să solicite, în caz de refuz, pe calea acțiunii în justiție, obligarea la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, împrejurarea că această hotărâre a fost pronunțată ulterior finalizării judecății în dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Craiova nefiind relevantă.

Contrar susținerilor părții reclamante, se constată că instanțele de fond au statuat, corect, cu privire identitatea dintre interesul justificat pentru promovarea cererii deduse judecății în prezentul litigiu și interesul invocat de autoarea părții în promovarea cererii în nulitate soluționate în procesul anterior.

Interesul, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, potrivit art. 33 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., are în vedere justificarea dată de partea reclamantă pentru exercitarea unei anumite cereri în justiție, respectiv, folosul practic pe care aceasta îl urmărește prin punerea în mișcare a acțiunii civile deduse în concret judecății.

Rezultă că cerința relativă la interes nu se analizează de instanța de judecată în abstract ori prin evaluarea șanselor de câștig în proceduri judiciare viitoare, ci în raport de obiectul cererii deduse judecății și de temeiurile de fapt și de drept pe care partea își sprijină pretențiile.

Or, interesul în promovarea ambelor acțiuni în constatarea nulității supuse examinării, cea formulată la 11.01.2007 și cea formulată la 18.09.2019, a fost justificat prin nevoia de a obține reintroducerea terenului aferent locuinței dobândite prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995 în patrimoniul autorității publice locale pârâte, deoarece, doar într-o astfel de situație, dobânditorii locuinței se pot prevala de normele de drept prevăzute în legile de reparație speciale în scopul recunoașterii unui drept de proprietate și cu privire la teren.

Este real că, în procesul pendinte, partea reclamantă a învederat că în scopul recunoașterii dreptului de proprietate asupra terenului aferent locuinței dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995, intenționează să ceară, într-o procedură judiciară viitoare, obligarea autorității publice pârâte să îi vândă și terenul, prevalându-se de decizia de unificare nr. 3/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al instanței supreme, însă acest fapt nu impune o altă concluzie în privința identității de interes supuse analizei.

Aceasta, întrucât, interesul în formularea cererii pendinte este subsumat obiectului indicat, nulitatea absolută a dispoziției nr. 16571/10.11.2006 sub motiv că a fost emisă cu încălcarea normelor de drept din legile speciale de reparație, situație în care, interesul este restrâns la folosul urmărit prin promovarea acțiunii în nulitate, explicat prin nevoia de a readuce în patrimoniul entității deținătoare terenul aferent construcției.

Ca atare, în considerarea limitelor învestirii, instanțele de fond aveau a examina doar interesul subsumat obiectului cererii în nulitate, nefiindu-le permisă extinderea analizei și la interesului pe care partea pretinde că l-ar justifica, dacă ar avea câștig în procesul pendinte, pentru promovarea unor acțiuni civile viitoare, indicând acțiunea în obligarea la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, al cărei interes poate fi examinat doar instanțele ce ar fi învestite în acest scop.

De altminteri, cât privește cerința relativă la interes, este de observat că partea reclamantă, criticând prin recurs considerentele prin care instanța de apel a statuat ca reprezentând un impediment în privința posibilității părții de a obține recunoașterea unui drept de proprietate faptul că "(...) terenul aferent construcției dobândite de autorii reclamantei în temeiul Legii 112/1995 nu se mai află în patrimoniul unității administrativ teritoriale a Municipiului Craiova (...)", precizează, explicit, că exact spre atingerea acestui scop tinde prezenta acțiune, anume ca în urma anulării titlului de proprietate al pârâților, terenul să poată ajunge la dispoziția autorităților locale, urmând ca ulterior să avem posibilitatea să întregim proprietatea.

În atare condiții, corect, instanțele de fond nu au primit argumentele părții reclamante potrivit cărora autoritatea de lucru judecat poate fi reținută doar în privința interesului pe care l-a justificat autoarea sa prin promovarea primei cererii în nulitate, în data de 11.01.2007, respectiv, că interesul justificat în promovarea cererii în nulitate pendinte este nou și actual, în considerarea faptului că decizia de unificare nr. 3/2017 repoziționează situația din vechiul dosar.

De altminteri, situația premisă pentru invocarea dezlegărilor din decizia în unificare menționată, astfel cum s-a reținut și la judecata în fond a cauzei, este aceea ca terenul aferent construcției înstrăinate în baza Legii nr. 112/1005 să se găsească în patrimoniul entității publice, situație în care nu se mai găsește terenul aferent locuinței dobândite de autoarea părții reclamante, care a fost retrocedat de entitatea deținătoare, în natură, fostului proprietar deposedat abuziv de statul comunist, anterior introducerii interdicției de restituire în natură a acestor terenuri la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prin art. I pct. 5 din Legea nr. 1/2009.

Subsumat criticii de nelegalitate, partea reclamantă pretinde, totodată, că instanțele de fond au aplicat greșit normele de drept prevăzute la art. 430, 431 și 432 C. proc. civ. relative la autoritatea de lucru judecat, argumentat de faptul că în primul proces, potrivit dispozitivului sentinței primei instanțe, instanțele judecătorești au statuat doar cu privire la excepția lipsei de interes a cererii în nulitatea dispoziției nr. 16571/10.11.2006, fără a pronunța o soluție asupra fondului pricinii, caz în care nu exista niciun impediment în procesul pendinte pentru judecarea pe fond a acțiunii, deoarece nu mai subzistă condițiile interesului din perioada anului 2007, conjunctura fiind una diferită.

Partea critică, deopotrivă, și raționamentul judiciar în baza căruia instanța de apel a statuat că autoritatea de lucru judecat subzistă în privința noi cererii în constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 16571/10.11.2006, în considerarea faptului că nulitatea se examinează doar prin prisma elementelor existente la momentul emiterii acesteia, reiterând apărarea potrivit căreia, în prezent, în raport de decizia de unificare invocată, există cu siguranță interes în promovarea acțiunii și trebuie cercetat fondul cauzei.

Referitor la susținerile părții privind justificarea cererii în nulitate deduse judecății în procesul pendinte pe un interes nou și actual, în considerarea invocării deciziei de unificare nr. 3/2007, se constată că au fost analizate cu prioritate în cuprinsul prezentei hotărârii și că nu au fost primite, pentru motivele arătate.

Cât privește autoritatea de lucru judecat, prealabil, se impune precizarea că se examinează prin raportare nu doar la soluția din dispozitivul sentinței primei instanțe, cum eronat afirmă partea, ci prin raportare și la considerentele decisive ori decizionale (cărora nu le corespunde o soluție prin dispozitiv) ale sentinței, inclusiv, la cele ale hotărârilor pronunțate de instanțele de control judiciar.

În acest sens, dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. prevăd următoarele: Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

În speță, se constată că, examinând excepția reținută, instanțele de fond au analizat identitatea de părți, de obiect și de cauză între cele două pricini, cerințe impuse prin art. 432 C. proc. civ., atât din perspectiva dispozitivul sentinței nr. 7808/2008 a Judecătoriei Craiova, cât și din perspectiva chestiunilor litigioase dezlegate prin considerentele acestei sentințe, precum și prin cele ale hotărârilor instanțelor de control judiciar, deciziile civile nr. 447/2009 a Tribunalului Dolj și nr. 1451/2009 a Curții de Apel Craiova.

Referitor la cauza cererii de chemare în judecată, înțeleasă ca fundament al pretenției în nulitate, instanța de apel a reținut că ambele cereri în nulitate supuse examinării au fost întemeiate pe aceleași temeiuri de drept, art. 18 lit. c) si art. 20 alin. (2) din Legea 10/2001, prin coroborarea cu norme de protecție a chiriașilor statuate prin Legea nr. 112/1995, a căror aplicare, în opinia ambelor părți reclamante, impun concluzia potrivit căreia partea pârâtă B. era îndreptățită să primească, în temeiul Legii nr. 10/2001, doar la masuri reparatorii in echivalent.

Examinând considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Craiova, instanța de apel a constatat că în acest proces, analizând interesul autoarei părții reclamante în promovarea cererii în nulitate, instanțele judecătorești au statuat, implicit, asupra apărărilor părților relative la nulitatea, după caz, legalitatea dispoziției nr. 16571/10.11.2006 în raport de conținutul normelor de drept în vigoare la acea dată și că, astfel, au dezlegat chestiuni litigioase ale cauzei ce țineau de fondul drepturilor exhibate de părțile litigante, dezlegări care se impun, în prezentul proces, cu autoritate de lucru judecat și care nu pot fi reevaluate, prin rejudecare, cum eronat pretinde partea reclamantă.

În acest sens, statuările potrivit cărora normele de drept prevăzute la art. 18 lit. c) si art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu fundamentează aplicarea sancțiunii nulității cu privire la dispoziția nr. x/10.11.2006, dat fiind că, în temeiul Legii nr. 112/1995, autoarei părții reclamante i-a fost înstrăinată doar locuința, nu terenul aferent, precum și acelea potrivit cărora, în absența unei norme juridice care să recunoască dobânditorilor construcției vreun drept asupra terenului aferent, acesta intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, fostul proprietar deposedat abuziv de statul comunist fiind îndreptățit la restituirea în natură, nu doar la măsuri reparatorii prin echivalent, astfel cum legiuitorul a reglementat, ulterior emiterii dispoziției, prin art. I pct. 5 din Legea nr. 1/2009.

În atare condiții, instanțele de fond au statuat, corect, că în procesul pendinte nu pot reexamina chestiunile litigioase ce țin de fondul pretenției în nulitate care au fost dezlegate prin hotărârile judecătorești definitive și irevocabile pronunțate în dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Craiova.

Subsumat criticii de nelegalitate, partea reclamantă susține și că excepția autorității de lucru judecat nu putea fi primită în raport de sentința civilă nr. 9075/24.09.2018 a Judecătoriei Craiova, pronunțată în dosarul nr. x/2017, pe de o parte, pentru că nu există identitate de părți între cele două pricini și, pe de altă parte, pentru că această hotărâre nu produce efecte juridice deoarece a fost pronunțată asupra unei cererii de chemare în judecată formulată de o persoană lipsită de capacitate de exercițiu, G., al cărei curator a fost desemnată prin încheierea nr. 1625/05.12.2019 (dosarul x/2019).

Critica a fost formulată și pe calea apelului și, potrivit considerentelor hotărârii recurate, instanța de apel a statuat că la judecata în primă instanță excepția autorității lucrului judecat a fost analizată, prioritar, cu privire la hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Craiova și, în considerarea acestui fapt, a examinat motivul de apel privind greșita soluționare a acestei excepții, exclusiv, în considerarea hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul menționat.

Instanța de apel a reținut, totodată, că în prezenta cauză nu prezinta relevanta pretinsa lipsa a capacității de exercițiu a reclamantei din cauza 25956/215/2017, cu atât mai mult cu cat o astfel de excepție nu a fost invocata in respectiva cauza, iar reclamanta a fost numita curator al surorii sale abia in anul 2019, in dosarul x/2019

Or, de principiu, pentru a putea fi analizate, motivele de recurs trebuie să se întemeieze pe conținutul hotărârii instanței de apel recurate, în caz contrar, acestea fiind inadmisibile.

Ca atare, cum critica privind greșita reținere a excepției autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 9075/24.09.2018 a Judecătoriei Craiova nu se fundamentează pe conținutul hotărârii recurate, prin care instanța de apel a reținut incidența excepției doar în considerarea hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Craiova, Înalta Curte constată că nu poate face obiectul controlului judiciar.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul dedus judecății de partea reclamantă, ca nefondat.

Constatând că partea reclamantă a pierdut procesul, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligată să plătească părții pârâte C., D. și E. suma de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 103 din 21 martie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Obligă pe reclamanta A. la plata sumei de 5.950 RON către pârâții C., D. și E., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.